ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1212/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1212/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Tribunalul Giurgiu, prin sentința

penală nr. 167 din 21 mai 2003, în baza art. 12 pct. 1 și pct. 2 lit. a) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., a condamnat pe

inculpatul C.M. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane.

În temeiul art. 81 – art. 82 C.

pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 5 ani și conform art. 1 din Legea nr. 543/2002,

modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 a constatat grațiată în întregime pedeapsa

de 3 ani închisoare, cu punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 62 din 24 aprilie 2003, emis de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

- În baza art. 12 pct. 1 și pct. 2

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., a

condamnat pe inculpata C.I. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art.  64 lit. a) și b) C. pen., pentru

comiterea infracțiunii de trafic de persoane, iar în baza art. 81 – art. 82 din

același cod, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

termenul de încercare de 5 ani.

Conform art. 1 din Legea nr.

543/2002, instanța a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 3 ani

închisoare și a dispus punerea inculpatei de îndată în libertate de sub puterea

mandatului de arestare preventivă nr. 63 din 24 aprilie 2003 emis de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul C.M. a sumei de 700

Euro sau echivalentul în lei, la momentul efectuării plății, precum și

obligarea inculpaților la plata sumei de câte 700.000 lei fiecare, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în fapt că, în cursul lunilor mai-octombrie 2002, prin folosirea de

amenințări și violențe fizice, inculpatul C.M. a exploatat sexual pe numitele

A.(S.)E.I. din Ploiești și R.M. din comuna Frățești, județul Giurgiu,

obligându-le să practice prostituția într-un club din orașul Cartagena din

Spania, obținând importante beneficii materiale.

Astfel, în cursul lunii iulie 2002,

inculpata C.I., soția lui C.M., a găzduit-o pe R.M., venită în orașul Giurgiu

la mătușa sa F.G. și a asigurat-o că o va ajuta să ajungă în Spania la soțul

său, care o va angaja la un bar ca dansatoare.

Ajunsă în Spania, R.M. a fost

așteptată de inculpatul C.M., care a condus-o la un apartament, unde i-a arătat

camera în care va dormi, cu încă o tânără, și apoi i-a spus că va lucra într-un

club ca damă de consumație pentru toate genurile de sex, banii primiți trebuind

să-i fie dați lui.

Colega de cameră a martorei R.M. era

A. (S. după căsătorie) E.I., care ajunsese în Spania, în luna mai 2002, la

invitația unei rude îndepărtate C.C., ce-i promisese un loc de muncă. În orașul

în care locuia ruda sa, la o terasă i-a făcut cunoștință cu inculpatul C.M. și

cu numitul B. care i-a înmânat lui C.C. suma de 1000 dolari S.U.A., pentru că o

adusese în Spania.

Inculpatul C.M., numitul B. și

A.E.I. au plecat în orașul Cartagena, unde aceștia locuiau într-un apartament

cu 4 camere, împreună cu alte 30 de fete, pe care B. le obliga să se

prostitueze.

În decursul lunilor cât a stat în

Spania, aproximativ trei, A.I. a fost obligată să practice relații sexuale cu

mai mulți bărbați, pentru sume între 700-1000 Euro pe noapte, pe care le preda

lui C.M.

Numita A.I. a reușit să ia legătura

telefonică cu viitorul său soț, S.I.D., căruia i-a povestit situația în care se

afla și disperarea la care ajunsese, ceea ce i-a determinat pe acesta și

părinții ei să depună plângeri la I.P.J. Prahova, prin care reclamau dispariția

lui A.E.I.

După aproximativ trei luni, cele

două tinere au reușit să fugă de la inculpatul C.M. în orașul Madrid, unde s-au

adăpostit la o mănăstire catolică și de aici au ajuns în țară.

Numita R.M., potrivit declarațiilor

mamei sale R.I. și a concubinului său, A.I., avea urme de lovituri peste tot

corpul, iar pe spate, imprimate tălpi de încălțăminte „fiind foarte bătută”.

Inculpații nu au recunoscut

săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, iar martorii S.I.D., A.E.I. și

R.M. și-au schimbat poziția procesuală în fața instanței de judecată, declarând

că nu își mențin depozițiile date în faza de urmărire penală, fără să-și

motiveze această atitudine.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și

inculpații, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, și anume:

parchetul consideră că pedepsele aplicate sunt prea blânde, în raport cu gradul

de pericol social concret al faptelor săvârșite; trebuia revocat beneficiul

suspendării condiționate a unei pedepse cu închisoarea, aplicată inculpatului

C.M. prin sentința penală nr. 247/2000 a Judecătoriei Giurgiu; înlăturarea

pentru ambii inculpați a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.

74, care nu se justifică, precum și a suspendării condiționate a executării

pedepsei, în ceea ce o privește pe inculpata C.I.

Inculpații au considerat netemeinică

sentința, deoarece nu sunt probe din care să rezulte vinovăția lor, împrejurare

în care se impune achitarea fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie a art. 10 alin. (1) lit. c), fapta

nu a fost săvârșită de ei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 733 din 8 decembrie 2003, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desființat în parte sentința și,

rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 74, art. 76 și art. 81, art. 82 C. pen.

și a art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la inculpatul C.M. și

în baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 l-a condamnat pe

inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., instanța a

revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 247/2000 a Judecătoriei Giurgiu, și a dispus

executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în final, 5 ani și 6 luni

închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. și a

dispozițiilor art. 65 – art. 64 lit. a) și b) din același cod.

Instanța de control judiciar a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

Hotărând astfel, instanța de control

judiciar a reținut că, deși cu prilejul judecății cei doi inculpați nu au

recunoscut săvârșirea infracțiunii, prin susținerile făcute în faza de urmărire

penală de către martorele audiate, A.(S.) E.I. și R.M., apărările acestora au

fost infirmate.

Săvârșirea infracțiunii de către

inculpați este probată și prin declarațiile martorului A.D., concubinul numitei

R.M., care precizează că, în momentul întoarcerii în țară a concubinei sale,

aceasta a povestit cum a fost racolată de soții C. și cum M.C. a obligat-o să

întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, într-un club din Spania, unde

erau mai multe fete, obligate și ele de inculpat să practice prostituția, iar

banii obținuți trebuiau dați inculpatului.

În același sens sunt și declarațiile

martorilor S.I.D., R.I., Z.M. și F.G.

În termen legal, inculpații au

declarat recurs prin care critică decizia pentru netemeinicie și nelegalitate,

în sensul că, în absența unor probe certe nu se poate stabili vinovăția pentru

infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, situație în care, prin admiterea recursului și

casarea hotărârilor să se dispună, în principal, achitarea lor, conform art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în

subsidiar, în ceea ce îl privește pe inculpatul C.M., să se grațieze, în

întregime, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a pedepsei de 5 ani

închisoare și să se constate că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art.

83 alin. (1), de revocare a pedepsei de 6 luni închisoare, întrucât

infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de

încercare.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată în baza lucrărilor și

a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.

În ceea ce privește primul caz de

recurs, referitor la comiterea de către instanțe a unei „erori grave de fapt”,

Înalta Curte constată, din coroborarea probelor rezultând din mijloacele de

probă dispuse și administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod

direct, nemijlocit a celei judecătorești, că inculpații se fac vinovați de

comiterea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.

În acest sens, inculpata C.I. a

găzduit-o în domiciliul său, timp de o săptămână, pe martora R.M., căreia i-a

promis că soțul său îi va găsi un serviciu în Spania „ca dansatoare într-un

club”, unde lucrează și el în fiecare seară, iar când a ajuns în Spania, a fost

„preluată” de C.M., care împreună cu încă doi români „aveau” 30 de tinere pe

care prin violențe și amenințări le obliga să întrețină relații sexuale cu

diverși bărbați, iar sumele încasate, le primeau ei (declarații R.M. și F.G.).

Unii dintre martori, și anume

A.(S.)E.I. și soțul său, S.I.D., după o amplă descriere în depozițiile date în

fața organelor de urmărire penală, a „situației disperate” în care s-a aflat în

Spania, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale „de orice gen”,

pentru sume între 700-1000 de Euro, care erau date lui C.M. și-au schimbat

poziția procesuală în fața instanței, fără nici un suport probator și fără vreo

justificare credibilă, declarând că, „nu își mențin declarațiile date în faza

de urmărire penală”, împrejurare în care în mod corect instanțele au înlăturat

ca nesincere declarațiile date în această fază, deoarece ele nu se coroborează

cu celelalte mijloace de probă (declarațiile celorlalți martori și plângerile

depuse la organele de poliție).

Așa fiind, fapta, împrejurările

săvârșirii ei, vinovăția inculpaților, precum și încadrarea juridică a faptei,

rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe,

care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.

Referitor la motivul de recurs,

privind neaplicarea dispozițiilor de grațiere din art. 1 din Legea nr. 543/2002

pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită inculpatului C.M., care se

dovedește, de asemenea, nefondat, este de arătat că potrivit dispozițiilor art.

4 din lege, respectivele prevederi (ale art. 1 și art. 2) nu se aplică celor

„care sunt recidiviști prin condamnări anterioare”.

Revenind la cauză, se constată din

copia de pe cazierul judiciar privind pe acest inculpat că, prin sentința

penală nr. 286 din 1 iulie 1991, a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat la un

an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de

art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 lit. a), e) și g), cu referire la art.

224 C. pen., iar prin sentința penală nr. 247 din 23 martie 2000 a Judecătoriei

Giurgiu a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru

comiterea complicității la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 175 din Legea nr. 141/1997.

În concluzie, corect instanța de

control judiciar nu i-a aplicat inculpatului dispozițiile art. 1 din Legea nr.

543/2002, deoarece nu permit cele din art. 4, C.M. fiind recidivist, prin

condamnări anterioare.

de recurs referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 83 alin. (1) C.

pen., în raport cu cele ale alin. (2): „Revocarea suspendării nu are loc însă,

dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea

termenului de încercare”.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

art. 82 alin. (3) C. pen.: „Termenul de încercare se socotește de la data când

hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării

pedepsei a rămas definitivă”, iar sentința penală nr. 247 din 23 martie 2000

prin care inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni, a rămas

definitivă, prin decizia penală nr. 368 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului

Giurgiu (notă telefonică, din dosarul Curții de Apel București) astfel că

termenul de încercare s-a împlinit la 1 mai 2003, iar fapta reținută în cauza

de față a fost descoperită în luna iulie 2002 când tatăl martorei A.(S.)E.I.,

respectiv, A.C. se adresează organelor de poliție.

Așa fiind, în cauză, nu sunt

aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 82 alin. (2) C. pen., cum se apreciază

prin recursul declarat de inculpat.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție constatând neîndeplinite cerințele

cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații C.M. și C.I. cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M. și C.I. împotriva deciziei penale nr. 733 A din 8

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.