ÎCCJ, Decizia nr. 25/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 25/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6947.9/279/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele : Prin sentința penală nr. 739 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V.
împotriva rezoluției nr. 2707/P/2007 din 13 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 103/RP din 19 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția penală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 299 din 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei ultime decizii, petentul R.V. a declarat un nou recurs. La termenul de azi, 22 noiembrie 2010, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V. Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de față.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul declarat de către petentul R.V., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6947.9/279/2007, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de același petent împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent împotriva deciziei penale nr. 103/RP din 19 martie 2010 a Tribunalului Neamț, secția penală, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 739 din 17 decembrie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 3065 din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6947.9/279/2007. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.