ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1849/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 9 iunie 2003, reclamantul

I.N. a investit Judecătoria Buzău cu o acțiune având ca obiect pronunțarea unei

hotărâri judecătorești de obligare a pârâtului M.S.E. să respecte servitutea de

trecere stabilită în anul 1991 și să-i lase liber acestuia accesul la curtea

imobilului situat în Buzău.

În motivarea cererii de chemare în

judecată, reclamantul a arătat că în anul 2002, pârâtul i-a intentat acțiune

pentru nerespectarea de către acesta a servituții de trecere pe terenul

proprietatea pârâtului, și că, deși demersul judiciar al pârâtului a fost

respins, reclamantul i-a permis accesul pe terenul său, deși nu are stabilită o

obligație în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 677 din 9

februarie 2004, Judecătoria Buzău a respins acțiunea cu motivarea că,

reclamantul nu a dovedit că pârâtul folosește ca drum de trecere curtea

imobilului reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că

instanța nu a dovedit rol activ, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ.,

neordonând și nepunând în dezbaterea părților necesitatea efectuării unei

expertize tehnice de specialitate, probă utilă, pertinentă și concludentă în

cauză.

Prin decizia nr. 1270 din 22 aprilie

2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide ca atare, instanța

de control judiciar ordinar a reținut că proba cu expertiză a fost

administrată, iar la cererea reclamantului au fost încuviințate și obiecțiuni

la raportul de expertiză, probe ce au concluzionat că servitutea de trecere în

suprafață de 106 mp nu se află constituită pe terenul proprietatea

reclamantului.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal a declarat recurs reclamantul invocând că nu s-a reținut corect

situația de fapt, că nu s-au luat în considerare înscrisurile depuse de acesta,

neanalizându-se probatoriile existente la dosar, fără însă a evidenția care

sunt acestea și a arăta în ce constă judecata eronată a instanței.

În forma în care sunt prezentate

aceste critici, susținerile recurentului-reclamant I.N. nu pot fi examinate sub

aspectul încălcării legalității.

Cu toate acestea, analizând soluția

instanței de apel, este de arătat că, în mod corect instanța a reținut că

servitutea de trecere a fost instituită prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 9163 din 9 septembrie 1991 încheiat între I.A. și soții, M.A.,

M.S., aceasta nefiind constituită pe terenul proprietatea

recurentului-reclamant, cum corect a deslușit raportul juridic dedus judecății

instanțele.

În consecință recursul este nefondat

și va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei nr. 1270 din 22 aprilie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.