ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 5 decembrie 2001 sub nr. 2044/2001, la Curtea de Apel București, reclamantul B.C. a solicitat ca în contradictoriu cu Comisia Centrală de Pensii a Ministerului de Interne, să se constate că pârâta nu i-a comunicat în termen de 30 zile răspunsul la contestația formulată la 3 septembrie 2001, răspuns trimis la 1 noiembrie 2001, a solicitat daune materiale în sumă de 10 milioane pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin privare de dreptul de pensie militară de invaliditate, să fie obligat Ministerul de Interne să îi acorde distincția „Meritul Militar” clasa a III-a, ce i se cuvenea încă din 1990, drepturile bănești ce i se cuvin pentru acest ordin din 1990, reactualizată, și să i se stabilească pensia de serviciu anticipată, la o vechime de 30 ani.

În motivarea acțiunii, reclamantul susține că în urma internării în Spitalul Militar Iași, în perioada 16 octombrie 2000 – 31 octombrie 2000, a fost diagnosticat gradul II de invaliditate și abia la 25 iunie 2001 a fost emisă decizia nr. 126596, primită la 3 august 2001, decizie pe care a contestat-o și a primit răspunsul, decizia nr. 1 din 3 octombrie 2001, în sensul că a fost respinsă contestația. Acțiunea a fost precizată la 3 ianuarie 2002, în sensul că se completează susținerile inițiale, cu critici la soluția dată în contestația sa, în sensul de a fi aplicate corect prevederile Legii nr. 164/2001 – art. 78, 16, 23, 79 – și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, privind pensiile militare.

Prin sentința nr. 2 din 7 ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a acțiunii, având temei în art. 6 din Legea nr. 29/1990, în favoarea Curții de Apel Bacău. Dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Bacău, sub nr. 993/2002, secția comercială și contencios administrativ, instanță care prin sentința nr. 115 din 9 septembrie 2003, a respins contestația împotriva deciziei nr. 1 din 3 octombrie 2001, emisă de Ministerul de Interne, Comisia de Contestații și Pensii, ca nefondate, fiind respinsă ca nefondată, cererea de daune materiale și ca inadmisibilă, cererea privind acordarea „Meritul Militar III” și drepturile bănești aferente și ca nefondată, cererea privind plata pensiei anticipate actualizate.

Instanța a reținut că reclamantul nu poate beneficia de pensie de serviciu anticipată, la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2001, reclamantul fiind trecut în rezervă la 31 octombrie 1994, fără drept de pensie, că modul și datele stabilirii pensiei prin decizia nr. 126596/2001 și decizia nr. 1/2001, pe care a contestat-o în instanță, sunt în mod legal stabilite, nefiind vătămat în drepturile sale, reclamantul. Împotriva sentinței nr. 115/2003 a declarat recurs, reclamantul, care a criticat hotărârea, în sensul că este nelegală, instanța refuzând să analizeze apărările sale și în special, art. 79 din Legea nr. 164/2001, dar și aplicarea greșită a prevederilor aceste legi. Recursul se constată a fi fondat, însă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Din analiza actului reclamantului se constată că obiectul acțiunii este acordarea pensiei de serviciu prevăzută de art. 16 din Legea nr. 164/2001 și contestația sa împotriva deciziei nr. 1/2001, emisă de Comisia de Contestații Pensii, care are competențele prevăzute în art. 53 din Legea nr. 164/2001. În conformitate cu prevederile art. 54 alin. (1), împotriva deciziilor emise în condițiile art. 53, stabilirea sau respingerea dreptului la pensie, se poate introduce contestație în termen de 30 zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații. La alin. (3) al art. 54 se dispune că deciziile comisiilor de contestație pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000.

Față de obiectul acțiunii, și în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare a acțiunii reclamantului revenea tribunalului, respectiv Tribunalului Bacău, și nu curții de apel, instanță care potrivit art. 157 din Legea nr. 19/2000, soluționează recursul. Înalta Curte de Casație constată că sentința este astfel nelegală, fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmând a se admite recursul pentru aceste considerente și să se caseze sentința, cu trimiterea cauzei potrivit art. 312 alin. (6), instanței competente, adică Tribunalul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.C. împotriva sentinței civile nr. 115 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Bacău, pentru competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.