ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1581/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 18 septembrie 2000 la Curtea de Apel Brașov, reclamantul C.B. a solicitat

anularea actului administrativ nr. 23874 din 7 iunie 2003, prin care Direcția

Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov – Oficiul de Pensii

de Stat Brașov, a refuzat să-i recalculeze drepturile de pensie pentru munca

depusă și limită de vârstă, prin nerecunoașterea unor perioade de activitate ca

fiind vechime în grupa I de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 16 septembrie 1999 a solicitat Direcției Generale de Muncă

și Protecție Socială a județului Brașov să-i recalculeze drepturile de pensie,

prin recunoașterea ca vechime în grupa I de muncă a perioadei 25 mai 1945 – 15

martie 1948, 2 aprilie – 6 iulie 1949, 13 ianuarie 1950 – 15 decembrie 1961 și

22 august 1962 – 1 iunie 1975, când a lucrat ca lăcătuș reparații locomotive,

fochist locomotivă și mecanic locomotivă, conform adeverinței nr. 859 din 13

septembrie 1999 eliberată de Depoul CFR Brașov.

Reclamantul a considerat că

răspunsul dat cererii sale, prin adresa nr. 23874 din 7 iunie 2003, cum că nu

poate avea beneficiul grupei I de muncă, întrucât nu se afla în activitate la 1

februarie 1990, contravine dispozițiilor legale în materie. În acest sens,

reclamantul a arătat că Ordinul nr. 50(A)/1990 emis în comun de Ministerul

Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru

Protecția Muncii, (M. Of., nr. 38/20.03.1990), a fost apoi completat din

dispoziția acelorași emitenți, formând Ordinul nr. 50(B)/1990 care stabilește

locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă,

iar activitățile desfășurate de reclamant se încadrează la poz. 123 din Anexa 1

la Ordinul nr. 50(B)/1990.

În susținerea acțiunii sale,

reclamantul a mai invocat și faptul că prin Decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 (M.

Of., nr. 352/25.07.1999), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Decretul–lege nr. 68/1990, sunt neconstituționale în

măsura în care nu se aplică și persoanelor care au ieșit la pensie înainte de 1

februarie 1990, cum este și în cazul său.

Prin sentința civilă nr. 236/F din 7

noiembrie 2000, instanța sesizată, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și

de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul

administrativ emis de autoritatea publică pârâtă, a obligat-o pe aceasta să

recalculeze reclamantului drepturile de pensie, prin luarea în considerare a

perioadelor lucrate în grupa I de muncă, conform adeverinței eliberată de

Depoul CFR Brașov și să-i plătească diferența de pensie începând cu 1 octombrie

1999.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a avut în vedere Decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 a Curții

Constituționale, prin care s-a stabilit că dispozițiile Decretului-lege nr.

68/1990, referitoare la activitățile care se încadrează în grupele I și II de

muncă, se aplică și persoanelor pensionate, anterior intrării în vigoare a

acestui Decret-lege, categorie din care face parte și reclamantul.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs atât reclamantul C.B., cât și pârâta - Direcția Generală de

Muncă și Protecție Socială a județului Brașov.

Reclamantul C.B. a criticat sentința

sub aspectul datei de la care s-a dispus plata diferenței drepturilor de pensie

rezultate în urma recalculării.

În ceea ce privește recursul

declarat de autoritatea publică pârâtă, acesta este motivat pe faptul că

instanța de fond a recunoscut reclamantului, beneficiul grupei I de muncă

pentru perioadele de activitate menționate în adeverința eliberată de Depoul

CFR Brașov, fără ca Ordinul nr. 50/1990 (M. Of., nr. 38/20.03.1990) să includă

în cele 130 de puncte ale Anexei II, activitățile pe care petentul le-a

desfășurat, acestea fiind prevăzute ulterior.

Prin decizia nr. 2488 din 21 iunie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins

recursul declarat de reclamant și a admis recursul declarat de autoritatea

publică pârâtă, a casat sentința și în fond a respins acțiunea.

Pentru adoptarea acestei soluții,

instanța de recurs a reținut că reclamantul nu s-a conformat prevederilor art.

52

2

din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificată, în sensul că

nu a contestat actul comunicat de Oficiul de Pensii Brașov la Comisia de

Contestații din cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a

județului Brașov.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, arătând că, în mod greșit, instanța de recurs a

apreciat că acțiunea reclamantului a fost prematur introdusă, acesta

adresându-se instanței de contencios administrativ numai după primirea

refuzului de a i se recalcula drepturile de pensie, astfel că procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990 s-a realizat prin soluționarea de

către autoritatea administrativă a cererii petentului cu privire la temeiurile

de fapt și de drept ale acesteia.

Prin decizia nr. 113 din 7 octombrie

2002, Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, a admis recursul

în anulare, a casat decizia nr. 2488 din 21 iunie a Curții Supreme de Justiție,

secția de contencios administrativ și a trimis cauza la aceiași instanță pentru

rejudecarea recursurilor declarate de C.B. și Direcția Generală de Muncă și

Protecție Socială a județului Brașov împotriva sentinței civile nr. 236 /F din

7 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

constatat că în mod greșit s-a reținut ca fiind întemeiată excepția de

prematuritate a acțiunii, în condițiile în care reclamantul s-a conformat

dispozițiilor înscrise în art. 5 din Legea nr. 29/1990 și în art. 52

1

alin. (1) din Legea nr. 3/1977, astfel cum aceasta din urmă lege era în vigoare

la acea dată, în sensul că reclamantul, prin cererea nr. 23874 din 16

septembrie 1999, a solicitat autorității publice să fie încadrat în grupa I de

muncă, conform datelor atestate prin adeverința nr. 859 din 13 septembrie 1999

eliberată de Depoul CFR Brașov, iar autoritatea publică i-a răspuns, prin

adresa nr. 23874 din 7 iunie 2003, că nu îndeplinește condițiile cerute de lege

pentru a beneficia de încadrarea în grupa I de muncă.

Reînvestită cu soluționarea

recursurilor declarate de C.B. și Direcția Generală de Muncă și Protecție

Socială a județului Brașov, această instanță urmează a lua act de cererea

recurentului C.B. privind renunțarea la judecarea recursului propriu, conform

declarației date la acest termen, în condițiile art. 246 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul

declarat de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov

a cărei calitate procesuală pasivă a fost transmisă pe parcursul judecării

cauzei Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială Brașov, respectiv,

Casei Județene de Pensii Brașov, acesta urmează a fi respins ca nefondat,

constatându-se că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motiv de casare a sentinței atacate.

Adeverința nr. 859 din 13 septembrie

1999 eliberată de Depoul CFR Brașov atestă faptul că în perioada 25 mai 1945 –

15 martie 1948; 2 aprilie – 6 iulie 1949; 13 ianuarie 1950 – 15 decembrie 1961

și 22 august 1962 – 1 iunie 1975, reclamantul a lucrat ca lăcătuș reparații

locomotive, fochist locomotivă și mecanic locomotivă.

Potrivit Ordinului nr. 50/1990 emis

în comun de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și

Comisia Națională pentru Protecția Muncii, astfel cum acesta a fost completat

cu avizele date ulterior, activitățile desfășurate de reclamant în meseriile și

la locurile de muncă menționate în adeverința eliberată de Depoul CFR Brașov, se

încadrează în grupa I de muncă, fiind cuprinse la poziția 123 din Anexa 1 la

acest ordin.

Precizarea, prin Ordinul nr.

50/1990, a locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu

condiții deosebite de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă în

vederea pensionării, s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 2 din

Decretul-lege nr. 68 din 8 februarie 1990 privind înlăturarea unor inechități

în salarizarea personalului.

Conform propriei expuneri de motive,

Decretul-lege nr. 68/1990 a fost dat pentru a se înlătura unele inechități în

salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupe de

muncă.

În considerarea acelorași motive de

echitate avute în vedere de Decretul-lege nr. 68/1990, beneficiul drepturilor

pentru activitate în locuri de muncă prezentând condiții deosebite, recunoscut

persoanelor care la data intrării în vigoare a acestui act normativ, erau în

activitate în asemenea locuri de muncă, se acordă persoanelor care, anterior

intrării în vigoare a aceluiași act normativ, au lucrat în aceleași condiții,

ca și persoanele din prima categorie și au încetat raporturile de muncă, prin

pensionare sau din alte motive ori s-au încadrat în alte locuri de muncă,

înainte de intrarea în vigoare a actului normativ menționat.

Acest punct de vedere a fost

exprimat și de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr-87 din 1 iunie 1999

(M. Of., nr. 352/26.07.1999), a declarat ca neconstituționale dispozițiile art.

2 alin. (1) din Decretul-lege nr. 68/1990, în măsura în care acestea nu se

aplică și persoanelor care, anterior intrării în vigoare a acestui act

normativ, au lucrat în locuri de muncă prezentând condiții deosebite,

recunoscute de reglementările existente până în anul 1969 și după aceea.

Cât privește plata drepturilor de

pensie recalculate ca urmare a recunoașterii perioadelor lucrate în grupa I de

muncă, aceasta se face, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond,

începând cu prima zi a lunii următoare înregistrării cererii cu toate actele

necesare stabilirii drepturilor, în conformitate cu prevederile art. 51

1

alin. (2) din Legea nr. 3/1977, în vigoare la acea dată.

Prin urmare, instanța de fond a

apreciat în mod corect că refuzul exprimat de autoritatea publică pârâtă prin

actul nr. 23874 din 7 iunie 2000 este neîntemeiat, astfel că reclamantul a fost

vătămat în dreptul său legal la recalcularea drepturilor de pensie pentru

perioadele lucrate în grupa I de muncă.

Pentru considerentele expuse, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat

de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Brașov

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecarea

recursului declarat de C.B. împotriva sentinței civile nr. 236/F din 7

noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ.

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Brașov împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2003.