ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4261/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 593 din 3 februarie

2000 a Tribunalului București, secția comercială, au fost respinse excepțiile

lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive,

precum și a nulității clauzei nr. 7.8 din contractul 321 din 23 ianuarie 1996,

iar pe fond, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei S.I.F. Muntenia

prin care solicitase obligarea A.P. PAS la plata sumei de 526.763.153 lei

contravaloare acțiuni pe piață, sau a pârâtei S.C. P.H. S.A. București să-i

lase în deplină proprietate și posesie 1342 acțiuni.

În esență, instanța de fond a reținut că în

temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/1997 clauza inserată

în contractul dintre reclamantă și pârâta A. P. PAS nr. 321 din 23 ianuarie

1996, pct. 7, 8 a devenit caducă, acțiunile emise de S.C. P.H. S.A. după

majorarea capitalului social, revenind în totalitate FPS-ului în temeiul

acestor dispoziții legale, iar ulterior respectivele acțiuni în litigiu au fost

cumpărate de A.P. PAS de la FPS, devenind proprietatea acesteia, așa încât

reclamanta nu mai poate pretinde plata cotei aferente de 13,32% din

respectivele acțiuni, dreptul său fiind stins ca efect al dispozițiilor art. 11

alin. (4) din O.U.G. nr. 37/1997.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3248 din 14

noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.

Instanța de apel a reținut că cele stipulate în

art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 se aplică tuturor societăților comerciale care își

majorează capitalul social cu terenuri și active dobândite ulterior „indiferent

de data privatizării societății comerciale”, după cum este stipulat expres

chiar în respectivul text în discuție.

Întrucât O.U.G. nr. 37/1997 a intrat în vigoare

la 11 iulie 1997, iar societatea pârâtă a încheiat procesul de majorare a

capitalului social cu 4772 acțiuni după această dată, acțiuni ce au revenit în

totalitate FPS-ului, care ulterior le-a vândut la licitație, fiind

achiziționate de chiar pârâta A.P.P., instanța a apreciat că soluția de

respingere a acțiunii reclamantei este temeinică și legală, ea fiind dată cu

respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/1997, act normativ neatacat de

reclamantă, ca de altfel nici mențiunile făcute în Registrul Comerțului privind

înregistrarea FPS ca proprietar al celor 4772 acțiuni noi emise.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a

declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta reclamantă apreciază că în mod greșit cele stipulate de părți în art.

7.8 din contractul nr. 321/1996 au fost înlăturate, dându-se prioritate

dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 deoarece acest act normativ a

apărut ulterior încheierii contractului, contract încheiat cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 55/1995, iar pârâta S.C. P. S.A.

obținuse hotărârile judecătorești care atestau dreptul său de proprietate

asupra activelor în discuție mai înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/1997.

De asemenea, recurenta critică instanța de apel

pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 37/1997 în

sensul că s-ar aplica „indiferent de data privatizării societății comerciale”

deoarece asta echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, ceea ce nu este

permis potrivit principiului înscris în codul civil.

Faptul că pârâta S.C. P.H. S.A. a finalizat

procesul de majorare a capitalului social după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

37/1997 este imputabil administratorilor societății și în special directorului

general T.G. care este în același timp și vicepreședintele A.P.P., acesta

depășindu-și mandatul dat de AGA din 18 martie 1997.

În drept, recurenta a invocat motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., în vigoare la data declarării

recursului.

Prin întâmpinările depuse la dosar cele două

pârâte au solicitat respingerea recursului, invocând în apărarea lor și cele

reținute în decizia nr. 586 din 2 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție,

secția comercială, cu privire la cele stipulate în clauza art. 7.8 din

contractul 321/1996.

Întrucât pe rolul curții se afla și recursul ce

forma obiectul dosarului 1376/2002 având ca obiect restituirea unei plăți

nedatorate efectuate de pârâta A.P. în temeiul contractului 321/1996, cauza a

fost repusă pe rol la 27 martie 2002, iar ulterior s-a pus în discuție

conexarea celor două dosare, cerere respinsă prin încheierea din 27 martie 2003

apreciindu-se că nu sunt întrunite cerințele art. 164 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Este adevărat că părțile, respectiv reclamanta

și pârâta A.P.P. au încheiat la 23 ianuarie 1996 contractul cu nr. 321,

stipulând la art. 7.8 că „în situația în care, după semnarea prezentului

contract societatea sau succesorul ei în drepturi va primi în proprietate alte

terenuri sau alte active decât cele specificate în anexă, cumpărătorul se

obligă să-i plătească vânzătorului suma aferentă cotei de 13,32% din valoarea

de piață a terenurilor și activelor respective în termen de 60 zile de la

primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

acestora”, contract încheiat sub imperiul Legii nr. 55/1995 numai că ulterior,

Legea nr. 55/1995 a fost modificată prin O.U.G. nr. 37/1997, care a stipulat în

art. 11 alin. (4) că toate acțiunile aferente majorării capitalului social ca

urmare a atestării ulterioare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sau

activelor dobândite ulterior, revin exclusiv F.P.S., această dispoziție

aplicându-se „indiferent de data privatizării societății comerciale”.

În temeiul acestor dispoziții legale curtea

apreciază că în mod corect acțiunea reclamantei a fost respinsă, atât instanța

de fond cât și cea de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a legii și

apreciind că cele convenite de părți în contract au devenit caduce, așa cum de

altfel s-a reținut și în considerentele deciziei nr. 586 din 2 februarie 2001 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, dată în recursul ce a avut ca

obiect restituirea unei sume achitată de pârâtă în temeiul aceleiași clauze pe

care reclamanta de față și-a întemeiat acțiunea.

În cauză nu se poate imputa instanței aplicarea

retroactivă a legii câtă vreme însuși legiuitorul a prevăzut în mod expres că

cele stipulate în art. 11 se aplică „indiferent de data privatizării societății

comerciale”.

Întrucât majorarea capitalului social cu

acțiunile pretinse de reclamantă a-i fi predate fie în natură, fie în

echivalent de cele două pârâte, a avut loc după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

37/1997, curtea apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut că ele

reveneau de drept FPS, acționar care și-a și înscris la Registrul Comerțului

său dreptul de proprietate, iar ulterior le-a vândut la licitație, fiind

achiziționate chiar de pârâtă.

Întrucât reclamanta nu a investit instanța cu

cerere privitoare la depășirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului

dat de AGA conducătorului societății T.G., curtea apreciază că nu pot fi

analizate criticile sale făcute pe acest aspect.

În consecință, curtea apreciază că decizia din

apel este temeinică și legală motiv pentru care va dispune respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

S.I.F. Muntenia S.A. București prin administrator de portofoliu S.A.I. M.I. S.A.

București împotriva deciziei nr. 3248 din 14 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

6 noiembrie 2003.