ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 455/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 455/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 21

martie 2003, Tribunalul Prahova, a condamnat, respectiv, achitat, pe

inculpații:

săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de

art. 282 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă

comisă în perioada 14 martie – 13 septembrie 1996) și interzicerea, pe timp de

3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la 3 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau alte

valori, prevăzută de art. 282 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

13 C. pen., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

13 C. pen. (faptă comisă în perioada 22 noiembrie 1995 – noiembrie 1996), la 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă,

prevăzută de art. 214, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă

comisă în perioada 12 aprilie - 23 octombrie 1996), la 100.000 lei amendă

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr.

31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă comisă în perioada

22 noiembrie 1995 - august 1996), la 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă comisă în

perioada 22 noiembrie 1995 – octombrie 1996) și la un an și 6 luni pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută

de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

137/1997 a constatat grațiate în întregime pedepsele aplicate acestui inculpat

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr.

31/1990, art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 289 C. pen. și de

art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

complicitate la infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (faptă comisă în perioada 8

aprilie – august 1996).

A contopit pedepsele stabilite și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de

art. 282 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de

art. 214, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 100.000 lei

amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea

nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 41 din Legea nr.

82/1991 combinat cu art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13

C. pen. și la un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În temeiul art. 1 din Legea nr.

137/1997 a grațiat în întregime pedepsele stabilite acestui inculpat pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990,

de art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen. și de art. 290 C.

pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul I.C. pentru

complicitate la infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 26

raportat la art. 214, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și 34

lit. b) C. pen., a contopit pedepsele negrațiate și a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat pentru

infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

pentru săvârșirea a două infracțiuni de falsificare de monede sau de alte

valori, prevăzută de art. 282 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

13 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa

cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de

încercare de 4 ani.

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsuri în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) li

art. 13 C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 s-a constatat grațiată integral pedeapsa aplicată acestei inculpate.

În baza art. 14 C. proc. pen., cu

referire la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., inculpații C.C.

și I.D. au fost obligați, în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C.

P. S.A. Ploiești să plătească 390.389.916 lei către partea civilă S.C. V. S.A.

Ploiești, 152.765.612 lei către partea civilă S.C. M. S.R.L. Bârlad,

2.613.691.904 lei către partea civilă S.C. P. S.A. Ploiești, 73.782.323,08 lei

către partea civilă S.C. G. S.A. București și 1.780.986.176 lei către S.C. F.

S.A. Tulcea.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat

că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, urmare

recunoașterii debitelor pe calea acțiunilor civile și s-au menținut măsurile

asiguratorii dispuse în faza urmăririi penale privitoare la bunurile

inculpaților C.C. și I.D.

S-a reținut că, prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpații au fost trimiși în

judecată, după cum urmează:

Inculpatul D.G. pentru săvârșirea

următoarelor fapte:

- emiterea nelegală, în luna 1996 a

unor ordine de compensare în favoarea S.C. P. S.A. Ploiești, în sumă de

3.850.000.000 lei, deși această societate era datoare față de Regia Autonomă a

Cărbunelui Ploiești cu suma de 2.349.223.672 lei;

- efectuarea la 9 aprilie și 21 mai

1996 a unei plăți nelegale, în valoare de 200.000.000 lei, către S.C. S.

S.R.L., la cererea S.C. P. S.A. pentru achiziționarea cablului SEALE;

- efectuarea, la 22 iulie 1996, a

unei plăți nelegale în valoare de 100.000.000 lei către I. Târgu Jiu, la

cererea S.C. P. S.A.;

- eliberarea, la 16 decembrie 1996 a

două ordine de compensare în sumă de 100.000.000 lei către I. Târgu Jiu, deși

Regia Autonomă a Cărbunelui Ploiești nu avea datorii la această societate.

Inculpatei C.E. i s-a reținut că la

data de 23 septembrie 1996 a emis o filă C.E.C. fără acoperire.

Față de inculpata R.L.C. s-a reținut

că în luna iulie 1996 a întocmit un număr de 4 chitanțe în care s-au inserat

date nereale.

Inculpații C.C. și I.D. au fost

trimiși în judecată pentru comiterea următoarelor fapte:

- emiterea unui număr de 6 file

C.E.C. fără acoperirea în perioada 14 martie – 13 septembrie 1996;

- inducerea în eroare a S.C. P. S.A.

Ploiești în sensul că, față de această societate s-a emis comanda nr. 96010 din

22 noiembrie 1995 pentru livrarea de produse petroliere, stabilirea compensării

ca modalitate de plată, procesele-verbale de compensare neputând fi finalizate,

ca urmare a folosirii ordinelor de plată, procesele-verbale de compensare

neputând fi finalizate, ca urmare a folosirii ordinelor de compensare de tip

RENEL de către acest inculpat, împreună cu inculpatul I.D., în alte scopuri;

- inducerea în eroare a Regiei

Autonome a Cărbunelui Ploiești, în aceeași modalitate, cu referire la

contractul de aprovizionare a regiei cu diferite bunuri, conform anexei la

contract, ordinele de compensare predate S.C. P. S.A., cu privire la care s-a

convenit a fi folosite la plata motorinei, fiind utilizate la efectuarea unor

plăți fără echivalent în prestații către societăți cu capital privat;

- inducerea în eroare a S.C. G. S.A.

București, în sensul că, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, inculpatul

C.C. împreună cu inculpatul I.D., au obținut un număr de 30.000 perechi cizme

tip miner, marfa fiind însă ridicată, cu delegație de ridicare marfă emisă de

S.C. P. S.A., de către administratorul S.C. C.T. S.R.L. în contul unei pretinse

datorii;

- inducerea în eroare a S.C. F. S.A.

Tulcea, cu prilejul derulării proceselor-verbale de compensare nr. 120 și nr.

121 din 23 aprilie 1996, în sensul modificării lanțului de compensare, fără

acordul acestei societăți și neândeplinirea obligației asumate privitoare la

livrarea de către S.C. P. S.A. de mărfuri în valoare de un miliard lei;

- inducerea în eroare a S.C. S. S.A.

Hunedoara, prin determinarea acesteia să achite către S.C. A. S.R.L. Dudeștii

Noi, suma de un miliard lei, prin inițierea și derularea proceselor-verbale de

compensare nr. 142 și nr. 143 din 4 iunie 1996, pe care nu le-a finalizat, în

sensul că a solicitat anularea acestora ulterior derulării compensărilor între

celelalte societăți înscrise în cele două procese-verbale;

- favorizarea a trei societăți

comerciale cu capital privat, creditarea nejustificată a unor societăți

comerciale S.C. F. S.A., S.C. S. S.A. și S.C. S. S.R.L. București, în lunile

septembrie și octombrie 1996, prin folosirea cu rea-credință, contrar

intereselor S.C. P. S.A. a ordinelor de compensare;

- neânregistrarea în contabilitatea

S.C. P S.A. a mărfurilor lăsate în custodie în iunie și iulie 1996, de către

S.C. S. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C.T. S.R.L. a contractului încheiat cu

S.C. O. S.R.L. la data de 30 mai 1997, în baza căruia s-a efectuat plata sumei

de 50.000.000 lei și a chitanței nr. 950 din 23 octombrie 1996, prin care s-a

încasat suma de 1.500.000 lei de la S.C. F. S.A.;

- inserarea de date nereale în

adresele nr. 1087 din 8 aprilie 1996 și nr. 2349 din 22 iulie 1996, în sensul

că a cerut Regiei Autonome a Cărbunelui să facă plăți către două societăți cu

capital privat, fără ca datoriile menționate în acestea să fie reale.

Pentru acești din urmă inculpați s-a

reținut și complicitatea la săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă

săvârșită de inculpatul D.G., cu referire la emiterea de către acesta a

ordinelor de compensare, în valoare de 3.850.000.000 lei, în condițiile în care

S.C. P. S.A. era datoare față de regie, la acea dată, cu suma de 2.349.223.673

lei.

Instanța de fond, în baza

probatoriului administrat în cauză, a reținut această stare de fapt, cu

excepția acestei din urmă infracțiuni, în raport de împrejurarea că, potrivit

balanței contabile a regiei, rezulta existența unei datorii faptă de S.C. P.

S.A.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații C.C.,

I.D., C.E. și R.L.C.

În apelul parchetului se susține că,

în mod greșit au fost achitați: inculpatul D.G. pentru infracțiunea de gestiune

frauduloasă și inculpații C.C. și I.D. pentru complicitate la săvârșirea acestei

infracțiuni.

Astfel, s-a susținut că, prin modul

cum au lucrat, inculpații au adus grave prejudicii societății la care erau

angajați.

Inculpații C.C. și I.D., au susținut

că, în mod greșit, s-a reținut în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor

pentru care au fost condamnați.

Inculpata C.E. a susținut, că faptei

săvârșite îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii reținute în

sarcina sa, iar inculpata R.L.C. a susținut că fapta reținută în sarcina sa nu

prezintă pericolul social al unei infracțiuni, ambele solicitând achitarea pe

aceste temeiuri.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 383 din 20 septembrie 2000, a admis apelurile declarate de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații C.C. și I.D., a

desființat în parte hotărârea atacată, a descontopit pedepsele, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 și art. 40 din Legea nr. 82/1991 și

art. 290 C. pen., toate, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a

contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate acelorași inculpați pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod și a dispus ca

inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe un termen de

încercare de 5 ani și a înlăturat aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Totodată, a înlăturat obligațiile

inculpaților privitoare la plata despăgubirilor civile, precum și măsurile

asiguratorii luate pentru acoperirea prejudiciilor.

Prin aceeași decizie, apelurile

declarate de către inculpatele C.E. și R.L.C. împotriva aceleiași sentințe, au

fost respinse ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că faptele comise reținute ca fiind infracțiuni,

sunt în realitate acte de comerț.

Ca atare, în sarcina inculpaților nu

pot fi reținute decât infracțiunile prevăzute de art. 282 C. pen., în raport de

împrejurarea că aceștia cunoșteau, în momentul semnării filelor C.E.C., că în

contul societății comerciale nu exista proviziunea necesară acoperirii

acestora.

Cu referire la apelurile declarate

de către inculpatele C.E. și R.L.C., instanța de apel a apreciat că situația de

fapt este corect reținută, iar pedepsele sunt just individualizate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații

C.C. și I.D., precum și părțile civile S.C. R.R. – R.V. și S.N.P P. S.A. –

Sucursala Petrobrazi.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 9, 14, 16 și 17

1

C. proc. pen., susținând că

ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice.

S-a susținut că instanța de fond a

dispus nelegal achitarea inculpaților D.G., C.C. și I.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor de gestiune frauduloasă, respectiv, complicitate la săvârșirea

acestei infracțiuni.

Totodată, instanța de apel a

achitat, în mod greșit pe aceiași inculpați pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 214 C. pen., art. 194 pct.

5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 290 C. pen., pe

motivul că faptele săvârșite de către aceștia nu sunt prevăzute de legea

penală. Cu referire la această din urmă hotărâre, s-a mai arătat și că decizia

nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de achitare a inculpaților.

Pe de altă parte, s-a mai susținut

că pedepsele aplicate în final celor soi inculpați sunt greșit individualizate

în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen.

Inculpatul C.C. a susținut că în mod

greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 282

alin. (1) și 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13

C. pen., cu referire la cele 7 file C.E.C. emise fără disponibil în cont, în

raport de împrejurarea că această situație era cunoscută de către beneficiarii

plăților, că aceștia se îndestulau pe măsura alimentării contului și oricum, cu

privire la emiterea acestora, nu a existat intenția frauduloasă.

Inculpatul I.D. nu a motivat în

scris recursul declarat împotriva deciziei pronunțată în apel, la termenul de

judecată din 30 ianuarie 2003, prin apărător, a reiterat motivele invocate de

către inculpatul C.C. și a solicitat achitarea.

Partea civilă S.N.P. P. S.A. – a

susținut că, în mod eronat instanța de apel a reținut că aceasta nu ar fi făcut

declarație de constituire de parte civilă în cauză.

În consecință, aceasta a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei

instanțe.

În același sens, prin recursul

declarat și solicitând, de asemenea, menținerea hotărârii primei instanțe, S.C.

R. a arătat că s-a constituit parte civilă încă din faza urmăririi penale.

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de reținut că singurul temei al

răspunderii penale este săvârșirea unei infracțiuni.

Ca atare, instanța de judecată

sesizată cu săvârșirea unei infracțiuni, în condițiile legii procesuale penale,

are a constata îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind existența unei

fapte, care constituie infracțiune, în sensul că aceasta prezintă anumite

trăsături caracteristice prevăzute de legea penală și aceasta este săvârșită de

către inculpat.

Art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

reglementează un caz de stingere a acțiunii penale, fiind lipsită de temei,

privitoare la acea situație în care fapta, deși există, aceasta nu are caracter

penal.

Pentru a dispune achitarea, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu

referire la infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art.

214 C. pen., art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr.

82/1991 și art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen., instanța de apel a reținut natura comercială a faptelor comise de către

inculpați.

Inculpații C.C. și I.D., la data

comiterii faptelor aveau calitatea de directori la S.C. P. S.A. Ploiești.

În raport de aceste calități,

inculpații exercitau funcții asimilate și examinare sub aspectul răspunderii

civile, celei de mandatar.

Aria de responsabilitate și,

respectiv, de competență, era cea determinată de dispozițiile Legii nr. 31/1990

și contractului de societate.

Ca atare, pentru reținerea

infracțiunii ca temei al răspunderii penale, probatoriul administrat în cauză

trebuia să facă dovada îndeplinirii concomitente a două condiții, și anume:

exercitarea atribuțiilor cu depășirea competenței de atribuțiune stabilită prin

Legea nr. 31/1990 și contractul de societate, precum și inducerea sau intenția

inducerii în eroare.

Or, actele materiale săvârșite de

către cei doi inculpați, așa cum probele administrate le susțin, nu dovedesc

îndeplinirea acestei condiții.

Rezultă, așadar că, sub aspectul

acestei critic, recursul declarat de către parchet este nefondat.

Pentru a se dispune trimiterea în

judecată a acelorași inculpați și a inculpatului D.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor de gestiune frauduloasă, s-a reținut înțelegerile acestora, în

baza cărora, Regia Autonomă a Cărbunelui Ploiești a emis ordine de compensare

și s-au efectuat două plăți, la cerere, către societăți cu capital privat, în

lipsa unei datorii efective a regiei față de S.C. P. S.A. Ploiești, dimpotrivă

aceasta din urmă având calitatea de debitor.

Or, balanța de verificare a regiei

nu susține această împrejurare, dimpotrivă, rezultând calitatea de creditoare a

regiei la acea dată a societății comerciale, ca atare plățile, în modalitatea

menționată, fiind făcute în vederea stingerii debitului.

Ca atare, și această critică

formulată prin recursul parchetului apare ca fiind neîntemeiată.

Pe de altă parte, în raport de

dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., în cazul achitării pentru cazul

prevăzut de art. 10 lit. b) din același cod, instanța de judecată nu

soluționează acțiunea civilă.

În consecință, cu referire la

soluțiile adoptate în cauză, recursurile declarate de către părțile civile apar

ca fiind neîntemeiate.

Pe de altă parte, o filă C.E.C.,

potrivit dispozițiilor legii C.E.C.-ului, este aptă prin ea însăși, a servi la

efectuarea unei plăți.

Nu răspunde încă acestei exigențe

legale un C.E.C. emis în lipsa disponibilului acoperitor în cont.

Ca atare, emiterea unei file C.E.C.

în lipsa disponibilului în cont, urmare nesatisfacerii condiției legale de

instrument de plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 282 C. pen.

Nu poate fi primită apărarea

inculpaților, în sensul cunoașterii de către beneficiarii plății a faptului

neacoperirii filelor C.E.C., la data emiterii acestora, cu disponibil în cont,

în raport de dispozițiile legii C.E.C.-ului, potrivit cărora o astfel de

situație se soluționează prin stabilirea unei scadențe, respectiv prezentare la

plată a filei C.E.C., la o dată ulterioară emiterii.

Așadar, completarea de file C.E.C.

cu sume mai mari decât cele aflate în cont, în mod legal a fost reținută de

instanțe ca infracțiune de falsificare de monede sau alte valori, așa încât

criticile formulate de către inculpați în recurs sunt neîntemeiate.

Însă, cu referire la pedepsele

aplicate inculpaților sub aspectul cuantumului și modalității de executare, se

constată că acestea răspund cerințelor unei juste individualizări și sunt de

natură a asigura realizarea scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Ca atare, această din urmă critică

formulată în recurs de către parchet, se constată a fi neîntemeiată.

Totodată, examinând cauza și prin

prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici alte

cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se

constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și inculpații C.C. și I.D. care, în temeiul art. 192 alin. (2) și (4)

C. proc. pen., vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat,

potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de inculpații I.D. și C.C. și de

părțile civile S.C. R.R. – R.V. și S.N.P. P. SA – Sucursala Petrobrazi

împotriva deciziei penale nr. 383 din 20 septembrie 2000 a Curții de Apel

Ploiești, privind și pe inculpații  C.E., D.G. și R.L.

Obligă pe recurenții inculpați și

părțile civile să plătească statului fiecare, câte 800.000 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi

30 ianuarie 2003.