ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2733/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 594 din 23 decembrie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a condamnat pe inculpatul B.M.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Prin aceeași hotărâre, inculpatul menționat a fost obligat să plătească părții civile S.C. D. S.R.L. 8.000.000 lei cu titlu de despăgubiri. S-a reținut că în noaptea de 15 martie 2003, inculpatul menționat a dat ajutor altor infractori pentru dobândirea unor bunuri din incinta unei societăți comerciale prin exercitarea de violențe asupra paznicului.

Împotriva hotărârii primei instanțe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a declarat apel. La termenul din 5 mai 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, în baza art. 300 2 , raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Împotriva încheierii din 5 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în dosarul nr. 968/2004, inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este adevărat că, potrivit art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte sunt totodată înscrise și excepțiile de la regula generală menționată. Cu referire la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privațiunea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesuală penală, conform Constituției. Ca atare, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerii acesteia este subordonată dovedirii interesului superior pe care îl deservește și luării, respectiv menținerii acesteia, cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesuală penală. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. Așadar, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar stabilite prin art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, instanța are a examina dacă subzistă temeiurile care au justificat măsura arestării preventive, conform art. 148, raportat la art. 143 C. proc. pen., sau dacă au intervenit temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În concluzie, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive privește pronunțarea acesteia cu neobservarea dispozițiilor legale menționate. Or, în cauză instanța de apel, așa cum rezultă din încheierea atacată, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală și a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă în continuare. Ca atare, dispunând în sensul menținerii detenției preventive, instanța de apel a pronunțat o încheiere temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva încheierii din 5 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 968/2004, urmează a fi respins ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 5 mai 2004 de către Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 968/2004 al acelei instanțe, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2004.