ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4022/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 405 din 10 iulie 2001, Tribunalul Iași a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a inculpaților: - T.M.; - T.C.; - T.D.C.; - F.O. și - R.C. pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (2) și (3) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpații au fost achitați și pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de distrugere calificată, prevăzută de art. 218 alin. (1), raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., precum și pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.

Conform art. 346 C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpații T.M., T.D.C., F.O. și R.C. sunt administratori ai SC T.R. SRL, societate care la data de 20 august 1991 a încheiat un contract de locație cu SC G. SA Iași, privind spațiul comercial din Iași. La data de 31 mai 1995 SC T.R. SRL Iași a încheiat cu SC N.E.S. SRL Iași, administrată de partea vătămată P.D.C., un contract nr. 77/1995 intitulat, „De colaborare” întemeiat pe dispozițiile art. 251 și art. 256 C. com., privind asocierea în participațiune având ca obiect încheierea de către SC N.E.S. a spațiului comercial din B-dul Independenței, pentru activități comerciale, de la SC T.R.

SRL Iași. În schimb, SC T.R. SRL era îndrituită să primească de la SC N.E.S. SRL o sumă egală cu 10% din profitul net, dar nu mai puțin de anumite sume fixe, asupra cărora părțile au negociat. Conform clauzelor stipulate în contract, SC N.E.S. SRL a amenajat în acest spațiu un magazin alimentar. La sfârșitul anului 1998, administratorii SC T.R. SRL au pretins că sunt nemulțumiți de colaborare, întrucât administratorul SC N.E.S. nu și-a achitat la timp obligațiile contractuale. La articolul 9 din contractul încheiat între părți era inserată clauza conform căreia, dacă din motive independente de voința sa, SC T.R. SRL nu mai poate pune la dispoziția SC N.E.S. SRL spațiul ce face obiectul contractului, va anunța în scris SC N.E.S.

SRL cu cel puțin 2 luni de zile înainte. În art. 4 din contract se prevedea că, în cazul în care SC N.E.S. SRL nu achită suma lunară convenită prin contractul de colaborare, SC T.R. SRL este în drept să solicite rezilierea contractului în mod unilateral. În luna decembrie 1998, SC N.E.S. SRL, figura cu o restanță de plată de 7 luni, în sumă de 80.732.000 lei și în aceste condiții, administratorii SC T.R. SRL, au avertizat prin mai multe adrese că se consideră reziliat contractul de colaborare, iar până la data de 5 ianuarie 1999 să se elibereze spațiul. La data de 10 decembrie 1998, prin intermediul executorului judecătoresc, SC T.R. SRL a somat SC N.E.S. să-i achite sumele restante și în termen de 48 de ore să fie eliberat spațiul.

La data de 25 noiembrie 1998, SC T.R. SRL încheiase cu SC G. contractul de leasing imobiliar, cu clauză fermă de cumpărare a întregului spațiu. La data de 6 ianuarie 1999, în jurul orei 18,00, inculpații s-au deplasat la magazinul părții vătămate și au comunicat personalului de serviciu că urmează să procedeze la eliberarea spațiului, astfel că angajații magazinului au anunțat telefonic reprezentanții N.E.S. și societatea de pază și protecție I.G.S., cu care aveau contract. Inculpații au blocat ușile de acces în magazin și împreună cu angajații N.E.S. au strâns de pe rafturi mărfurile și le-au pus în saci. De asemenea, inculpații au desfăcut un perete fals din rigips carton, care despărțea spațiul în care funcționa magazinul de restul spațiului deținut de SC T.R.

SRL, pentru a fi posibil accesul în exterior pe ușa de la SC T.R. SRL. La fața locului a venit o patrulă a I.G.S. formată din agenții de pază V.I. și P.S. Reprezentanții N.E.S. au dat dispoziție angajaților să asiste numai la activitatea desfășurată de inculpați, iar partea vătămată P.D.C. a refuzat să intre în magazin. În prezența angajaților și a șefei de magazin C.I., inculpații împreună cu D.M., P.I., B.L. și B.N., au strâns mărfurile și, deși au solicitat reprezentanților N.E.S. să le inventarieze, aceștia au refuzat. Imediat după declanșarea conflictului, la fața locului au venit organele de poliție și, în prezența acestora, reprezentanții N.E.S. au refuzat intrarea în magazin și ridicarea mărfurilor.

Reprezentanții SC T.R. SRL au depozitat o parte din mărfuri într-o magazie, lăsând în magazin numai mărfurile perisabile, apoi au închis și sigilat magazinul. În zilele de 7 și 8 ianuarie 1999 s-a procedat la inventarierea tuturor mărfurilor și reprezentanții N.E.S. au fost somați să le ridice, dar au refuzat. Pentru că o parte din mărfuri s-au alterat, după ce în prealabil s-a comunicat N.E.S., a fost anunțată Direcția Sanitar - Veterinară, care a procedat la confiscarea acestora. În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică care a concluzionat că mijloacele fixe rămân la fostul sediu în valoare de 58.916.125 lei și obiectele de inventar în valoare de 5.776.245 lei nu sunt distruse, sunt la dispoziția proprietarului care le poate ridica oricând, fiind funcționale, fără urme de distrugere.

Expertiza contabilă întocmită, care este de acord cu expertiza tehnică, a precizat că valoarea mărfurilor care au fost în magazinul N.E.S. la data de 6 ianuarie 1999 era de 115.211.110 lei, pentru 14.447.196 lei existând mărfuri care stau la dispoziția N.E.S., iar pentru valoarea de 100.763.914 lei mărfurile fiind alterate și distruse. În ceea ce privește plata pretinsă de partea civilă pentru amenajări de spațiu în valoare de 208.310.000 lei, expertiza contabilă a concluzionat că nu s-a produs prejudiciu pentru că, conform contractului, obligația de plată era datorată, dacă rezilierea contractului s-ar fi făcut până la 31 decembrie 1997. Situația de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate, coroborând declarațiile date de inculpați cu declarațiile martorilor, cu acte și expertizele tehnică și contabilă întocmite în cauză.

Prin decizia penală nr. 155 din 23 mai 2002, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a desființat în parte, în latură penală, sentința penală și rejudecând, a schimbat temeiul juridic al achitării inculpaților pentru infracțiunea, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și din art. 10 lit. b) C. proc. pen., în art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC A. SA Iași și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a apreciat că, în raport cu probele administrate, corect s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de tulburare de posesie și distrugere, iar pentru infracțiunea de ultraj, soluția de achitare este temeinică, dar temeiul achitării este greșit, întrucât această faptă nu există.

Împotriva hotărârilor pronunțate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 17 1 C. proc. pen. și partea civilă SC A. Iași, ambii criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. Cu privire la infracțiunea, prevăzută de art. 220 alin. (2) și (3) C. pen., parchetul susține că toți cei 5 inculpați au acționat cu intenție directă și au săvârșit cu vinovăție fapta de tulburare de posesie, pentru că au trecut la evacuarea forțată a spațiului deși, conform contractului de asociere SC T.R. SRL, era obligată să aducă la cunoștința asociatului SC N.E.S., intervenirea unei cauze independente de voința sa, încheierea celui de al doilea contract, cu două luni înainte de a cere evacuarea, termen pe care nu l-a respectat.

Referitor la infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., parchetul arată că inculpații au săvârșit fapta cu vinovăție și aceasta constă în trei categorii de activități, distrugerea peretelui de rigips dintre cele două magazine, degradarea mărfurilor alimentare, având termen redus de valabilitate, prin împiedicarea luării măsurilor de conservare a acestor bunuri și degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a unor utilaje din magazin. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., se apreciază că a fost dovedită cu probele administrate și astfel se justifică faptul că a fost necesară intervenția paznicilor de la I.G.S.

și apoi a organelor de poliție, activitatea celor 5 inculpați oferind gratuit un spectacol celor aflați în mijloacele de transport sau pietonilor de pe trotuar. În recursul său, partea civilă solicită condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de distrugere și obligarea lor la 2 miliarde lei despăgubiri civile, reprezentând paguba creată prin distrugerea amenajărilor spațiului comercial, a mobilierului și paguba creată prin distrugerea fondului de marfă depozitat în magazin și depozit, fond de marfă alimentar, perisabil, care nu a mai putut fi recuperat, cu reactualizarea acestor pretenții. Recursurile declarate sunt nefondate. Verificând actele dosarului în raport de probele administrate, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și, pe baza acesteia, au dispus achitarea inculpaților.

Astfel, parchetul critică hotărârile pentru că nu s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie deși, aceștia au trecut la evacuarea forțată a spațiului, fără să aducă la cunoștința asociatului SC N.E.S. cu două luni înainte, conform art. 9 din contract, intervenirea unei clauze independente de voința sa, respectiv contractul de leasing imobiliar din 25 noiembrie 1998 încheiat de SC T.R. SRL, cu SC G. SA, privind vânzarea-cumpărarea spațiului din Iași. Se omite însă faptul că în art. 4 din contractul încheiat între SC T.R. SRL și SC N.E.S. SRL, se prevede că, în cazul în care SC N.E.S. SRL, nu achită lunar suma convenită prin contractul de colaborare, SC T.R.

SRL este în drept să solicite rezilierea contractului, în mod unilateral. În speță, s-a dovedit faptul că în luna decembrie 1998 SC N.E.S. SRL era restantă cu plata de pe 7 luni, că a fost avertizată de mai multe ori în scris că se consideră reziliat contractul de colaborare, iar până la data de 5 ianuarie 1999 să elibereze spațiul. Anterior, la 10 decembrie 1998, prin intermediul executorului judecătoresc, N.E.S. fusese somată să achite sume restante și în termen de 48 de ore să elibereze spațiul. În atare situație, acțiunile inculpaților din data de 6 ianuarie 1999, nu pot fi interpretate în sensul că au condus la ocuparea, fără drept, a imobilului aflat în posesia altuia și nici că au avut intenția de a tulbura posesia legitimă a spațiului.

De altfel, prin sentința civilă nr. 668/1999 s-a stabilit că între părți a fost încheiat un contract de asociere, că SC T.R. SRL și-a executat obligația de a pune la dispoziția asocierii folosința spațiului, dar SC N.E.S. SRL și-a încălcat obligația contractuală de a plăti cota de profit stipulată, astfel că instanța a dispus rezilierea contractului de asociere și obligarea SC N.E.S. SRL la plata cotei de profit restante timp de 6 luni. În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, corect instanțele au dispus achitarea, având în vedere expertiza tehnică efectuată și care concluzionează că bunurile nu au fost distruse și nu prezintă norme de degradare, sunt funcționabile și sunt depozitate în condiții normale, acestea fiind puse la dispoziția proprietarului, care le poate ridica oricând.

Din procesul verbal încheiat la 6 ianuarie 1999 rezultă că inculpații au solicitat personalului N.E.S. să ridice toate produsele alimentare după care, împreună cu acesta, a adunat și depozitat marfa. Martorii audiați au arătat că inițial au vrut să ridice marfa dar apoi, la indicațiile administratorului, au revenit asupra deciziei și mărfurile perisabile au rămas în frigider. În nota de control încheiată la 3 februarie 1999 de Comisia Direcției Sanitar - Veterinare, solicitată de inculpata T.M., se consemnează că produsele de origine animală au fost depozitate în condiții corespunzătoare, dar multe produse aveau termen de valabilitate care expira în luna ianuarie 1999, motive pentru care s-a dispus confiscarea lor, în vederea distrugerii.

În ce privește zidul despărțitor, peretele de rigips (carton), inculpații au susținut că l-au demontat, iar partea civilă a fost distrus prin demolare. Distrugerea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar și amenajărilor în valoare de 307.500.000 lei, în care este inclusă și valoarea zidului despărțitor, a făcut obiectul expertizei tehnice, care a stabilit că valoarea totală a acestor bunuri, conform evidențelor contabile, este de 64.697.397 lei și toate aceste bunuri nu sunt distruse, deci nici zidul despărțitor. În fine, în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., corect s-a reținut că nu s-a făcut dovada că inculpații, în public, au săvârșit acte sau gesturi, au proferat cuvinte ori expresii sau s-au dedat la orice alte manifestări, prin care să aducă atingere bunurilor moravuri sau să producă scandal public.

De altfel, la scurt timp, la fața locului au venit reprezentanți a două servicii de pază F.G.M. și I.G.S. solicitate de personalul N.E.S. și apoi organele de poliție. În adresa eliberată de Asociația de Locatari a blocului situat în B-dul Independenței, se menționează că liniștea locatarilor nu a fost tulburată în ziua de 6 ianuarie 1999, nu s-au exercitat violențe, organele de poliție fiind prezente la câteva minute după începerea incidentului. Împrejurarea semnalată de parchet, în sensul că activitatea de evacuare desfășurată de inculpați a oferit un spectacol pietonilor și călătorilor nu este relevantă și nu suplinește lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii reținute. Referitor la pretențiile formulate de partea civilă, având în vedere că temeiul juridic al achitării inculpaților pentru infracțiunea, prevăzută de art. 217 C. pen., a fost art. 10 lit. b) C. proc.

pen., corect s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen., aceasta având deschisă calea unei acțiuni civile separate, pentru eventuale pretenții. Pentru considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și partea civilă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., partea civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru intimații inculpați se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de partea civilă A. SA Iași, împotriva deciziei penale nr. 155 din 23 mai 2002 a Curții de Apel Iași, privind pe intimații inculpații T.M., T.C., T.D.C., F.O. și R.C. Obligă pe recurenta parte civilă A. SA Iași la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat pentru apărarea a inculpaților T.M., T.C. și T.D.C., în sumă de 1.200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2003.