ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 9

septembrie 2002, Tribunalul Alba a admis cererea formulată de condamnatul R.C.D.

constatând următoarele:

Prin sentința penală nr. 93 din 3

aprilie 2000, Tribunalul Dâmbovița rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4770

din 29 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție s-a aplicat condamnatului

pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

174, art. 175 și art. 176 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai constatat că, prin sentința

penală nr. 453 din 12 iunie 2000 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă prin

neapelare, s-a aplicat pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 42 cu aplicarea art. 37 lit. b) și a) art. 75 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 893 din 18

noiembrie 1989 a Judecătoriei Găești a aplicat aceluiași condamnat pedeapsa de

4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin.

(1) și art. 209 lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 36, raportat la art.

33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai

grea de 20 ani închisoare.

S-a computat din pedeapsa aplicată,

perioada executată începând cu 16 august 1999 la zi.

Au fost anulate mandatele de

executare nr. 182/2001, nr. 835/2000 și nr. 1397/1999 și s-a dispus emiterea

unui nou mandat de executare.

Totodată s-au menținut celelalte

dispoziții penale sus-menționate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și condamnatul.

Parchetul în apelul său, a cerut

casarea sentinței atacate și prin rejudecarea cauzei includerea în pedeapsa

rezultantă și a pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, alături de pedeapsa

principală de 20 ani închisoare așa cum a fost stabilită prin sentința penală nr.

93/2000 a Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, s-a mai criticat sentința

atacată și pentru faptul că nu s-a dat eficiența contopirii celor trei pedepse

aplicate condamnatului, având în vedere pericolul social ridicat al fiecărei

infracțiuni.

Condamnatul a cerut în apelul său

înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Prin decizia penală nr. 375/ A din

19 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia s-a casat în parte sentința

penală sub aspectul sporului de pedeapsă și a pedepsei complimentare a

interzicerii unor drepturi și rejudecând cauza a aplicat condamnatului R.D.C. un

spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute 20 ani și 6

luni de închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Prin aceiași decizie penală s-a

respins, ca nefondat apelul condamnatului.

S-au anulat mandatele de arestare

emise în baza sentințelor menționate și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

A fost obligat condamnatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul R.D.C. care a cerut casarea hotărârii atacate,

reiterând motivul din apel.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 449 alin. (1) C. pen.,

pedeapsa pronunțată poate fi modificată la punerea în executare a hotărârii sau

în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei hotărâri definitive

existența concursului de infracțiuni.

Cum în cauză instanțele au constatat

existența concursului de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., în

mod corect, au procedat la individualizarea pedepsei.

Totodată, instanța a făcut o legală

aplicare a dispozițiilor art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., cu privire la schimbarea

pedepsei principale și a dat eficiența necesară acestei prevederi.

Prin urmare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de recurent

care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul R.C.D. împotriva deciziei penale nr. 375/ A din 19 decembrie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2003.