ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Reclamanta, Primăria Municipiului Piatra Neamț, a cerut obligarea pârâtei SC. SA la plata sumelor de -48.119.531 lei – taxă de folosință, fără titlu, a suprafeței de 488,5 mp teren intravilan și - 43.530.169 lei majorări de întârziere pentru perioada 13 august 1996 – 30 septembrie 1999, precum și - ridicarea construcțiilor amplasate la punctele de lucru, contractul fiind expirat.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 401 din 5 iunie 2001 a obligat pârâta la 47.432.163 lei taxă de folosință și 43.530.169 lei majorări de întârziere, iar Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 430 din 4 decembrie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând, în esență, că: - pârâta a plătit anual taxa de folosință în baza Legii nr. 69/1993; - taxa cerută nu este datorată decât în baza unui contract de închiriere, care lipsește între părți; - hotărârile Consiliului Local nu sunt opozabile pârâtei; - autoritățile administrației locale fiind obligate, conform art. 4 și 14 din O.G. nr. 33/1995, să înființeze unitățile zonale de preselecție a deșeurilor nefolosibile, încât evacuarea construcțiilor pârâtei nu se justifică.

2. Împotriva deciziei nr. 430/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întrucât „s-a produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționară greșită a cauzei pe fond, hotărârea fiind și vădit netemeinică”. Se susține că s-au aplicat eronat dispozițiile Legii nr. 69/1993, deși au incidență prevederile Legii 69/1991, în vigoare la acea dată, iar pârâta, ca tolerat, deci fără titlu, datora taxa de folosire determinată prin hotărârile Consiliului local. Pe de altă parte, prin dispozițiile O.G. nr. 33/1995 (abrogată prin O.G. nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu se prevede compensarea cheltuielilor făcute de societățile comerciale cu gratuități pentru folosirea terenurilor din intravilanul localității.

3. Recursul în anulare este fondat. 3.1. Conform art. 330 alin. (1) C. proc. civ., “Procurorul General (…) din oficiu sau la cerere (…) poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile pentru următoarele motive (…) pct. 2, când, prin hotărârea atacată, s-a produs o încălcare a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori aceasta este vădit netemeinică”. Recursul în anulare a fost înregistrat la 29 septembrie 2002 și are ca obiect decizia civilă nr. 430 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, fiind, așadar, declarat în termenul legal de un an prevăzut de art. 330 1 alin. (1) C. proc. civ. 3.2. Între părți a fost încheiat un contract de închiriere pentru suprafața de teren intravilan în litigiu; nr. 7069 din 5 iulie 1993, care a expirat la 31 decembrie 1994, fără a mai fi prelungit.

Prin urmare, pârâta a recunoscut-o pe reclamantă ca titulară a unui drept real asupra terenului, calitate în care, ca locator, i-a închiriat, inițial, terenul. Pârâta a executat contractul și a achitat taxa de folosință stabilită de reclamantă, conform Legii nr. 69/1991 și a hotărârilor Consiliului local, până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 33 din 18 august 1995, de când a refuzat să achite taxele la nivelul inițial, considerând că, potrivit art. 8 și 14 din acest act normativ, beneficiază de folosința gratuită a terenurilor. 3.3.

Pârâta, după 1 ianuarie 1995, a „dobândit” un drept de detentor precar folosind, în fapt, terenul în litigiu, fără a avea vocația conferită de Legea nr. 69/1993 și Instrucțiunile de aplicare aprobate din Ordinul nr. 113 din 1 februarie 1994. Într-adevăr, aceste prevederi legale privesc „instituirea taxei pentru folosința terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură”, de către „regiile autonome, societățile comerciale și celelalte persoane juridice, care datorează taxa de folosință pentru „terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea sau folosința lor”. De altfel, dispozițiile art. 8 din Instrucțiunile Ministerului Finanțelor se referă la „unitățile plătitoare de taxă, care folosesc suprafața de teren, proprietate de stat, în baza unui contract de închiriere”.

Or, în speță, terenul face parte din domeniul privat al autorității administrative locale și-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 69/1991, în baza cărora Consiliul local, prin hotărâre, determină taxele de folosință datorate, nefiind, așadar, incidentă problema opozabilității actului juridic. Pe de altă parte, prin O.G. nr. 33/1995 (aprobată prin O.G. nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu s-a acordat pârâtei și tuturor prestatorilor de servicii de acest tip un drept de folosință gratuită asupra terenurilor pe care sunt amplasate construcțiile provizorii pentru colectarea deșeurilor. Drept consecință, urmează ca, în baza art. 314 C. proc. civ., să fie casată decizia atacată și să se respingă apelul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 430 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, anulează decizia atacată și respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA Piatra Neamț, împotriva sentinței nr. 401 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Neamț IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2003.