ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3166/2010

Deliberând asupra recursului de

față pe baza lucrărilor aflate în dosarul cauzei constată

următoarele:

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia penală nr. 302 din 13 mai 2010 dată în dosar nr. 342/103/2010

a respins ca inadmisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) rap. la art. 394 alin. (2) C. proc. pen., recursul

declarat de recurentul-petent R.V. împotriva deciziei penale nr. 100/RP/din

data de 19 martie 2010 a Tribunalului Neamț, secția penală.

Curtea, decizând astfel a constatat

următoarele:

Prin decizia penală nr. 100/RP din

data de 19 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în temeiul

art. 391 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația

în anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva deciziei penale nr. 31/RP

din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Neamț.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de

30 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

deciziei, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 596

din data de 26 octombrie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra

Neamț s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.,

în contradictoriu cu intimații R.A. și R.M.L.A. și s-a

menținut rezoluția nr. 1145/II-2 din 25 septembrie 2007 și

1734/P din 25 iunie 2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Piatra Neamț.

Recursul declarat de petentul R.V.

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr. 31/RP din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Neamț.

În considerentele acestei decizii s-a

reținut că petentul a reclamat comiterea infracțiunii de

amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.,

săvârșită la data de 24 februarie 2007; că din

declarația martorului R.C., coroborată cu declarația intimatului

R.M.L.A. și raportul de expertiză întocmit de expertul A.C.,

rezultă că petentul nu a fost amenințat de intimat.

Împotriva acestei decizii penale petentul

R.V. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 342/103 din 04 februarie 2010.

În motivare contestatorul a arătat

că hotărârea adoptată de tribunal este legală, întrucât, la

data la care s-a judecat cauza în recurs, solicitase acordarea unui termen de judecată

pentru a se efectua o cercetare la fața locului și pentru a termina

procesul cu persoanele care au omis referate și rezoluții false.

Examinând actele și, lucrările

dosarului nr. 6188.999/279/2007 al Tribunalului Neamț în care s-a

pronunțat decizia penală atacată instanța reține

următoarele:

La termenul de judecată din data de

29 ianuarie 2010, când s-a soluționat recursul declarat de petentul R.V.

împotriva sentinței penale nr. 596 din 26 octombrie 2009 a

Judecătoriei Piatra Neamț, acesta a fost prezent în

instanță. Petentul a solicitat amânarea judecării cauzei, pentru

a se lua măsuri în vederea prezentării intimaților în

instanță și pentru a se soluționa dosarele în care a

formulat plângeri penale împotriva organelor de urmărire penală.

Completul de judecată a respins

cererea de amânare și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

În cauză motivele pe care se

sprijină contestația în anulare nu se încadrează în cazurile

prevăzute expres și limitativ de art. 386 alin. (1) lit. a)-e) C.

proc. pen.

Procedura de citare a părților

a fost îndeplinită conform legii, petentul a fost prezent la judecată

și a avut posibilitatea de a pune concluzii în cauză. Situațiile

prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. c)-e) C. proc. pen. nu sunt incidente

în cauza pendinte.

Instanța, examinând admisibilitatea

în principiu a cererii de contestație, conform art. 391 C. proc. pen.,

constată că aceasta nu se sprijină pe vreunul dintre motivele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul.

Faptul că petentul a declarat acest

recurs a fost apreciat de Tribunalul Neamț, în raport de susținerile

acestuia din cererea de recurs din data de 24 martie 2010 - fil. 3 dosar, prin

care acesta arată în mod expres că: „Fac plângere împotriva

soluției date în ziua de 19 martie 2010 în dosarul nr. 342/103/2010 al Tribunalului

Neamț …”

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (9) C. proc. pen., „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată

cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana

față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea

de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum

și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt

vătămate. „

Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen.,

decizia prin care se soluționează contestația în anulare

împotriva unei decizii pronunțată în recurs este definitivă, la

fel ca decizia din recurs.

Cum decizia recurată a fost

pronunțată în cadrul unei contestații în anulare împotriva unei

decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, decizie care nu este

supusă unui nou recurs, rezultă că nici decizia

pronunțată în soluționarea prezentei contestații în anulare

nu este supusă vreunei căi de atac, orice cale de atac

exercitată împotriva unei asemenea încheieri fiind inadmisibilă.

Ori, o decizie pronunțată de

tribunal ca instanță de recurs nu mai poate fi atacată cu un nou

recurs, recursul declarat de recurentul-petent fiind, deci, inadmisibil.

Prin cererea din data de 15 aprilie 2010,

petentul a susținut că: „Rog trimiteți dosarul să judece

cine l-au judecat fals la Piatra Neamț …”

Curtea nu poate aprecia susținerile

petentului ca o retragere a recursului, deoarece retragerea se poate dispune

doar în condițiile această manifestare de voință se face de

recurent direct în fața instanței de recurs, ori, petentul nu a fost

prezent în fața Curții, deși a fost legal citat, sau prin

declarație dată în formă autentică în fața notarului.

În condițiile în care recurentul

dorește să formuleze plângere penală împotriva

magistraților care au pronunțat decizie recurată și a

procurorului de ședință, așa cum ar rezulta din cererea de

recurs, are posibilitatea să se adreseze Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău.

R.V. împotriva deciziei penale nr. 302 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, cale de atac nemotivată soluționată în lipsa

titularului acesteia, este inadmisibil urmând a fi respins ca atare în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. pentru argumentele

justificative din cuprinsul deciziei atacate, a căror valabilitate se

păstrează în integralitate.

Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc.

pen., decizia prin care se soluționează contestația în anulare

împotriva unei decizii pronunțată în recurs este definitivă, la

fel ca decizia din recurs.

Cum decizia recurată a fost

pronunțată în cadrul unei contestații în anulare împotriva unei

decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, decizie care nu este

supusă unui nou recurs, rezultă că nici decizia

pronunțată în soluționarea prezentei contestații în anulare

nu este supusă vreunei căi de atac, deci recursul declarat de

recurentul-petent fiind inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul R.V. împotriva deciziei penale nr. 302 din 13 mai

2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 septembrie 2010.