ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4770/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 25

februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul M.D. la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin.

(1) lit. g) C. pen.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în

pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea

preventivă de la 11 iulie 2002 la zi.

Conform art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., s-a constatat prejudiciul acoperit parțial față de partea vătămată B.D.

prin restituirea sumei de 150.000 lei și s-a luat act că acesta nu se

constituie parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 lei.

S-a

luat act că partea vătămată Șt.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui lănțișor din aur cu cruciuliță de

10 grame sau contravaloarea acestuia 3.200.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

analizând în ansamblu probele administrate, atât în faza de urmărire penală,

cât și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a reținut în fapt

următoarele:

orelor 13

00

în timp ce se deplasa pe str. Baltagului nr. 5, partea

vătămată Șt.V. a fost deposedată de lănțișorul din aur cu cruciuliță pe care îl

purta la gât, prin smulgerea acestuia de către inculpatul M.D. După săvârșirea

faptei, inculpatul a traversat în grabă strada și s-a îndreptat spre Centrul de

plasament „Sf. Nicolae”.

Partea vătămată a intrat în curtea

centrului de plasament, unde a discutat cu directorul acestui centru, martorul

D.F., relatându-i cele întâmplate și descriindu-l pe autor. După semnalmentele

date de partea vătămată, martorul D.F. i-a spus că este vorba de un fost elev,

M.D.

La data de 11 iulie 2002, directorul

Centrului de plasament „Sf. Nicolae” a sesizat organele de poliție că

inculpatul se află în curtea centrului.

Fiind condus la secția de poliție,

inculpatul a fost recunoscut din grup de către partea vătămată Șt.V., care a

arătat că îl recunoaște după tatuajul de pe umărul drept, întrucât în momentul

săvârșirii faptei era dezbrăcat de tricoul pe care îl ținea în mână, după

fizionomie, după ochi.

Recunoașterea din grup s-a făcut în

prezența martorului B.G., neefectuându-se fotografii din cauza lipsei de film

foto.

La percheziția corporală efectuată

asupra inculpatului s-a găsit suma de 150.000 lei.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, susținând că în data de 25 iunie 2002 nu s-a aflat în zona

Centrului de plasament „Sf. Nicolae”, fiind toată ziua în căminul Liceului C. 5

A.S., în compania supraveghetorului B.D.

Această apărare a inculpatului a

fost infirmată de martorul B.D., care a arătat, atât în faza de urmărire

penală, cât și în instanță, că inculpatul nu s-a aflat în compania sa la data

de 25 iunie 2002, nici în incinta căminului, nici în afara acestuia.

A mai arătat martorul, că inculpatul

mai dormea în camera C. 5 cu aprobarea sa, dar nu l-a mai văzut din data de 15

iunie 2002, dată la care copiii care locuiau în acel cămin și proveneau de alte

centre de plasament, au luat vacanță.

Martorul D.F., directorul Centrului

de plasament „Sf. Nicolae”, a declarat că în ziua de 25 iunie 2002 l-a văzut pe

inculpat în jurul prânzului, pe strada din fața centrului de plasament (str.

Baltagului), stând rezemat de poarta de intrare în curtea centrului.

Declarațiile martorului D. s-au

coroborat pe deplin cu declarațiile martorei B.G., educator în cadrul Centrului

de plasament „Sf. Nicolae”, audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în

instanță și care au arătat că în data de 25 iunie 2002, în jurul orelor 12-12

30

l-a văzut pe inculpat cum stătea rezemat de poarta de la intrarea în centru și

cum urmărea persoanele care treceau pe stradă.

Partea vătămată l-a recunoscut din

grup pe inculpat, fără nici o ezitare, ca fiind persoana care, în data de 25

iunie 2002 i-a smuls lănțișorul de la gât în prezența martorului asistent

B.G.I.

inculpatul M.D. a pătruns pe ușa lăsată neasigurată în camera 201 din Căminul

C. 5 A.S., aparținând părții vătămate B.D., de unde a sustras dintr-o borsetă

aflată pe noptieră suma de 180.000 lei.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

acestei fapte, recunoaștere care se coroborează cu declarațiile părții vătămate

B.D. și cu procesul-verbal de percheziție corporală efectuat în 11 iulie 2002

de către organele de poliție, ocazie cu care s-a găsit suma de 150.000 lei,

diferența de 30.000 lei fiind cheltuită în interes personal de inculpat.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 285 din 27 mai 2003, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința, în sensul

că a înlăturat aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., pentru suma de 30.000 lei și

lănțișorul din aur cu cruciulița de 10 gr. sau contravaloarea acestora de 3.200.000

lei.

Prin aceeași decizie a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, susținând că materialul probator de la dosar nu este în

măsură să dovedească că el este autorul infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru

care a solicitat, în principal, a se dispune achitarea, iar în subsidiar, dacă

se va aprecia că totuși sunt probe în sensul vinovăției sale să se dispună

reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că, instanțele au reținut în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Probele au confirmat că inculpatul,

în ziua de 26 iunie 2002, în jurul orei 13

00

, aflându-se pe strada

Baltagului, a smuls de la gâtul părții vătămate Șt.V. un lănțișor din aur cu o

cruciuliță.

În acest sens, sunt declarațiile

părții vătămate, recunoașterea de către aceasta a inculpatului din grup, care

se coroborează cu declarațiile date de martorii D.F., S.F.M. și B.G. care, cu

ocazia audierii de către organele de urmărire penală, dar și în instanță, au

declarat constant faptul că, la data de 25 iunie 2002, inculpatul a fost în

centrul de plasament.

În ce privește apărarea

inculpatului, ea se rezumă la a nega comiterea acestei fapte, iar probele pe

care le-a administrat în apărare nu sunt în măsură să confirme alibiul pe care

și l-a făcut, ba, mai mult, s-a dovedit a nu corespunde adevărului, fiind de

circumstanță.

De altfel, instanțele de judecată

corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului, arătând în concret de ce

nu poate fi primită și care sunt dovezile care contrazic acea susținere.

În consecință, se constată că starea

de fapt reținută de cele două instanțe este corectă, probele administrate

dovedind vinovăția acestuia, așa încât, cererea de a se dispune achitarea sa

este nejustificată.

În ceea ce privește pedepsele

stabilite, acestea sunt corespunzătoare în raport cu gravitatea faptelor, cu

împrejurările în care au fost comise și cu datele ce îl caracterizează pe

inculpat, care a avut o atitudine relativ sinceră în cursul procesului penal și

nu este cunoscut cu antecedente penale.

Așadar, pedepsele stabilite în

limitele prevăzute de lege au fost individualizate cu respectarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen. și se învederează ca necesare pentru reeducarea

inculpatului și prevenirea comiterii unor infracțiuni așa de grave.

Criticile fiind nefondate și cum nu

se constată motive care se iau în considerare din oficiu, recursul este

nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului acestei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 285 din 27 mai 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 iulie 2002 la 24 octombrie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.