ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2126/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2126/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 945 din 8
octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 3468/2002, Tribunalul București,
secția a II- a penală, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea
încadrării juridice cu privire la inculpatul M.I.L., din art. 211 alin. (2)
lit. c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.
pen.
În baza dispozițiilor art. 215 alin.
(1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.L. la pedeapsa închisorii de un an
și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 211 alin.
(2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit.
a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai
grea de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
prevenția de la 23 aprilie 2002 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a
menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, raportat la art.
346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 4.500.000 lei despăgubiri civile
către partea civilă P.C. și la echivalentul în lei a sumei de 138 dolari
S.U.A., despăgubiri civile către partea civilă A.D.
În baza dispozițiilor art. 191 alin.
(1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată
către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-au avansat
din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanță a reținut că la 20 martie 2002, în jurul orelor 11,00, partea
vătămată A.D. împreună cu colegul său C.M. se aflau în curtea Grupului Școlar
T.C.F. București, ocazie cu care, de aceștia, s-a apropiat inculpatul care i-a
solicitat părții vătămate să-i dea telefonul mobil, pe care îl avea asupra sa.
Partea vătămată a refuzat să-i dea inculpatului telefonul mobil, după care, a
plecat în incinta liceului. După o anumită perioadă de timp, partea vătămată
împreună cu martorul C.M. au ieșit din nou în curtea școlii întrucât cursurile
se terminaseră.
În aceste împrejurări, inculpatul a
acostat-o din nou pe partea vătămată, căreia I-a solicitat telefonul mobil, iar
la refuzul acesteia a amenințat-o cu bătaia și a urmărit-o permanent pe strada
pe care aceasta se deplasa, în cele din urmă reușind să-I inducă o stare de
teamă, care a determinat-o să-I dea telefonul.
La data de 23 ianuarie 2002, în
jurul orelor 14,00, inculpatul M.I.L. s-a deplasat la Grupul Școlar T.C.F.,
intrând în incinta liceului și purtând discuții cu partea vătămată P.C., care
efectua serviciul în fața cancelariei.
Partea vătămată era însoțită de
martorul C.I., pe care l-a rugat în prezența inculpatului, să-I țină telefonul
mobil pe perioada cât ea urma să desfășoare serviciul, lucru cu care martorul a
fost de acord, deplasându-se în clasă.
Pretextul sub care inculpatul a
abordat-o pe partea vătămată a fost acela de a o întreba dacă este de serviciu,
iar ulterior ascultării discuției, dintre partea vătămată și martor s-a
deplasat în incinta clasei, în timpul orei, cerând permisiunea profesorului să
vorbească cu martorul C.I.
În aceste împrejurări, inculpatul
I-a solicitat martorului să-I dea telefonul mobil, proprietatea părții vătămate
P.C., spunându-i că a fost trimis de acesta.
Împotriva acestei hotărâri, a
declarat apel inculpatul M.I.L., care a criticat-o, pentru netemeinicie sub
aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în
raport de circumstanțele sale personale și reale ale săvârșirii faptei,
solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel București a respins,
ca nefondat, recursul declarat de inculpat constatând că, instanța de fond a
procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu
respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Pedeapsa de 7 ani închisoare, pe
care inculpatul o are de executat a fost orientată către minimul prevăzut de
lege, tocmai ca urmare a faptului că, prima instanță a avut în vedere
circumstanțele personale ale inculpatului, lipsit de antecedente penale și cu o
conduită procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor comise.
Împotriva deciziei din apel a
declarat recurs inculpatul, care a reiterat critica invocată și cu ocazia
judecării apelului, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, a
cărei reducere o solicită, în raport de circumstanțele sale personale și de
împrejurările în care s-au consumat faptele.
Critica nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei,
instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,
respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă
stabilite de legiuitor, pentru infracțiunile săvârșite, dar și persoana
inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă corespunzătoare, care să
servească scopului preventiv și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen.
Așa fiind, o redozare a acestei
pedepse nu se justifică astfel că recursul declarat de inculpat apare ca
nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce
din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului începând cu
23 aprilie 2002 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul M.I.L., împotriva deciziei penale nr. 753/ A din 9
noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 aprilie 2002 la 8 mai 2003.
Obligă pe recurent să plătească
statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8
mai 2003.