ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4261/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 593 din 3 februarie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive, precum și a nulității clauzei nr. 7.8 din contractul 321 din 23 ianuarie 1996, iar pe fond, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei S.I.F. Muntenia prin care solicitase obligarea A.P. PAS la plata sumei de 526.763.153 lei contravaloare acțiuni pe piață, sau a pârâtei S.C. P.H. S.A. București să-i lase în deplină proprietate și posesie 1342 acțiuni. În esență, instanța de fond a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G.

nr. 37/1997 clauza inserată în contractul dintre reclamantă și pârâta A. P. PAS nr. 321 din 23 ianuarie 1996, pct. 7, 8 a devenit caducă, acțiunile emise de S.C. P.H. S.A. după majorarea capitalului social, revenind în totalitate FPS-ului în temeiul acestor dispoziții legale, iar ulterior respectivele acțiuni în litigiu au fost cumpărate de A.P. PAS de la FPS, devenind proprietatea acesteia, așa încât reclamanta nu mai poate pretinde plata cotei aferente de 13,32% din respectivele acțiuni, dreptul său fiind stins ca efect al dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/1997. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3248 din 14 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.

Instanța de apel a reținut că cele stipulate în art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 se aplică tuturor societăților comerciale care își majorează capitalul social cu terenuri și active dobândite ulterior „indiferent de data privatizării societății comerciale”, după cum este stipulat expres chiar în respectivul text în discuție. Întrucât O.U.G. nr. 37/1997 a intrat în vigoare la 11 iulie 1997, iar societatea pârâtă a încheiat procesul de majorare a capitalului social cu 4772 acțiuni după această dată, acțiuni ce au revenit în totalitate FPS-ului, care ulterior le-a vândut la licitație, fiind achiziționate de chiar pârâta A.P.P., instanța a apreciat că soluția de respingere a acțiunii reclamantei este temeinică și legală, ea fiind dată cu respectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/1997, act normativ neatacat de reclamantă, ca de altfel nici mențiunile făcute în Registrul Comerțului privind înregistrarea FPS ca proprietar al celor 4772 acțiuni noi emise. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă apreciază că în mod greșit cele stipulate de părți în art. 7.8 din contractul nr. 321/1996 au fost înlăturate, dându-se prioritate dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 deoarece acest act normativ a apărut ulterior încheierii contractului, contract încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 55/1995, iar pârâta S.C.

P. S.A. obținuse hotărârile judecătorești care atestau dreptul său de proprietate asupra activelor în discuție mai înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/1997. De asemenea, recurenta critică instanța de apel pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 în sensul că s-ar aplica „indiferent de data privatizării societății comerciale” deoarece asta echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, ceea ce nu este permis potrivit principiului înscris în codul civil. Faptul că pârâta S.C. P.H. S.A. a finalizat procesul de majorare a capitalului social după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/1997 este imputabil administratorilor societății și în special directorului general T.G.

care este în același timp și vicepreședintele A.P.P., acesta depășindu-și mandatul dat de AGA din 18 martie 1997. În drept, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului. Prin întâmpinările depuse la dosar cele două pârâte au solicitat respingerea recursului, invocând în apărarea lor și cele reținute în decizia nr. 586 din 2 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, cu privire la cele stipulate în clauza art. 7.8 din contractul 321/1996. Întrucât pe rolul curții se afla și recursul ce forma obiectul dosarului 1376/2002 având ca obiect restituirea unei plăți nedatorate efectuate de pârâta A.P.

în temeiul contractului 321/1996, cauza a fost repusă pe rol la 27 martie 2002, iar ulterior s-a pus în discuție conexarea celor două dosare, cerere respinsă prin încheierea din 27 martie 2003 apreciindu-se că nu sunt întrunite cerințele art. 164 C. proc. civ. Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Este adevărat că părțile, respectiv reclamanta și pârâta A.P.P.

au încheiat la 23 ianuarie 1996 contractul cu nr. 321, stipulând la art. 7.8 că „în situația în care, după semnarea prezentului contract societatea sau succesorul ei în drepturi va primi în proprietate alte terenuri sau alte active decât cele specificate în anexă, cumpărătorul se obligă să-i plătească vânzătorului suma aferentă cotei de 13,32% din valoarea de piață a terenurilor și activelor respective în termen de 60 zile de la primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora”, contract încheiat sub imperiul Legii nr. 55/1995 numai că ulterior, Legea nr. 55/1995 a fost modificată prin O.U.G. nr. 37/1997, care a stipulat în art. 11 alin. (4) că toate acțiunile aferente majorării capitalului social ca urmare a atestării ulterioare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sau activelor dobândite ulterior, revin exclusiv F.P.S., această dispoziție aplicându-se „indiferent de data privatizării societății comerciale”.

În temeiul acestor dispoziții legale curtea apreciază că în mod corect acțiunea reclamantei a fost respinsă, atât instanța de fond cât și cea de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a legii și apreciind că cele convenite de părți în contract au devenit caduce, așa cum de altfel s-a reținut și în considerentele deciziei nr. 586 din 2 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, dată în recursul ce a avut ca obiect restituirea unei sume achitată de pârâtă în temeiul aceleiași clauze pe care reclamanta de față și-a întemeiat acțiunea. În cauză nu se poate imputa instanței aplicarea retroactivă a legii câtă vreme însuși legiuitorul a prevăzut în mod expres că cele stipulate în art. 11 se aplică „indiferent de data privatizării societății comerciale”.

Întrucât majorarea capitalului social cu acțiunile pretinse de reclamantă a-i fi predate fie în natură, fie în echivalent de cele două pârâte, a avut loc după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/1997, curtea apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut că ele reveneau de drept FPS, acționar care și-a și înscris la Registrul Comerțului său dreptul de proprietate, iar ulterior le-a vândut la licitație, fiind achiziționate chiar de pârâtă. Întrucât reclamanta nu a investit instanța cu cerere privitoare la depășirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat de AGA conducătorului societății T.G., curtea apreciază că nu pot fi analizate criticile sale făcute pe acest aspect. În consecință, curtea apreciază că decizia din apel este temeinică și legală motiv pentru care va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. Muntenia S.A. București prin administrator de portofoliu S.A.I. M.I. S.A. București împotriva deciziei nr. 3248 din 14 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.