ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2404/2006

Asupra recursului de față,

In baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 408 din 18

martie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 4415/2004, în fond, după desființarea în apel a sentinței penale nr.

200 din 13 februarie 2004, pronunțată de aceeași instanță, a fost condamnat,

între alții, inculpatul J.N., după cum urmează

- în baza art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 74 lit. c) – art.

76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea

pedepsei principale și

- în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare, urmând să execute, în baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 10 august 2001 la 19 septembrie 2001 și de la 31 ianuarie 2003

la zi, și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, au fost confiscate sumele de 52.210.000 lei, 3.476 dolari S.U.A. și

225 Euro obținute din infracțiune.

A luat act că partea vătămată D.I. nu

s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

A obligat pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Referitor la inculpatul J.N. s-a

reținut că, în perioada 1991 - 2001, a vândut, în mod repetat droguri de mare

risc consumatorilor V.I., D.I., D.P.M., M.C., T.B.D. și D.T.D., precum și

coinculpaților D.M., E.M., S.N. și C.G. și că a deținut droguri în vederea

consumului propriu.

Inculpatul J.N. a declarat apel

criticând soluția instanței de fond pentru individualizarea greșită a

pedepselor și pentru nelegala confiscare a sumelor de bani ridicate de la

domiciliul său, susținând că sumele respective nu provin din activitatea

infracțională de trafic cu droguri.

Prin decizia penală nr. 409/ A din

23 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 1457/2005, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat,

reținându-se că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, în

concordanță cu probele administrate, a realizat o corectă încadrare juridică a

faptelor și a stabilit în mod just vinovăția în sarcina inculpatului.

Instanța de apel a considerat că la

aplicarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., și s-a dat relevanță circumstanțelor personale ale inculpatului,

stabilindu-se o pedeapsă sub minimul de 10 ani, prevăzut de lege.

S-a reținut și faptul că

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt aplicabile în cauză

întrucât denunțurile formulate de inculpat nu s-au materializat în sensul

acestui text de lege.

În cauză inculpatul a declarat

recurs criticând instanța de apel pentru faptul că nu s-a pronunțat asupra unei

cereri esențiale, respectiv asupra motivului de apel vizând greșita confiscare

a sumelor de bani și nici asupra cererii de restituire a acestora.

Prin decizia penală nr. 6610 din 23

noiembrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr.

4014/2005, a fost admis recursul inculpatului, a fost casată decizia atacată și

s-a trimis cauza, pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, fiind menținută arestarea preventivă a inculpatului J.N.

În apel, după casare, inculpatul

asistat de avocat ales, a criticat sentința penală a instanței de fond în a

doua judecată pentru majorarea pedepsei de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 6

ani închisoare, solicitând reducerea cuantumului acesteia, iar în al doilea

rând pentru greșita confiscare a sumelor de bani, cu motivarea că acestea nu

provin din trafic ilicit de droguri, ci din activități comerciale licite

desfășurate în cadrul firmei comerciale pe care o deținea.

Prin decizia penală nr. 110 din 10

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală și temeinică hotărârea

pronunțată de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul J.N., solicitând pe fond, reducerea

pedepsei și restituirea banilor care i-au fost confiscați.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

În cauză s-a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedându-se la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de acesta.

De altfel, inculpatul nu contestă că

a comis faptele reținute în sarcina sa, ci cuantumul pedepsei rezultante

aplicate și faptul că au fost confiscați banii ce au fost găsiți la domiciliul

său, apreciindu-se că au fost obținuți din vânzarea de droguri.

Cu privire la motivul de recurs

formulat de inculpat care vizează reducerea pedepsei, Înalta Curte constată că

acesta nu poate fi primit nefiind întemeiat întrucât, în cauză, s-a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul

deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modul și

împrejurările comiterii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege cât și

circumstanțele personale (inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, de

recunoaștere și regret a faptelor, este infractor primar, starea sănătății este

precară, are 50 de ani), aspecte ce au condus la reținerea dispozițiilor art. 74

lit. c) C. pen., în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse sub limita

minimă prevăzută de lege, în cuantum suficient să asigure atingerea scopurilor

pedepsei astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, instanțele au

manifestat suficientă clemență la stabilirea pedepsei inculpatului, în cauză

nefiind motive care să justifice solicitarea de reducere a pedepsei.

Referitor la solicitarea

inculpatului de restituire a sumelor de bani confiscate, Înalta Curte constată

că această cerere este neîntemeiată, întrucât la percheziția domiciliară

efectuată s-au ridicat de la locuința inculpatului și bancnote înseriate, fapt

care, coroborat cu declarațiile mai multor martori audiați în cauză care au

declarat că au cumpărat droguri, de mai multe ori, de la inculpat și chiar cu

declarația inculpatului dată la 15 iulie 2003, demonstrează cu certitudine că

sumele de bani respective au fost confiscate în mod corect.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul J.N. împotriva deciziei penale nr. 110/ A din 10

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 10 august 2001 la 19 septembrie

2001 și de la 31 ianuarie 2003 la 12 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 aprilie 2006.