ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3785/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Judecătoria Buzău la data de 9 mai 2005 sub nr. 9318,

reclamanții P.E., P.G. și P.I. au solicitat ca, în contradictoriu cu

pârâții

SC

C.G. SA

Buzău și I.P., instanța să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună obligarea acestora din urmă să lase

liber drumul agricol de trecere din intravilanul municipiului Buzău ce

face legătura între șos.S. și terenurile proprietatea

reclamanților prin ridicarea porții și a gardului, în caz

contrar, să încuviințeze aceasta pe cheltuiala reclamanților.

Judecătoria Buzău,

prin sentința nr. 5616 din data de 16 noiembrie 2005, a admis

excepția de necompetență a instanței și a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

Buzău.

Tribunalul Buzău, prin

sentința nr. 41 din data de 18 ianuarie 2007 a respins acțiunea

principală și a respins cererea de intervenție formulată de

intervenientul D.P..

Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 20 din 31 ianuarie 2008, a admis apelul

declarat de reclamanții P.G. și P.I., a schimbat, în tot,

sentința atacată, a admis acțiunea reclamanților și

cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul

D.P., a obligat pârâta SC P. SNC să lase liber drumul agricol delimitat

prin culoarea galbenă din schița – anexa 2 la raportul de

expertiză P.H. – între punctele HCDD, schiță ce face parte din

dispozitivul deciziei instanței de apel, a respins acțiunea

față de pârâta SC C.G. SA Buzău și a obligat pârâta SC P.

SNC la 1.016 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că

reclamanții sunt proprietarii unor suprafețe de teren situate pe raza

municipiului Buzău, iar până la vânzările efectuate

societăților pârâte, accesul reclamanților din DN 2 șos.S.

la terenurile proprietatea acestora se făcea pe un drum agricol în lungime

de 150 m și lățime de 11,20 m care, ulterior, a fost amenajat

prin pietruire pe o lățime de 4 m.

În prezent, accesul la

terenul proprietatea reclamanților este blocat de către pârâta SC P.

SNC, care nu a respectat borna și punerea în posesie, creându-și o

rezervă la intrare egală cu drumul de acces în tarla, pârâta SC P.

SNC deținând în plus o suprafață de teren de 282 mp unde se

poate crea o cale de acces de 142 mp pe zona delimitată în anexa 2 a

expertizei.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC P. SNC, întemeiat pe motivul

de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că

instanța de apel a pronunțat decizia „în absența unei norme de

drept substanțial care trebuia să reprezinte premisa majoră a

silogismului judiciar față de soluția adoptată” și

că hotărârea recurată este pronunțată „cu

încălcarea atributelor esențiale ale dreptului de proprietate al

recurentei – pârâte”.

Recurenta a mai arătat

că decizia instanței de apel „nu este motivată în drept,

făcând imposibil de realizat controlul judiciar sub aspectul

corectitudinii raționamentului instanței”.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului.

Recursul este nefondat.

Este de observat că,

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat

conform cerințelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., simpla afirmație

a „absenței” normei de drept substanțial pe care s-a întemeiat soluția

dată în apel neechivalând cu o dezvoltare conformă evocatelor

cerințe, deopotrivă, nici aprecierile recurentei potrivit cărora

decizia atacată încalcă atributele esențiale ale dreptului de

proprietate al pârâtei, fără a prezenta o dezvoltare a acestora,

conformă menționatelor cerințe legale, nu poate fi primită

spre examinare de către instanța de recurs.

Nici criticile formulate

vizând nemotivarea în drept a deciziei recurate, ce se pot circumscrie motivului

de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., neindicat,

însă, și nedezvoltat de către recurentă conform

precitatelor cerințe legale, nu pot conduce la modificarea deciziei

atacate, abordarea acestora fiind lipsită de relevanță și

fără implicații concrete asupra soluției atacate.

Depășind aceste

aspecte, instanța de recurs, procedând la examinarea deciziei atacate prin

prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în argumentarea dată de recurentă, constată

interferența acestora întrucât ipoteza prevăzută de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. în care hotărârea este lipsită de bază

legală echivalează cu ipoteza nemotivării în drept a

hotărârii, iar, în această din ultimă ipoteză

prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ne găsim în

prezența ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din

același cod, respectiv, motivarea greșită în drept.

În cadrul menționatelor

ipoteze, este important a ne raporta la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

care prevede că hotărârea se dă în numele legii și va

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței.

Față de

menționata dispoziție legală, se impune precizarea că

Înalta Curte apreciază corecta aplicare și interpretare de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 674 – art. 676 C. proc. civ. ce

reglementează tulburarea de posesie prin raportare la dispozițiile art.

1846 alin. (2) C. civ., astfel cum rezultă din modul de redactare a

deciziei atacate.

Din motivarea deciziei

pronunțate în apel se constată că instanța de apel a

apreciat în mod just că obiectul dedus judecății constă în

tulburarea de fapt având ca efect evidenta contrazicere a posesiunii,

reclamanta urmărind restabilirea situației de fapt anterioară

tulburării.

În consecință,

pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat,

recursul declarat în cauză de pârâtă.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC P. SNC Buzău, împotriva deciziei Curții de Apel

Ploiești nr. 20 din 31 ianuarie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.