ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1849/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iunie 2003, reclamantul I.N. a investit Judecătoria Buzău cu o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a pârâtului M.S.E. să respecte servitutea de trecere stabilită în anul 1991 și să-i lase liber acestuia accesul la curtea imobilului situat în Buzău. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în anul 2002, pârâtul i-a intentat acțiune pentru nerespectarea de către acesta a servituții de trecere pe terenul proprietatea pârâtului, și că, deși demersul judiciar al pârâtului a fost respins, reclamantul i-a permis accesul pe terenul său, deși nu are stabilită o obligație în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 677 din 9 februarie 2004, Judecătoria Buzău a respins acțiunea cu motivarea că, reclamantul nu a dovedit că pârâtul folosește ca drum de trecere curtea imobilului reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că instanța nu a dovedit rol activ, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., neordonând și nepunând în dezbaterea părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, probă utilă, pertinentă și concludentă în cauză. Prin decizia nr. 1270 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar ordinar a reținut că proba cu expertiză a fost administrată, iar la cererea reclamantului au fost încuviințate și obiecțiuni la raportul de expertiză, probe ce au concluzionat că servitutea de trecere în suprafață de 106 mp nu se află constituită pe terenul proprietatea reclamantului.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamantul invocând că nu s-a reținut corect situația de fapt, că nu s-au luat în considerare înscrisurile depuse de acesta, neanalizându-se probatoriile existente la dosar, fără însă a evidenția care sunt acestea și a arăta în ce constă judecata eronată a instanței. În forma în care sunt prezentate aceste critici, susținerile recurentului-reclamant I.N. nu pot fi examinate sub aspectul încălcării legalității. Cu toate acestea, analizând soluția instanței de apel, este de arătat că, în mod corect instanța a reținut că servitutea de trecere a fost instituită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9163 din 9 septembrie 1991 încheiat între I.A.

și soții, M.A., M.S., aceasta nefiind constituită pe terenul proprietatea recurentului-reclamant, cum corect a deslușit raportul juridic dedus judecății instanțele. În consecință recursul este nefondat și va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei nr. 1270 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.