ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 681 din 17 decembrie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpații: -D.A., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., precum și la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) și a art .34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen.; -G.Ș., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 13 C. pen., precum și la 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.; -C.V., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., precum și la 13 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească diferite sume de bani, cu titlu de despăgubiri, mai multor părți civile. De asemenea, s-a luat act că părțile vătămate R.S., D.G., G.I.G., B.A., B.M., A.G., L.I., L.P.D., N.C.R., G.M., N.L., C.R.M., C.P., D.M., E.V., B.C.G., P.R., A.M.G., G.I., I.G. și R.E. nu s-au constituit părți civile.

S-a reținut în esență că, în perioada iulie 1995 - mai 1998, inculpații sus-menționați, împreună cu alți făptuitori (condamnați prin aceeași sentință), au sustras în timpul nopții, prin efracție, bunuri în valoare de aproximativ 260.000.000 lei dintr-un număr de 43 locuințe. Împotriva sentinței, au declarat apel procurorul și inculpatul G.Ș. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 188 din 13 aprilie 2000, a respins apelul declarat de inculpatul G.Ș. și, admițând recursul procurorului, a desființat parțial sentința și, rejudecând în fond, a dispus: -În ceea ce privește pe inculpatul D.A., a schimbat încadrarea juridică, prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.

și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare; -În ceea ce privește pe inculpatul G.Ș., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.

și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare; -În ceea ce privește pe inculpatul C.V., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.

și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., l-a condamnat la 5 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat la 16 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare. Prin aceeași decizie, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4351 din 16 octombrie 2001, a admis recursul procurorului, precum și recursul declarat de inculpatul G.Ș. și a casat decizia nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, după cum urmează: 1. Cu privire la inculpatul D.A.

, în sensul schimbării încadrării juridice: - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare; - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare. În baza art. 33 și a art. 34 lit. b) C. pen.

s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul Dumitrescu Adrian să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. 2. Cu privire la inculpatul G.Ș., în sensul schimbării încadrării juridice: - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare; - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare. În baza art. 33 și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul G.Ș. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. 3. Cu privire la inculpatul C.V. , în sensul schimbării încadrării juridice: - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., pentru care l-a condamnat la 3 ani închisoare; - din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., precum și a art. I pct. 5 din O.U.G.

nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare. În baza art. 33 și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul C.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor 3 hotărâri pronunțate în cauză, întemeindu-se pe dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc. pen. S-a susținut că hotărârile sunt contrare legii, deoarece nu au fost soluționate cererile prin care E.V. și I.G. s-au constituit părți civile și au solicitat despăgubiri, precum și că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul de a se dispune confiscarea bunurilor însușite de inculpați, pentru care persoanele păgubite nu s-au constituit părți civile.

Recursul în anulare este fondat. În adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) C. proc. pen. „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată”, iar dacă „exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă”. Totodată, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din același cod, „constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare”. Or, din actele dosarului rezultă că E.V. și I.G. s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților să le achite contravaloarea bunurilor nerecuperate.

Astfel, din probele administrate rezultă că inculpații D.A. și C.V. și-au însușit la data de 5 decembrie 1997, din locuința părții vătămate E.V. bunuri în valoare de 60.000.000 lei. În urma recuperării unei părți din bunurile sustrase, la data de 27 martie 1998, în timpul efectuării urmăririi penale, E.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000.000 lei. Împrejurarea că partea civilă menționată nu s-a mai prezentat la judecarea cauzei, pentru a-și susține pretențiile, nu putea să ducă la concluzia că ar fi renunțat la acestea, astfel că prima instanță avea îndatorirea să se pronunțe asupra cererii de despăgubiri formulate. Tot astfel, din actele dosarului rezultă că inculpații D.A. și G.Ș.

și-au însușit la data de 2 decembrie 1997, din locuința părții vătămate I.G., bunuri în valoare de 2.000.000 lei. Deși I.G. a menționat în timpul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu aproximativ 2.000.000 lei, iar printr-o cerere, înregistrată la 6 mai 1999, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 lei, prima instanță a considerat în mod eronat că această persoană nu s-a mai constituit parte civilă. Așa fiind, se constată că prima instanță numai prin încălcarea dispozițiilor procedurale obligatorii, referitoare la exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, nu a soluționat cererile de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G. Pe de altă parte, mai este de observat că prima instanță nu s-a conformat nici dispozițiilor art. 118 lit. d) C. proc.

pen. referitoare la confiscarea specială. În adevăr, prin acest text de lege se prevede că „sunt supuse confiscării speciale”, între altele, și „lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”. Așa cum s-a reținut prin sentință și rezultă neîndoielnic din materialul probator administrat, inculpații D.A. și G.Ș. au sustras, împreună, diferite bunuri de la L.P.D., C.R.M., N.L., A.M.G., B.C.G., A.G., G.I., G.M., R.E., P.R., V.Ș.I., G.I., I.G. și D.M. De asemenea, este neîndoielnic reținut și confirmat de probe că inculpatul D.A. a mai sustras bunuri de la C.P. și L.I., iar inculpatul G.Ș.

a mai sustras, singur, bunuri de la N.R.C. Or, dintre părțile vătămate menționate, B.C.G., V.Ș., P.R., A.M.G., G.I., R.E. și D.M. nu s-au constituit părți civile în timpul urmăririi penale și nu s-au prezentat în fața instanței, iar G.I.G., A. G., L.I., L.P.D., N.C., G.M., N.L., C.R.M. și C.P. au declarat ulterior, în fața instanței sau prin cereri trimise, că nu se constituie părți civile pentru prejudiciile ce le-au suferit prin infracțiunile săvârșite de inculpați.

În atare situație, se impunea ca, în vederea aplicării dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 118 lit. d) C. pen., să se stabilească sumele de bani obținute de fiecare inculpat din valorificarea bunurilor însușite de la părțile vătămate care nu s-au constituit părți civile, precum și sumele de bani de care au beneficiat în urma vânzării bunurilor ce au fost restituite ulterior celor păgubiți, fără formulare de pretenții de desdăunare din partea cumpărătorilor de bună credință, după care să se procedeze la confiscarea acelor sume prin obligarea să le plătească statului a inculpaților care le-au dobândit în urma săvârșirii infracțiunilor. Cum prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen.

și nici celor privind exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, iar instanța de apel și cea de recurs nu au corectat aceste erori de judecată, se constată că toate cele trei hotărâri pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare. În consecință, în conformitate cu art. 414 1 alin. (1), raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate în partea privind pe inculpații D.A., G.Ș. și C.V., referitor la nesoluționarea cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V.

și I.G., precum și la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. și a se trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul București. Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 681 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, deciziei penale nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 4351 din 16 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate, cu privire la inculpații D.A., G.Ș. și C.V., numai referitor la nesoluționarea cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G., precum și la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. Trimite cauza pentru rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul București.

Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaților sus-menționați, în sumă de câte 450.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2003.