ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003
ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 681 din 17
decembrie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între
alții, pe inculpații:
-D.A., la 5 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)
raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și
a art. 13 C. pen., precum și la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani
a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.
209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod, dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) și a art .34 lit. b)
C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3
ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen.;
-G.Ș., la 5 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)
raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 13 C. pen.,
precum și la 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor
prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de
furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1)
lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod,
dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute
pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a
drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.;
-C.V., la 5 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)
raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C.
pen., precum și la 13 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a
drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.
209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a
art. 37 lit. b) C. pen., dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani
închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64
lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 14 și a art. 346 C.
proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească diferite sume de bani, cu
titlu de despăgubiri, mai multor părți civile.
De asemenea, s-a luat act că părțile
vătămate R.S., D.G., G.I.G., B.A., B.M., A.G., L.I., L.P.D., N.C.R., G.M.,
N.L., C.R.M., C.P., D.M., E.V., B.C.G., P.R., A.M.G., G.I., I.G. și R.E. nu
s-au constituit părți civile.
S-a reținut în esență că, în
perioada iulie 1995
-
mai 1998,
inculpații sus-menționați, împreună cu alți făptuitori (condamnați prin aceeași
sentință), au sustras în timpul nopții, prin efracție, bunuri în valoare de
aproximativ 260.000.000 lei dintr-un număr de 43 locuințe.
Împotriva sentinței, au declarat
apel procurorul și inculpatul G.Ș.
Curtea de Apel București, secția I
penală, prin decizia penală nr. 188 din 13 aprilie 2000, a respins apelul
declarat de inculpatul G.Ș. și, admițând recursul procurorului, a desființat
parțial sentința și, rejudecând în fond, a dispus:
-În ceea ce privește pe inculpatul
D.A., a schimbat încadrarea juridică, prin înlăturarea aplicării art. 13 C.
pen. și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin.
(3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani
închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i)
și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani
închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același
cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;
-În ceea ce privește pe inculpatul
G.Ș., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.
și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3),
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar
în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 17 ani închisoare,
dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca
acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;
-În ceea ce privește pe inculpatul
C.V., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen.
și, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., l-a
condamnat la 5 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin.
(1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37
lit. b) C. pen., l-a condamnat la 16 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33
lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, ca acest inculpat să execute
pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.
Prin aceeași decizie, au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Curtea Supremă de Justiție, secția
penală, prin decizia nr. 4351 din 16 octombrie 2001, a admis recursul
procurorului, precum și recursul declarat de inculpatul G.Ș. și a casat decizia
nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, după
cum urmează:
Cu privire la inculpatul D.A.
,
în sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care l-a
condamnat la 5 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. I
pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)
C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul Dumitrescu
Adrian să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
Cu privire la inculpatul G.Ș., în
sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen.,
pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în
infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin.
(1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. I pct. 5
din O.U.G. nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)
C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul G.Ș. să execute
pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
Cu privire la inculpatul C.V.
,
în sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., în
infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin.
(1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., pentru
care l-a condamnat la 3 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209
alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art.
37 lit. b) C. pen., precum și a art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, pentru
care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 și a art. 34 lit. b)
C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul C.V. urmând să execute
pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
Procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva
celor 3 hotărâri pronunțate în cauză, întemeindu-se pe dispozițiile art. 410
alin. (1) partea I pct. 7
1
C. proc. pen.
S-a susținut că hotărârile sunt
contrare legii, deoarece nu au fost soluționate cererile prin care E.V. și I.G.
s-au constituit părți civile și au solicitat despăgubiri, precum și că în mod
greșit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul
de a se dispune confiscarea bunurilor însușite de inculpați, pentru care
persoanele păgubite nu s-au constituit părți civile.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, potrivit art. 24 alin.
(1) și (2) C. proc. pen. „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare
fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește
parte vătămată”, iar dacă „exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal
se numește parte civilă”.
Totodată, este de observat că, în
conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din același cod, „constituirea ca
parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața
instanței de judecată până la citirea actului de sesizare”.
Or, din actele dosarului rezultă că
E.V. și I.G. s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților să
le achite contravaloarea bunurilor nerecuperate.
Astfel, din probele administrate
rezultă că inculpații D.A. și C.V. și-au însușit la data de 5 decembrie 1997,
din locuința părții vătămate E.V. bunuri în valoare de 60.000.000 lei.
În urma recuperării unei părți din
bunurile sustrase, la data de 27 martie 1998, în timpul efectuării urmăririi
penale, E.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000.000 lei.
Împrejurarea că partea civilă
menționată nu s-a mai prezentat la judecarea cauzei, pentru a-și susține
pretențiile, nu putea să ducă la concluzia că ar fi renunțat la acestea, astfel
că prima instanță avea îndatorirea să se pronunțe asupra cererii de despăgubiri
formulate.
Tot astfel, din actele dosarului
rezultă că inculpații D.A. și G.Ș. și-au însușit la data de 2 decembrie 1997,
din locuința părții vătămate I.G., bunuri în valoare de 2.000.000 lei.
Deși I.G. a menționat în timpul
urmăririi penale că se constituie parte civilă cu aproximativ 2.000.000 lei,
iar printr-o cerere, înregistrată la 6 mai 1999, a precizat că se constituie
parte civilă cu suma de 5.000.000 lei, prima instanță a considerat în mod
eronat că această persoană nu s-a mai constituit parte civilă.
Așa fiind, se constată că prima
instanță numai prin încălcarea dispozițiilor procedurale obligatorii,
referitoare la exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, nu a
soluționat cererile de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G.
Pe de altă parte, mai este de
observat că prima instanță nu s-a conformat nici dispozițiilor art. 118 lit. d)
C. proc. pen. referitoare la confiscarea specială.
În adevăr, prin acest text de lege
se prevede că „sunt supuse confiscării speciale”, între altele, și „lucrurile
dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.
Așa cum s-a reținut prin sentință și
rezultă neîndoielnic din materialul probator administrat, inculpații D.A. și
G.Ș. au sustras, împreună, diferite bunuri de la L.P.D., C.R.M., N.L., A.M.G.,
B.C.G., A.G., G.I., G.M., R.E., P.R., V.Ș.I., G.I., I.G. și D.M.
De asemenea, este neîndoielnic reținut
și confirmat de probe că inculpatul D.A. a mai sustras bunuri de la C.P. și
L.I., iar inculpatul G.Ș. a mai sustras, singur, bunuri de la N.R.C.
Or, dintre părțile vătămate
menționate, B.C.G., V.Ș., P.R., A.M.G., G.I., R.E. și D.M. nu s-au constituit
părți civile în timpul urmăririi penale și nu s-au prezentat în fața instanței,
iar G.I.G., A. G., L.I., L.P.D., N.C., G.M., N.L., C.R.M. și C.P. au declarat
ulterior, în fața instanței sau prin cereri trimise, că nu se constituie părți
civile pentru prejudiciile ce le-au suferit prin infracțiunile săvârșite de
inculpați.
În atare situație, se impunea ca, în
vederea aplicării dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 118 lit. d) C.
pen., să se stabilească sumele de bani obținute de fiecare inculpat din valorificarea
bunurilor însușite de la părțile vătămate care nu s-au constituit părți civile,
precum și sumele de bani de care au beneficiat în urma vânzării bunurilor ce au
fost restituite ulterior celor păgubiți, fără formulare de pretenții de
desdăunare din partea cumpărătorilor de bună credință, după care să se
procedeze la confiscarea acelor sume prin obligarea să le plătească statului a
inculpaților care le-au dobândit în urma săvârșirii infracțiunilor.
Cum prima instanță nu s-a conformat
dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. și nici celor privind exercitarea
acțiunii civile în cadrul procesului penal, iar instanța de apel și cea de
recurs nu au corectat aceste erori de judecată, se constată că toate cele trei
hotărâri pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare înscris în art. 385
9
alin. (1) pct. 17
1
C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în
art. 410 alin. (1) partea I pct. 7
1
din același cod, ce a fost
invocat prin recursul în anulare.
În consecință, în conformitate cu
art. 414
1
alin. (1), raportat la art. 385
15
pct. 2 lit.
c) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile
atacate în partea privind pe inculpații D.A., G.Ș. și C.V., referitor la
nesoluționarea cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și
I.G., precum și la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. și a se
trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul București.
Totodată, mai urmează a se dispune
ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, să fie
plătite din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva sentinței penale nr. 681 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului
București, secția I penală, deciziei penale nr. 188 din 13 aprilie 2000 a
Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 4351 din 16 octombrie
2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Casează hotărârile atacate, cu
privire la inculpații D.A., G.Ș. și C.V., numai referitor la nesoluționarea
cererilor de despăgubiri formulate de părțile civile E.V. și I.G., precum și la
neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen.
Trimite cauza pentru rejudecare, sub
aceste aspecte, la Tribunalul București.
Onorariile de avocat pentru apărarea
din oficiu a inculpaților sus-menționați, în sumă de câte 450.000 lei, se vor
plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 5
mai 2003.