ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6179/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta S.V. a chemat în judecată pârâtul A.R., solicitând ieșirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite de părți în timpul concubinajului. Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 352 din 17 ianuarie 2001 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, care, la rândul său, prin sentința civilă nr. 239 din 9 aprilie 2001 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Investită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 47 din 21 august 2001, a stabilit în favoarea Tribunalului București, competența judecării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 629 din 26 iunie 2003 Tribunalul București a soluționat cauza în primă instanță. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.V. Curtea de Apel București, prin încheierea dată în camera de consiliu la 16 decembrie 2004, a constatat că obiectul cauzei este „ieșire din indiviziune” și, reținând incidența prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 493/2004, a stabilit că revine tribunalului competența soluționării apelului. La rândul său Tribunalul București prin decizia civilă nr. 119 din 11 februarie 2005 a declinat competența de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 692/2002 pronunțată de Tribunalul București, în favoarea Curții de Apel București și constatând conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale menționate, ci prevederile art. 1 pct. 2 și pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493/2004, potrivit cărora, tribunalele soluționează ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar curțile de apel soluționează ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță. Referitor la conflictul negativ de competență astfel ivit: Este adevărat că, în raport de obiectul acțiunii, „ieșire din indiviziune” s-ar putea susține că o cauză având un asemenea obiect se judecă în primă instanță de judecătorie, calea de atac a apelului fiind în competența materială a tribunalului și că, într-o asemenea ipoteză apelul aflat pe rolul curții de apel se trimite la tribunal [art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 493/2004 raportat la prevederile art. I pct. 2 O.U.G.

nr. 65/2004]. În speță însă, pentru considerentele deja arătate, cauza a fost soluționată în primă instanță de tribunal, prin rezolvarea unui conflict negativ de competență, situație în care, evident, devin incidente prevederile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 65/2004, potrivit cărora tribunalele judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar curțile de apel, ca instanțe de apel, soluționează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță. Așa fiind, în raport de normele procedurale menționate aplicabile în prezent, urmează a se stabili competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr. 629 din 26 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.