ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6887/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 20 aprilie 2001, reclamantul B.V. a solicitat obligarea Curții Supreme de Justiție, să ia măsurile administrative necesare, constând în întocmirea dosarelor aferente contestațiilor privitoare la taxele judiciare de timbru, pretinse în dosarele nr. 2043/2000, nr. 2044/2000, nr. 3865/2000 și emiterea adreselor de înaintare a celor trei dosare, către Ministerul Finanțelor. La data de 7 mai 2001, reclamantul a depus o cerere completatoare, prin care a solicitat chemarea în judecată, și a președintelui secției de contencios administrativ, domnul judecător T.M., care s-ar face răspunzător de refuzul soluționării cererii de constituire a dosarelor privind contestațiile asupra taxelor de timbru, astfel cum rezultă din adresa nr. 35/R/2001, emisă de Curtea Supremă de Justiție.

A solicitat și obligarea la 10.000 lei despăgubiri simbolice. Prin sentința civilă nr. 262/2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Instanța a reținut că activitățile auxiliare din cadrul instanțelor, exced controlului prevăzut de Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat în esență că în mod greșit în cuprinsul sentinței au fost invocate dispozițiile art. 2 din Legea nr. 29/1990; că nu s-au atacat acte administrative ale serviciilor și compartimentelor din cadrul Curții Supreme de Justiție; că numai președintele are „conducerea administrativă”, iar instanța de fond, prin soluția pronunțată, a refuzat în fapt, să judece cererea.

S-a mai arătat că motivarea sentinței este eronată, situațiile analizate fiind străine speței. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Reclamantul a formulat în trei dosare, contestații privind stabilirea de către instanță, a taxei judiciare de timbru, soluționarea acestora fiind de competența Ministerului Finanțelor Publice, conform O.U.G. nr. 13/2001. Petiția contestatorului a fost restituită acestuia, cu mențiunea de a se adresa Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001, astfel cum se precizează în adresa Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, nr. 35/R/2001 din 27 martie 2001. Petiționarul a solicitat ca cererile privind contestarea taxei de timbru să fie înaintate Ministerului Finanțelor Publice, pentru soluționare și neprocedându-se astfel, a formulat prezenta acțiune.

Având în vedere că prin Decizia nr. 127 din 2003 a Curții Constituționale, s-a decis neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 13/2001, în măsura în care acest text se referă și la taxele judiciare de timbru stabilite de instanțele judecătorești, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect și se impune a fi respinsă. Față de acest considerent, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs. Întrucât pe fondul său acțiunea a fost respinsă, nu există temeiuri pentru modificarea soluției instanței de fond. Pe cale de consecință recursul va fi respins, iar prezentele considerente suplinesc motivarea sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinței civile nr. 262 din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.