ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3815/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1474/C din 27 decembrie

2000 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 6248/1999, a fost

admisă acțiunea reclamantei S.C. C.T. M. S.A. Petroșani împotriva pârâtei

A.J.O.F.M. Hunedoara pe care a obligat-o la plata sumelor de: 152.843.334 lei

preț, la 33.625.534 lei, TVA aferent și la 169.539.934 lei penalități de

întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut că părțile au încheiat contractul de prestări servicii pentru măsuri

active destinate ocupării forței de muncă, nr. 240 din 22 octombrie 1998,

potrivit căruia reclamanta în calitate de furnizoare era obligată să presteze

servicii de ocupare și recalificare locație PETROȘANI, în vederea reintegrării

pe piața muncii a persoanelor disponibilizate în favoarea pârâtei, în calitate

de client.

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile

contractuale asumate, însă pârâta, în mod nejustificat a refuzat plata

integrală a prețului datorat, motiv pentru care, pârâta a fost obligată și la

plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi întârziere, conform clauzei

penale prevăzute în contract.

Nemulțumită de această soluție pârâta a declarat

apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 676/A din 12

septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

de contencios administrativ.

Curtea de apel a reținut că pârâta a plătit

reclamantei suma de 429.942.157 lei din prețul prestației și suma de 94.587.275

lei TVA-ul aferent, așa încât mai datorează 152.843.334 lei preț prestări

servicii și 33.625.534 lei TVA, la aceste sume în baza art. VIII din contract,

s-au calculat penalități în sarcina pârâtei, înlăturându-se apărarea pârâtei,

ca nedovedită.

Iar, referitor la cererea pârâtei, de a fi

diminuată suma cu echivalentul penalității de 10% pentru nerespectarea cu 10% a

ratei de plasare, curtea de apel a constatat că este inadmisibilă.

În contra celei din urmă hotărâri, pârâta a

declarat recurs, criticând soluția dată în apel, susținând în esență că,

depășirea sumei aprobate de Banca Mondială pentru finanțarea contractului de

prestări servicii a fost făcută cu rea credință de furnizor, instanțele de

judecată nu au avut în vedere clauzele contractuale și anume CAP V din contract

potrivit cărora furnizorul avea obligația să nu depășească suma de 589.000.000

lei aprobată de Banca Mondială aspecte ce nu au fost avute în vedere de cele

două instanțe. Depășirea sumei echivalează cu modificarea contractului, astfel

că nu trebuia încheiat act adițional, iar furnizorul avea obligația de a

asigura executarea serviciilor conform caietului de sarcini și în limita

bugetului stabilit, obligație ce nu s-a luat în seamă de instanța de apel

(procedând cu rea credință contrar clauzelor contractului, nu s-a încadrat în

limita de 580.000.000 lei).

În ce privește obligația la plata penalităților

de întârziere, recurenta a criticat soluția dată de Curtea de Apel în sensul

nedovedirii acestora pentru netemeinicie, deoarece la dosar au fost depuse

adresele nr. 335 din 23 martie 1999, 46 din 11 martie 1999 și 57 din 31 martie

1999, din care rezultă culpa reclamantei, care nu a întocmit rapoartele lunare

conform contractului și caietului de sarcini.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea

recursului așa cum a fost formulat.

Recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Cu privire la excepția nemotivării în fapt și în

drept a recursului invocată de intimata reclamantă prin întâmpinare și

susținută oral la termenul de azi, de consilierul societății, curtea apreciază

că recurenta deși nu a indicat temeiurile de drept față de dispozițiile art.

306 alin. (3) C. proc. civ., nu atrage nulitatea recursului dacă prin

dezvoltarea motivelor de recurs a fost posibilă încadrarea lor, astfel că, se

va respinge excepția nemotivării în fapt și în drept a recursului.

La data de 22 octombrie 1998, reclamanta C.T. M.

S.A. Petroșani, în calitate de furnizor a încheiat cu pârâta A.J.O.F.M.

Hunedoara contractul de prestări servicii pentru măsuri active destinate

ocupării forței de muncă nr. 240, având ca obiect servicii de ocupare și

recalificare locație Petroșani în vederea reintegrării pe piața muncii a

persoanelor disponibilizate menționate în ANEXA A, Descrierea serviciilor, cu o

durată de 10 luni, având stabilită valoarea estimată la suma de 580.000.000

lei, conform anexei C, costurile contractului.

Este adevărat că la data încheierii

contractului, părțile nu au prevăzut expres că în valoarea contractului de

580.000.000 lei nu este înscris și TVA-ul.

Însă, din examinarea anexei C din contractul

părților, rezultă că în componența costului nu intra TVA-ul, așa cum corect a

analizat curtea de apel, și de altfel, recurenta a recunoscut că valoarea

estimativă în contract este fără TVA în rubrica SUMA PREVĂZUTĂ.

Prin urmare, la suma de 580.000.000 lei valoarea

estimativă la care au achiesat părțile prin contract, se adaugă suma de

127.000.000 lei reprezentând TVA, calculată la cota de 22% la 580.000.000 lei,

astfel valoarea totală a contractului (valoarea estimată + TVA-ul ) este de

707.600.000 lei.

Referitor la critica, penalitățile de

întârziere, curtea constată că, este nefondată, cum legal și temeinic a

examinat curtea de apel.

Examinând adresele invocate de recurentă, nr.

335 din 23 martie 1999, 46 din 11 martie 1999 și 57 din 31 martie 1999, Curtea

apreciază că acestea nu sunt relevante în stabilirea culpei reclamantei

întrucât din analizarea lor, nu rezultă reaua credință a acesteia în întocmirea

și elaborarea rapoartelor lunare, ci dimpotrivă, acestea prezentau observații

în legătură cu cheltuielile incluse în contract și obiecții la rapoartele

economice, însă, pentru sume mici, pentru care s-au întocmit facturi de

stornare, aspecte ce nu echivalează cu susținerea recurentei, de existența unor

nereguli constatate în modul de întocmire a rapoartelor lunare (conform contractului

și caietului de sarcini).

În consecință, din analizarea

întregului material probatoriu aflat la dosar rezultă că pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contract situație, în care,

art. VII din contract, prevede expres clauza penală în cazul neexecutării

obligațiilor sau executarea necorespunzătoare, parte în culpă datorând

celeilalte părți, penalitățile în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, așa

încât, corect a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere.

Față de cele ce preced, curtea urmează ca în

temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.J.O.F.M. Hunedoara împotriva deciziei nr. 676/A din 12

septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi  7 octombrie 2003.