ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4262/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4262/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În fond după casare, prin sentința

penală nr. 683 din 4 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, inculpata

Z.M.

a fost condamnată la 5 ani

închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și

art. 175 lit. d) și i), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76

alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatei dreptul de a exercita profesia de asistentă medicală pe o perioadă

de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

arestarea preventivă de la 23 aprilie 1997, până la 4 august 1997.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului N.M.

din infracțiunea, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. d) și i) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 314 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen. și a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare.

În baza art. 1 și art. 10 din Legea nr.

137/1997 a constatat că pedeapsa este grațiată integral și condiționat.

A constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv în perioada 28 aprilie 1997, până la 4 august 1997.

Inculpații au fost obligați în

solidar la plata sumei de 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă R.N.

Au fost obligați inculpații și la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22 aprilie 1997,

echipajul de salvare, format din inculpatul N.M. (conducător autosanitară) și

inculpata Z.M. (asistent medical) au primit dispoziția de a-l transporta pe

pacientul N.C. de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. P.” la Spitalul Clinic

„Dr. V.B.”, scop în care li s-a înmânat fișa medicală și buletinul de

identitate al bolnavului.

La Spitalul „Sf. P.”, bolnavul a

fost spălat, deparazitat, i s-au făcut teste, radioscopie pulmonară și perfuzat

la spitalul de mai sus de la ora 19,10, până la 1,10, fiind sub supraveghere

medicală timp de aproape 5 ore.

Medicul G.V. după efectuarea

analizelor uzuale (radioscopie pulmonară și electrocardiogramă) a pus

diagnosticul „suspect T.B.C. pulmonar secundar” și, considerând că acest

diagnostic nu reprezintă o urgență medicală, a dispus internarea la o unitate

sanitară de specialitate și anume Spitalul Clinic „Dr. V.B.”.

La ora 1,20, au ajuns la Spitalul

„Dr. V.B.”, de unde au plecat la ora 1,40, spre internare la Spitalul T., când,

de asemenea, s-a refuzat internarea bolnavului, indicându-se transferarea

acestuia la Spitalul „Sf. E.”.

În urma examinării superficiale a

bolnavului și stabilirii unui diagnostic incorect de T.B.C. pulmonar, care nu

reprezenta o urgență medicală, s-a ajuns la situația că bolnavul să fie trimis

de la un spital, la altul, refuzându-se internarea.

Astfel, în acest lanț de

împrejurări, la ora 2,00, autosanitara în care se afla bolnavul N.C., a ajuns

la Spitalul de Pneumoftiziologie T. Inculpata Z.M. s-a prezentat la camera de

gardă a spitalului, medic de gardă fiind martora S.G., care în urma examinării

actelor medicale, a pus diagnosticul de T.B.C. pulmonar și, pentru că acesta

avea domiciliul în sectorul 2, a dispus transferul lui N.C. la Spitalul Sf. E.,

o secție a Spitalului T..

În loc să se conformeze dispoziției

primite, în sensul transportului lui N.C. la Spitalul Sf. E., inculpata a luat

legătura telefonică cu numita R.G., operator registrator de urgență de la

dispeceratul Serviciului de Ambulanță București. Aceasta i-a sugerat să-l ducă

pe bolnav la Spitalul P., sau la domiciliu dacă are buletin. Inculpata a comunicat,

tot prin stația radio, că o să-l lase pe bolnav la domiciliu.

Căutând în punga aflată în mașină

lângă brancardă, inculpatul N.M. a găsit buletinul de identitate al lui N.C.,

pe care i l-a dat inculpatei Z.M. Aceasta constatând că N.C. are domiciliul în

București, i-a spus șoferului să conducă autosanitara la domiciliul bolnavului.

Ajungând pe strada I.H.R., în jurul

orei 2,30, cei doi inculpați au căutat imobilul.

Întrucât nu a găsit imobilul,

inculpata Z.M. i-a indicat inculpatului N.M. un loc în care să oprească și în

care a stabilit, „prin deducție” că se află.

Deducția rezultă din raportarea la o

plăcuță, așa cum rezultă din planșa foto, locul în care a fost găsită victima

și care nu era în fața unei locuințe, ci al societății C. SA.

Fără a exista o comunicare, o

conlucrare între cei doi inculpați, în sensul că inculpatul N.M. să o ajute pe

inculpata Z.M., pentru a-l da jos din salvare, victima a fost coborâtă,

sprijinită pe brațe, a fost transportată și lăsată sprijinită de poarta situată

în locul arătat, poartă pe care inculpata Z.M. a încercat să o deschidă, fără a

reuși, întrucât aceasta era încuiată.

Lângă partea vătămată, cei doi

inculpați au lăsat buletinul de identitate al acestuia, precum și actele

medicale întocmite în condițiile relatate.

Cei doi au plecat la mașină,

inculpatul N.M. a pus în mișcare autosalvarea, plecând de pe str. I.H.R.

Din autoturism, inculpata Z.M. a

luat legătura, din nou prin stația radio cu Dispeceratul Serviciului de

Ambulanță al Municipiului București, comunicând că, „n-a fost prea ușor, l-au

dus la domiciliu, la presupusul domiciliu”.

A concluzionat instanța că din

convorbirea cu Serviciul de Ambulanță, rezultă cert intenția inculpatei de a nu

continua să acționeze pentru internarea bolnavului, sau măcar să ia hotărârea

de a-l lăsa la Spitalul T., deși observase „că era confuz și nu era în regulă”.

Inculpata a hotărât să îl ducă pe bolnav la domiciliu, neconformându-se

dispozițiilor obligatorii potrivit atribuțiilor de serviciu: însoțirea

bolnavului pentru a-l interna la Spitalul „Sf. E.”.

Stabilind prin deducție, domiciliul

bolnavului și fără a ține seama că era întuneric și poarta era încuiată,

inculpata a hotărât să lase victima rezemată de un gard, cu perfuzia în braț și

punga alături, în condițiile în care victima era în bustul gol, având doar un

pantalon de pijama, iar afară era o temperatură de 4-5 grade Celsius și

umiditate (fiind luna aprilie).

Raportul medico-legal a stabilit

drept cauză a decesului: insuficiență acută cardiorespiratorie, la un bolnav cu

pleurezie acută și acteletazie pulmonară consecutivă, pe fondul unei afecțiuni

cardiovasculare la un individ denutrit, în condițiile neacordării asistenței

medicale de specialitate.

Nu avea leziuni tuberculoase ci

miocardoscleroză, plămân cardiac, iar în tanatogeneza cazului trebuie luat în

considerare și coexistența factorului „frig”, care a fost un factor favorizant

și nu determinant.

Prin urmare, s-a apreciat că există

o legătură de cauzalitate între expunerea la frig și umiditate prin modul în

care a fost abandonată victima și decesul acesteia, această expunere

constituind un factor favorizant, care s-a supraadăugat în tanatogeneză, factor

preexistent și concomitent.

Prin avizul solicitat în urma

rejudecării cauzei s-a constatat că rolul major în decesul victimei l-a avut

bolile preexistente ale acestuia, afecțiunile cardio-vasculare cronice,

pleurezia masivă și atelectazia pulmonară, iar cea mai importantă manoperă

impusă de caz era evacuarea lichidului din cavitatea pleurală, care ar fi redus

atelectozia și implicit insuficiența respiratorie acută, ulterior fiind

necesară administrarea unui tratament specific afecțiunilor menționate.

În sarcina inculpatei Z.M., instanța

de fond a reținut infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art.

175 lit. d) și i) C. pen., constând în aceia că, a lăsat victima bolnavă, cu

perfuzie la mână, dezbrăcată, pe stradă, noaptea când era o temperatură

scăzută, ceea ce a condus la decesul acesteia.

A concluzionat instanța că inculpata

Z.M. a acționat cu intenție indirectă, iar între acțiunea acesteia și rezultat

(moartea victimei) există legătură de cauzalitate.

În ceea ce privește activitatea

inculpatului N.M. s-a reținut că, între cei doi inculpați nu a existat o

conlucrare efectivă, manifestată prin acte de autorat, neputându-se reține în

sarcina inculpatului nici acte de complicitate.

Pentru inculpatul N.M., bolnavul era

o persoană fără ajutor. Între cei doi inculpați nu a existat o înțelegere ca

bolnavul să fie lăsat în fața imobilului, iar pe de altă parte șoferii de pe

autosalvare sunt obligați prin regulamentul de ordine interioară să însoțească

personalul medico-sanitar, la solicitarea acestuia.

Concluzia instanței de fond a fost

că inculpatul N.M. se face vinovat de infracțiunea, prevăzută de art. 314 alin.

(1) C. pen.

La individualizarea pedepselor

aplicate celor doi inculpați s-au avut în vedere criteriile generale, prevăzute

de art. 72 C. pen.

Cu privire la inculpata Z.M.,

instanța având în vedere împrejurările reale în care a fost săvârșită fapta,

poziția sinceră a inculpatei și datele ce caracterizează persoana acesteia, a

apreciat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații Z.M. și N.M.

Parchetul a criticat sentința pentru

greșita schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului N.M. și

netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Inculpata Z.M., prin apelul său, a

criticat sentința pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de fond a

respins cererea de restituire a cauzei la procuror, în condițiile în care

faptele sunt indivizibile, iar soluționarea separată, după infirmarea dispusă

de procuror la data de 11 iunie 2002, creează riscul emiterii unor soluții

contradictorii, cu privire la cauza morții și a legăturii de cauzalitate;

- greșita condamnare a inculpatei Z.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. d) și i) C. pen.,

având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. În

subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 314 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru aceleași motive avute în vedere de

instanța de fond în cazul inculpatului N.M.

În fața instanței, prin avocat,

inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice, în art. 178 alin. (1) și (2)

C. pen.

Inculpatul N.M. a solicitat

reținerea infracțiunii prevăzută de art. 314 C. pen. și aplicarea unei pedepse

astfel încât instanța să o constate grațiată, conform Legii nr. 137/1997.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 809 din 12 decembrie 2002 a admis apelul

declarat de Parchet, a desființat în parte sentința atacată și în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului N.M. în infracțiunea

de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat l art. 174 și

art. 175 lit. d) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.,

dispunând condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatei Z.M. de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare. S-a dispus

interzicerea pentru inculpată a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și

c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

Apelurile declarate de inculpații N.M.

și Z.M. au fost respinse ca nefondate.

A motivat instanța de apel că greșit

instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului N.M. din

infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. d) și i) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 314 C. pen., apreciind că pentru inculpat,

victima era o persoană fără ajutor, în neputința de a se îngriji, iar fapta sa

a constat în părăsirea bolnavului.

Concluzia la care a ajuns instanța

este greșită întrucât latura obiectivă a infracțiunii, prevăzute de art. 314 C.

pen., nu are în vedere fapta care a avut ca urmare moartea victimei.

Fapta inculpatului care a avut ca

urmare moartea victimei urmează a fi încadrată în infracțiunea de omor

calificat, iar cu privire la participația sa, urmează a se reține forma

complicității, constând în ajutorul pe care l-a dat în transportarea victimei

și acordul de a fi lăsată într-un loc impropriu, având drept rezultat decesul

acesteia.

Sub acest aspect, instanța de apel a

dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. d) și i) C. pen., reținând în favoarea

inculpatului și circumstanțe atenuante, motivat de lipsa antecedentelor penale

și atitudinea procesuală pe parcursul procesului penal.

Referitor la pedeapsa aplicată

inculpatei Z.M. de 5 ani închisoare, s-a apreciat că aceasta nu este de natură

să atingă scopul educativ și preventiv, prevăzut de art. 52 C. pen. și se

impune majorarea ei.

În ceea ce privește apelul declarat

de inculpata Z.M. instanța de apel a constatat că nu este fondat.

Cererea de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 178 C. pen., s-a apreciat că nu

poate fi primită, întrucât nu există vinovăția sub forma culpei. Din modul de

acțiune al inculpatei rezultă forma intenției indirecte. Moartea victimei nu

s-a datorat nerespectării de către inculpată a unor măsuri de prevedere ci a

fost rezultatul acțiunii inculpatei de a o lăsa în stradă în condițiile

atmosferice la care s-a făcut referire, raportat și la bolile de care suferea.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații Z.M.

și N.M.

Parchetul a criticat decizia cu

privire la încadrarea juridică reținută inculpatului N.M., de complicitate la

infracțiunea de omor calificat și a solicitat reținerea infracțiunii în forma

coautoratului, întrucât din probatoriul administrat rezultă că activitățile

infracționale ale celor doi inculpați s-au conjugat și avut la bază o voință

comună, acțiunile completându-se reciproc și integrându-se într-un rezultat

unic, respectiv decesul victimei.

Prin al doilea motiv de recurs este

criticată pedeapsa aplicată inculpatului N.M. în cuantum de 3 ani închisoare,

în condițiile în care art. 76 alin. (2) C. pen., stabilește că la infracțiunile

de omor prin reținerea de circumstanțe atenuante pedeapsa se coboară până la o

treime din minimul special, aceasta putând fi stabilită la cuantumul de 5 ani

închisoare. Sub acest aspect pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare este

nelegală.

Ultimul motiv de recurs vizează

netemeinicia pedepselor aplicate ambilor inculpați, prin reținerea

nejustificată de circumstanțe atenuante.

Inculpatul N.M. a criticat

hotărârile pronunțate cu privire la reținerea greșită a situației de fapt cu

consecința reținerii vinovăției sale, pentru infracțiunea de complicitate la

omor calificat și a solicitat achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat că el a fost șoferul pe

autosanitară și nu a avut calitatea de a se implica în deciziile și acțiunile

specifice personalului medico-sanitar. Nu a avut nici o contribuție la luarea

deciziei de transportare a bolnavului la domiciliu.

Instanța de apel greșit a reținut că

bolnavul a fost lăsat într-un loc impropriu cu acordul inculpatului N.M., ceea

ce a avut ca rezultat decesul acestuia.

Ajutorul pe care l-a dat pentru

coborârea bolnavului la solicitarea asistentei medicale se situează în limita

atribuțiilor stabilite de regulamentul de ordine interioară al Stației de

ambulanță București.

Inculpata Z.M. a criticat hotărârea

instanței de apel pe următoarele aspecte:

- în cauză se impune restituirea

cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale;

Din conținutul actelor medico-legale

aflate la dosarul cauzei și al avizelor Comisiei de Avizare și Control de pe

lângă I.M.L. rezultă că „Abandonarea bolnavului în stradă reprezintă o conduită

medicală inadmisibilă, ca de altfel și conduita medicilor care au refuzat

examinarea și internarea bolnavului”. Neacordarea asistenței medicale de către

medicii de la spitalele Sf. P., Dr. V.B., și T. se înscrie ca o condiție

favorizată la decesul victimei, la fel ca și abandonarea bolnavului în stradă.

Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate între activitatea medicilor de la

spitalele la care s-a făcut referire și moartea lui N.C. se impune restituirea

cauzei la Parchet, pentru completarea urmăririi penale.

- nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, iar încadrarea juridică

reținută faptei este greșită.

Concluzia la care au ajuns

instanțele că inculpata Z.M. a acționat cu vinovăție sub forma intenției

indirecte, nu are suport probator.

În realitate inculpata a avut

convingerea că moartea victimei nu se va produce, având în vedere diagnosticele

medicilor care l-au examinat, convingere întărită și de hotărârea

dispeceratului de a-l lăsa pe bolnav la domiciliu. Pe de altă parte, nu există

o legătură de cauzalitate directă între lăsarea victimei în stradă și decesul

acesteia.

Actele medico-legale au stabilit că

bolile preexistente, respectiv afecțiunile cardio-vasculare cronice, pleurezia masivă

și atelectozia pulmonară, au avut o contribuție esențială la producerea morții

victimei, iar lăsarea în frig reprezintă o contribuție înlesnitoare, care nu au

avut un rol determinant în producerea morții.

Concluzia la care a ajuns medicii

legiști, că nu există certitudine că tratamentul medical corespunzător și

aplicat de urgență putea fi de natură a salva în mod sigur viața victimei

conduce la stabilirea că moartea lui N.C. s-ar fi produs și în condițiile

neabandonării sale în stradă, datorită afecțiunilor preexistente.

Inculpata nu a urmărit producerea

morții victimei și nici nu l-a acceptat, din dispoziția dispeceratului Stației

de salvare l-a lăsat pe bolnav în stradă, la adresa din buletin, sperând în mod

ușuratic că decesul nu se va produce.

S-a solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de ucidere din

culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. În subsidiar, s-a

solicitat reținerea și pentru inculpata Z.M. a infracțiunii, prevăzute de art. 314

C. pen., pedeapsa aplicată inculpatei este prea aspră.

Față de criteriile de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. și datele ce caracterizează

persoana inculpatei, care între timp a devenit medic, cu caracterizări

laudative solicită ca pedeapsa ce i se va aplica să fie neprivativă de libertate.

Examinând recursurile declarate în

raport de criticile formulate precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Probele administrate confirmă

situația de fapt reținută de cele două instanțe. Concluzia cu privire la

reținerea vinovăției inculpatului N.M. pentru complicitate la infracțiunea de

omor calificat este greșită.

Probatoriul administrat confirmă că N.M.

era angajat ca șofer al Serviciului de ambulanță al municipiului București de

circa 2 luni de zile și potrivit sarcinilor de serviciu executa orice misiune

pe care o primea și era obligat să ajute la transportul bolnavului cu targa,

fiind subordonat medicului coordonator sau personalului medico-sanitar din

teren.

Din fișa postului emisă de Serviciul

de ambulanță al municipiului București, rezultă că șoferul de pe autosanitară

„execută imediat și prompt misiunea ce o primește”, „este obligat să ajute la

transportul bolnavului cu targa”.

Starea de sănătate a lui N.C. era

cunoscută de asistenta medicală Z.M. care, cu ambulanța condusă de N.M. l-a

preluat pe bolnav de la Spitalul clinic de urgență Sf. P. cu fișa medicală și

cu indicația de a fi internat la Spitalul V.B. Această unitate sanitară, după

consultul bolnavului și-a declinat competența teritorială, pentru internarea

bolnavului la Spitalul de Pneumoftiziologie T. După examinarea actelor de

medicul de gardă s-a dat indicația ca bolnavul să fie condus cu autosanitara

pentru internare la o secție a Spitalului T., Sf. E.

N.M. a auzit discuțiile purtate prin

stația radio de asistenta Z.M. cu dispeceratul Serviciului de ambulanță al

municipiului București, prin care s-a hotărât deplasarea bolnavului la domiciliu.

Rezultă, de necontestat, că

inculpata Z.M. i-a indicat șoferului unde să oprească pe str. I.H.R. și la

ajutorul solicitat, N.M. a ajutat la coborârea bolnavului cu targa și

deplasarea acestuia în fața imobilului.

Schimbarea destinației de conducere

a bolnavului pentru internare la Spitalul Sf. E. și de lăsare a acestuia la

domiciliu, a fost decizia inculpatei Z.M.

Conducerea la domiciliu a bolnavului

presupunea încredințarea acestuia familiei și nu lăsarea pe stradă, în fața

„presupusului” domiciliu, noaptea cu temperaturi scăzute de 4-5 grade și în

condițiile în care N.C. era îmbrăcat numai cu un pantalon de pijama, dar

acestea sunt împrejurări imputabile asistentei medicale Z.M.

Este cert stabilit că între cei doi

inculpați nu au existat discuții cu privire la ce trebuie făcut în legătură cu

bolnavul sau discuții cu privire la abandonarea bolnavului, astfel că decizia

luată de cadrul medical a fost hotărâtoare.

Conduita inculpatului N.M. și

intenția cu care a acționat trebuie examinate și apreciate în contextul general

al faptelor, care au condus la decesul victimei și nu segmențial raportat numai

la ajutorul dat la solicitarea asistentei medicale, de coborâre a bolnavului cu

targa și lăsarea bolnavului la domiciliu, în modalitatea concepută de cadrul

medical de specialitate.

Pentru a stabili existența

vinovăției în cadrul unei fapte penale, este necesar să se facă o apreciere a

tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente și posterioare săvârșirii

faptei.

În stabilirea vinovăției nu pot fi

luate în considerare numai elemente izolate, atâta timp cât există și alte

elemente din care poate fi dedusă adevărata poziție subiectivă a făptuitorului.

Inculpatul N.M., șofer pe autosanitară,

nu cunoștea și nici nu avea obligația să cunoască starea medicală a bolnavului,

diagnosticul stabilit și deciziile medicale luate de medicii de specialitate,

care urmau să fie executate de asistenta medicală Z.M.

El a executat dispozițiile primite

de la Z.M., de a-l transporta pe bolnav la spitalele la care s-a făcut

referire, inclusiv ultima dispoziție de a-l duce pe bolnav la domiciliu și de

a-l coborî cu targa pentru a-l lăsa la domiciliu.

În lipsa oricărei înțelegeri ori

discuții a asistentei medicale cu șoferul autosanitarei, care să aibă ca

finalitate abandonarea bolnavului cu posibilitatea producerii ulterioare a

decesului acestuia, ajutorul dat de N.M. de a coborî bolnavul cu targa, la

solicitarea lui Z.M., pentru a-l lăsa la domiciliu în împrejurările și

condițiile stabilite de cadrul medical de specialitate, nu constituie o faptă

comisă cu vinovăție de acesta.

În mod constant inculpatul N.M. a

declarat că el executa ceea ce i se spunea, iar ajutorul dat asistentei

medicale, l-a făcut în cadrul obligației de serviciu.

Coborârea bolnavului cu targa l-a

făcut pe tot intervalul de 2 luni, de când era angajat ca șofer.

În raport de cele reținute,

concluzia care se impune este că inculpatul N.M. în ajutorul acordat asistentei

medicale Z.M. de a coborî bolnavul cu targa, pentru a-l lăsa în fața

presupusului domiciliu al acestuia, a acționat fără vinovăție la fapta penală

săvârșită de inculpată, având în vedere și atribuțiile de serviciu ale

șoferului pe autosanitară de a „executa imediat și prompt misiunea ce o

primește” și „obligația de a ajuta la transportul bolnavului cu targa”.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul N.M.,

a casa hotărârile atacate și în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se va dispune achitarea acestuia

pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. d) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și

art. 76 C. pen.

Recursul declarat de Parchet cu

privire la acest inculpat este nefondat, urmând a fi respins în conformitate cu

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la inculpata Z.M.,

vinovăția acesteia pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174

și art. 175 lit. d) și i) C. pen., a fost corect reținută, pentru următoarele

considerente:

Z.M. este asistenta medicală și a

luat cunoștință de starea gravă a sănătății bolnavului N.C., aflat în stare de

inconștiență pentru care s-a dispus și perfuzarea acestuia și deținea fișa

medicală cu diagnosticele stabilite.

În condițiile în care bolnavul adus

cu salvarea a intrat în rețeaua sanitară a spitalelor, stația de salvare se

degrevează de orice responsabilitate, ne mai putând lua decizii în legătură cu

bolnavul.

Din proprie inițiativă inculpata Z.M.

nu a respectat indicația dată de Spitalul T. de a merge cu salvarea pentru

internarea bolnavului la Secția Sf. E.

Hotărârea de a-l transporta pe

bolnav la domiciliu, pe baza presupunerii că nici Spitalul Sf. E. nu va accepta

internarea bolnavului, i-a aparținut în exclusivitate inculpatei. Consultarea

inculpatei cu operatoarea radio O.G. din cadrul Stației de salvare, în urma

căreia a luat hotărârea de a-l transporta pe bolnav la domiciliu din buletinul

de identitate, nu o absolvă de responsabilitatea în luarea deciziei de a nu

urma dispoziția medicului de gardă de la Spitalul T. în sensul internării

bolnavului la o altă secție a acestui spital, respectiv Spitalul Sf. E.

Totodată inculpata și-a asumat conștient și responsabilitatea cu privire la

consecințele care decurg din agravarea sănătății bolnavului N.C., fără

acordarea asistenței medicale de specialitate.

În condițiile în care nu a putut

comunica cu bolnavul, datorită stării grave a afecțiunilor de care suferă

acesta, inculpata i-a solicitat lui N.M. să oprească pe str. I.H.R. și

nedepistând numărul străzii, i-a indicat șoferului să oprească, unde ea a

stabilit presupusul domiciliu.

După coborârea bolnavului și în

condițiile în care nu a depistat domiciliul cestuia, decizia inculpatei de a-l

lăsa pe N.C., noaptea în jurul orei 2,30, pe o vreme umedă și cu temperatură

scăzută de 4-5 grade celsius, rezemat în fața unei porți, îmbrăcat sumar,

într-un pantalon de pijama a contribuit la rezultat letal, produs după câteva

ore, respectiv moartea victimei.

Concluzia Comisiei Medico – Legale,

prin avizul nr. E.1/3057/2002, că moartea victimei nu a fost violentă, rolul

major în deces l-au avut bolile preexistente ale acesteia (afecțiunile cardio

vasculare cronice, pleurezia masivă li atelectazia pulmonară), iar expunerea la

frig a constituit un factor favorizant și nu determinant, nu înlătură legătura

cauzală între activitatea inculpatei și rezultatul care s-a produs, respectiv

moartea victimei.

Fiind cadru medical, prin deciziile

luate inculpata Z.M. nu a urmărit dar a acceptat moartea victimei, ca rezultat

al acțiunii sale, ceea ce califică fapta ca infracțiune de omor calificat,

săvârșită cu intenție indirectă.

Motivul de recurs al inculpatei

pentru restituirea cauzei la Parchet, pentru reaudierea medicilor de la cele 4

spitale unde a fost transportat bolnavul și stabilirea culpelor medicale ale

acestora în stabilirea diagnosticului corect și aplicarea tratamentului

corespunzător precum și stabilirea legăturii cauzale între conduita

necorespunzătoare a acestora și moartea victimei, nu poate fi primit.

Potrivit art. 317 C. proc. pen.,

judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare.

Prin rechizitoriu s-a dispus

scoaterea de sub urmărirea penală sau neînceperea urmăririi penale față de

medicii care au acordat asistență medicală bolnavului N.C. în ziua de 22

aprilie 1997, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Pe de altă parte, în cursul

judecății, procurorul de ședință nu a cerut extinderea procesului penal cu

privire la alte persona, care să fi participat la săvârșirea unei fapte penale

în legătură cu fapta pentru care inculpata Z.M. a fost trimisă în judecată.

Din actele depuse la dosar a

rezultat însă organizarea necorespunzătoare a serviciilor medicale de urgență,

prin declinarea competenței, care a echivalat uneori cu refuzul de internare a

bolnavului și prestare a serviciilor medicale în regim de urgență.

Aceste aspecte, servesc la evaluarea

condițiilor, care au condus la producerea decesului victimei.

Al doilea motiv de recurs, prin care

s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat

în infracțiunea de ucidere din culpă, nu este fondat.

Probele administrate confirmă că

inculpata, cadru medical cu obligația de a acorda îngrijiri medicale bolnavului

și pe timpul transportului cu autosanitara, până la ajungerea la spital, a

prevăzut că prin modul în care a acționat (reținut în prezenta hotărâre și care

nu va mai fi reluat) victima ar putea deceda și chiar dacă nu a urmărit acest

rezultat, l-a acceptat în mod conștient, ceea ce înseamnă că a acționat cu

intenție și nu din culpă.

Pentru aceleași considerente nu

poate fi primit nici motivul de recurs, prin care s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea

prevăzută de art. 314 C. pen.

Recursul declarat de inculpata Z.M.

urmează a fi admis numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicare de

instanța de apel, în cuantum de 7 ani închisoare.

Reținerea tuturor condițiilor

concrete în care inculpata a săvârșit infracțiunea de omor calificat și a

factorilor externi care au contribuit la decesul victimei și la care s-a făcut

referire în prezenta hotărâre precum și datele ce caracterizează persoana

inculpatei, aflată la prima încălcare a legii, justifică reținerea de către

instanțe a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei și stabilirea pedepsei

la cuantumul de 5 ani închisoare, așa cum a hotărât instanța de fond.

Recursul declarat de Parchet, prin

care a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute inculpatei Z.M.

și pe cale de consecință majorarea pedepsei, nu este fondat, urmând a fi

respins.

Recursurile declarate de inculpații N.M.

și Z.M. urmează a fi admise în sensul celor reținute.

Se va deduce din pedeapsa stabilită

pentru inculpata Z.M. arestarea preventivă de la 23 aprilie 1997, până la 4

august 1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații Z.M. și N.M., împotriva deciziei penale nr. 809 din 12 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 683 din 4 iulie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu

privire la condamnarea inculpatului N.M.

Casează decizia penală nr. 809 din

12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II–a penală, cu privire

la pedeapsa aplicată inculpatei Z.M.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul N.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 175 lit. d) și

i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Menține dispozițiile sentinței penale

nr. 683 din 4 iulie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu privire

la inculpata Z.M.

Respinge recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei Z.M. perioada arestării preventive de la 23 aprilie 1997, până la 4

august 1997.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2003.