ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5344/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003 sub nr. 2679 pe rolul

Tribunalului București reclamanta B.E.A. a chemat în judecată pe pârâții I.H., SC

A.M. SRL și SC C.H. A.O.O.L. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o

va pronunța:

- să dispună partajarea bunurilor comune

dobândite în timpul concubinajului și a căsătoriei sale cu pârâtul I.H.,

corespunzător cotei sale de contribuție la achiziționarea acestora de 80%;

- să se constate că este

coproprietara imobilului situat în sector 1, achiziționat în timpul concubinajului

cu pârâtul, având o cotă de 80%, cotă care este aceeași și pentru bunurile

dobândite în timpul căsătoriei.

Pârâtul I.H. a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională arătând în esență că nu a existat o perioadă de

concubinaj, că bunurile ce urmează a fi partajate sunt acelea pe care le

enumera el în cererea reconvențională, iar cota de contribuție este de 80%, dar

în favoarea sa.

În ceea ce privește pârâtele

persoane juridice, arată că acestea nu au calitate procesuală pasivă.

Tribunalul București, secția a

III-a, prin sentința civilă nr. 1042 din 11 noiembrie 2003, admite excepția de

necompetență materială și își declină competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a reținut în esență că în cauză

nu-și au aplicațiunea prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., care se

referă la procese și cereri ce au ca obiect drepturi și obligații rezultând din

raporturi juridice civile și nu din raporturi juridice de dreptul familiei.

În consecință cererea de partaj a

bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei întemeiată pe

dispozițiile art. 36 C. fam. are caracterul unei cereri accesorii acțiunii de

divorț, atât în cazul în care a fost introdusă concomitent cu acțiunea

principală de desfacere a căsătoriei, cât și atunci când s-a formulat separat,

competența revenind instanței care judecă cererea principală, respectiv

judecătoriei.

Judecătoria sectorului 1 prin

sentința civilă nr. 1724 din 9 martie 2004, la rândul său, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Constatând ivirea unui conflict

negativ de competență, a trimis dosarul Curții de Apel București pentru

rezolvarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că valoarea bunurilor ce urmează a fi partajate este de

12.500.000.000 lei și ca atare, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

competența materială de soluționare revine tribunalului.

S-a mai reținut că nu poate fi

făcută o distincție între procesele în materie civilă și procesele în materia

dreptului familiei cu privire la competența materială după valoare.

Curtea de Apel București, secția a

III-a, investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin

sentința civilă nr. 16 din 16 aprilie 2004, a stabilit competența în favoarea

Judecătoriei sector 1.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și

incidentale sunt de competența de soluționare a instanței care soluționează

acțiunea principală și, ca atare, are loc o prorogare legală de competență.

Se reține deasemenea că prevederile

art. 17 C. proc. civ. se află sub titlul „Dispoziții speciale” și derogă de la

regulile de competență generale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs I.H. în nume propriu și în calitate de reprezentant al SC A.M. SRL,

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că față

de valoarea bunurilor de împărțit în cauză, își fac aplicațiune prevederile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. nefiind permisă nici-o derogare, iar

prevederile art. 17 C. proc. civ. nu-și au aplicare în cauză.

Recursul este nefondat.

Astfel este adevărat că potrivit

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste

un miliard de lei, însă această dispoziție se referă strict la procesele și

cererile ce au ca obiect drepturi și obligații civile și nu la raporturile

juridice de dreptul familiei.

Codul familiei constituie sediul

materiei în ceea ce privește încheierea căsătoriei precum și drepturile și

obligațiile patrimoniale ale soților, regimul comunității de bunuri constituind

singurul regim legal obligatoriu.

În consecință, cererea de partajare

a bunurilor comune, întemeiată pe dispozițiile art. 36 C. fam. este o cerere

accesorie acțiunii de divorț, indiferent dacă a fost formulată odată cu

acțiunea de divorț sau separat.

În acest sens, sunt și dispozițiile

art. 17 C. proc. civ., conform cărora cazurile accesorii și incidentale sunt de

competența de soluționare a instanței care judecă acțiunea principală.

De reținut deasemenea că prevederile

art. 17 C. proc. civ. sunt înscrise în Titlul III – Dispoziții speciale – ale

Codului de procedură civilă, deci ele sunt dispoziții care derogă de la regula

generală privind competența.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, urmează a constata că motivul de recurs este neîntemeiat

și recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții I.H. și SC

A.M. SRL București, împotriva sentinței civile 16 din 16 aprilie 2004

pronunțată în camera de consiliu de Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.