ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3937/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 24

decembrie 2002, Tribunalul Tulcea a respins cererea de întrerupere a executării

pedepsei, formulată de condamnatul A.R. ca fiind rămasă fără obiect.

Tribunalul a reținut că prin cererea

formulată, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei aplicată

prin sentința penală nr. 413 din 22 decembrie 1998 a Tribunalului Constanța,

pentru motive de sănătate.

Întrucât la termenul din 24

decembrie 2002 petentul a declarat că înțelege să renunțe la cererea formulată,

prima instanță a luat act de declarația formulată și a hotărât în consecință.

Împotriva acestei soluții, a

declarat apel condamnatul, care a arătat că insistă în cererea formulată.

Prin decizia penală nr. 143/ P din 6

mai 2003, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat, ca tardiv formulat,

având în vedere că, în raport de dispozițiile art. 363 C. proc. pen., termenul

de apel este de 10 zile și curge de la comunicare pentru partea aflată în stare

de deținere, iar cum condamnatul a primit copia de pe dispozitivul hotărârii la

data de 10 ianuarie 2003, iar cererea de apel a fost formulată pe data de 28

februarie 2003, deci peste termenul prevăzut de lege, a constatat că apelul a

fost tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs condamnatul, care prin apărătorul său a criticat

soluția instanței de apel, solicitând în esență admiterea recursului declarat,

casarea deciziei pronunțate și trimiterea dosarului acestei instanțe pentru

rejudecarea apelului, întrucât acesta a fost declarat în interiorul celor 10 zile

prevăzut de lege.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, instanța

supremă apreciază critica neîntemeiată, urmând a respinge recursul declarat, ca

atare.

Astfel, verificând dovada de primire

și procesul-verbal de predare al comunicării copiei de pe dispozitivul

sentinței atacate, rezultă că recurentul aflat în stare de detenție, a luat

cunoștință de conținutul acesteia la data de10 ianuarie 2003.

Cum cererea de apel a fost formulată

la data de 28 februarie 2003, deci peste termenul de 10 zile prevăzut de art.

363 C. proc. pen., iar în speță nu s-a constatat vreo cauză temeinică de

repunere în termen, în mod legal, instanța de apel a respins apelul, ca tardiv

formulat.

Așa fiind, cum critica invocată este

neîntemeiată, iar din analiza actelor dosarului nu se constată vreun motiv de

casare care poate fi luat în examinare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., secția penală a Curții Supreme de Justiție va respinge

ca atare, recursul declarat cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul A.R. împotriva deciziei penale nr.

143/ P din 6 mai 2003 a Curții de Apel Constanța.

Obligă pe condamnat la plata sumei

de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2003.