ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 august 2003 reclamanții C.I. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții C.G.M., C.S. și I.N. solicitând obligarea acestora pe cale de ordonanță președințială să-și refacă planșeul din camera de baie prin intermediul unei firme autorizate; obligarea pârâților să permită firmei angajate de reclamanți să execute toate lucrările pe cheltuiala pârâților conform sentinței civile nr. 10761/2001 a Judecătoriei Brașov sau pârâții să fie obligați să-și desființeze baia din apartament. Instanța de fond a admis excepția de conexitate și la data de 19 septembrie 2003 a dispus conform art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 9643/2003 la dosarul nr. 9484/2003.
Prin acțiunea conexă, intentată la data de 11 august 2003 reclamanții I.N., C.S. și C.G. au chemat în judecată pe pârâții C.I. și C.M. solicitând obligarea acestora, pe cale de ordonanță președințială să sisteze lucrările de desființare a țevilor de canalizare ce deservesc etajul imobilului din Brașov, proprietatea reclamanților și să mai fie obligați aceștia să readucă în stare de funcționare canalizarea ce deservește imobilul menționat. Instanța de fond a admis părților probe cu interogatorii reciproce, înscrisuri și audierea unor martori. Reclamanții C.I. și C.M. au invocat excepția autorității de lucru judecat față de decizia civilă nr. 558/A din 2 aprilie 1996 pronunțată de Tribunalul Brașov și au solicitat respingerea acțiunii conexe.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8278 din 6 octombrie 2003 a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții C.I. și C.M. precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de aceștia. Totodată a admis acțiunea conexă formulată de reclamanții-pârâți I.N., C.S. și C.G. și a dispus sistarea lucrărilor de desființare a țevilor de canalizare ce deservesc etajul imobilului situat în Brașov, aflat în proprietatea reclamanților. Pârâții C.I. și C.M. au fost obligați să readucă în stare de funcționare canalizarea ce deservește imobilul mai sus identificat și să le plătească reclamanților suma de 88.000 lei cheltuieli procesuale. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că părțile locuiesc în imobilul situat în Brașov, reclamanții C. fiind proprietarii parterului iar reclamanții-pârâți I.N., C.S.
și C.G. având în proprietate etajul aceluiași imobil. Între părți au existat mai multe procese, finalizate prin hotărâri judecătorești, rămase irevocabile. Astfel prin sentința civilă nr. 10168/1995 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost admisă cererea formulată de C.S., C.G. și I.N. și în parte cererea reconvențională intentată de către I. și C.M. și pe cale de consecință au fost obligați C.S., I.N. și C.G. să remedieze defecțiunile la instalația de apă din baia de deasupra apartamentului soților C. Prin decizia civilă nr. 358/A din 2 aprilie 1996 a Tribunalului Brașov a fost modificată în parte sentința civilă nr. 10168/1995 în sensul că s-a înlăturat obligarea lui C.S., I.N. și C.G. de a reface conductele de canalizare.
Totodată, prin aceeași decizie, prin admiterea cererii reconvenționale formulate de soții C. a fost obligată C.S. să refacă conductele de apă ce duc la apartamentul său prin alt loc decât prin apartamentul soților C. Printr-o altă hotărâre, devenită irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 10761 din 10 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a admis acțiunea formulată de C.I. și C.M. împotriva pârâților C.S., C.G. și I.N. și drept consecință reclamanții C. au fost autorizați să refacă conductele de apă ce duc la apartamentul pârâților, prin alt loc decât prin apartamentul reclamanților, pe cheltuiala pârâților. În prezentul proces, examinând excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanții C.I.
și C.M. față de decizia civilă nr. 358/A/1996 a Tribunalului Brașov, instanța de fond a respins-o ca nefondată cu motivarea că între aceasta și acțiunea conexă (dosar nr. 9643/2003) nu există identitate de obiect, așa cum impune art. 1201 C. civ. Referitor la cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții C.I. și C.M., judecătoria a reținut că pentru capetele de cerere privind obligarea pârâților de a reface planșeul din camera de baie a acestora și obligarea de a desființa baia nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 580 C. proc. civ. deoarece s-ar prejudeca fondul. Pentru aceste cereri reclamanții au calea dreptului comun.
Cu privire la capătul de cerere din acțiune prin care reclamanții C. au solicitat obligarea pârâților de a permite firmei angajate să efectueze lucrările conform sentinței civile nr. 10761/2001 a Judecătoriei Brașov, s-a stabilit că acest petit este nefondat, întrucât prin sentința nr. 10761/2001 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă și investită cu formulă executorie, reclamanții au fost autorizați să efectueze refacerea conductelor de apă ce duc la apartamentul pârâților, pe cheltuiala acestora și această hotărâre reprezintă un titlu executoriu pe care reclamanții îl pot pune în executare prin mijloacele legale existente. Instanța de fond a considerat că acțiunea conexă prin care I.N., C.S.
și C.G. au solicitat obligarea reclamanților C. să sisteze lucrările de desființare a țevilor de canalizare ce deservesc etajul imobilului și obligarea acestora să readucă în stare de funcționare canalizarea ce deservește etajul, îndeplinește cerințele art. 581 C. proc. civ. și a admis-o. S-a reținut că urgența admiterii acțiunii conexe este dovedită prin faptul că un imobil nu poate fi folosit în condiții de normalitate dacă rețeaua de canalizare este desființată și în contextul în care proprietarii etajului nu pot folosi apa curentă, pentru că nu există scurgere pentru apa uzată. Se mai reține că și celelalte condiții referitoare la neprejudecarea fondului și vremelnicia măsurii sunt îndeplinite, întrucât reclamanții mai au pe rolul instanței o acțiune, obligație de a face, prin care se va soluționa fondul litigiului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C.I. și C. M. Considerând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ. introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis-o în principiu prin încheierea din data de 4 martie 2004. În motivarea recursului reclamanții C.I. și C.M. arată că hotărârea instanței de fond este greșită și nelegală. Prima critică se referă la împrejurarea că între decizia nr. 558/1996 a Tribunalului Brașov și acțiunea conexă a intimaților există identitate de obiect și că intimații prin inversarea cuvintelor au dat alt înțeles cererii lor, inducând în eroare instanța. Că, în cauză, intimata C.S.
a fost obligată să mute conductele de apă, deci sunt două conducte prin care se alimentează baia cu apă potabilă iar prin cea de-a doua se face scurgerea la canalizare a apei menajere. În acest sens este și acțiunea conexă prin care pârâții recunosc că au făcut modificarea conductelor de apă ce trec prin apartamentul soților C., deși nu s-a dovedit că a existat înțelegere între părți pentru aceste lucrări. Printr-un alt motiv de recurs, se invocă faptul că recurenților-reclamanți nu le-au fost comunicate actele din dosar, fără a arăta în concret despre ce înscrisuri este vorba. Se solicită în finalul recursului ca recurenții să fie autorizați să-și repare camera inundată de intimați. Prin întâmpinarea depusă în fază de recurs, intimații au invocat excepția de tardivitate a declarării recursului și au solicitat respingerea acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondată excepția de tardivitate a declarării recursului și va respinge ca nefondat recursul reclamanților, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Se constată că sentința nr. 8178 din 6 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost atacată cu recurs de către reclamanții C.I. și C.M. la data de 10 octombrie 2003, în termenul defipt de art. 582 C. proc. civ., respectiv de 5 zile de la pronunțare. Deci, excepția de tardivitate a declarării recursului invocată de intimați este nefondată și va fi respinsă ca atare. Pe fond, este de observat că printr-o interpretare corectă a dispozițiilor art. 1201 C. civ.
instanța de fond a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de către recurenții-reclamanți. Într-adevăr, între acțiunea conexă intentată de intimații I.N., C.S. și C.G. prin care au solicitat obligarea recurenților C. să sisteze lucrările de desființare a țevilor de canalizare ce deservesc etajul imobilului și să fie obligați să readucă în stare de funcționare canalizarea ce deservește etajul și decizia civilă nr. 358 (nu 558) din 2 aprilie 1996 a Tribunalului Brașov prin care s-a înlăturat obligarea lui C.S., I.N. și C.G. de a reface conductele de canalizare și a fost obligată pârâta C.S. să refacă conductele de apă ce duc la apartamentul său prin alt loc decât prin apartamentul soților C., nu există identitate de obiect, condiție cumulativă impusă de art.1201 C. civ.
. Așa fiind, în mod judicios a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat. Nu este susținută afirmația recurenților că intimații, prin inversarea cuvintelor au schimbat înțelesul acțiunii conexe, câtă vreme instanța de fond a reținut exact obiectul acțiunii conexe cu care a fost investită. Critica referitoare la necomunicarea actelor din dosar, fără a se indica în concret înscrisurile, este de asemenea nefondată, întrucât recurenții nu au cerut instanței comunicarea actelor, cerere care ar fi fost cu siguranță inserată în încheierile de ședință. O asemenea cerere nu este consemnată în încheierile din dosarul judecătoriei. Față de cele ce preced și considerând legală și temeinică hotărârea pronunțată de judecătorie, Curtea va respinge ca nefondată excepția de tardivitate invocată de intimați și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.I.
și C.M. Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenții la 3.500.000 lei cheltuieli de judecată intimaților reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge excepția privind tardivitatea recursului. Respinge recursul declarat de reclamanții-pârâți C.I. și C.M. împotriva sentinței civile nr. 8278 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Brașov. Obligă recurenții să plătească intimaților 3.500.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.