ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 5

decembrie 2001 sub nr. 2044/2001, la Curtea de Apel București, reclamantul B.C.

a solicitat ca în contradictoriu cu Comisia Centrală de Pensii a Ministerului

de Interne, să se constate că pârâta nu i-a comunicat în termen de 30 zile

răspunsul la contestația formulată la 3 septembrie 2001, răspuns trimis la 1

noiembrie 2001, a solicitat daune materiale în sumă de 10 milioane pentru

acoperirea prejudiciului cauzat prin privare de dreptul de pensie militară de

invaliditate, să fie obligat Ministerul de Interne să îi acorde distincția

„Meritul Militar” clasa a III-a, ce i se cuvenea încă din 1990, drepturile

bănești ce i se cuvin pentru acest ordin din 1990, reactualizată, și să i se

stabilească pensia de serviciu anticipată, la o vechime de 30 ani.

În motivarea acțiunii, reclamantul

susține că în urma internării în Spitalul Militar Iași, în perioada 16

octombrie 2000 – 31 octombrie 2000, a fost diagnosticat gradul II de

invaliditate și abia la 25 iunie 2001 a fost emisă decizia nr. 126596, primită

la 3 august 2001, decizie pe care a contestat-o și a primit răspunsul, decizia nr.

1 din 3 octombrie 2001, în sensul că a fost respinsă contestația.

Acțiunea a fost precizată la 3

ianuarie 2002, în sensul că se completează susținerile inițiale, cu critici la

soluția dată în contestația sa, în sensul de a fi aplicate corect prevederile

Legii nr. 164/2001 – art. 78, 16, 23, 79 – și Normele metodologice de aplicare

a acestei legi, privind pensiile militare.

Prin sentința nr. 2 din 7 ianuarie

2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat

competența de soluționare a acțiunii, având temei în art. 6 din Legea nr. 29/1990,

în favoarea Curții de Apel Bacău.

Dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Bacău, sub nr. 993/2002, secția comercială și contencios administrativ,

instanță care prin sentința nr. 115 din 9 septembrie 2003, a respins

contestația împotriva deciziei nr. 1 din 3 octombrie 2001, emisă de Ministerul

de Interne, Comisia de Contestații și Pensii, ca nefondate, fiind respinsă ca

nefondată, cererea de daune materiale și ca inadmisibilă, cererea privind

acordarea „Meritul Militar III” și drepturile bănești aferente și ca nefondată,

cererea privind plata pensiei anticipate actualizate.

Instanța a reținut că reclamantul nu

poate beneficia de pensie de serviciu anticipată, la intrarea în vigoare a

Legii nr. 164/2001, reclamantul fiind trecut în rezervă la 31 octombrie 1994,

fără drept de pensie, că modul și datele stabilirii pensiei prin decizia nr. 126596/2001

și decizia nr. 1/2001, pe care a contestat-o în instanță, sunt în mod legal

stabilite, nefiind vătămat în drepturile sale, reclamantul.

Împotriva sentinței nr. 115/2003 a

declarat recurs, reclamantul, care a criticat hotărârea, în sensul că este

nelegală, instanța refuzând să analizeze apărările sale și în special, art. 79

din Legea nr. 164/2001, dar și aplicarea greșită a prevederilor aceste legi.

Recursul se constată a fi fondat,

însă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Din analiza actului reclamantului se

constată că obiectul acțiunii este acordarea pensiei de serviciu prevăzută de art.

16 din Legea nr. 164/2001 și contestația sa împotriva deciziei nr. 1/2001,

emisă de Comisia de Contestații Pensii, care are competențele prevăzute în art.

53 din Legea nr. 164/2001.

În conformitate cu prevederile art. 54

alin. (1), împotriva deciziilor emise în condițiile art. 53, stabilirea sau

respingerea dreptului la pensie, se poate introduce contestație în termen de 30

zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în

cadrul Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de

Informații.

La alin. (3) al art. 54 se dispune

că deciziile comisiilor de contestație pot fi atacate în instanță potrivit

Legii nr. 19/2000.

Față de obiectul acțiunii, și în

conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000, competența de

soluționare a acțiunii reclamantului revenea tribunalului, respectiv

Tribunalului Bacău, și nu curții de apel, instanță care potrivit art. 157 din

Legea nr. 19/2000, soluționează recursul.

Înalta Curte de Casație constată că

sentința este astfel nelegală, fiind dată cu încălcarea competenței altei

instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmând a se admite recursul pentru aceste considerente și să se caseze sentința, cu

trimiterea cauzei potrivit art. 312 alin. (6), instanței competente, adică

Tribunalul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.C.

împotriva sentinței civile nr. 115 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza la Tribunalul Bacău, pentru competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2004.