ÎCCJ, Decizia nr. 25/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3065

din 8 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6947.9/279/2007, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală

nr. 739 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V. împotriva rezoluției nr. 2707/P/2007

din 13 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat,

prin decizia penală nr. 103/RP din 19 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Neamț, secția penală.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca inadmisibil,

prin decizia penală nr. 299 din 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și familie.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins ca inadmisibil

prin decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

ultime decizii, petentul R.V. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 22

noiembrie 2010, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus

în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V.

Examinând recursul

declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a)

și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea

plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu

recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană

ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea

textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii

instanței de fond.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după

caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt

supuse recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.,

pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de

curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu

sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de

față.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză,

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

sesizat cu recursul declarat de către petentul R.V., împotriva unei hotărâri

definitive, respectiv decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6947.9/279/2007,

prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de același petent

împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie, prin care s-a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de petent împotriva deciziei penale nr. 103/RP din 19 martie

2010 a Tribunalului Neamț, secția penală, prin care s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 739 din 17 decembrie

2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petent împotriva unei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către

instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile

formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi

analizate.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 3065 din

8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6947.9/279/2007.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.