ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2003

Decizia nr.497 Dosar nr.3228/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul E.C. împotriva deciziei penale nr.182 din 13 iunie 2002 a Curții de Apel Iași. A lipsit recurentul condamnat, pentru apărarea lui prezentându-se avocat I.G., apărător ales. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță. Procurorul a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.513 din 2 octombrie 2001 Tribunalul Iași, în baza art.458 din Codul de procedură penală, a admis cererea formulată de petiționarul E.C.

Totodată a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petiționarului, prin sentința penală nr.32 din 26 octombrie 1999 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr.384 din 18 noiembrie 1999 a Curții de Apel Iași și prin decizia nr.3179 din 19 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în pedepsele componente de: - 5 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26, raportat la art.215 alin.3,5 din Codul penal, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3,4,5 din Codul penal; - 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal.

În temeiul art.15 din Codul penal s-a dispus reducerea cuantumului pedepsei aplicate petiționarului E.C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3,4,5 din Codul penal cu aplicarea dispozițiilor art.74, 76 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3,4,5 din Codul penal, de la 5 ani închisoare, la 3 ani și 9 luni închisoare. Conform dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca petiționarul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 octombrie 1997 la 4 septembrie 1998. S-a dispus retragerea formelor de executare emise în baza hotărârii judecătorești sus-menționate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: E.C. și B.I.

ambii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3 – 5 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.323 Cod penal, M.A.S.B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1-5 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art.323 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; S.A.S.S. pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3-5 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art.323 Cod penal; N.S., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 Cod penal și tăinuire, prevăzută de art.221 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; D.D.

pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.33 Cod penal. Prin același act al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului N.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.3-5 Cod penal și art.323 Cod penal și a inculpatului Pienescu Petru pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 Cod penal. Prin sentința penală nr.32 din 26 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus printre altele, condamnarea inculpaților B.I. și E.C.

la pedepse de câte 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art.334 Cod procedură penală din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal. S-au constatat executate pedepsele aplicate inculpaților. În baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d Cod penal, au fost achitați inculpații B.I. și E.C., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3-5 Cod penal. În baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.a Cod penal, au fost achitați inculpații B.I. și E.C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art.323 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații B.I., E.C. și D.D. iar prin decizia penală nr.384 din 18 noiembrie 1999 a Curții de Apel Iași s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și s-a desființat sentința tribunalului în parte, în latura penală și în latura civilă, dispunându-se în rejudecarea cauzei, printre altele, înlăturarea aplicării dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.d Cod penal și achitarea inculpaților B.I. și E.C. pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.3-5 Cod penal și pedeapsa de câte 10 luni închisoare pentru art.290 Cod penal. În temeiul dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru inculpații B.I.

și E.C. din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.3-5 Cod penal, în complicitate la infracțiunea prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3-5 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, și i-a condamnat la pedepse de câte 5 ani închisoare. S-a aplicat inculpaților B.I. și E.C. dispozițiile art.74, 76 Cod penal și pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal și i-a condamnat la pedeapsa de câte 2 luni închisoare. Conform dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal s-au contopit pentru fiecare inculpat pedepsele de 2 luni și respectiv 5 ani închisoare, pedeapsa de executat fiind de câte 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.64 și art.74 Cod penal.

S-a dedus arestarea preventivă pentru inculpatul E.C. de la 9 octombrie 1997 până la 4 septembrie 1998 și pentru inculpatul B.I. de la 9 octombrie 1997 până la 7 septembrie 1998. În temeiul dispozițiilor art.14 și art.346 Cod procedură penală, au fost obligați în solidar inculpații M.A.S.B., S.A.S.S. și P.P. să plătească părții civile SC „C” SA despăgubiri civile în sumă de 7.894.600.000 lei, din care, în solidar cu inculpații B.I. și E.C., suma de 1.985.000.000 lei. Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpații B.I., E.C. și D.D. Decizia penală nr.384 din 18 noiembrie 1999 a Curții de Apel Iași a fost recurată de inculpați, iar prin decizia penală nr.3179 din 19 iunie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție –Secția penală- s-au respins recursurile declarate de inculpații E.C., B.I., N.C.S.

și de partea civilă SC „C” SA ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, pe baza situației de fapt reținute, instanțele de control judiciar au avut în vedere săvârșirea de către inculpatul E.C. a unei pluralități de infracțiuni, respectiv a unui fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal și a unei complicități la înșelăciune prevăzută art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.3-5 Cod penal, luându-se în considerare pentru reținerea alin.ultim al art.215 Cod penal, producerea, prin activitatea ilicită desfășurată de inculpat, a unei pagube materiale mai mari de 50.000.000 lei, ceea ce reprezintă consecințe deosebit de grave în înțelesul art.146 Cod procedură penală.

Ulterior momentului rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța de recurs, respectiv a deciziei penale nr.3179 din 19 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție –Secția penală- prin Legea nr.456 din 18 iulie 2001 a fost modificat art.146 Cod penal, noua reglementare stipulând că „prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei...” Raportat la această modificare legislativă și luându-se în considerare faptul că prejudiciul cauzat de inculpatul E.C., în solidar cu inculpații B.I., M.A.S.B., A.S.S. și P.P.

este situat sub limita valorică impusă de lege pentru reținerea consecințelor deosebit de grave în cazul infracțiunii de înșelăciune, respectiv cel de 2.000.000 lei, s-a constatat că în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile alineatului ultim al art.215 Cod penal care stabilesc un tratament sancționator mai sever pentru infracțiunea de înșelăciune în formă calificată, cu limite cuprinse între 10-20 ani închisoare, fiind aplicabile în cauză prevederile legale privind sancționarea infracțiunii de înșelăciune, în convenții săvârșite prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase care se pedepsește cu închisoare de 3 la 15 ani. Instanța a constatat că prin modificările succesive aduse Codului penal în ceea ce privește accepțiunea termenului de consecințe deosebit de grave, a intervenit, în cazul petiționarului E.C.

condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.3-5 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, iar sancțiunea aplicată acestuia -5 ani închisoare- este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă. Față de aceste aspecte și ținându-se seama de natura infracțiunii săvârșite de petiționar –complicitate la înșelăciune- de circumstanțele sale personale referitoare la conduita avută după pronunțarea hotărârii și la situația sa familială, împrejurări relevate de înscrisurile aflate la dosar, s-a apreciat că în cauză se poate da eficiență dispozițiilor art.458 Cod procedură penală raportat la art.15 alin.1 Cod penal, în conformitate cu care, instanța a reconsiderat cuantumul pedepsei aplicate petiționarului E.C.

pentru complicitate la înșelăciune, și a dispus reducerea ei în conformitate cu criteriile stabilite în art.15 alin.1 teza finală Cod penal.

Pe cale de consecință, instanța a dispus descontopirea pedepsei totale -5 ani închisoare- aplicată petiționarului E.C., prin sentința penală nr.32 din 26 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul Iași, modificată prin decizia penală nr.384 din 18 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Iași și prin decizia nr.3179 din 19 iunie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție –Secția penală, în pedepsele componente și în temeiul dispozițiilor art.15 Cod penal, a redus cuantumul pedepsei aplicate petiționarului pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.3-5 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, de la 5 ani închisoare, la 3 ani și 9 luni închisoare, pedeapsă care, conform dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, a fost contopită cu cea de 2 luni închisoare, E.C.

urmând să execute în regim de detenție pedeapsa totală de 3 ani și 9 luni închisoare. S-a dedus din pedeapsa stabilită durata arestării preventive cuprinsă între 9 octombrie 1997 – 4 septembrie 1998. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și condamnatul E.C., invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. În motivarea apelului declarat de Parchet se arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.15 alin.1 Cod penal. Pentru aplicarea art.15 alin.1 Cod penal este necesar ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii să fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară.

Or, sancționarea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.5 Cod penal nu a suferit modificări, limitele pedepsei rămânând aceleași –de la 10 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi- și după intrarea în vigoare a Legii nr.456/2001, care a modificat doar plafonul valoric la 2.000.000.000 lei al accepțiunii termenului de „consecințe deosebit de grave”. Față de continuarea incriminării infracțiunii de înșelăciune „cu consecințe deosebit de grave” pentru care nu au fost modificate limitele de pedeapsă, instanța nu a avut nici o bază legală pentru a aprecia că fapta condamnatului s-ar încadra, potrivit dispozițiilor art.146 Cod penal, în dispozițiile art.215 alin.2 și 3 Cod penal. S-a susținut că prima instanță a procedat la o schimbare a încadrării juridice, prin aplicare unei „lex terția” schimbare inadmisibilă în afara cadrului procesului penal.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate și respingerea ca nefondată a contestației formulate de condamnatul E.C. Condamnatul nu și-a motivat apelul promovat împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Iași. Apărătorul ales al acestuia, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la apelul condamnatului. În cursul judecării apelurilor, petentul a promovat o cerere de strămutare a judecării cauzei, cerere care i-a fost respinsă prin încheierea de ședință din 18 aprilie 2002, dată în dosarul nr.944/2002 de către Curtea Supremă de Justiție –Secția penală. Prin decizia penală nr.182 din 13 iulie 2002 Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a dispus desființarea ei, și rejudecând, a fost respinsă contestația formulată de condamnatul E.C.

împotriva deciziei penale nr.384 din 18 noiembrie 1999 prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.26 raportat la art.215 alin.3-5 din Codul penal și art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.33 lit.a și art.74, 76 din Codul penal. S-a mai dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de condamnatul E.C. împotriva aceleiași sentințe penale. Cheltuielile judiciare în sumă de 300.000 lei în apelul procurorului s-a dispus să rămână în sarcina statului. A fost obligat condamnatul la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a arătat în considerente că între legile succesive comparația se face atunci când este vorba de aplicarea falcultativă a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive și în situația în care până la executarea completă a pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, ori care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a produs condamnarea. S-a mai arătat în considerente că, modificările succesive ale art.146 din Codul penal –dispoziție legală care precizează înțelesul unor termeni sau expresii din legea penală, au avut la bază o cauză obiectivă, respectiv deprecierea monedei naționale. Ele nu reprezintă o voință a legiuitorului de a dezincrimina unele fapte penale sau de a reduce limitele de pedeapsă pentru anumite categorii de infracțiuni a căror pericol social abstract a dispărut ori a scăzut ca urmare a transformărilor economice.

S-a mai reținut că în cauză nu are incidență principiul aplicării legii penale mai favorabile, fiind vorba de aceeași reglementare la care s-a schimbat doar criteriul valoric modificat succesiv, în raport de devalorizarea monedei naționale, în scopul de a înlătura inechitățile de ordin sancționator, pentru fapte care au același grad de pericol social. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul E.C., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, fiind greșită respingerea cererii sale cu motivarea în considerente a inadmisibilității sale. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul invocat de recurent își găsește temeiul în dispozițiile art.385 9 alin.1 pct.17 1 din Codul de procedură penală și este fondat.

Potrivit art.15 alin.1 din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât minimul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei. Așa cum s-a reținut, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.207 din 22 noiembrie 2000 a fost redefinit înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave”, prevăzută de art.146 din Codul penal, avându-se în vedere o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă cauzată, printre altele unor persoane fizice sau juridice.

Acest plafon valoric a fost majorat la 2.000.000.000 lei prin Legea nr.456 din 18 iulie 2001. Prin infracțiunea pentru care E.C. a fost condamnat la 5 ani închisoare a fost cauzat un prejudiciu în valoare de până la 2.000.000.000 lei. În raport de momentul intrării în vigoare a Legii nr.456/2001 respectiv 25 iulie 2001 și de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a recurentului E.C. -19 iunie 2001- cererea acestuia se impunea a fi examinată sub aspectul aplicabilității prevederilor art.15 din Codul penal, după procedura prevăzută de art.458 din Codul de procedură penală, așa cum, de altfel, a procedat în cauză instanța de fond. Respingerea cererii condamnatului de către instanța de apel cu motivarea, din considerente, a inadmisibilității acesteia –detaliată mai sus- este greșită.

Este neîndoielnic că Legea nr.456/2001 are caracter penal și că, în raport de fapta condamnatului E.C., încadrarea juridică nu mai privește agravanta consecințelor deosebit de grave. Interpretarea dată de instanța de apel expresiei „lege care prevede o pedeapsă mai ușoară” conținută în dispozițiile art.15 din Codul penal, exclude nejustificat ipoteza din cauză. Intervenția aceleiași dispoziții normative „mai favorabilă”, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, în condițiile în care sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, constituie motiv pentru persoanele astfel condamnate, de introducere a cererii de modificare a pedepsei, conform art.15 din Codul penal și după procedura prevăzută de art.458 din Codul de procedură penală.

În fine, prevederile art.15 din Codul penal nu presupun, atunci când se constată întrunite condițiile textului de lege analizat, schimbarea încadrării juridice, ci doar reducerea pedepsei și nu oricât, ci în limitele expres arătate în norma legală în discuție. Pentru a constata însă dacă sunt sau nu întrunite cerințele aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, este necesar să fie administrate dovezile arătate de art.15 din Codul penal. Așadar, este greșită soluția instanței de apel de a fi respins contestația condamnatului E.C., cu motivarea inaplicabilității prevederilor art.15 din Codul penal și cu procedura prevăzută de art.458 din Codul de procedură penală, fără să fi verificat în fond, temeinicia sentinței penale nr.513 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Iași, prin care a fost admisă cererea, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute cumulativ prin art.15 din Codul penal.

Ca atare, instanța de control judiciar admițând punctul de vedere al parchetului exprimat în apelul promovat și rejudecând, a respins contestația condamnatului E.C., a ignorat prevederile art.15 din Codul penal, ceea ce este nelegal. Pentru aceste considerente, în temeiul art.385 15 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, urmează să fie admis recursul, a se casa decizia atacată și trimisă cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de condamnatul E.C. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva sentinței penale nr.513 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Iași, la Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursul declarat de condamnatul E.C. împotriva deciziei penale nr.182 din 13 iunie 2002 a Curții de Apel Iași. Casează decizia atacată. Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de condamnatul E.C. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.513 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Iași, la Curtea de Apel Iași. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.