ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3243/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 aprilie 2000, reclamanta, Primăria orașului Târgu Neamț, a chemat în judecată pe pârâta, SC M.T. SA Târgu Neamț, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 102.368.370 lei, cu titlu de redevențe restante, și suma de 86.038.505 lei cu titlu de penalități de întârziere, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, a susținut că a concesionat, în favoarea pârâtei, 17.324 mp teren situat în Târgu Neamț, pe o perioadă de 25 ani, pârâta achitând redevența pentru anii 1994 – 1995, iar din 1996, dovedind rea-credință, a refuzat să mai achite redevența.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea contractului de concesiune și că terenul în discuție este proprietatea sa, conform art. 20 din Legea nr. 15/1990 și nu a făcut și nu face parte din domeniul public al orașului Târgu Neamț, solicitând a se constata că este proprietara terenului, precum și introducerea în cauză a Consiliului județean Neamț. Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că reclamant este Consiliul Local al orașului Târgu Neamț, iar nu Primăria orașului Târgu Neamț. Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1253 E din 26 septembrie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 93.332.070 lei cu titlu de taxă de concesiune, pe perioada 1997-1999 și suma de 205.949.099 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Respinge cererea reconvențională și acțiunea în constatare formulată de pârâtă, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în baza contractului nr. 1217 din 25 februarie 1994, reclamanta a concesionat o suprafață de 17.324 mp în favoarea pârâtei, teren situat în Târgu Neamț, pe o durată de 25 de ani și o taxă de concesiune recalculată în raport cu cursul leu/dolar S.U.A. și că, în mod nejustificat, pârâta a refuzat plata taxelor pe perioada 1996 - 1999. Cu privire la cererea reconvențională, pârâta nu a produs dovezi din care să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune. Referitor la acțiunea în constatare, s-a reținut că pârâta nu a urmat procedura specială prevăzută de H.G.

834/1990 și că, prin hotărâri rămase definitive, s-a stabilit că Primăria Târgu Neamț și Consiliul Local Târgu Neamț nu au competență de a emite certificatul de proprietate. Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei hotărâri, a fost admis ca fondat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 489 din 9 iulie 2001, schimbă în parte sentința civilă nr. 1253 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Neamț, respinge acțiunea principală, privind obligarea la taxă de concesiune și penalități. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Obligă intimații la 4.785.820 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul Consiliul Local al orașului Târgu Neamț și pârâta SC M.T.

SA Târgu Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și anume: 1.Recurenta-reclamantă, consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că, în mod greșit, instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii principale pe existența unui înscris, Hotărârea Consiliului Local nr. 32 din 8 august 1997, care nu a fost pus în aplicare, terenul rămânând în continuare în folosința intimatei, până la expirarea contractului, fără a fi tulburată în posesia acestuia. Mai susține recurenta că instanța de apel, procedând astfel, a încălcat prevederile art. 129 alin. (4), (5) și (6) C. proc.

civ., statuând, fără probe, că, în aceste condiții, reclamanta a reziliat în mod unilateral contractul de concesiune, contrar dispozițiilor art. 4 și 5 din contract, și că, nemaiexistând contracte, nu mai există nici temeiul juridic pentru plata taxelor de concesiune și a penalităților. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare, modificarea deciziei atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea intimatei la 133.439.000 lei redevență restantă și 33.147.266 lei penalități de întârziere.

Recursul declarat de reclamantă este întemeiat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale, incidente cauzei, rezultă că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de modificare a deciziei atacate. În speță, se reține că, în baza contractului de concesiune nr. 1217 din 25 februarie 1994, reclamanta a acordat în concesiune pârâtei suprafața de 17.324 mp. teren situat în Târgu Neamț, pentru desfășurarea activităților aferente sediului central al societății, pe o durată de 25 de ani.

Concesionara a procedat la executarea obligațiilor contractuale, achitând taxele aferente anilor 1994 - 1995, dar, în mod nejustificat, a refuzat achitarea sumelor cu acest titlu, aferente anilor 1995 - 1996, motiv care a determinat-o pe concedentă să o acționeze în justiție. Din actele de la dosar, rezultă că instanța de fond a recunoscut puterea cuvenită contractului de concesiune, care exprimă acordul legal de voință al părților producător de efecte juridice. Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părți, astfel că părțile sunt obligate să execute întocmai prestațiile la care s-au îndatorat prin voința lor direct exprimată.

Cum obligațiile asumate, prin contract, de reclamantă, au fost respectate, terenul fiind pus la dispoziția pârâtei, pe care-l folosește și în prezent, așa cum a recunoscut în instanță, netulburată, refuzul de plată a datoriilor de către aceasta este nejustificat și nelegal, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, aspect recunoscut de pârâtă în recursul său. Constatarea rezilierii unilaterale a contractului de concesionare nr. 1217 din 25 februarie 1994, de către curtea de apel, fiind greșită, așa cum, de altfel, recunoaște și pârâta SC M.T. SA prin recursul declarat împotriva aceleiași decizii, admiterea apelului pârâtei și respingerea acțiunii principale pe acest motiv, este netemeinică și nelegală.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi admis, se va modifica decizia atacată, în sensul că se va respinge apelul pârâtei SC M.T. SA, formulat împotriva sentinței civile nr. 1253 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Neamț, pe care o menține ca fiind temeinică și legală. Recurenta pârâtă critică ambele hotărâri, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, prin schimbarea în totalitate a motivelor prin care s-a respins acțiunea principală, admiterea cererii de constatare a existenței nulității absolute a contractului de concesiune nr. 1217/1994 și admiterea acțiunii în constatare a dreptului de proprietate a terenului în suprafață de 17.324 mp., întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ. Recurenta este nemulțumită de motivarea instanței de apel, privind respingerea acțiunii principale pe considerentul Hotărârii Consiliului Local nr. 32 din 8 august 1997, reținând greșit că, în aceste condiții, reclamanta a reziliat în mod unilateral contractul de concesiune, fără a se analiza că Primăria orașului Târgu Neamț nu și-a legitimat calitatea procesuală, că acțiunea nu a avut la bază o hotărâre a Consiliului Local, cererea de chemare în judecată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., pe de altă parte, SC M.T. SA nu a solicitat să-i fie concesionat terenul respectiv, Hotărârea Consiliului Local nr. 32 din 8 august 1997, prin care Consiliul a înființat SC C.C.

SRL, este o dovadă a preocupărilor reclamantei de „a forța rezilierea contractului de concesiune nr. 1217/1994 și încheierea altui contract, prematuritatea este un alt motiv de respingere a acțiunii principale. Neplata redevențelor începând cu anul 1996, mai susține recurenta, a fost determinată de „comportamentul abuziv al reprezentanților Primăriei orașului Târgu Neamț”, care le-au diminuat suprafața concesionată cu cca. 650 mp., începând cu luna martie 1994. Concluzionând, recurenta arată că respingerea acțiunii principale nu s-a datorat pentru că s-a constatat rezilierea unilaterală a contractului de concesiune de către concedent, pentru că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 32/1997, terenul este tratat ca „teren închiriat” și nu „concesionat”, respingerea acțiunii se impune pentru că este neîntemeiată, prematură și introdusă de o parte care fără a-și dovedi calitatea procesuală activă.

Cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, recurenta susține că semnarea acestuia a fost impusă și obligatorie și că de fapt Consiliul Local Târgu Neamț nu a emis nici o hotărâre privind concesionarea terenului către societatea pârâtă și nici de reziliere unilaterală a contractului de concesionare și darea acestui teren în patrimoniul SC C.C. SRL și că, Consiliul județean Neamț a avizat favorabil întreaga documentație, întocmită de unitate pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, inclusiv și pentru suprafața de 17.324 mp., conform adresei nr. 380/04.1003.

În susținerea motivului de recurs, privind acțiunea în constatare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 17.324 mp., consideră că este admisibilă, întrucât dovada dreptului de proprietate este făcută deja în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și, prin deciziile nr. 4163 din 4 aprilie 1953 și nr. 507 din 8 iunie 1964, confirmate de expertizele efectuate, dar cu concluzia că terenul nu este înregistrat în evidența contabilă a societății, astfel că nu se afla în patrimoniul societății la data apariției Legii nr. 15/1990 și la data înființării societății.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanța de apel a apreciat în mod corect actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, mai puțin dispoziția privind respingerea acțiunii reclamantei, pentru motivele menționate în recursul declarat de reclamantă, care a fost admis și s-a menținut hotărârea instanței de fond.

Referitor la primul motiv de recurs, privind nemulțumirea recurentei de motivare a instanței de apel privind respingerea acțiunii principale pe considerentul Hotărârii Consiliului Local nr. 32/1997 și că aceasta se impunea pentru „varii motive”, specificate de recurentă, concluzionate prin aceea că era neîntemeiată prin prematuritatea ei și ca fiind introdusă de o parte fără a-și dovedi calitatea procesuală activă, este neîntemeiat, în condițiile în care s-a argumentat cu probe calitatea procesuală activă și temeinicia acțiunii, bazată pe un contract de concesiune perfect valabil și pe dispozițiile art. 969 C. civ.

În acest context, și cum recurenta-pârâtă a recunoscut, în cadrul recursului declarat, că „neplata redevențelor, începând cu anul 1996, a fost determinată de comportamentul abuziv al reprezentanților Primăriei orașului Târgu Neamț”, nu mai are nici o relevanță juridică motivul invocat de instanța de apel în respingerea acțiunii, întrucât, potrivit principiului „ nemo auditur propriam turpitudem ”, pârâta-recurentă nu mai poate solicita respingerea acțiunii, în acest context, soluția dată de instanța de apel, privind respingerea acțiunii, fiind vădit nelegală și netemeinică.

De asemenea, și celelalte două motive de recurs sunt neîntemeiate, ambele instanțe argumentând, în fapt și în drept, nelegalitatea cererii formulate de pârâtă, privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, precum și a acțiunii în constatare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 17.324 mp., ambele cereri fiind determinate de faptul că societatea pârâtă nu a finalizat procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, conform procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și criteriile MF-MLPAT nr. 2665/1991 și nu a procedat legal, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, să-și rezolve problemele legate de terenul în litigiu pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul, Consiliul Local al orașului Târgu Neamț. Modifică decizia nr. 489 din 7 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și respinge apelul pârâtei SC M.T. SA Târgu Neamț împotriva sentinței nr. 1253 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Neamț. Respinge recursul declarat de pârâta SC M.T. SA Târgu Neamț împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2003.