ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 365/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei

penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de apărător ales,

avocat F. – Societatea de avocați „A.A.”, lipsind intimata parte civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecarea

cauzei să se dispună achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a

raportat la art.10 lit.a C.proc.pen., arătându-se că denunțătoarea nu avea

atribuții de serviciu care prin natura lor, ar fi putut influența rezolvarea

cerințelor inculpatului.

Procurorul

a arătat că față  de probatoriile administrate, respectiv fișa postului

denunțătoarei, rezultă că avea ca atribuții  de serviciu ceea ce urmărea

inculpatul, scop în care acesta i-a lăsat plicul cu 1.500.000 lei.

Cum

însă, sacoșa lăsată în celălalt birou nu este obiect al infracțiunii de luare

de mită, impune admiterea recursului sub acest aspect.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, arată că este nevinovat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.151 din din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău – secția penală, a

fost condamnat la 6 luni închisoare, inculpatul P.G. pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art.255 alin.1 C.pen.

Potrivit

art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata termenului de încercare prevăzut de art.82 C.pen., atrăgându-i-se

atenția asupra consecințelor nerespectării condițiilor suspendării

condiționate.

De

asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei

și a următoarelor bunuri considerate a fi făcut obiectul infracțiunii de dare

de mită: o sticlă de Coca-Cola, două pachete țigări, cafea solubilă „Amigo” și

o cutie cu stiksuri.

Potrivit

art.22 din Legea nr.26/1990 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a

hotărârii, aceasta să fie comunicată la Registrul Comerțului Buzău.

Instanța

a reținut că inculpatul, la data de 15 noiembrie 2001, s-a deplasat la

Administrația Finanțelor Publice pentru a rezolva unele probleme legate de

activitatea financiară a societății SC „G” SRL Buzău, la care acesta era

administrator.

La

Biroul de executare silită a persoanelor juridice s-a adresat economistei L.E.

și a discutat problema restanțelor la plata obligațiilor datorate la bugetul de

stat de către societatea al cărei administrator era.

Cu

această ocazie, a solicitat relații cu privire la o eventuală eșalonare a

plății datoriei și a fost îndrumat asupra modului în care trebuie să procedeze

și ce anume acte îi trebuie pentru a putea obține eșalonarea obligației

datorate.

A

doua zi, inculpatul s-a prezentat la martora L.E. și după ce aceasta a examinat

actele prezentate, l-a trimis pe inculpat la Registrul contabil și să ia

declarații fiscale, la martora Enciu Liliana care se ocupa de rezolvarea

acestei probleme.

Înainte

de a pleca din biroul martorei L.E., inculpatul i-a dat acesteia un plic cu

suma de 1.500.000 lei și fiind întrebat ce conține plicul, acesta i-a spus că

reprezintă o sumă de bani destinată pentru „cafea”. Martora a refuzat primirea

plicului dar inculpatul a lăsat plicul pe tastatura calculatorului și a

plecat.  Imediat, martora a sunat la Serviciul Registrului contabil și a

discutat cu D.N. pe care a rugat-o să-i spună inculpatului să vină să ia ce a

lăsat în biroul său, adică plicul cu bani. În urma discuției avută cu D.N.,

inculpatul a spus că este posibil să fi uitat ceva la L.E.a și a lăsat lângă

biroul lui E.L. o sacoșă cu o sticlă de Coca-Cola, două pachete țigări LM și o

cutie cu stksuri. Au fost sesizate organele de anchetă penală care au stabilit

situația de mai sus, pe baza declarațiilor date de martori, a procesului-verbal

de constatare, raportate la modul în care inculpatul a procedat cu cele două

salariate, care, potrivit fișei postului, aveau obligația să discute cu cei

care datorau sume de bani la bugetul statului sau voiau să obțină eșalonarea

plății acestora.

Instanța

de fond a înlăturat susținerile inculpatului ca neîntemeiate cu privire la

posibilitatea pierderii plicului cu bani în momentul în care a arătat actele

martorei L.E., cât și cu privire la împrejurarea că din grabă, a uitat sacoșa

cu bunurile respective lângă biroul martorei E.L.

Apelul

declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de

către Curtea de Apel Ploiești – Secția penală, prin decizia nr.449 din 4

octombrie 2002.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, susținând că a

fost condamnat greșit, fapta sa neîndeplinind elementele constitutive ale

infracțiunii ce i se impută, deoarece denunțătoarea nu avea, prin funcția

ocupată, atribuții de serviciu, care să-i permită rezolvarea problemelor pe care

le avea de rezolvat. În plus, a arătat că i s-au confiscat și bunuri ce n-au

format obiectul vreunei infracțiuni.

Inculpatul

a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii și achitarea de

orice penalitate, cu consecința înlăturării confiscării.

Motivul

de recurs formulat de inculpat, în principal, nu este întemeiat. Martora L.E.

denunțătoarea faptei inculpatului, avea funcția de șef de serviciu, calitate în

care potrivit fișei postului, avea obligația organizării activității de primire

și înregistrare a cererilor privind acordarea de înlesniri de plata impozitelor

și întocmirea referatelor pentru soluționarea acestei cereri.

Deci,

inculpatul s-a adresat persoanei ce trebuia să îi primească cererea și să-i

întocmească referatul pentru eșalonare, iar suma de 1.500.000 lei i-a fost dată

ca aceasta să-i întocmească un referat favorabil eșalonării datoriei.

Sub

acest aspect, nu poate fi nici o discuție legată de faptul că activitatea

denunțătoarei n-ar avea aptitudinea care să dea activității inculpatului

configurația infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În

ceea ce privește aplicarea măsurii confiscării unor bunuri, critica formulată

de recurent este întemeiată în sensul că inculpatul nefiind trimis în judecată

pentru infracțiunea de dare de mită către numita E.L., nu există temeiul

juridic al confiscării bunurilor prevăzute în dovada cu seria B nr.0009487 din

16 noiembrie 2001.

În

raport cu cele arătate, Curtea va trebui să admită recursul declarat de

inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curții

de Apel Ploiești, casând, în baza art.385

15

alin.1 pct.2 lit.d

C.proc.pen. decizia atacată, precum și sentința penală nr.151 din 29 iulie 2002

a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziția de confiscare a unor

bunuri potrivit art.255 alin.4 C.pen., în sensul înlăturării măsurii

confiscării de la inculpat a bunurilor aflate la I.P.J., conform dovezii seria

B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite  recursul declarat de

inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a  Curții

de Apel  Ploiești.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr.151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului

Buzău, numai cu privire la dispoziția de confiscare a unor bunuri, potrivit

art.255 alin.4 C.pen.

Înlătură măsura confiscării

de la inculpat a bunurilor depuse la IPJ Buzău conform dovezii seria B

nr.0009487 din 16 noiembrie 2001, și anume: o sticlă COCA COLA  de 2,5 l; 2

pachete țigări marca LM, o pungă cu cafea de 250 g marca JACOBS, o cutie cafea

solubilă marca AMIGO și o cutie de sticsuri marca MAXI MIX.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.