ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 383 din 29 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4924/2003, Tribunalul Brăila, secția penală, în baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 100 și art. 109 din același cod, a condamnat pe inculpatul minor C.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă și conform art. 88 C. pen., a fost scăzută din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive de la 3 iunie 2003 la zi. Inculpatul minor a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente C.M.

și C.R. la plata sumelor de 50 milioane lei, cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare și 200 milioane lei daune morale către părțile civile B.V. și B.V., precum și la 1.382.500 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitalicești, către C.A.S. Brăila. Instanța a reținut că, la data de 2 iunie 2003, în timp ce inculpatul se afla pe str. Apollo la intersecția cu str. Mărului din Brăila, împreună cu prietenii săi, a intervenit un conflict între el și victima B.D. datorită relațiilor sale de prietenie cu martora T.N. Inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu piciorul victimei, care a căzut, continuând s-o lovească până când aceasta a fost proiectată cu capul de asfalt, rămânând în stare de inconștiență.

În timp ce era transportată spre Spitalul Județean Brăila, victima a decedat. Prin decizia penală nr. 702/ A din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și de partea responsabilă civilmente C.M. Apelul inculpatului viza greșita încadrare juridică a faptei, care, în opinia apărării inculpatului ar fi art. 183 C. pen., nesoluționarea cererii de restituire a cauzei la parchet, precum și greșita individualizare a pedepsei. Apelul părții responsabile civilmente viza exonerarea de răspundere civilă a apelantului, pe considerentul că minorul infractor a fost încredințat spre creștere și educare mamei. Instanța de apel a constatat că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de restituire la parchet, reținând că urmărirea penală este completă, iar încadrarea juridică a faptei este legală.

Cu privire la pedeapsă a reținut că este bine individualizată în raport cu gravitatea faptei inculpatului care a suprimat viața unui tânăr. Referitor la apelul declarat de parte responsabilă civilmente, instanța de apel a reținut netemeinicia susținerilor apelantului, argumentând că prin încredințarea minorului mamei sale spre creștere și educare, celălalt părinte nu este exonerat de răspunderea civilă pentru fapta copilului său, rămânând în continuare răspunzător de educarea și supravegherea acestuia. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183 C. pen., reținerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și reducerea pedepsei.

Recursul este fondat, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pentru următoarele argumente: Referitor la cazul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei (art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), Înalta Curte constată că nu operează în speță, deoarece, în raport cu modul violent în care a acționat inculpatul, lovind victima cu piciorul chiar și după ce a căzut la pământ, acțiunea sa încetând numai după ce aceasta și-a pierdut cunoștința, intenția manifestată nu a fost doar aceea de a-i aplica o corecție, ci de a-i suprima viața rivalului său. Aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., referitor la circumstanța atenuantă legală a stării de provocare nu se justifică, acțiunea violentă a inculpatului nefiind determinată de o provocare din partea victimei, agresiunea fiind declanșată de inculpat, iar nu de victimă.

Recursul inculpatului este fondat doar sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei (cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat săvârșită de un minor este închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni. Pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului minor este exagerată, fiind orientată spre maximul special al pedepsei, la stabilirea ei instanțele neavând în vedere și persoana infractorului, care nu are antecedente penale și anterior săvârșirii faptei a avut o comportare normală.

Or, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei, trebuie să se țină seama nu numai de gradul de pericol social al faptei săvârșite, ci și de persoana infractorului. Înalta Curte, constatând că acest criteriu important nu a fost avut în vedere de cele două instanțe, va admite recursul declarat de inculpat și ținând seama de persoana inculpatului minor, infractor primar, urmează a casa cele două hotărâri și, rejudecând, va reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 3 iunie 2003 la 5 martie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 702/ A din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 383 din 29 octombrie 2003 a Tribunalului Brăila, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o reduce de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iunie 2003 la 5 martie 2004. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2004.