ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2733/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 594 din 23

decembrie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a condamnat pe inculpatul

B.M.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul

menționat a fost obligat să plătească părții civile S.C. D. S.R.L. 8.000.000

lei cu titlu de despăgubiri.

S-a reținut că în noaptea de 15

martie 2003, inculpatul menționat a dat ajutor altor infractori pentru

dobândirea unor bunuri din incinta unei societăți comerciale prin exercitarea

de violențe asupra paznicului.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a declarat apel.

La termenul din 5 mai 2004, fixat

pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, în baza art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest a inculpatului, constatând că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva încheierii din 5 mai 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în dosarul nr. 968/2004,

inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că, potrivit art. 5

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de

libertate.

În aceleași texte sunt totodată

înscrise și excepțiile de la regula generală menționată.

Cu referire la excepția reprezentată

de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privațiunea de

libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura

prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu

respectarea procedurii prevăzute de legea procesuală penală, conform

Constituției.

Ca atare, dispunerea măsurii

arestării preventive și menținerii acesteia este subordonată dovedirii

interesului superior pe care îl deservește și luării, respectiv menținerii

acesteia, cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesuală

penală.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

Așadar, în exercitarea atribuțiilor

de control judiciar stabilite prin art. 160

b

alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit alin. (3) al aceluiași

articol, instanța are a examina dacă subzistă temeiurile care au justificat

măsura arestării preventive, conform art. 148, raportat la art. 143 C. proc.

pen., sau dacă au intervenit temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate.

În concluzie, recursul declarat

împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive

privește pronunțarea acesteia cu neobservarea dispozițiilor legale menționate.

Or, în cauză instanța de apel, așa

cum rezultă din încheierea atacată, a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesuală penală și a constatat că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă subzistă în continuare.

Ca atare, dispunând în sensul

menținerii detenției preventive, instanța de apel a pronunțat o încheiere

temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpatul B.M.C. împotriva încheierii din 5 mai 2004 a Curții de

Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 968/2004, urmează a fi respins ca

nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, inculpatul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.M.C. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 5 mai

2004 de către Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 968/2004 al acelei

instanțe, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2004.