ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3468/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3468/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 515

din 5 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 3171/2005,

s-a dispus condamnarea inculpatului

Ș.I.,

în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., parte vătămată SC R.S.R.

SA Câmpina.

În temeiul art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani

închisoare, parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploiești.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen..

S-au aplicat inculpatului

dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea

vătămată SC S.O.C. SRL Ploiești nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 4.055.737.368 lei ROL către partea civilă SC R.S.R. SA Câmpina,

reprezentând despăgubiri civile.

Inculpatul a mai fost

obligat la plata sumei de 500 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul Ș.I. este în

vârstă de 33 de ani, are studii medii și în anul 1999 a înființat societatea SC

P.O.C. SRL Luduș, înregistrată la Registrul Comerțului Mureș sub nr. J

26/205/1999 din 16 martie 1999, el fiind administrator și asociat unic.

Obiectul principal de

activitate al acestei societăți a fost comerțul cu ridicata a combustibililor

solizi, lichizi și gazoși ai produselor derivate.

În anul 1999 inculpatul a

intrat în relații comerciale cu R.S.R. SA Câmpina, de la care a cumpărat

combustibil pe care l-a achitat în avans cu ordin de plată, continuând în

același mod să achiziționeze de la această societate, aceleași produse.

Ulterior, inculpatul a

solicitat în scris, SC O. SA București, acționarul majoritar al SC R.S.R. SA

Câmpina, încheierea unui contract pentru furnizarea de combustibil și M 1, în

cantitate de 1500 tone lunar, cu plata integrală la livrare.

La data de 13 iulie 1999 s-a

încheiat între SC R.S.R. SA Câmpina și SC P.O.C. SRL Luduș, reprezentată legal

de Ș.I. ca administrator, prin împuternicit V.A., un contract de livrare pentru

produse petroliere conform comenzii cumpărătorului și în funcție de existența

pe stoc.

S-a stipulat ca plata să se

facă în contul vânzătorului, în avans, prin ordin de plată sau numerar,

acceptându-se și plata la 15 zile de la livrare, dar numai după deschiderea în

contul vânzătorului, de către cumpărător, a unei scrisori de garanție bancară,

emisă de o bancă solidă, acceptată în valoare de 3.000.000.000 lei ROL.

SC P.O.C. Luduș s-a

aprovizionat de la acest furnizor cu produse petroliere până la data de 22

octombrie 1999, cantitatea achiziționată fiind în valoare totală de

19.922.536.902 lei ROL.

La data de 1 august 1999

reprezentantului firmei V.A., i s-a încheiat un contract de muncă la SC P.O.C. în

calitate de director comercial, contract care însă nu poartă viza Camerei de

Muncă din cadrul D.G.M.O.P.S. Mureș.

O perioadă, relațiile

comerciale s-au desfășurat normal, iar furnizorul, dobândind încredere în

bonitatea clientului a acceptat să-i elibereze marfă și cu plata prin file C.E.C.

Pe toată perioada colaborării SC P.O.C., a emis în favoarea SC R.S.R. un număr

de 31 file C.E.C., pentru plata contravalorii produsului livrat, care erau

emise în fapt de inculpat și depuse la rafinărie cu prilejul livrărilor, de

către martorul V.A.

În luna octombrie 1999,

firma inculpatului a cesionat prin actul autentificat sub nr. 2350 din 11

octombrie 1999 la un Birou Notarial din Oradea, toate părțile sociale deținute,

către cetățeanul moldovean Z.V., care a preluat și funcția de administrator al

societății. Această modificare a fost operată și la Registrul Comerțului Mureș,

conform cererii de înscriere de mențiuni.

Retragerea inculpatului din

societate a fost însă fictivă, întrucât nu s-a comunicat cocontractului această

cesionare și nu s-a notificat această schimbare către B.C.R. Tg.Mureș, bancă la

care societatea avea cont deschis și a derulat toate operațiunile comerciale,

iar singurul specimen de semnătură a rămas cel al inculpatului.

Noul acționar a declarat că

inculpatul nu i-a predat niciodată evidența contabilă și că întreaga sa

prestație ca asociat unic, în cadrul SC P.O.C. în contul sumei de bani obținută

de la inculpat, s-a rezumat la semnarea în alb a unor instrumente de plată (C.E.C.-uri)

la solicitarea și îndrumarea inculpatului.

Deși legal nu mai avea nici

o calitate în societate, inculpatul Ș.I. a continuat să achiziționeze produse

petroliere de la R.S.R., în numele SC P.O.C. prin intermediul aceleiași

persoane, martorul V.A. care nu a avut cunoștință de schimbările intervenite la

societate.

În perioada 18 octombrie

1999 – 22 octombrie 1999, inculpatul a achiziționat în numele P.O.C. de la

R.S.R. Câmpina 789.040 kg.combustibil tip M și 336.500 kg. păcură, în valoare

totală de 5.858.298.790 lei, iar pentru plata c/valorii acestor produse, a emis

un număr de 6 file C.E.C., dintre care cinci semnate de cetățeanul moldovean

V.Z., iar numai fila C.E.C. seria BK 300 nr. 00012000/20 octombrie 1999 fiind

semnată de inculpatul Ș.I.

Această din urmă filă C.E.C.

a fost refuzată parțial la plată, din lipsă de disponibil, la data de 28

octombrie 1999 acceptându-se decontarea sumei de 310.000.000 lei ROL și

refuzându-se suma de 67.394.862 lei ROL.

Dintre cele cinci file C.E.C.

semnate de cetățeanul moldovean, au fost acceptate parțial la plată pentru suma

de 28.500.000 lei ROL, doar fila C.E.C. emisă la 21 octombrie 1999.

Ulterior, inculpatul a

comercializat produsele petroliere achiziționate în perioada octombrie –

decembrie 1999 prin intermediul firmei SC P.O.C., precum și prin intermediul

firmei SC E. SRL Oradea (în numele căreia a acționat) în principal, către firma

SC I. SRL Brașov de la care a încasat c/val. acestora, fie în numerar, fie cu

file C.E.C. sau ordine de plată dar fără a achita însă contravaloarea datoriei

către rafinărie.

Prin interpunerea în lanțul

de comercializare a SC E. SRL Oradea, produsele petroliere din categoria

combustibililor de tip M și P au fost comercializate ca motorină,

schimbându-i-se scriptic calitatea acestora.

În vederea recuperării

datoriei de la SC P.O.C., R.S.R. Câmpina a făcut o serie de demersuri ce au

condus în final la încheierea unui Protocol, trimis prin fax și înregistrat la

SC O. SA București sub nr. 11722 din 21 decembrie 1999 semnat de către inculpat

în calitate de administrator deși la acea dată nu mai deținea această funcție.

În actul încheiat inculpatul

a susținut că deține active care pot acoperi datoriile existente, arătând că

societatea sa SC P.O.C. SRL are de încasat datorii acumulate de la clientul său

SC E. SRL Oradea.

La data de 21 ianuarie 2000

cu ordinele de plată nr. 11, 12 și 13 emise de SC B.I.O. SRL Oradea ai cărei

asociați sunt frații inculpatului, Ș.V. și Ș.L., s-a achitat creditoarei suma

de 700.000.000 lei ROL.

Pentru suma rămasă, la data

de 23 februarie 2000 inculpatul s-a deplasat la sediul SC O. SA București, unde

în prezența martorului V.F. a scris și semnat o declarație prin care și-a

atribuit calitatea de reprezentant și asociat unic al SC P.O.C. Luduș, deși

acesta cesionase societatea.

Anterior, inculpatul a mai

efectuat o deplasare la SC O. SA București, în data de 5 noiembrie 1999 când a

încheiat un Protocol, prin care se angaja să stingă întreaga datorie acumulată

prin ordine de plată, până la data de 20 noiembrie 1999.

Astfel, în perioada 08

noiembrie – 15 decembrie 1999, a achitat cu trei ordine de plată, suma de

763.961.442 lei ROL.

La începutul anului 2000,

inculpatul a intrat în relații comerciale cu numitul C.S.C., administratorul SC

S.O.C. SRL Ploiești, căruia i s-a prezentat ca asociat unic al SC P.O.C. Luduș,

deși la acea dată nu mai avea nici o calitate la această firmă.

Inculpatul a achiziționat în

numele SC P.O.C. de la firma numitului C.S.C. în lunile februarie – martie 2000

combustibil tip M, combustibil lichid (CLU) White spirte în valoare totală de

4.233.027.543 lei ROL.

Produsele achiziționate de

către inculpat au fost achitate în mare parte cu ordin de plată semnat de către

inculpat.

Totodată, la 23 februarie

2000 SC S.O.C. SRL a livrat inculpatului cantitatea de 10.400 kg CLU și 9.600

kg White spirte, conform facturii nr. 8683659 în valoare totală de 116.382.000

lei ROL, sumă din care cel din urmă a achitat doar o parte. În aceste condiții,

furnizorul a refuzat de a mai livra marfă, numai că inculpatul a condiționat

achitarea integrală a bunurilor, de o nouă livrare, astfel că pentru a-și

încasa banii cuveniți, C.S.C. a acceptat să facă o nouă livrare la data de 25

februarie 2000 de combustibil ușor și White spirte cu factura 8683660 în

valoare totală de 126.792.120 lei ROL.

În plângerea penală

formulată de către SC S.O.C. SRL se arată că din cele două facturi de livrare a

mărfii, inculpatul a achitat doar suma de 79.670.158 lei ROL rămânând de plată

suma de 153.503.962 lei ROL.

La data de 24 martie 2000 încercând

să-și recupereze contravaloarea mărfii, reprezentantul societății furnizoare

s-a întâlnit cu inculpatul la Rafinăria V. în prezența martorului T.A., unde

inculpatul i-a înmânat fila C.E.C. seria C000 nr. 0040772 semnată și ștampilată

în alb, în numele SC „P.O.C.” pentru ca beneficiarul să o poată completa cu

suma datorată, să o introducă la plată.

Reprezentantul firmei

furnizoare a mai încercat ulterior, recuperarea sumei de la inculpat însă fără

rezultat, astfel că la data de 29 august 2000 a introdus la plată fila C.E.C.

dar aceasta a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, trăgătorul

aflându-se și în interdicție bancară.

Din adresa nr. VI/4/4706/MN/04

mai 2001 a B.N.R. rezultă că SC P.O.C. se află în interdicție bancară de a

emite cecuri în perioada 18 octombrie 1999 – 29 august 2001.

Ulterior, reprezentantul

legal al furnizorului a declarat că datoria înregistrată de societatea sa, s-a

stins prin compensare și nu s-a mai constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul Ș.I., solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței atacate și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește emiterea

filei C.E.C. seria C000 nr. 00404772, întrucât reprezentantul legal al societății

pretins a fi păgubite, SC S.O.C. SRL a declarat în timpul cercetărilor că nu

există nici o pagubă, datoriile stingându-se prin compensare, lipsind astfel un

element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care se impune

cu necesitate, achitarea inculpatului pentru această faptă.

În ceea ce privește prima

faptă reținută de instanța de judecată se impune a se avea în vedere faptul că

infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., este o infracțiune de rezultat ce

se consumă în momentul producerii urmăririi imediate, adică a pagubei efective

în patrimoniul celui înșelat.

Însă, pentru cecul emis de

inculpat la data de 20 octombrie 1999 pentru suma de 377.494.862 lei vechi, așa

cum s-a reținut în mod indubitabil chiar de către instanța de judecată, în urma

expertizei financiar contabile efectuate în cauză, suma contractată a fost

achitată în totalitate, după cum urmează: din suma de 377.494.862 lei vechi a

fost decontată parțial la data de 01 noiembrie 1999 suma de 310.100.000 lei,

iar restul de 67.394.862 lei a fost achitat la 11 noiembrie 1999.

Prin urmare, nu se poate

susține că a fost vorba de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, ci între

cele două societăți s-au desfășurat raporturi de natură comercială, fapt

dovedit și de declarația martorului V.A., reprezentantul firmei P.O.C., care a

arătat că raporturile comerciale dintre S.O.C. (societatea lui Ș.) și R.A.

Câmpina au continuat și după emiterea cecurilor.

De asemenea, V. a precizat

în ultima declarație dată în fața Curții de Apel Ploiești că a predat la

rafinărie o cantitate importantă de azbest care nu a fost luată în calcul de

rafinărie pentru compensarea datoriilor pe care le avea P.O.C.

Prin urmare, pentru această

faptă, indiferent dacă se reține ca modalitate de săvârșire inducerea în eroare

sau emiterea unui cec știind că pentru valorificarea lui nu există acoperirea

necesară, lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, producerea unei pagube, soluția corectă ce ar trebui să fie

pronunțată fiind achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. În condițiile în care suma contractată a fost

achitată în totalitate, nici pe latură civilă inculpatul nu poate fi obligat la

plata vreunei sume de bani.

Cu privire la cea de-a doua

faptă, infracțiunea de înșelăciune, în forma reținută în sarcina inculpatului,

constă în emiterea unui cec știind că pentru valorificarea lui nu există

provizia sau acoperirea necesară, producându-se astfel o pagubă posesorului

cecului, art. 215 alin. (4) C. pen.

Conform regulamentelor

bancare și a celorlalte dispoziții legale în materie, emiterea unui cec

înseamnă completarea și semnarea sa de către cel care avea calitatea să o facă.

În prezenta cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize grafologice care a stabilit în mod indubitabil, fapt

reținut și de către instanța de judecată, că cele cinci file cec prezentate

R.S.R. SA, au fost completate și semnate de către Z.V.

Acesta avea calitatea de

administrator și acționar unic al SC S.P., în urma actului autentificat sub nr.

2350 sâdin 11 octombrie 1999 și înregistrat la Registrul Comerțului Mureș,

societatea având sediul în Luduș.

Prin urmare, doar Z.V. avea

calitatea de a completa și semna filele cec, el fiind în realitate autorul

faptei.

Soluția corectă care trebuie

pronunțată în cauză cu privire la această faptă, este achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

inculpatul nemaifiind persoana care a semnat cele cinci file cec. De asemenea,

potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în aceste condiții instanța nu poate

acorda despăgubiri civile.

Mai mult, întrucât în

sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și în

formele date de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., se observă că între SC S.P.O.

SRL (în care acționar unic a fost și Ș.I. până în octombrie 1999) și partea

civilă SC R.S.R. SA Câmpina au existat relații contractuale solide executate

conform actelor încheiate.

Chiar și după emiterea

filelor cec și respingerea lor la plată din lipsă de disponibil, între cele

două societăți au mai fost încheiate acte adiționale, în baza cărora s-au

eșalonat datoriile SC S.P.O. SRL, care a prezentat acte din care reieșea că

urma să încaseze și alte sume de bani de la alți debitori.

Acest lucru s-a și

întâmplat, părții civile achitându-i-se încă 700.000.000 lei vechi din suma

pentru care s-au emis filele cec refuzate la plată.

Prin urmare, este lipsit de

echivoc faptul că relațiile contractuale dintre cele două societăți au

continuat și după așa zisa săvârșire a infracțiunii de înșelăciune,

neputându-se vorbi de o inducere în eroare a părții civile, eventualul litigiu

dintre ele având o natură pur comercială, legată de executarea unor contracte

încheiate în mod legal.

În consecință, chiar dacă

s-ar trece peste faptul că cele cinci file cec nu au fost semnate de inculpat,

fapta ce i s-ar putea imputa nu are natură penală, fiind vorba de un litigiu

comercial.

Prin decizia penală nr. 74

din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 187/42/2007,

s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul Ș.I. împotriva sentinței

penale nr. 515 din 5 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în

dosarul nr. 3171/2005, pe care a desființat-o, în latură penală, și în

consecință:

A descontopit pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente de 12 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4), și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., parte

vătămată SC R.S.R. SA Câmpina și respectiv 4 ani închisoare aplicată pentru

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C.

pen., parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploiești.

A reținut la încadrarea juridică

a faptelor circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c) C. pen., precum și dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

și a condamnat pe inculpatul Ș.I. după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. a), b) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin.

(1) C. pen., infracțiunea de înșelăciune, parte vătămată SC R.S.R. SA Câmpina,

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- în baza art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.,

art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen., infracțiunea de

înșelăciune, parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploiești, la pedeapsa de 3 ani

închisoare .

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata

termenului de încercare de 6 ani stabilit în conformitate cu art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la S.P.V.R.S.I.

de pe lângă Tribunalul Bihor, în condițiile stabilite de această instituție;

- să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 alin. (1) C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. și art. 86

5

C. pen., privind revocarea sau anularea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 359 alin.

(3) C. proc. pen., a dispus comunicarea deciziei organului de poliție din

localitatea de domiciliu a inculpatului.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că apelul inculpatului este fondat nu din

considerentele expuse de către acesta, ci din punct de vedere al

individualizării pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia.

Împotriva acestei decizii au

declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul Ș.I.

Parchetul critică decizia

instanței de apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în motivele scrise,

procurorul reține că instanța a aplicat o pedeapsă nelegală fiind incidente

dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cu care „în cazul în care s-au

produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe

atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cu cel mult până la o treime din

minimul special”.

Infracțiunea de înșelăciune

este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 – 20 ani,

astfel încât, pedeapsa aplicată nu putea fi mai mică de 3 ani și 4 luni

închisoare.

Pe de altă parte, procurorul

apreciază că reducerea pedepsei este nejustificată, impunându-se menținerea

sentinței pronunțate de instanța de fond.

În susținerea orală a

recursului, procurorul a suplimentat motivele solicitând a se constata că

instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de inculpat,

impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de apel.

Inculpatul recurent Ș.I. a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) achitarea pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzute de art.

215 alin. (1), (2), (3), (4), faptele din 1 noiembrie 1999, respectiv 24 martie

2000.

A solicitat, de asemenea,

achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

b) sau c), pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4), (5) C. pen., săvârșită în perioada 18 – 22 octombrie 1999.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate de părți, dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate

pentru următoarele considerente:

O hotărâre judecătorească,

pentru a putea fi verificată în control judiciar prin exercitarea căilor de

atac, trebuie să fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să convingă

asupra legalității și temeiniciei soluției date.

Această necesitate rezultă,

fără echivoc, din dispozițiile art. 356 și art. 383 C. proc. pen., care prevăd

obligativitatea arătării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției

pronunțate cu privire la latura penală și latura civilă a cauzei. Lipsa de

motivare a hotărârii face ca aceasta să nu fie convingătoare, să lase loc de

îndoială asupra conformității cu legea și adevărul.

Pe de altă parte, pentru a

se afla adevărul și a face o corectă aplicare a legii, instanța de judecată are

obligația de a aprecia complet și just probele administrate, fără omiterea

niciuneia dintre acestea, iar aprecierea fiecărei probe trebuie realizată astfel

încât, convingerea formată să corespundă adevărului.

Aprecierea completă și justă

a probelor trebuie să aibă la bază o analiză minuțioasă a materialului

probator, iar apoi o sinteză rațională a evaluărilor făcute.

În cauza dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că decizia instanței de apel nu satisface cerințele

impuse de art. 383 alin. (1) C. proc. pen.

În motivele scrise de apel

dar și în susținerea orală a acestora, apelantul inculpat Ș.I., prin apărător

ales, a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., fapta din 1 noiembrie

1999, parte civilă SC R.S.R. SA Câmpina, în conformitate cu dispozițiile art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen.

De asemenea, pentru

infracțiunea săvârșită în perioada 18 – 22 octombrie 1999, apelantul inculpat a

cerut achitarea întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa, iar

pentru infracțiunea din 24 martie 2000, partea vătămat SC S.O.C. SRL Ploiești,

a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive, impunându-se

pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Apelantul inculpat a invocat

probele care, în opinia apărării, conduc la concluzia că faptele reținute în

sarcina sa nu cad sub incidența legii penale.

Hotărârea pronunțată însă,

de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

împiedicând astfel instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia

soluției.

Simpla mențiune în sensul că

„apelul declarat de inculpat este fondat, nu din considerentele expuse de

acesta, ci din punct de vedere al individualizării pedepsei”, în lipsa unei

analize complete a materialului probator a condus la pronunțarea unei hotărâri

ce nu poate fi verificată în control judiciar.

Pe cale de consecință, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc.

pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și inculpatul Ș.I., împotriva deciziei penale nr. 74 din 18 aprilie 2007

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa decizia și va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În cadrul rejudecării,

instanța de apel va examina toate criticile invocate de inculpat și va proceda

la analizarea întregului material probator administrat în faza de urmărire

penală și cercetare judecătorească.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul Ș.I. împotriva

deciziei penale nr. 74 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală

sus-menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Menține actele procedurale

îndeplinite în fața instanței de apel până la data de 11 aprilie 2007.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2007.