Decizia nr. 5189/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 276/2002 a Tribunalului București

Echivalentul în lei al sumei de 350 dolari S.U.A. și 400.000 lei către R.P.F.

Suma de 4.374.800 lei către B.I.L.

Echivalentul în lei al sumei de 500 dolari S.U.A. către E.C.

Echivalentul în lei al sumei de 1.100 mărci germane către G.R.G.

Echivalentul în lei al sumei de 1.100 mărci germane către M.F.

Echivalentul în lei al sumei de 700 dolari S.U.A. către I.C.

Echivalentul în lei al sumei de 1000 dolari S.U.A. către M.D.

Echivalentul în lei al sumei de 700 dolari S.U.A. către D.M.

Suma de 6.489.900 lei către P.V.

Echivalentul în lei al sumei de 800 dolari S.U.A. către C.R.I.

Echivalentul în lei al sumei de 650 dolari S.U.A. către U.V.

Echivalentul în lei al sumei de 650 dolari S.U.A. către M.M.

Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către G.V.

Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către M.G.

Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către D.V.

Echivalentul în lei al sumei de 300 mărci germane către Z.D.

Echivalentul în lei al sumei de 1.100 dolari S.U.A. către S.C.

Echivalentul în lei al sumei de 7.000 dolari S.,U.A. către S.O.M.

Echivalentul în lei al sumei de 15.000 dolari S.U.A. către H.E.

Echivalentul în lei al sumei de 4.000 dolari S.U.A. către S.C.

Echivalentul în lei al sumei de 11.000 mărci germane și 10.000.000 lei către S.I.V.

Echivalentul în lei al sumei de 700 mărci germane către Ș.M.

S-a luat act că partea vătămată T.G.I. nu s-a constituit parte civilă.

Suma de 5.329.600 lei către B.G.

Suma de 5.329.600 lei către S.M.

Echivalentul în lei al sumei de 6.000 dolari S.U.A. către N.F.

Echivalentul în lei al sumei de 1.000 mărci germane către S.M. Inculpatul a mai fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul P.N. a lucrat în calitate de colaborator al S.C. M.T. S.R.L. București, al cărei asociat unic este tatăl său, P.F., având ca obiect de activitate și servicii de uz intern și extern. La începutul anului 1999 inculpatul a dat mai multe anunțuri în ziarul R.L., informând cetățenii că facilitează obținerea de vize Schengen, organizează excursii în străinătate și locuri de muncă, oferind un număr de telefon la care să fie contactat. Urmare acestui anunț, la punctul de lucru al societății din București, s-au prezentat mai multe persoane pentru a beneficia de serviciile oferite de inculpat. Cum aceste servicii nu erau gratuite, inculpatul le-a pretins solicitanților diferite sume de bani, precum și pașapoartele, promițându-le că, în anumite termene, le va obține vizele necesare. S-a reținut, astfel, că la 21 februarie 1999, inculpatul a încasat, contra chitanță, sumele de 350 dolari S.U.A. și 400.000 lei de la partea vătămată R.P.F., promițându-i că în 30 zile îi va obține viză „bussines” pentru Italia. La termenul sorocit, inculpatul nu a mai fost de găsit, având toate telefoanele închise, astfel că partea vătămată se constituie parte civilă cu sumele susmenționate. Inculpatul a procedat în condiții și cu urmări similare și cu părțile vătămate: B.I.L., de la care a încasat suma de 3.374.000 lei; E.C., de la care a încasat suma de 6.150.000 lei; G.G.R., de la care a încasat suma de 8.450.000 lei; M.F., de la care a încasat suma de 8.450.000 lei; I.C., de la care a încasat suma de 9.160.900 lei; M.D., de la care a încasat suma de 2000 mărci germane; S.M., de la care a încasat suma de 1000 dolari S.U.A.; D.M., de la care a încasat suma de 8.040.200 lei; P.V., de la care a încasat suma de 2.563.000 lei și 3.926.000 lei; C.R.I., de la care a încasat suma de 9.355.000 lei; U.V. și M.Șt.M., de la care a încasat câte 9.750.000 lei; D.V. și G.V., de la care a încasat câte 5.326.000 lei; M.G., de la care a încasat suma de 5.149.000 lei; Z.D., de la care a încasat suma de 300 mărci germane; S.C., de la care a încasat suma de 1.100 dolari S.U.A. Cu părțile vătămate inculpatul a încheiat chitanțe prin care se consemnau sumele primite ca fiind avans taxe excursie. Ascultat în cadrul urmăririi penale, inculpatul a precizat că nu se ocupa personal de obținerea vizelor ci apela la numiții S.A. și B.M., fără să poată indica adresele acestora. Efectuându-se verificări prin Direcția de Evidență a Populației, aceste persoane nu au putut fi identificate, fiind necunoscute în baza de date. În stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune s-a avut în vedere și împrejurarea că, deși potrivit uzanțelor ambasadelor, pentru obținerea vizei Schengen se solicită un set de acte (invitații, copii acte de proprietate, ale contractelor de muncă etc.) inculpatul nu a cerut părților vătămate să prezinte astfel de documente. Osebit, s-a mai reținut că activitatea infracțională a inculpatului s-a manifestat încă din anul 1997, însă prin mijloace diferite decât cele în legătură cu vizele, respectiv prin obținerea unor împrumuturi în baza unor garanții nereale. Conform plângerilor aflate la dosar, la data de 22 octombrie 1997, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată S.O.M. să-l împrumute cu suma de 4000 dolari S.U.A. și, potrivit contractului, cu scadența la 1 mai 1998. La data de 14 septembrie 1998, deși inculpatul nu restituise împrumutul anterior, garantat generic cu bunurile sale, obține un alt împrumut, în sumă de 3.000 dolari S.U.A. de la aceeași parte vătămată, pe care a convins-o că numai astfel va putea, printr-o investiție avantajoasă, să îi restituie și împrumutul anterior. Mai concret încă, așa cum rezultă și din chitanța întocmită cu această ocazie, inculpatul a garantat restituirea împrumutului cu imobilul din str. Aviatorilor, al cărui proprietar este. În realitate imobilul a fost cumpărat în condițiile Legii nr. 112/1995 și care nu putea fi înstrăinat. La data de 1 mai 1998 cu același imobil inculpatul a garantat și împrumutul sumei de 15.000 dolari S.U.A. făcut de la partea vătămată H.E., conform contractului scris încheiat. La data de 14 septembrie 1998, inculpatul a obținut un împrumut în sumă de 4.000 dolari S.U.A. de la partea vătămată S.C., garantând rambursarea cu același imobil, conform chitanței. Inculpatul P.N. a împrumutat la data de 28 ianuarie 1998 suma de 50.094.000 lei de la partea vătămată S.I.V., garantând restituirea acestuia, conform contractului, cu bunurile și veniturile sale. În sfârșit, la 5 octombrie 1998 inculpatul a primit de la partea vătămată N.F. suma de 3000 dolari S.U.A. pentru a-i obține viza de Italia. Speculând urgența deplasării părții vătămate, inculpatul i-a mai cerut 3.000 dolari, evident fără să–și fi îndeplinit obligația și fără să restituie vreo sumă. Raportând faptelor dispozițiile legale de încriminare, instanța a reținut că actele de înșelăciune prin promisiunea obținerii vizelor realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., iar cele de obținere a unor împrumuturi precedate de încheierea unor convenții, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fiind aplicabile în ambele cazuri și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, care este insuficientă pentru realizarea funcțiilor și scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. și greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru o parte dintre faptele săvârșite, precum și de către inculpat care, în principal, a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor, neavând intenția să înșele părțile vătămate, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 581 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, constatând că existența faptelor și vinovăția inculpatului sunt temeinic stabilite, iar încadrarea juridică este legală. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, apreciată ca insuficientă și nelegala obligare a inculpatului la despăgubiri civile către B.G. și S.M., care nu au în proces calitatea de părți civile, precum și de către inculpat, care a solicitat achitarea, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, deoarece nu a intenționat înșelarea părților vătămate, iar împrumuturile făcute sunt fapte civile, neprevăzute de legea penală. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile declarate sunt întemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Situația de fapt a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă legal și complet administrate. Sunt, astfel, depuse la dosar statutul S.C. M.T. S.R.L., din care rezultă că P.F., tatăl inculpatului P.N., este asociat unic și administrator al societății, chitanțele și, după caz, cererile de înscriere pentru excursii ale părților vătămate, înscrisul atestând condițiile generale de participare la excursii, cu mențiunea că în cazul neacordării vizei suma specificată, chitanței se restituie integral, plângerile părților vătămate, chitanțelor și contractelor pentru împrumuturi cu menționarea garanției imobiliare, procesele verbale de investigare ale organului de poliție din care rezultă că încă din primăvara anului 1999 inculpatul nu mai locuia la domiciliul la care era căutat de mai multe persoane înșelate. Inculpatul a mai recunoscut primirea sumelor de bani, precizând că anumite disfuncții au împiedicat obținerea vizelor promise, însă neputând să prezinte cazuri de efectuare a prestațiilor asumate decât pe cel al unei singure persoane, iar în privința împrumuturilor, califică faptele, ca fiind de natură civilă. Recunoaște însă că nu a restituit niciuna dintre sumele încasate. În raport cu modalitățile faptice reținute, se constată că inculpatul a urmărit, prin inducerea în eroare a celor păgubiți, să obțină foloase materiale injuste și în toate cazurile activitatea infracțională realizându-se cu prilejul încheierii unor convenții. Faptul că prestările de servicii pe care și le-a asumat inculpatul, constând în organizarea de excursii, nu s-au materializat într-o altă formă scrisă decât în cererea adresată de solicitant societății reprezentate de inculpat, nu înlătură caracterizarea activității acestuia ca fiind săvârșită cu prilejul încheierii unui contract, nefiind de esența unei astfel de convenții forma scrisă. În consecință, încadrarea juridică dată de instanțe actelor de înșelăciune comise de inculpat în legătură cu organizarea excursiilor, în dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen., este greșită, faptele realizând conținutul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Cum însă procurorul nu a invocat prin recurs acest caz de casare, iar instanța nu este îndreptățită să-l ia în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3), teza a II–a C. proc. pen., întrucât este în defavoarea inculpatului (așa cum se va vedea, pedeapsa pentru această infracțiunea ar fi exceptată de la grațiere), hotărârea nu poate fi îndreptată. Curtea, însă, în baza textului de lege sus-menționat, va lua în considerare din oficiu cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., constatând că pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este grațiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002. Este întemeiată critica din recursul parchetului referitoare la greșita obligare a inculpatului la despăgubiri civile către B.G. și S.M., constatând că prin actul de sesizare a instanței nu au fost reținute, nici ca acte materiale ale infracțiunii continuate, nici ca fapte distincte, infracțiuni în sarcina inculpatului în paguba acestor persoane. Pentru aceste motive atât recursul parchetului, cât și cel al inculpatului vor fi admise și, casând hotărârile pronunțate, se va adopta soluția legală. Critica formulată de parchet privind greșita individualizare a pedepsei, solicitând majorarea acesteia, nu este întemeiată. La stabilirea pedepsei instanțele au avut în vedere limitele speciale legale ale acesteia, gradul ridicat de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii acestora și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar nici nu a depus stăruință pentru recuperarea pagubelor cauzate. Așa fiind, pedeapsa de 5 ani închisoare, de executat prin privare de libertate, este și suficientă și necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Nici critica formulată de inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu este întemeiată. Așa cum s-a arătat, intenția inculpatului de a-i înșela pe cei care au încheiat convenții pentru excursii în străinătate, este temeinic stabilită, rezultând din nesolicitarea documentației prealabile necesare de la persoanele vătămate, neefectuarea niciunui demers pentru prestarea serviciului asumat, închiderea punctului de lucru și dispariția inculpatului, care nu a mai putut fi găsit. Împrumuturile făcute de inculpat nu sunt simple fapte civile, care să antreneze răspunderea civilă întrucât, pentru obținerea lor, făptuitorul a indus în eroare părțile vătămate prin prezentarea unor garanții care nu existau în realitate. Apartamentul din București, str. Aviatorilor, cu care inculpatul a garantat mai multe împrumuturi a fost dobândit de acesta prin cumpărare în condițiile Legii nr. 112/1995, la data de 8 mai 1997. Ori, potrivit art. 9 alin. ultim din legea sus-menționată, apartamentele dobândite în condițiile acestei lei nu pot fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării. Așa cum rezultă din declarațiile persoanelor vătămate, acestea nu ar fi acceptat să-l împrumute pe inculpat dacă ar fi cunoscut că garanția nu poate fi valorificată. Față de cele ce preced, recursurile declarate în cauză vor fi admise numai pentru motivele arătate în considerente.