Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
8130/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
18 octombrie 2004

Decizia nr. 5327/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 8130/2004 — recurs

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, s-a constatat ca temeinică și legală măsura arestării preventive a inculpatei S.G.D., iar în baza art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 300 alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut această măsură. Împotriva încheierii, inculpata a declarat recurs, solicitând punerea în libertate, fără a detalia motivele cererii. Recursul nu este fondat. Inculpata a fost condamnată în fond de Tribunalul Buzău la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, reținându-se că, în calitate de referent de specialitate la C.E.C., sucursala Buzău, a pretins și primit diverse sume de bani, pentru a înlesni acordarea de credite preferențiale mai multor persoane.

Măsura arestării preventive a fost luată, în baza art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., de către Tribunalul Buzău prin încheierea din 15 martie 2004, măsură prelungită ultimei cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală. Cum din probe sunt elemente care atestă că nu au apărut indicii, prin care să determine revocarea măsurii arestării preventive, în raport de momentul luării acesteia, recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar inculpata obligată la cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.G.D., împotriva încheierii din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. 8130/2004. Obligă recurenta inculpată la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.