ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 681 din 17

decembrie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între

alții, pe inculpații:

-D.A., la 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

a art. 13 C. pen., precum și la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani

a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) și a art .34 lit. b)

C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3

ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen.;

-G.Ș., la 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 13 C. pen.,

precum și la 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor

prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1)

lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod,

dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

-C.V., la 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., precum și la 13 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a

art. 37 lit. b) C. pen., dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani

închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 14 și a art. 346 C.

proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească diferite sume de bani, cu

titlu de despăgubiri, mai multor părți civile.

De asemenea, s-a luat act că părțile

vătămate R.S., D.G., G.I.G., B.A., B.M., A.G., L.I., L.P.D., N.C.R., G.M.,

N.L., C.R.M., C.P., D.M., E.V., B.C.G., P.R., A.M.G., G.I., I.G. și R.E. nu

s-au constituit părți civile.

S-a reținut în esență că, în

perioada iulie 1995

-

mai 1998,

inculpații sus-menționați, împreună cu alți făptuitori (condamnați prin aceeași

sentință), au sustras în timpul nopții, prin efracție, bunuri în valoare de

aproximativ 260.000.000 lei dintr-un număr de 43 locuințe.

Împotriva sentinței, au declarat

apel procurorul și inculpatul G.Ș.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 188 din 13 aprilie 2000, a respins apelul

declarat de inculpatul G.Ș. și, admițând recursul procurorului, a desființat

parțial sentința și, rejudecând în fond, a dispus:

-În ceea ce privește pe inculpatul

D.A., a schimbat încadrarea juridică, prin înlăturarea aplicării art. 13 C.

pen. și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin.

(3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani

închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i)

și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani

închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același

cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;

-În ceea ce privește pe inculpatul

G.Ș., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.

și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar

în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani închisoare,

dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca

acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;

-În ceea ce privește pe inculpatul

C.V., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.

și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., l-a

condamnat la 5 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37

lit. b) C. pen., l-a condamnat la 16 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33

lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca acest inculpat să execute

pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.

Prin aceeași decizie, au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 4351 din 16 octombrie 2001, a admis recursul

procurorului, precum și recursul declarat de inculpatul G.Ș. și a casat decizia

nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, după

cum urmează:

,

în sensul schimbării încadrării juridice:

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care l-a

condamnat la 5 ani închisoare;

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. I

pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)

C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul Dumitrescu

Adrian să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

sensul schimbării încadrării juridice:

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen.,

pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare;

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. I pct. 5

din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)

C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul G.Ș. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

,

în sensul schimbării încadrării juridice:

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., în

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., pentru

care l-a condamnat la 3 ani închisoare;

- din art. 208 raportat la art. 209

alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art.

37 lit. b) C. pen., precum și a art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru

care l-a condamnat la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)

C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul C.V. urmând să execute

pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

celor 3 hotărâri pronunțate în cauză, întemeindu-se pe dispozițiile art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârile sunt

contrare legii, deoarece nu au fost soluționate cererile prin care E.V. și I.G.

s-au constituit părți civile și au solicitat despăgubiri, precum și că în mod

greșit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul

de a se dispune confiscarea bunurilor însușite de inculpați, pentru care

persoanele păgubite nu s-au constituit părți civile.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, potrivit art. 24 alin.

(1) și (2) C. proc. pen. „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare

fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește

parte vătămată”, iar dacă „exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal

se numește parte civilă”.

Totodată, este de observat că, în

conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din același cod, „constituirea ca

parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața

instanței de judecată până la citirea actului de sesizare”.

Or, din actele dosarului rezultă că

E.V. și I.G. s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților să

le achite contravaloarea bunurilor nerecuperate.

Astfel, din probele administrate

rezultă că inculpații D.A. și C.V. și-au însușit la data de 5 decembrie 1997,

din locuința părții vătămate E.V. bunuri în valoare de 60.000.000 lei.

În urma recuperării unei părți din

bunurile sustrase, la data de 27 martie 1998, în timpul efectuării urmăririi

penale, E.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000.000 lei.

Împrejurarea că partea civilă

menționată nu s-a mai prezentat la judecarea cauzei, pentru a-și susține

pretențiile, nu putea să ducă la concluzia că ar fi renunțat la acestea, astfel

că prima instanță avea îndatorirea să se pronunțe asupra cererii de despăgubiri

formulate.

Tot astfel, din actele dosarului

rezultă că inculpații D.A. și G.Ș. și-au însușit la data de 2 decembrie 1997,

din locuința părții vătămate I.G., bunuri în valoare de 2.000.000 lei.

Deși I.G. a menționat în timpul

urmăririi penale că se constituie parte civilă cu aproximativ 2.000.000 lei,

iar printr-o cerere, înregistrată la 6 mai 1999, a precizat că se constituie

parte civilă cu suma de 5.000.000 lei, prima instanță a considerat în mod

eronat că această persoană nu s-a mai constituit parte civilă.

Așa fiind, se constată că prima

instanță numai prin încălcarea dispozițiilor procedurale obligatorii,

referitoare la exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, nu a

soluționat cererile de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G.

Pe de altă parte, mai este de

observat că prima instanță nu s-a conformat nici dispozițiilor art. 118 lit. d)

C. proc. pen. referitoare la confiscarea specială.

În adevăr, prin acest text de lege

se prevede că „sunt supuse confiscării speciale”, între altele, și „lucrurile

dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite

persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.

Așa cum s-a reținut prin sentință și

rezultă neîndoielnic din materialul probator administrat, inculpații D.A. și

G.Ș. au sustras, împreună, diferite bunuri de la L.P.D., C.R.M., N.L., A.M.G.,

B.C.G., A.G., G.I., G.M., R.E., P.R., V.Ș.I., G.I., I.G. și D.M.

De asemenea, este neîndoielnic reținut

și confirmat de probe că inculpatul D.A. a mai sustras bunuri de la C.P. și

L.I., iar inculpatul G.Ș. a mai sustras, singur, bunuri de la N.R.C.

Or, dintre părțile vătămate

menționate, B.C.G., V.Ș., P.R., A.M.G., G.I., R.E. și D.M. nu s-au constituit

părți civile în timpul urmăririi penale și nu s-au prezentat în fața instanței,

iar G.I.G., A. G., L.I., L.P.D., N.C., G.M., N.L., C.R.M. și C.P. au declarat

ulterior, în fața instanței sau prin cereri trimise, că nu se constituie părți

civile pentru prejudiciile ce le-au suferit prin infracțiunile săvârșite de

inculpați.

În atare situație, se impunea ca, în

vederea aplicării dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 118 lit. d) C.

pen., să se stabilească sumele de bani obținute de fiecare inculpat din valorificarea

bunurilor însușite de la părțile vătămate care nu s-au constituit părți civile,

precum și sumele de bani de care au beneficiat în urma vânzării bunurilor ce au

fost restituite ulterior celor păgubiți, fără formulare de pretenții de

desdăunare din partea cumpărătorilor de bună credință, după care să se

procedeze la confiscarea acelor sume prin obligarea să le plătească statului a

inculpaților care le-au dobândit în urma săvârșirii infracțiunilor.

Cum prima instanță nu s-a conformat

dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. și nici celor privind exercitarea

acțiunii civile în cadrul procesului penal, iar instanța de apel și cea de

recurs nu au corectat aceste erori de judecată, se constată că toate cele trei

hotărâri pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, ce a fost

invocat prin recursul în anulare.

În consecință, în conformitate cu

art. 414

1

alin. (1), raportat la art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile

atacate în partea privind pe inculpații D.A., G.Ș. și C.V., referitor la

nesoluționarea cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și

I.G., precum și la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. și a se

trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul București.

Totodată, mai urmează a se dispune

ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, să fie

plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 681 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului

București, secția I penală, deciziei penale nr. 188 din 13 aprilie 2000 a

Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 4351 din 16 octombrie

2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Casează hotărârile atacate, cu

privire la inculpații D.A., G.Ș. și C.V., numai referitor la nesoluționarea

cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G., precum și la

neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen.

Trimite cauza pentru rejudecare, sub

aceste aspecte, la Tribunalul București.

Onorariile de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpaților sus-menționați, în sumă de câte 450.000 lei, se vor

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

mai 2003.