ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3166/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor aflate în dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 302 din 13 mai 2010 dată în dosar nr. 342/103/2010 a respins ca inadmisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) rap. la art. 394 alin. (2) C. proc. pen., recursul declarat de recurentul-petent R.V. împotriva deciziei penale nr. 100/RP/din data de 19 martie 2010 a Tribunalului Neamț, secția penală. Curtea, decizând astfel a constatat următoarele: Prin decizia penală nr. 100/RP din data de 19 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în temeiul art. 391 C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva deciziei penale nr. 31/RP din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Neamț. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această deciziei, Tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 596 din data de 26 octombrie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V., în contradictoriu cu intimații R.A. și R.M.L.A. și s-a menținut rezoluția nr. 1145/II-2 din 25 septembrie 2007 și 1734/P din 25 iunie 2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Recursul declarat de petentul R.V. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 31/RP din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Neamț. În considerentele acestei decizii s-a reținut că petentul a reclamat comiterea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen., săvârșită la data de 24 februarie 2007; că din declarația martorului R.C., coroborată cu declarația intimatului R.M.L.A. și raportul de expertiză întocmit de expertul A.C., rezultă că petentul nu a fost amenințat de intimat. Împotriva acestei decizii penale petentul R.V.

a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 342/103 din 04 februarie 2010. În motivare contestatorul a arătat că hotărârea adoptată de tribunal este legală, întrucât, la data la care s-a judecat cauza în recurs, solicitase acordarea unui termen de judecată pentru a se efectua o cercetare la fața locului și pentru a termina procesul cu persoanele care au omis referate și rezoluții false. Examinând actele și, lucrările dosarului nr. 6188.999/279/2007 al Tribunalului Neamț în care s-a pronunțat decizia penală atacată instanța reține următoarele: La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2010, când s-a soluționat recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 596 din 26 octombrie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, acesta a fost prezent în instanță.

Petentul a solicitat amânarea judecării cauzei, pentru a se lua măsuri în vederea prezentării intimaților în instanță și pentru a se soluționa dosarele în care a formulat plângeri penale împotriva organelor de urmărire penală. Completul de judecată a respins cererea de amânare și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor. În cauză motivele pe care se sprijină contestația în anulare nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 386 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. Procedura de citare a părților a fost îndeplinită conform legii, petentul a fost prezent la judecată și a avut posibilitatea de a pune concluzii în cauză. Situațiile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. c)-e) C. proc.

pen. nu sunt incidente în cauza pendinte. Instanța, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, conform art. 391 C. proc. pen., constată că aceasta nu se sprijină pe vreunul dintre motivele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul. Faptul că petentul a declarat acest recurs a fost apreciat de Tribunalul Neamț, în raport de susținerile acestuia din cererea de recurs din data de 24 martie 2010 - fil. 3 dosar, prin care acesta arată în mod expres că: „Fac plângere împotriva soluției date în ziua de 19 martie 2010 în dosarul nr. 342/103/2010 al Tribunalului Neamț …” În conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (9) C. proc.

pen., „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate. „ Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen., decizia prin care se soluționează contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțată în recurs este definitivă, la fel ca decizia din recurs. Cum decizia recurată a fost pronunțată în cadrul unei contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, decizie care nu este supusă unui nou recurs, rezultă că nici decizia pronunțată în soluționarea prezentei contestații în anulare nu este supusă vreunei căi de atac, orice cale de atac exercitată împotriva unei asemenea încheieri fiind inadmisibilă.

Ori, o decizie pronunțată de tribunal ca instanță de recurs nu mai poate fi atacată cu un nou recurs, recursul declarat de recurentul-petent fiind, deci, inadmisibil. Prin cererea din data de 15 aprilie 2010, petentul a susținut că: „Rog trimiteți dosarul să judece cine l-au judecat fals la Piatra Neamț …” Curtea nu poate aprecia susținerile petentului ca o retragere a recursului, deoarece retragerea se poate dispune doar în condițiile această manifestare de voință se face de recurent direct în fața instanței de recurs, ori, petentul nu a fost prezent în fața Curții, deși a fost legal citat, sau prin declarație dată în formă autentică în fața notarului. În condițiile în care recurentul dorește să formuleze plângere penală împotriva magistraților care au pronunțat decizie recurată și a procurorului de ședință, așa cum ar rezulta din cererea de recurs, are posibilitatea să se adreseze Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

1. Recursul declarat de recurentul-petent R.V. împotriva deciziei penale nr. 302 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cale de atac nemotivată soluționată în lipsa titularului acesteia, este inadmisibil urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. pentru argumentele justificative din cuprinsul deciziei atacate, a căror valabilitate se păstrează în integralitate. Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen., decizia prin care se soluționează contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțată în recurs este definitivă, la fel ca decizia din recurs.

Cum decizia recurată a fost pronunțată în cadrul unei contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, decizie care nu este supusă unui nou recurs, rezultă că nici decizia pronunțată în soluționarea prezentei contestații în anulare nu este supusă vreunei căi de atac, deci recursul declarat de recurentul-petent fiind inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul R.V. împotriva deciziei penale nr. 302 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2010.