ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3000/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta Fondul Proprietății de Stat (în prezent

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) a

chemat în judecată SC A. SA Slatina pentru a fi obligată la plata sumei de

953.703.817 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor

datorate pentru anul 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an.

Tribunalul Olt, prin sentința civilă nr. 29 din 22

ianuarie 2001, a respins acțiunea, reținându-se că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 43 C. com., deoarece dividendele nu sunt datorii comerciale,

iar un eventual prejudiciu nu este dovedit.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea

de Apel Craiova, care, prin decizia civilă nr. 849 din 5 septembrie 2001, a

schimbat sentința, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei

de 909.526.810 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a

dividendelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut

în vedere că obligația societăților comerciale, de plată a dividendelor către

acționari, este comercială, născută din actele constitutive ale societății și

hotărârea A.G.A., iar data la care aceasta devine lichidă și exigibilă și,

deci, produce dobânzi, potrivit art. 43 C. com., este data când hotărârea

A.G.A. a rămas definitivă.

Întrucât pârâta nu a plătit, la scadență,

dividendele, suma datorată produce dobânzi (art. 43 C. com.) iar cuantumul

acestora este egal cu taxa de scont a B.N.R.

Dobânda, astfel cum a fost solicitată de reclamantă,

nu este aplicabilă, fiindcă reclamanta are obligația de a vărsa, la bugetul

statului, dividendele colectate și nu constituie depozite la B.R.D.,

stabilindu-se astfel suma de 909.526.840 lei.

Împotriva deciziei din apel au declarat recurs

reclamanta A.P.A.P.S. și pârâta SC A. SA Slatina.

În recursul declarat de reclamantă s-a invocat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că, față de

perioada în discuție, nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 9/2000, deoarece

ar însemna ca aceasta să retroactiveze, iar art. 43 C. com. dă posibilitatea

creditorului de a-și evalua prejudiciul fără a condiționa ca aceasta să aibă

depozite într-o anumită bancă, astfel că daunele moratorii pot fi evaluate la

nivelul oricărei dobânzi comerciale.

Recursul este nefondat.

Prin soluția pronunțată, instanța de apel nu a

încălcat sau aplicat greșit legea, respectiv, dispozițiile art. 43 C. com.,

care operează în cauză, cum corect s-a reținut.

Așa cum rezultă din acțiune, cât și din recurs, ceea

ce se solicita de reclamantă este beneficiul nerealizat constând în dobânda

bancară.

Dispozițiile art. 43 C. com., invocate și analizate

de recurentă, nu se referă la natura dobânzii, sau la modul de calcul al

acesteia, ci reglementează doar efectul datoriilor comerciale, lichide și

plătibile în bani, respectiv, dobânda de drept din ziua când devine exigibilă.

Cu alte cuvinte, prevederile art. 43 C. com.

stabilesc dreptul recurentei de a pretinde daune interese moratorii, dar

nicidecum modul de calcul al acestora.

Pentru ca instanța de apel să fi admis daunele

interese moratorii la suma pretinsă prin acțiune, trebuia să se dovedească de

reclamantă că, pe perioada de la data când obligația de plată a devenit

scadentă și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru

constituirea de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului, pentru lipsa de

folosință a sumei de bani, nu poate fi absolutizat, pentru că, prin acte

normative intervenite de la scadența plății dividendelor, se impunea

instituțiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau

să deruleze fondurile rezultate din operațiunile de privatizare prin conturi

deschise la trezoreria statului, și nu la bănci comerciale.

De aceea, în cauza de față, recurenta nu este îndreptățită

la dobânda solicitată prin acțiune, pentru că nu poate să-și tezaurizeze

resursele bănești constituindu-și depozite pe termen, ci la o dobândă la

nivelul ratei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., așa cum constant

practica judiciară a considerat până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 9/2000,

rată care reprezintă o medie aferentă a dobânzilor comerciale de pe piață și

care este echitabilă, în funcție de obligația derivând din dispozițiile art. 43

C. com.

Acesta a fost raționamentul instanței de apel atunci

când a stabilit cuantumul daunelor moratorii corespunzător taxei de scont

B.N.R.

Susținerea din recurs, că instanța de apel a calculat

dobânda, potrivit O.G. nr. 9/2000, aplicând-o retroactiv, este total nefondată,

O simplă lectură a considerentelor deciziei înlătură

de plano această susținere, deoarece nu se face nici o referire la acest act

normativ.

Pentru motivele arătate urmează a se respinge

recursul declarat de reclamantă.

În recursul declarat de pârâtă, fără să se invoce

vreunul din motivele arătate de art. 304 C. proc. civ., se susține că se

impunea stabilirea cu exactitate a raportului juridic dintre părți, care

decurge din Legea nr. 31/1990, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 43 C. com. pentru că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu.

Potrivit art. 20, pct. 1, 2 și 3 din Legea nr.

146/1997, republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar

dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii, instanța pune în vedere

părții să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării

cererii.

Recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data

promovării lui, fiind citată pentru termenul din 11 iunie 2003, cu mențiunea de

a depune originalul Ordinului de Plată a taxei de timbru și nu copia, care nu

poate fi considerată ca satisfăcând timbrarea recursului, și 50.000 lei timbru

judiciar.

Deoarece recurenta nu s-a conformat celor comunicate

prin citație, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, conform art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1996, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București,

împotriva deciziei nr. 849 din 5 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâta SC A. SA Slatina

împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.