ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3985/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 513 din 2 octombrie 2001, Tribunalul Iași a admis cererea formulată de petiționarul E.C. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată petiționarului prin sentința penală nr. 32 din 26 octombrie 1999 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 384 din 18 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Iași și prin decizia nr. 3179 din 19 iunie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în pedepsele componente de: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen.

- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 15 C. pen., s-a dispus reducerea cuantumului pedepsei aplicate petiționarului E.C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani și 9 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa totală de 3 ani și 9 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa stabilită durata arestării preventive cuprinsă între 9 octombrie 1997 și 4 septembrie 1998. S-a dispus retragerea formelor de executare emise în baza hotărârii judecătorești sus-menționate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentințe. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația formulată, condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere modificarea succesivă a dispozițiilor art. 146 C. pen., privind înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave”.

S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 32 din 26 ianuarie 1999, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului E.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat, printre alții, inculpatul E.C., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și printre alții, inculpatul E.C., iar prin decizia penală nr. 384 din 18 noiembrie 1999 a Curții de Apel Iași s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și s-a desființat sentința Tribunalului Iași, în parte, în latura penală și în latura civilă, dispunându-se în rejudecarea cauzei, printre altele, înlăturarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. și achitarea între alții, a inculpatului E.C., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. și pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, printre alții, a inculpatului E.C., din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., dispunându-se condamnarea acestuia la 5 ani închisoare. S-au aplicat inculpatului E.C. dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., condamnându-l la 2 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-au menținut dispozițiile privind achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 291 C. pen. și art. 323 C. pen. S-a dedus arestarea preventivă a inculpatului, de la 9 octombrie 1997, până la 4 septembrie 1998. În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu alți coinculpați condamnați în cauză, să plătească părții civile S.C. C. SA Constanța, despăgubiri civile în sumă de 1.985.000.000 lei. A fost respins, printre altele, apelul declarat de inculpatul E.C. Împotriva acestei hotărâri a declarat, printre alții, recurs, inculpatul E.C. Prin decizia penală nr. 3179 din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, între altele și recursul declarat de inculpatul E.C.

Ulterior momentului rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța de recurs, respectiv a deciziei penale nr. 3179 din 19 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, prin Legea nr. 456 din 18 iulie 2001, a fost modificat art. 146 C. pen., noua reglementare stipulând că „prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei.” S-a mai reținut că, raportat la această modificare legislativă și luându-se în considerare faptul că prejudiciul cauzat de inculpatul E.C., în solidar cu ceilalți inculpați condamnați în cauză, este situat sub limita valorică impusă de lege pentru reținerea consecințelor deosebit de grave în cazul infracțiunii de înșelăciune, respectiv cel de 2.000.000.000 lei, se constată că în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile alin. ultim al art. 215 C. pen., care stabilesc un tratament sancționator mai sever, pentru infracțiunea de înșelăciune în formă calificată, cu limite de pedeapsă cuprinse între 10-20 ani închisoare, fiind aplicabile în cauză prevederile legale privind sancționarea infracțiunii de înșelăciune în convenții, săvârșite prin folosire de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase, pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Prima instanță a apreciat că, față de natura infracțiunii săvârșită de petiționar, de circumstanțele sale personale referitoare la conduita avută după pronunțarea hotărârii și la situația sa familială, împrejurări relevate de înscrisurile aflate la dosar, în cauză se poate da eficiență dispozițiilor art. 458 C. proc. pen., raportat la art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care s-a reconsiderat pedeapsa aplicată petiționarului E.C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani și 9 luni închisoare. Împotriva sentinței penale nr. 513 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Iași, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și condamnatul E.C., invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

În motivarea apelului declarat de parchet, se arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., deoarece pentru aplicarea lor este necesar ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei închisorii să fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară. Or, sancționarea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., nu a suferit modificări, limitele pedepsei rămânând aceleași de la 10 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi și după intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, care a modificat doar plafonul valoric la 2.000.000.000 lei al accepțiunii termenului de consecințe deosebit de grave”. S-a susținut că prima instanță a procedat la o schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea unui „lex terția”, schimbare inadmisibilă în afara cadrului procesului penal.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de condamnatul E.C. Condamnatul nu și-a motivat apelul promovat împotriva hotărârii atacate. Prin decizia penală nr. 182 din 13 iulie 2002, Curtea de Apel Iași a dispus desființarea ei și rejudecând, a fost respinsă contestația formulată de condamnatul E.C. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul E.C. care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, fiind greșită respingerea cererii sale cu motivarea în considerente a inadmisibilității sale. Prin decizia penală nr. 497 din 31 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de condamnatul E.C., a fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de condamnat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la Curtea de Apel Iași.

În considerentele hotărârii, s-a arătat că, a fost greșită soluția instanței de apel, în sensul respingerii contestației condamnatului E.C., cu motivarea inaplicabilității prevederilor art. 15 C. pen. și cu procedura prevăzută de art. 458 C. proc. pen., fără să se fi verificat în fond, temeinicia hotărârii primei instanțe, prin care a fost admisă cererea sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute cumulativ prin art. 15 C. pen. Prin decizia penală nr. 118 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Iași, după casare, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și condamnatul E.C., reținând că prima instanță a apreciat corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 C. pen., pentru a fi admisă contestația condamnatului, cu consecința reducerii pedepsei aplicată acestuia, apreciind că sentința este temeinică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul E.C., fără să invoce motivul de casare. Examinând din oficiu, în temeiul art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., se constată că recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prima instanță a modificat pedeapsa aplicată condamnatului, în sensul că a redus-o de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 C. pen., referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Aceeași soluție a fost menținută și de instanța de apel, după casare, constatând și aceasta că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 15 C. pen., considerând că reducerea pedepsei condamnatului a fost temeinică și legală.

Cum ambele instanțe au pronunțat hotărâri favorabile condamnatului și cum în cauză nu se constată existența altor motive pentru reconsiderarea hotărârilor atacate, recursul declarat nu este fondat și urmează să fie respins ca atare. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul E.C. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul contestator E.C. împotriva deciziei penale nr. 118 din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2003.