ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 67/F pronunțată la data de 14 mai 2002, în dosarul nr. 1305/2001, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca insuficient timbrată, acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Galați, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta a chemat în judecată autoritățile publice pârâte pentru anularea actelor administrative prin care acestea au stabilit și menținut o obligație bugetară suplimentară de 1.088.375.965 lei.
A mai reținut că reclamanta, deși i s-a pus în vedere, nu a satisfăcut cerința legală a timbrării acțiunii, în condițiile art. 25 și art. 36 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997, privind taxele de timbru și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, susținând că a achitat taxa de timbru judiciar și timbrul judiciar, așa cum i s-a pus în vedere, iar la ultimul termen cauza a fost dezbătută pe fond, fără ca instanța să-i mai indice alte sume, ca taxe judiciare. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, din încheierea din ședința din 7 mai 2002, când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, rezultă că instanța de fond nu a pus în discuția părților prezente, problema netimbrării/timbrării insuficiente a acțiunii, concluziile privind excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, precum și fondul cauzei.
De altfel, la dosar se află chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, achitată la 1 octombrie 2001, iar la următoarele 11 termene de judecată la care a fost prezent reprezentantul reclamantei, instanța nu i-a pus în vedere că ar mai datora taxe judiciare de timbru sau timbru judiciar suplimentar. În concluzie, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, Curtea va admite recursul de față, va casa sentința atacată și va trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de SC P. SA Galați, împotriva sentinței civile nr. 67/F din 14 mai 2002, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.