ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1429/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 930 din 8 octombrie 2002, Tribunalul București a condamnat pe inculpata S.C.N. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 22 noiembrie 2001, la zi.

S-a luat act că părțile vătămate SC K.T. SRL și C.M., nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 4.000.000 lei. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpată, suma de 4.345.000 lei, obținuți prin săvârșirea infracțiunii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că la data de 7 noiembrie 2001, în timp ce se afla în locuința numitei C.M. pentru o convorbire telefonică i-a solicitat acesteia să-i împrumute suma de 1.000.000 lei. După ce a intrat în posesia acestei sume, sub pretextul că dorește să meargă la toaletă, profitând de neatenția părții vătămate, i-a sustras un portofel în care se afla suma de 600.000 lei, cât și cheile aflate în ușă.

Ulterior, inculpata a restituit părții vătămate, la cererea acesteia, cheile și portofelul, fără cei 600.000 lei. În ziua de 14 noiembrie 2001, inculpata a revenit la locuința părții vătămate pretextând că dorește să-și ceară scuze pentru fapta comisă, și constatând că aceasta era singură, prin amenințări și violență i-a sustras două verighete din aur, suma de 2.000.000 lei și un televizor color pe care ulterior le-a înstrăinat. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 772/ A din 26 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul, prin care inculpata solicita redozarea pedepsei. Împotriva menționatelor hotărâri inculpata a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă față de împrejurarea că nu posedă antecedente penale, având o poziție sinceră în cursul procesului.

Examinând hotărârile atacate în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (2) lit. f) și art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesele-verbale de constatare întocmite de organele poliției, actul de constatare medico-legală, declarațiile constante ale persoanei vătămate, declarațiile martorului S.G.I., coroborate cu declarațiile inculpatei care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunțate, rezultă, fără dubiu, că la data de 7 noiembrie 2001, în timp ce se afla în locuința părții vătămate C.M., profitând de neatenția acesteia, inculpata i-a sustras un portofel în care se afla suma de 600.000 lei și cheile din ușă, iar la data de 14 noiembrie 2001, prin amenințări și acte de violență a sustras aceleiași părți vătămate din locuință, două verighete din aur, suma de 2.000.000 lei și un televizor color.

Referitor la pedepsele aplicate inculpatei, se constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a acestora, conform art. 72 C. pen., ținând seama atât de gradul de pericol social sporit al infracțiunilor comise, care rezidă în pătrunderea prin violență în locuința victimei și sustragerea unor sume de bani și obiecte de valoare prin amenințare și violență, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și de împrejurarea că inculpata nu posedă antecedente penale, adoptând o poziție sinceră în cursul procesului. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Conform art. 88 C. pen., se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpata a fost arestată preventiv, respectiv de la 22 noiembrie 2001, la zi. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpata S.C.N. împotriva deciziei penale nr. 772 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 22 noiembrie 2001 la 20 martie 2003. Obligă pe recurentă să plătească statului 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.