ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2004

HOTĂRÂRE

26.03.2004

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra contestației în anulare și

cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 2483/C/F din 23 octombrie 1998, reclamantul T.F. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Brașov –

Oficiul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, anularea

deciziei nr. 274 din 24 septembrie 1998 și a certificatului nr. 427 din 17

februarie 1998, ambele emise de pârâtă, cu privire la încadrarea reclamantului

într-o categorie de persoane care necesită protecție specială. Totodată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, la plata unor daune materiale și

morale.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin încheierea din 1 iunie 1999, a luat act de cererea formulată de T.S., la data de 24 mai 1999, în calitate de curator al

reclamantului T.F., prin care aceasta renunță la judecarea acțiunii formulată

de reclamant.

Încheierea sus-menționată a fost

atacată cu recurs, de reclamantul T.F., iar prin decizia nr. 367 din 30 ianuarie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a anulat

recursul, în baza art. 43 alin. (2) C. proc. civ., pe considerentul că acesta

nu a fost ratificat de curatorul recurentului.

Împotriva deciziei dată în recurs,

recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 2735 din 19

septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a admis contestația în anulare și a desființat decizia atacată, reținând că în

cauză nu s-a făcut dovada că recurentul a fost pus sub interdicție printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă, conform prevederilor art. 144 alin. (1) C.

fam., iar în lipsa unei astfel de hotărâri, se presupune că recurentul are

discernământ și, în consecință, are și capacitate de exercițiu pentru a putea

să-și susțină personal, acțiunea formulată. Instanța a mai reținut că T.S.,

numai în puterea calității sale de curator, neavând mandat din partea

contestatorului, de a îndeplini vreun act de dispoziție în numele acestuia, nu

putea să renunțe la judecarea pricinii.

Totodată, instanța, rejudecând

recursul declarat de T.F., împotriva încheierii din 1 iunie 1999, dată de

Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 2485/C/F/1998, a dispus admiterea

recursului , casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ, căruia îi revine competența de

soluționare a unei astfel de pricini, în temeiul art. 2 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2001.

Împotriva acestei decizii, T.F. a

formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ. și cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 5 din același cod.

Această instanță constată că

aspectele prezentate, în scris, de T.F., cu privire la decizia sus-menționată,

sunt nejustificate; exced obiectului pricinii; nu se încadrează în cazurile

prevăzute la art. 318 și art. 322, pct. 5 C. proc. civ. și nici în celelalte cazuri de contestație în anulare sau de revizuire prevăzute de același cod.

În consecință, contestația în

anulare și cererea de revizuire formulate de T.F., vor fi respinse ca

nefondate.