Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3156/2004

HOTĂRÂRE
29.04.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3156/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.M. a formulat cerere de ordonanță președințială solicitând obligarea Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei să procedeze la înmatricularea provizorie a autoturismului marca „Opel Astra”, Seria C.I.V.: C 614239, serie șasiu WOL 000056 S5 202119, an de fabricație 1991, până la finalizarea cercetărilor penale ce se efectuează cu privire la acest autoturism. În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 1 martie 2003 a cumpărat de la R.I. autoturismul menționat dar, prezentându-se la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Botoșani i-a fost refuzată înmatricularea autoturismului, cu motivarea că cercetările prealabile s-au finalizat cu constatarea „șasiu furat”.

A mai susținut că este cumpărător de bună credință, din cartea de identitate a mașinii rezultând că aceasta a mai fost înmatriculată în județul Suceava de două ori, la 18 și respectiv 31 mai 1999. Prin sentința civilă nr. 4276 din 5 septembrie 2003, Judecătoria Botoșani a respins cererea, cu motivarea că, pe de o parte, dispozițiile art. 581 C. proc. civ. nu sunt întrunite, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit că autoturismul aparține unei societăți comerciale ale cărei interese economice ar fi afectate prin neînmatriculare, iar pe de altă parte, că organul de urmărire penală poate emite, în baza art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 85/2003 o dispoziție de înmatriculare până la finalizarea cercetărilor.

Împotriva sentinței judecătoriei reclamantul a declarat recurs, care, fiind supus examinării potrivit art. 302 1 C. proc. civ., modificat și completat prin O.U.G. nr. 58/2003, a fost admis în principiu, prin încheierea din 22 ianuarie 2003, fixându-se termen pentru dezbatere în ședință publică. Examinând pe fond recursul declarat, acesta va fi respins având în vedere adresa nr. 3.342.817 din 2 martie 2004, prin care Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Botoșani, Compartimentul Regim Permise Auto și Certificate Înmatriculare a făcut cunoscut că, la finalizarea cercetărilor a fost emisă Dispoziția de înmatriculare nr. 321592 din 1 octombrie 2003, în baza art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G.

nr. 125/2002 privind circulația pe drumurile publice. Ca urmare, s-a procedat la efectuarea înmatriculării permanente a autovehiculului în cauză, cu nr. BT 03 APX eliberându-se certificat de înmatriculare pe numele B.M. cu mențiunea, în certificat și cartea de identitate a autovehiculului „Autovehicul reclamat furat din Germania la 22 noiembrie 1999”.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinței civile nr. 4276 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei Botoșani. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 18.11.2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a so
ÎCCJ 2005-04-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2005
rea sa nu a fost soluționată. Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 95 din 28 iunie 2004, a respins acțiunea, reținând că reclamantul nu a depus la dosarul în cauză, și dovada de ide
ÎCCJ 2005-04-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 noiembrie 2002, la Tribunalul Bihor, reclamanta B.T. SA, sucursala Oradea, a chemat în judecată pârâții P.T. și R.A.R., re
ÎCCJ 2008-04-04
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 489 din 12 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea f
ÎCCJ 2003-06-17
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe data de 10 iulie 2002 la Curtea de Apel Constanța, reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul de Interne – Direcția de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă