ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2003

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

cerut obligarea pârâtei SC. SA la plata sumelor de

-48.119.531 lei – taxă de folosință, fără titlu, a

suprafeței de 488,5 mp teren intravilan și

- 43.530.169 lei majorări

de întârziere pentru perioada 13 august 1996 – 30 septembrie 1999, precum și

- ridicarea construcțiilor amplasate la punctele de

lucru, contractul fiind expirat.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 401 din 5

iunie 2001 a obligat pârâta la 47.432.163 lei taxă de folosință și 43.530.169

lei majorări de întârziere, iar Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr.

430 din 4 decembrie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând, în

esență, că:

- pârâta a plătit anual taxa de folosință în baza

Legii nr. 69/1993;

- taxa cerută nu este datorată decât în baza unui

contract de închiriere, care lipsește între părți;

- hotărârile Consiliului Local nu sunt opozabile

pârâtei;

- autoritățile administrației locale fiind

obligate, conform art. 4 și 14 din O.G. nr. 33/1995, să înființeze unitățile

zonale de preselecție a deșeurilor nefolosibile, încât evacuarea construcțiilor

pârâtei nu se justifică.

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare, întrucât „s-a produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționară greșită a cauzei pe fond, hotărârea fiind și vădit

netemeinică”.

Se susține că s-au aplicat eronat dispozițiile Legii

nr. 69/1993, deși au incidență prevederile Legii 69/1991, în vigoare la acea

dată, iar pârâta, ca tolerat, deci fără titlu, datora taxa de folosire

determinată prin hotărârile Consiliului local.

Pe de altă parte, prin dispozițiile O.G. nr.

33/1995 (abrogată prin O.G. nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu se prevede

compensarea cheltuielilor făcute de societățile comerciale cu gratuități pentru

folosirea terenurilor din intravilanul localității.

3.1. Conform art. 330 alin. (1) C. proc. civ.,

“Procurorul General (…) din oficiu sau la cerere (…) poate ataca cu recurs în

anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile

pentru următoarele motive (…) pct. 2, când, prin hotărârea atacată, s-a produs

o încălcare a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

ori aceasta este vădit netemeinică”.

Recursul în anulare a fost înregistrat la 29

septembrie 2002 și are ca obiect decizia civilă nr. 430 din 4 decembrie 2001 a

Curții de Apel Bacău, fiind, așadar, declarat în termenul legal de un an

prevăzut de art. 330

1

alin. (1) C. proc. civ.

3.2. Între părți a fost încheiat un contract de

închiriere pentru suprafața de teren intravilan în litigiu; nr. 7069 din 5

iulie 1993, care a expirat la 31 decembrie 1994, fără a mai fi prelungit.

Prin urmare, pârâta a recunoscut-o pe reclamantă ca

titulară a unui drept real asupra terenului, calitate în care, ca locator, i-a

închiriat, inițial, terenul.

Pârâta a executat contractul și a achitat taxa de

folosință stabilită de reclamantă, conform Legii nr. 69/1991 și a hotărârilor Consiliului

local, până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 33 din 18 august 1995, de când a

refuzat să achite taxele la nivelul inițial, considerând că, potrivit art. 8 și

14 din acest act normativ, beneficiază de folosința gratuită a terenurilor.

3.3. Pârâta, după 1 ianuarie 1995, a „dobândit” un

drept de detentor precar folosind, în fapt, terenul în litigiu, fără a avea

vocația conferită de Legea nr. 69/1993 și Instrucțiunile de aplicare aprobate

din Ordinul nr. 113 din 1 februarie 1994.

Într-adevăr, aceste prevederi legale privesc

„instituirea taxei pentru folosința terenurilor proprietate de stat în alte

scopuri decât pentru agricultură și silvicultură”, de către „regiile autonome,

societățile comerciale și celelalte persoane juridice, care datorează taxa de

folosință pentru „terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea sau

folosința lor”. De altfel, dispozițiile art. 8 din Instrucțiunile Ministerului

Finanțelor se referă la „unitățile plătitoare de taxă, care folosesc suprafața

de teren, proprietate de stat, în baza unui contract de închiriere”.

Or, în speță, terenul face parte din domeniul privat

al autorității administrative locale și-i sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 69/1991, în baza cărora Consiliul local, prin hotărâre, determină taxele de

folosință datorate, nefiind, așadar, incidentă problema opozabilității actului

juridic.

Pe de altă parte, prin O.G. nr. 33/1995 (aprobată

prin O.G. nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu s-a acordat pârâtei și tuturor

prestatorilor de servicii de acest tip un drept de folosință gratuită asupra

terenurilor pe care sunt amplasate construcțiile provizorii pentru colectarea

deșeurilor.

Drept consecință, urmează ca, în baza art. 314 C.

proc. civ., să fie casată decizia atacată și să se respingă apelul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 430

din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, anulează decizia atacată și respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R. SA Piatra Neamț, împotriva sentinței nr. 401 din 5

iunie 2001 a Tribunalului Neamț

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie

2003.