ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5189/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5189/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față:
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 276 din 28
martie 2002, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul P.N.;
- în baza art. 215 alin. (1) C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., la 4 ani
închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
- în baza art. 215 alin. (1) și (3)
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., la 5 ani
închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34
lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani
închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
A fost dedusă prevenția de la 11 mai
1999, la 21 iunie 1999.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
dispus arestarea inculpatului.
Inculpatul a fost obligat, în
solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M.T. S.R.L. București la plata
următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
Echivalentul în lei al sumei de
350 dolari S.U.A. și 400.000 lei către R.P.F.
Suma de 4.374.800 lei către
B.I.L.
Echivalentul în lei al sumei de
500 dolari S.U.A. către E.C.
Echivalentul în lei al sumei de
1.100 mărci germane către G.R.G.
Echivalentul în lei al sumei de
1.100 mărci germane către M.F.
Echivalentul în lei al sumei de
700 dolari S.U.A. către I.C.
Echivalentul în lei al sumei de
1000 dolari S.U.A. către M.D.
Echivalentul în lei al sumei de
700 dolari S.U.A. către D.M.
Suma de 6.489.900 lei către P.V.
Echivalentul în lei al sumei de
800 dolari S.U.A. către C.R.I.
Echivalentul în lei al sumei de
650 dolari S.U.A. către U.V.
Echivalentul în lei al sumei de
650 dolari S.U.A. către M.M.
Echivalentul în lei al sumei de
400 dolari S.U.A. către G.V.
Echivalentul în lei al sumei de
400 dolari S.U.A. către M.G.
Echivalentul în lei al sumei de
400 dolari S.U.A. către D.V.
Echivalentul în lei al sumei de
300 mărci germane către Z.D.
Echivalentul în lei al sumei de
1.100 dolari S.U.A. către S.C.
Echivalentul în lei al sumei de
7.000 dolari S.,U.A. către S.O.M.
Echivalentul în lei al sumei de
15.000 dolari S.U.A. către H.E.
Echivalentul în lei al sumei de
4.000 dolari S.U.A. către S.C.
Echivalentul în lei al sumei de
11.000 mărci germane și 10.000.000 lei către S.I.V.
Echivalentul în lei al sumei de
700 mărci germane către Ș.M.
S-a luat act că partea vătămată
T.G.I. nu s-a constituit parte civilă.
Suma de 5.329.600 lei către B.G.
Suma de 5.329.600 lei către S.M.
Echivalentul în lei al sumei de
6.000 dolari S.U.A. către N.F.
Echivalentul în lei al sumei de
1.000 mărci germane către S.M.
Inculpatul a mai fost obligat în
solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că
inculpatul P.N. a lucrat în calitate de colaborator al S.C. M.T. S.R.L.
București, al cărei asociat unic este tatăl său, P.F., având ca obiect de
activitate și servicii de uz intern și extern.
La începutul anului 1999 inculpatul
a dat mai multe anunțuri în ziarul R.L., informând cetățenii că facilitează
obținerea de vize Schengen, organizează excursii în străinătate și locuri de
muncă, oferind un număr de telefon la care să fie contactat.
Urmare acestui anunț, la punctul de
lucru al societății din București, s-au prezentat mai multe persoane pentru a
beneficia de serviciile oferite de inculpat.
Cum aceste servicii nu erau
gratuite, inculpatul le-a pretins solicitanților diferite sume de bani, precum
și pașapoartele, promițându-le că, în anumite termene, le va obține vizele
necesare.
S-a reținut, astfel, că la 21
februarie 1999, inculpatul a încasat, contra chitanță, sumele de 350 dolari
S.U.A. și 400.000 lei de la partea vătămată R.P.F., promițându-i că în 30 zile
îi va obține viză „bussines” pentru Italia.
La termenul sorocit, inculpatul nu a
mai fost de găsit, având toate telefoanele închise, astfel că partea vătămată
se constituie parte civilă cu sumele susmenționate.
Inculpatul a procedat în condiții și
cu urmări similare și cu părțile vătămate: B.I.L., de la care a încasat suma de
3.374.000 lei; E.C., de la care a încasat suma de 6.150.000 lei; G.G.R., de la
care a încasat suma de 8.450.000 lei; M.F., de la care a încasat suma de
8.450.000 lei; I.C., de la care a încasat suma de 9.160.900 lei; M.D., de la
care a încasat suma de 2000 mărci germane; S.M., de la care a încasat suma de
1000 dolari S.U.A.; D.M., de la care a încasat suma de 8.040.200 lei; P.V., de
la care a încasat suma de 2.563.000 lei și 3.926.000 lei; C.R.I., de la care a
încasat suma de 9.355.000 lei; U.V. și M.Șt.M., de la care a încasat câte
9.750.000 lei; D.V. și G.V., de la care a încasat câte 5.326.000 lei; M.G., de
la care a încasat suma de 5.149.000 lei; Z.D., de la care a încasat suma de 300
mărci germane; S.C., de la care a încasat suma de 1.100 dolari S.U.A.
Cu părțile vătămate inculpatul a
încheiat chitanțe prin care se consemnau sumele primite ca fiind avans taxe
excursie.
Ascultat în cadrul
urmăririi penale, inculpatul a precizat că nu se ocupa personal de obținerea
vizelor ci apela la numiții S.A. și B.M., fără să poată indica adresele
acestora. Efectuându-se verificări prin Direcția de Evidență a Populației,
aceste persoane nu au putut fi identificate, fiind necunoscute în baza de date.
În stabilirea vinovăției
inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune s-a avut în vedere și
împrejurarea că, deși potrivit uzanțelor ambasadelor, pentru obținerea vizei
Schengen se solicită un set de acte (invitații, copii acte de proprietate, ale
contractelor de muncă etc.) inculpatul nu a cerut părților vătămate să prezinte
astfel de documente.
Osebit, s-a mai reținut că activitatea
infracțională a inculpatului s-a manifestat încă din anul 1997, însă prin
mijloace diferite decât cele în legătură cu vizele, respectiv prin obținerea
unor împrumuturi în baza unor garanții nereale.
Conform plângerilor aflate la dosar,
la data de 22 octombrie 1997, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată
S.O.M. să-l împrumute cu suma de 4000 dolari S.U.A. și, potrivit contractului,
cu scadența la 1 mai 1998. La data de 14 septembrie 1998, deși inculpatul nu
restituise împrumutul anterior, garantat generic cu bunurile sale, obține un
alt împrumut, în sumă de 3.000 dolari S.U.A. de la aceeași parte vătămată, pe
care a convins-o că numai astfel va putea, printr-o investiție avantajoasă, să
îi restituie și împrumutul anterior.
Mai concret încă, așa cum rezultă și
din chitanța întocmită cu această ocazie, inculpatul a garantat restituirea
împrumutului cu imobilul din str. Aviatorilor, al cărui proprietar este.
În realitate imobilul a fost
cumpărat în condițiile Legii nr. 112/1995 și care nu putea fi înstrăinat.
La data de 1 mai 1998 cu același
imobil inculpatul a garantat și împrumutul sumei de 15.000 dolari S.U.A. făcut
de la partea vătămată H.E., conform contractului scris încheiat.
La data de 14 septembrie 1998,
inculpatul a obținut un împrumut în sumă de 4.000 dolari S.U.A. de la partea
vătămată S.C., garantând rambursarea cu același imobil, conform chitanței.
Inculpatul P.N. a împrumutat la data
de 28 ianuarie 1998 suma de 50.094.000 lei de la partea vătămată S.I.V.,
garantând restituirea acestuia, conform contractului, cu bunurile și veniturile
sale.
În sfârșit, la 5 octombrie 1998
inculpatul a primit de la partea vătămată N.F. suma de 3000 dolari S.U.A.
pentru a-i obține viza de Italia. Speculând urgența deplasării părții vătămate,
inculpatul i-a mai cerut 3.000 dolari, evident fără să–și fi îndeplinit
obligația și fără să restituie vreo sumă.
Raportând faptelor dispozițiile
legale de încriminare, instanța a reținut că actele de înșelăciune prin
promisiunea obținerii vizelor realizează conținutul infracțiunii prevăzută de
art. 215 alin. (1) C. pen., iar cele de obținere a unor împrumuturi precedate
de încheierea unor convenții, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de
art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fiind aplicabile în ambele cazuri și dispozițiile
art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a criticat-o
pentru greșita individualizare a pedepsei, care este insuficientă pentru
realizarea funcțiilor și scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. și
greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215
alin. (1) C. pen., pentru o parte dintre faptele săvârșite, precum și de către
inculpat care, în principal, a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor
constitutive ale infracțiunilor, neavând intenția să înșele părțile vătămate,
iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 581 din 12
septembrie 2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile
declarate în cauză, constatând că existența faptelor și vinovăția inculpatului
sunt temeinic stabilite, iar încadrarea juridică este legală.
Decizia penală sus-menționată a fost
atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care
a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, apreciată ca
insuficientă și nelegala obligare a inculpatului la despăgubiri civile către
B.G. și S.M., care nu au în proces calitatea de părți civile, precum și de
către inculpat, care a solicitat achitarea, nefiind întrunite elementele
constitutive ale infracțiunilor, deoarece nu a intenționat înșelarea părților
vătămate, iar împrumuturile făcute sunt fapte civile, neprevăzute de legea
penală.
Verificând hotărârea atacată pe baza
materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile declarate sunt
întemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Situația de fapt a fost corect
stabilită pe baza mijloacelor de probă legal și complet administrate.
Sunt, astfel, depuse la dosar
statutul S.C. M.T. S.R.L., din care rezultă că P.F., tatăl inculpatului P.N.,
este asociat unic și administrator al societății, chitanțele și, după caz,
cererile de înscriere pentru excursii ale părților vătămate, înscrisul atestând
condițiile generale de participare la excursii, cu mențiunea că în cazul
neacordării vizei suma specificată, chitanței se restituie integral, plângerile
părților vătămate, chitanțelor și contractelor pentru împrumuturi cu
menționarea garanției imobiliare, procesele verbale de investigare ale
organului de poliție din care rezultă că încă din primăvara anului 1999
inculpatul nu mai locuia la domiciliul la care era căutat de mai multe persoane
înșelate.
Inculpatul a mai recunoscut primirea
sumelor de bani, precizând că anumite disfuncții au împiedicat obținerea vizelor
promise, însă neputând să prezinte cazuri de efectuare a prestațiilor asumate
decât pe cel al unei singure persoane, iar în privința împrumuturilor, califică
faptele, ca fiind de natură civilă.
Recunoaște însă că nu a restituit
niciuna dintre sumele încasate.
În raport cu modalitățile faptice
reținute, se constată că inculpatul a urmărit, prin inducerea în eroare a celor
păgubiți, să obțină foloase materiale injuste și în toate cazurile activitatea
infracțională realizându-se cu prilejul încheierii unor convenții.
Faptul că prestările de servicii pe
care și le-a asumat inculpatul, constând în organizarea de excursii, nu s-au
materializat într-o altă formă scrisă decât în cererea adresată de solicitant
societății reprezentate de inculpat, nu înlătură caracterizarea activității
acestuia ca fiind săvârșită cu prilejul încheierii unui contract, nefiind de
esența unei astfel de convenții forma scrisă.
În consecință, încadrarea juridică
dată de instanțe actelor de înșelăciune comise de inculpat în legătură cu
organizarea excursiilor, în dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen., este
greșită, faptele realizând conținutul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.
(1) și (3) C. pen.
Cum însă procurorul nu a invocat
prin recurs acest caz de casare, iar instanța nu este îndreptățită să-l ia în
considerare din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3), teza a II–a C.
proc. pen., întrucât este în defavoarea inculpatului (așa cum se va vedea,
pedeapsa pentru această infracțiunea ar fi exceptată de la grațiere), hotărârea
nu poate fi îndreptată.
Curtea, însă, în baza textului de
lege sus-menționat, va lua în considerare din oficiu cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., constatând că pedeapsa
de 4 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.
215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este grațiată
prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Este întemeiată critica din recursul
parchetului referitoare la greșita obligare a inculpatului la despăgubiri
civile către B.G. și S.M., constatând că prin actul de sesizare a instanței nu
au fost reținute, nici ca acte materiale ale infracțiunii continuate, nici ca
fapte distincte, infracțiuni în sarcina inculpatului în paguba acestor
persoane.
Pentru aceste motive atât recursul
parchetului, cât și cel al inculpatului vor fi admise și, casând hotărârile
pronunțate, se va adopta soluția legală.
Critica formulată de parchet privind
greșita individualizare a pedepsei, solicitând majorarea acesteia, nu este
întemeiată.
La stabilirea pedepsei instanțele au
avut în vedere limitele speciale legale ale acesteia, gradul ridicat de pericol
social al faptelor, împrejurările comiterii acestora și persoana inculpatului,
care nu are antecedente penale, dar nici nu a depus stăruință pentru
recuperarea pagubelor cauzate.
Așa fiind, pedeapsa de 5 ani
închisoare, de executat prin privare de libertate, este și suficientă și
necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și
scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Nici critica formulată de inculpat,
invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 13 C.
proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută
de legea penală, nu este întemeiată.
Așa cum s-a arătat, intenția
inculpatului de a-i înșela pe cei care au încheiat convenții pentru excursii în
străinătate, este temeinic stabilită, rezultând din nesolicitarea documentației
prealabile necesare de la persoanele vătămate, neefectuarea niciunui demers
pentru prestarea serviciului asumat, închiderea punctului de lucru și
dispariția inculpatului, care nu a mai putut fi găsit.
Împrumuturile făcute de inculpat nu
sunt simple fapte civile, care să antreneze răspunderea civilă întrucât, pentru
obținerea lor, făptuitorul a indus în eroare părțile vătămate prin prezentarea
unor garanții care nu existau în realitate.
Apartamentul din București, str.
Aviatorilor, cu care inculpatul a garantat mai multe împrumuturi a fost
dobândit de acesta prin cumpărare în condițiile Legii nr. 112/1995, la data de
8 mai 1997.
Ori, potrivit art. 9 alin. ultim din
legea sus-menționată, apartamentele dobândite în condițiile acestei lei nu pot
fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării.
Așa cum rezultă din declarațiile
persoanelor vătămate, acestea nu ar fi acceptat să-l împrumute pe inculpat dacă
ar fi cunoscut că garanția nu poate fi valorificată.
Față de cele ce preced, recursurile
declarate în cauză vor fi admise numai pentru motivele arătate în considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.N. împotriva
deciziei penale nr. 581/ A din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel București,
secția a II-a penală.
Casează decizia și sentința penală
nr. 276 din 28 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu
privire la pedepse și la soluționarea laturii civile.
Descontopește pedeapsa rezultantă de
5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare și 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), aplicată pentru
infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen.;
- 5 ani închisoare și 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 13 din același cod.
În baza art. 1 și 7 din Legea nr.
543/2002 constată grațiată condiționat pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată
pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
Dispune ca inculpatul să execute
pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.
pen.
Înlătură dispoziția de obligare a
inculpatului P.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.T. SRL
București la plata despăgubirilor civile către B.G. și S.M.
Menține celelalte dispoziții ale
hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
13 noiembrie 2003.