ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2724/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 17 aprilie 2008, reclamantul C.A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul

General, anularea dispoziției nr. 9588 din 14 februarie 2008, emisă de acesta,

prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului situat

în București, sector 3.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, ca urmare a emigrării

familiei sale în Israel și că, în mod greșit, i-a fost respinsă notificarea

depusă de SC D.P., împuternicită verbal în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1589 din 14

octombrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantului, a anulat dispoziția contestată și a dispus restituirea

în natură către reclamant a cotei de 1/10 din imobilul situat în București, sector

3, format din teren în suprafață de 123,44 mp și construcție, compusă din trei

camere, hol, bucătărie, baie, atelier, vestiar, WC, marchiză, balcon, pod și

pivniță.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

constatat că o cotă de 1/10 din imobil s-a aflat în proprietatea defunctului C.M.L.,

așa cum rezultă din procesul verbal nr. 28808 din 28 ianuarie 1941, încheiat de

Comisia pentru înființarea cărților funciare București și că imobilul a fost

preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 10/2001, având în vedere că Decretul nr. 223/1974 contravenea atât

Constituției în vigoare cât și convențiilor internaționale la care România era

parte.

S-a constatat că, în mod eronat, a

fost respinsă notificarea reclamantului, legatar universal al defunctului C.L.,

dat fiind că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu impun cu necesitate existența

unei procuri pentru valabila introducere a notificării.

Împotriva deciziei tribunalului au

declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.

Municipiul București prin Primarul

General a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece Legea nr.

10/2001 impune necesitatea existenței unei procuri autentice pentru valabila

introducere a notificării, astfel încât, dispoziția contestată este legală,

corect fiind respinsă notificarea formulată de SC D. SRL, ca fiind depusă de o

persoană fără calitate.

În apelul reclamantului s-a invocat

neaplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 având

în vedere că reclamantul este unicul moștenitor al defuncților C. și culege,

astfel, întreaga moștenire.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 489 din 14 octombrie 2009, a respins

ambele apeluri ca nefondate.

În ceea ce privește apelul

pârâtului, s-a reținut că, în mod eronat, notificarea formulată de SC D.P. SRL,

în numele lui C.A., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără

calitate de reprezentant, fără ca neregularitatea rezultând din inexistența

procurii să fie comunicată reclamantului pentru a putea fi complinită.

S-a mai constatat că pârâtul

cunoștea că reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N. să efectueze demersurile

necesare pentru recuperarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atât în

procedura administrativă cât și în instanță, mandatul conferit anterior

soluționării notificării confirmând, odată în plus, actele efectuate de

persoana care a depus notificarea (în numele reclamantului).

S-a considerat că apelul

reclamantului este nefondat, întrucât nu s-a dovedit de către acesta că este

unicul moștenitor al tuturor celorlalți comoștenitori ai defuncților A. și M.C.,

motiv pentru care s-a apreciat că acestuia i se cuvine doar cota de 1/10 din

imobil.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General și reclamantul C.B.A. prin mandatar cu procură specială C.N..

Prin motivele sale de recurs,

pârâtul Municipiul București a criticat decizia ca nelegală invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că notificarea a fost

formulată de o persoană care nu a dovedit calitatea de mandatar a persoanei

îndreptățite, reclamantul depunând la dosarul administrativ o declarație în

sensul că nu a dat procură de împuternicire a societății.

S-a mai învederat că imobilul nu se

încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, preluarea nefiind abuzivă în

înțelesul art. 1 și art. 2 din lege.

S-a mai criticat decizia recurată

pentru greșita restituire a unei cote neidentificate, în lipsa unor probe

suficiente privind regimul juridic al imobilului, amplasarea și identificarea

exactă a acestuia.

Dezvoltând motivele sale de recurs,

reclamantul a criticat decizia atacată pentru nereținerea calității sale de

persoană îndreptățită la restituirea întregului imobil, în condițiile în care a

dovedit că este unicul moștenitor al bunicilor săi, C.M. și A., a căror

succesiune o culege integral, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la

dosar.

Examinând criticile formulate prin

motivele invocate de recurenți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, Curtea va constata ca nefondată

critica referitoare la inexistența unei procuri autentice prin care reclamantul

să fi împuternicit pe autoarea notificării imobilului SC D.P. să solicite

restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin notificarea înregistrată la

B.E.J. P.S. la 24 octombrie 2001, SC D.P. SRL, în calitate de împuternicită a

numitului C.A., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

București, ce a aparținut proprietarilor C.L. și C.R.

Prin notificare, această societate a

solicitat Primăriei Municipiului București comunicarea documentelor necesare

pentru completarea dosarului de restituire a imobilului menționat.

Prin petițiile depuse la Primăria

Municipiului București, la 13 decembrie 2005 și 21 februarie 2006 [filele 75,

77 dosar fond), mandatarul reclamantului a solicitat să i se comunice ce acte

mai sunt necesare în vederea soluționării notificării formulate de C.A.,

atașând în dovedirea calității sale, procura dată în Israel la 29 noiembrie 2005.

Răspunzând acestor demersuri,

Primăria Municipiului București a solicitat lui C.N. să depună, în copie

legalizată, procura prin care a fost împuternicit de C.A. (filele 78 și 85

dosar fond).

Toată corespondența ulterioară în

ceea ce privește dosarul administrativ s-a purtat cu mandatarul C.N.

Prin declarația depusă la dosarul

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamantul C.A. a arătat că, la

începutul anului 2001, s-a adresat SC D.P. SRL, filiala din Tel Aviv, care s-a

obligat să depună în numele său cerere de restituire a imobilului din

București, ulterior fiind înștiințat verbal că notificarea formulată în numele

său a fost înregistrată în luna mai 2001 sub nr. 2934/2001, fiind deschis

dosarul nr. 17109/2001.

Chiar dacă reclamantul nu a dat o

procură societății autoare a notificării, această neregularitate nu i-a fost

comunicată (reclamantului) pentru a putea fi complinită, pârâtul respingând

prin dispoziția contestată notificarea, ca fiind formulată de o persoană fără

calitate de reprezentant.

Având în vedere că, din anul 2005,

reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N. să efectueze demersurile necesare

pentru recuperarea imobilului în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001, atât în

procedura administrativă, cât și în instanță, iar pârâtul a cunoscut această

situație, mandatul conferit înainte de soluționarea notificării, confirmă

actele efectuate de persoana care a depus notificarea în numele reclamantului.

Faptul că notificarea a fost

însușită de reclamant ca fiind formulată în numele său rezultă atât din

declarația depusă în faza procedurii administrative de acesta, cât și din

conduita ulterioară.

Însăși formularea de către titularul

dreptului a contestației împotriva dispoziției emise de pârât reprezintă o

confirmare a actelor efectuate de mandatarul fără mandat autentic.

Curtea va reține că notificarea

formulată de SC D.P. SRL în numele reclamantului a cuprins toate elementele

menționate în art. 22 din Legea nr. 10/2001, mandatul dat (de reclamant)

acestei societăți, fără a se întocmi o procură scrisă, fiind acceptat de

mandatar în mod tacit, conform art. 1533 alin. (2) C. civ.

Această acceptare rezultă din

executarea mandatului, constând în depunerea notificării de restituire a

imobilului din București, în numele și pe seama reclamantului.

Ca atare, se va constata că

existența mandatului (în sens de negotium juris) a fost dovedită, astfel că, în

mod eronat a fost respinsă notificarea reclamantului prin dispoziția

contestată, dispozițiile Legii nr. 10/2001 neimpunând cu necesitate cerința

unei procuri autentice pentru valabila introducere a notificării.

Celelalte critici formulate prin

motivele de recurs ale pârâtului nu vor fi analizate, fiind invocate omisso

medio, fără să fi făcut obiectul motivelor de apel ale acestuia.

În ceea ce privește recursul reclamantului,

Curtea va reține că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu criticile invocate de

acest recurent.

Imobilul în litigiu a fost cumpărat

în anul 1920 de A. și M.C. de la vânzătorul G.C.I. (fila 21 dosar apel).

Așa cum rezultă din procesul verbal

de C.F. din 28 ianuarie 1941 (fila 28 dosar fond), imobilul compus dintr-un

corp de case cu parter și mansardă și teren de 160 mp, a aparținut în

indiviziune mai multor coproprietari: C.M.A.– 5/10, C.M.M. – 1/10, C.M.B. –

1/10, C.M.S. – 1/10, M.S. (născută C.) – 1/10 și C.M.L. – 1/10.

Imobilul a fost preluat de stat cu

plată prin decizia nr. 1475 din 18 octombrie 1976 (fila 27 dosar fond), emisă

în baza decretului nr. 223/1974, de la C.L. și C.S.

În condițiile în care reclamantul a

dovedit doar calitatea de legatar universal al defunctului C.L. și nu și pe

aceea de moștenitor al celorlalți coproprietari (comoștenitori ai defuncților A.

și M.C.), s-a considerat în mod legal de instanța de apel că este îndreptățit

la acordarea măsurilor reparatorii doar pentru cota de 1/10 din imobil, ce a

aparținut autorului său, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

fiind corect aplicate.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul C.B.A. și de pârâtul Municipiul București,

prin primar general împotriva deciziei nr. 489 din 14 octombrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.