ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2724/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 17 aprilie 2008, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, anularea dispoziției nr. 9588 din 14 februarie 2008, emisă de acesta, prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului situat în București, sector 3. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, ca urmare a emigrării familiei sale în Israel și că, în mod greșit, i-a fost respinsă notificarea depusă de SC D.P., împuternicită verbal în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1589 din 14 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat dispoziția contestată și a dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 1/10 din imobilul situat în București, sector 3, format din teren în suprafață de 123,44 mp și construcție, compusă din trei camere, hol, bucătărie, baie, atelier, vestiar, WC, marchiză, balcon, pod și pivniță. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că o cotă de 1/10 din imobil s-a aflat în proprietatea defunctului C.M.L., așa cum rezultă din procesul verbal nr. 28808 din 28 ianuarie 1941, încheiat de Comisia pentru înființarea cărților funciare București și că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că Decretul nr. 223/1974 contravenea atât Constituției în vigoare cât și convențiilor internaționale la care România era parte.

S-a constatat că, în mod eronat, a fost respinsă notificarea reclamantului, legatar universal al defunctului C.L., dat fiind că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu impun cu necesitate existența unei procuri pentru valabila introducere a notificării. Împotriva deciziei tribunalului au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul. Municipiul București prin Primarul General a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece Legea nr. 10/2001 impune necesitatea existenței unei procuri autentice pentru valabila introducere a notificării, astfel încât, dispoziția contestată este legală, corect fiind respinsă notificarea formulată de SC D. SRL, ca fiind depusă de o persoană fără calitate.

În apelul reclamantului s-a invocat neaplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că reclamantul este unicul moștenitor al defuncților C. și culege, astfel, întreaga moștenire. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 489 din 14 octombrie 2009, a respins ambele apeluri ca nefondate. În ceea ce privește apelul pârâtului, s-a reținut că, în mod eronat, notificarea formulată de SC D.P. SRL, în numele lui C.A., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, fără ca neregularitatea rezultând din inexistența procurii să fie comunicată reclamantului pentru a putea fi complinită. S-a mai constatat că pârâtul cunoștea că reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N.

să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atât în procedura administrativă cât și în instanță, mandatul conferit anterior soluționării notificării confirmând, odată în plus, actele efectuate de persoana care a depus notificarea (în numele reclamantului). S-a considerat că apelul reclamantului este nefondat, întrucât nu s-a dovedit de către acesta că este unicul moștenitor al tuturor celorlalți comoștenitori ai defuncților A. și M.C., motiv pentru care s-a apreciat că acestuia i se cuvine doar cota de 1/10 din imobil. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și reclamantul C.B.A.

prin mandatar cu procură specială C.N.. Prin motivele sale de recurs, pârâtul Municipiul București a criticat decizia ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că notificarea a fost formulată de o persoană care nu a dovedit calitatea de mandatar a persoanei îndreptățite, reclamantul depunând la dosarul administrativ o declarație în sensul că nu a dat procură de împuternicire a societății. S-a mai învederat că imobilul nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, preluarea nefiind abuzivă în înțelesul art. 1 și art. 2 din lege. S-a mai criticat decizia recurată pentru greșita restituire a unei cote neidentificate, în lipsa unor probe suficiente privind regimul juridic al imobilului, amplasarea și identificarea exactă a acestuia.

Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat decizia atacată pentru nereținerea calității sale de persoană îndreptățită la restituirea întregului imobil, în condițiile în care a dovedit că este unicul moștenitor al bunicilor săi, C.M. și A., a căror succesiune o culege integral, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar. Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București, Curtea va constata ca nefondată critica referitoare la inexistența unei procuri autentice prin care reclamantul să fi împuternicit pe autoarea notificării imobilului SC D.P.

să solicite restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin notificarea înregistrată la B.E.J. P.S. la 24 octombrie 2001, SC D.P. SRL, în calitate de împuternicită a numitului C.A., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ce a aparținut proprietarilor C.L. și C.R. Prin notificare, această societate a solicitat Primăriei Municipiului București comunicarea documentelor necesare pentru completarea dosarului de restituire a imobilului menționat. Prin petițiile depuse la Primăria Municipiului București, la 13 decembrie 2005 și 21 februarie 2006 [filele 75, 77 dosar fond), mandatarul reclamantului a solicitat să i se comunice ce acte mai sunt necesare în vederea soluționării notificării formulate de C.A., atașând în dovedirea calității sale, procura dată în Israel la 29 noiembrie 2005. Răspunzând acestor demersuri, Primăria Municipiului București a solicitat lui C.N.

să depună, în copie legalizată, procura prin care a fost împuternicit de C.A. (filele 78 și 85 dosar fond). Toată corespondența ulterioară în ceea ce privește dosarul administrativ s-a purtat cu mandatarul C.N. Prin declarația depusă la dosarul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamantul C.A. a arătat că, la începutul anului 2001, s-a adresat SC D.P. SRL, filiala din Tel Aviv, care s-a obligat să depună în numele său cerere de restituire a imobilului din București, ulterior fiind înștiințat verbal că notificarea formulată în numele său a fost înregistrată în luna mai 2001 sub nr. 2934/2001, fiind deschis dosarul nr. 17109/2001. Chiar dacă reclamantul nu a dat o procură societății autoare a notificării, această neregularitate nu i-a fost comunicată (reclamantului) pentru a putea fi complinită, pârâtul respingând prin dispoziția contestată notificarea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

Având în vedere că, din anul 2005, reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N. să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea imobilului în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001, atât în procedura administrativă, cât și în instanță, iar pârâtul a cunoscut această situație, mandatul conferit înainte de soluționarea notificării, confirmă actele efectuate de persoana care a depus notificarea în numele reclamantului. Faptul că notificarea a fost însușită de reclamant ca fiind formulată în numele său rezultă atât din declarația depusă în faza procedurii administrative de acesta, cât și din conduita ulterioară. Însăși formularea de către titularul dreptului a contestației împotriva dispoziției emise de pârât reprezintă o confirmare a actelor efectuate de mandatarul fără mandat autentic.

Curtea va reține că notificarea formulată de SC D.P. SRL în numele reclamantului a cuprins toate elementele menționate în art. 22 din Legea nr. 10/2001, mandatul dat (de reclamant) acestei societăți, fără a se întocmi o procură scrisă, fiind acceptat de mandatar în mod tacit, conform art. 1533 alin. (2) C. civ. Această acceptare rezultă din executarea mandatului, constând în depunerea notificării de restituire a imobilului din București, în numele și pe seama reclamantului. Ca atare, se va constata că existența mandatului (în sens de negotium juris) a fost dovedită, astfel că, în mod eronat a fost respinsă notificarea reclamantului prin dispoziția contestată, dispozițiile Legii nr. 10/2001 neimpunând cu necesitate cerința unei procuri autentice pentru valabila introducere a notificării.

Celelalte critici formulate prin motivele de recurs ale pârâtului nu vor fi analizate, fiind invocate omisso medio, fără să fi făcut obiectul motivelor de apel ale acestuia. În ceea ce privește recursul reclamantului, Curtea va reține că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu criticile invocate de acest recurent. Imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1920 de A. și M.C. de la vânzătorul G.C.I. (fila 21 dosar apel). Așa cum rezultă din procesul verbal de C.F. din 28 ianuarie 1941 (fila 28 dosar fond), imobilul compus dintr-un corp de case cu parter și mansardă și teren de 160 mp, a aparținut în indiviziune mai multor coproprietari: C.M.A.– 5/10, C.M.M.

– 1/10, C.M.B. – 1/10, C.M.S. – 1/10, M.S. (născută C.) – 1/10 și C.M.L. – 1/10. Imobilul a fost preluat de stat cu plată prin decizia nr. 1475 din 18 octombrie 1976 (fila 27 dosar fond), emisă în baza decretului nr. 223/1974, de la C.L. și C.S. În condițiile în care reclamantul a dovedit doar calitatea de legatar universal al defunctului C.L. și nu și pe aceea de moștenitor al celorlalți coproprietari (comoștenitori ai defuncților A. și M.C.), s-a considerat în mod legal de instanța de apel că este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii doar pentru cota de 1/10 din imobil, ce a aparținut autorului său, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.B.A. și de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 489 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.