ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4022/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4022/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 405 din 10

iulie 2001, Tribunalul Iași a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a inculpaților:

- T.M.;

- T.C.;

- T.D.C.;

- F.O. și

- R.C. pentru infracțiunea de

tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpații au fost achitați și

pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de distrugere calificată,

prevăzută de art. 218 alin. (1), raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., precum

și pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

și art. 75 lit. a) C. pen.

Conform art. 346 C. proc. pen.,

instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Pentru a pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Inculpații T.M., T.D.C., F.O. și R.C.

sunt administratori ai SC T.R. SRL, societate care la data de 20 august 1991 a

încheiat un contract de locație cu SC G. SA Iași, privind spațiul comercial din

Iași. La data de 31 mai 1995 SC T.R. SRL Iași a încheiat cu SC N.E.S. SRL Iași,

administrată de partea vătămată P.D.C., un contract nr. 77/1995 intitulat, „De

colaborare” întemeiat pe dispozițiile art. 251 și art. 256 C. com., privind

asocierea în participațiune având ca obiect încheierea de către SC N.E.S. a

spațiului comercial din B-dul Independenței, pentru activități comerciale, de la

SC T.R. SRL Iași. În schimb, SC T.R. SRL era îndrituită să primească de la SC N.E.S.

SRL o sumă egală cu 10% din profitul net, dar nu mai puțin de anumite sume fixe,

asupra cărora părțile au negociat.

Conform clauzelor stipulate în

contract, SC N.E.S. SRL a amenajat în acest spațiu un magazin alimentar.

La sfârșitul anului 1998, administratorii

SC T.R. SRL au pretins că sunt nemulțumiți de colaborare, întrucât administratorul

SC N.E.S. nu și-a achitat la timp obligațiile contractuale.

La articolul 9 din contractul

încheiat între părți era inserată clauza conform căreia, dacă din motive

independente de voința sa, SC T.R. SRL nu mai poate pune la dispoziția SC N.E.S.

SRL spațiul ce face obiectul contractului, va anunța în scris SC N.E.S. SRL cu

cel puțin 2 luni de zile înainte.

În art. 4 din contract se prevedea

că, în cazul în care SC N.E.S. SRL nu achită suma lunară convenită prin

contractul de colaborare, SC T.R. SRL este în drept să solicite rezilierea

contractului în mod unilateral.

În luna decembrie 1998, SC N.E.S.

SRL, figura cu o restanță de plată de 7 luni, în sumă de 80.732.000 lei și în

aceste condiții, administratorii SC T.R. SRL, au avertizat prin mai multe

adrese că se consideră reziliat contractul de colaborare, iar până la data de 5

ianuarie 1999 să se elibereze spațiul.

La data de 10 decembrie 1998, prin

intermediul executorului judecătoresc, SC T.R. SRL a somat SC N.E.S. să-i

achite sumele restante și în termen de 48 de ore să fie eliberat spațiul.

La data de 25 noiembrie 1998, SC T.R.

SRL încheiase cu SC G. contractul de leasing imobiliar, cu clauză fermă de

cumpărare a întregului spațiu.

La data de 6 ianuarie 1999, în jurul

orei 18,00, inculpații s-au deplasat la magazinul părții vătămate și au

comunicat personalului de serviciu că urmează să procedeze la eliberarea

spațiului, astfel că angajații magazinului au anunțat telefonic reprezentanții N.E.S.

și societatea de pază și protecție I.G.S., cu care aveau contract.

Inculpații au blocat ușile de acces

în magazin și împreună cu angajații N.E.S. au strâns de pe rafturi mărfurile și

le-au pus în saci. De asemenea, inculpații au desfăcut un perete fals din

rigips carton, care despărțea spațiul în care funcționa magazinul de restul

spațiului deținut de SC T.R. SRL, pentru a fi posibil accesul în exterior pe

ușa de la SC T.R. SRL.

La fața locului a venit o patrulă a

I.G.S. formată din agenții de pază V.I. și P.S.

Reprezentanții N.E.S. au dat

dispoziție angajaților să asiste numai la activitatea desfășurată de inculpați,

iar partea vătămată P.D.C. a refuzat să intre în magazin.

În prezența angajaților și a șefei

de magazin C.I., inculpații împreună cu D.M., P.I., B.L. și B.N., au strâns

mărfurile și, deși au solicitat reprezentanților N.E.S. să le inventarieze,

aceștia au refuzat.

Imediat după declanșarea

conflictului, la fața locului au venit organele de poliție și, în prezența

acestora, reprezentanții N.E.S. au refuzat intrarea în magazin și ridicarea

mărfurilor.

Reprezentanții SC T.R. SRL au

depozitat o parte din mărfuri într-o magazie, lăsând în magazin numai mărfurile

perisabile, apoi au închis și sigilat magazinul.

În zilele de 7 și 8 ianuarie 1999

s-a procedat la inventarierea tuturor mărfurilor și reprezentanții N.E.S. au

fost somați să le ridice, dar au refuzat. Pentru că o parte din mărfuri s-au

alterat, după ce în prealabil s-a comunicat N.E.S., a fost anunțată Direcția

Sanitar - Veterinară, care a procedat la confiscarea acestora.

În cauză s-a efectuat o expertiză

tehnică care a concluzionat că mijloacele fixe rămân la fostul sediu în valoare

de 58.916.125 lei și obiectele de inventar în valoare de 5.776.245 lei nu sunt

distruse, sunt la dispoziția proprietarului care le poate ridica oricând, fiind

funcționale, fără urme de distrugere.

Expertiza contabilă întocmită, care

este de acord cu expertiza tehnică, a precizat că valoarea mărfurilor care au

fost în magazinul N.E.S. la data de 6 ianuarie 1999 era de 115.211.110 lei,

pentru 14.447.196 lei existând mărfuri care stau la dispoziția N.E.S., iar

pentru valoarea de 100.763.914 lei mărfurile fiind alterate și distruse.

În ceea ce privește plata pretinsă

de partea civilă pentru amenajări de spațiu în valoare de 208.310.000 lei,

expertiza contabilă a concluzionat că nu s-a produs prejudiciu pentru că,

conform contractului, obligația de plată era datorată, dacă rezilierea

contractului s-ar fi făcut până la 31 decembrie 1997.

Situația de fapt a fost reținută pe

baza probelor administrate, coroborând declarațiile date de inculpați cu

declarațiile martorilor, cu acte și expertizele tehnică și contabilă întocmite

în cauză.

Prin decizia penală nr. 155 din 23

mai 2002, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași, a desființat în parte, în latură penală, sentința penală și

rejudecând, a schimbat temeiul juridic al achitării inculpaților pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen. și din art. 10 lit. b) C. proc. pen., în art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

S-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de partea civilă SC A. SA Iași și s-au menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Instanța de apel a apreciat că, în

raport cu probele administrate, corect s-a dispus achitarea inculpatului pentru

infracțiunile de tulburare de posesie și distrugere, iar pentru infracțiunea de

ultraj, soluția de achitare este temeinică, dar temeiul achitării este greșit,

întrucât această faptă nu există.

Împotriva hotărârilor pronunțate au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen. și

partea civilă SC A. Iași, ambii criticându-le pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Cu privire la infracțiunea,

prevăzută de art. 220 alin. (2) și (3) C. pen., parchetul susține că toți cei 5

inculpați au acționat cu intenție directă și au săvârșit cu vinovăție fapta de

tulburare de posesie, pentru că au trecut la evacuarea forțată a spațiului

deși, conform contractului de asociere SC T.R. SRL, era obligată să aducă la

cunoștința asociatului SC N.E.S., intervenirea unei cauze independente de

voința sa, încheierea celui de al doilea contract, cu două luni înainte de a

cere evacuarea, termen pe care nu l-a respectat.

Referitor la infracțiunea de

distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., parchetul arată că

inculpații au săvârșit fapta cu vinovăție și aceasta constă în trei categorii

de activități, distrugerea peretelui de rigips dintre cele două magazine,

degradarea mărfurilor alimentare, având termen redus de valabilitate, prin

împiedicarea luării măsurilor de conservare a acestor bunuri și degradarea și

aducerea în stare de neîntrebuințare a unor utilaje din magazin.

În ceea ce privește săvârșirea

infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., se apreciază

că a fost dovedită cu probele administrate și astfel se justifică faptul că a

fost necesară intervenția paznicilor de la I.G.S. și apoi a organelor de

poliție, activitatea celor 5 inculpați oferind gratuit un spectacol celor

aflați în mijloacele de transport sau pietonilor de pe trotuar.

În recursul său, partea civilă

solicită condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de distrugere și

obligarea lor la 2 miliarde lei despăgubiri civile, reprezentând paguba creată

prin distrugerea amenajărilor spațiului comercial, a mobilierului și paguba

creată prin distrugerea fondului de marfă depozitat în magazin și depozit, fond

de marfă alimentar, perisabil, care nu a mai putut fi recuperat, cu

reactualizarea acestor pretenții.

Recursurile declarate sunt

nefondate.

Verificând actele dosarului în

raport de probele administrate, se constată că instanțele au reținut corect

situația de fapt și, pe baza acesteia, au dispus achitarea inculpaților.

Astfel, parchetul critică hotărârile

pentru că nu s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de

tulburare de posesie deși, aceștia au trecut la evacuarea forțată a spațiului,

fără să aducă la cunoștința asociatului SC N.E.S. cu două luni înainte, conform

art. 9 din contract, intervenirea unei clauze independente de voința sa,

respectiv contractul de  leasing imobiliar din 25 noiembrie 1998 încheiat de SC

T.R. SRL, cu SC G. SA, privind vânzarea-cumpărarea spațiului din Iași.

Se omite însă faptul că în art. 4

din contractul încheiat între SC T.R. SRL și SC N.E.S. SRL, se prevede că, în

cazul în care SC N.E.S. SRL, nu achită lunar suma convenită prin contractul de

colaborare, SC T.R. SRL este în drept să solicite rezilierea contractului, în

mod unilateral.

În speță, s-a dovedit faptul că în

luna decembrie 1998 SC N.E.S. SRL era restantă cu plata de pe 7 luni, că a fost

avertizată de mai multe ori în scris că se consideră reziliat contractul de

colaborare, iar până la data de 5 ianuarie 1999 să elibereze spațiul.

Anterior, la 10 decembrie 1998, prin

intermediul executorului judecătoresc, N.E.S. fusese somată să achite sume

restante și în termen de 48 de ore să elibereze spațiul.

În atare situație, acțiunile

inculpaților din data de 6 ianuarie 1999, nu pot fi interpretate în sensul că

au condus la ocuparea, fără drept, a imobilului aflat în posesia altuia și nici

că au avut intenția de a tulbura posesia legitimă a spațiului.

De altfel, prin sentința civilă nr. 668/1999

s-a stabilit că între părți a fost încheiat un contract de asociere, că SC T.R.

SRL și-a executat obligația de a pune la dispoziția asocierii folosința

spațiului, dar SC N.E.S. SRL și-a încălcat obligația contractuală de a plăti

cota de profit stipulată, astfel că instanța a dispus rezilierea contractului

de asociere și obligarea SC N.E.S. SRL la plata cotei de profit restante timp de

6 luni.

În ceea ce privește infracțiunea de

distrugere, corect instanțele au dispus achitarea, având în vedere expertiza

tehnică efectuată și care concluzionează că bunurile nu au fost distruse și nu

prezintă norme de degradare, sunt funcționabile și sunt depozitate în condiții

normale, acestea fiind puse la dispoziția proprietarului, care le poate ridica

oricând.

Din procesul verbal încheiat la 6

ianuarie 1999 rezultă că inculpații au solicitat personalului N.E.S. să ridice

toate produsele alimentare după care, împreună cu acesta, a adunat și depozitat

marfa. Martorii audiați au arătat că inițial au vrut să ridice marfa dar apoi,

la indicațiile administratorului, au revenit asupra deciziei și mărfurile

perisabile au rămas în frigider.

În nota de control încheiată la 3

februarie 1999 de Comisia Direcției Sanitar - Veterinare, solicitată de

inculpata T.M., se consemnează că produsele de origine animală au fost

depozitate în condiții corespunzătoare, dar multe produse aveau termen de

valabilitate care expira în luna ianuarie 1999, motive pentru care s-a dispus

confiscarea lor, în vederea distrugerii.

În ce privește zidul despărțitor,

peretele de rigips (carton), inculpații au susținut că l-au demontat, iar

partea civilă a fost distrus prin demolare.

Distrugerea mijloacelor fixe, a

obiectelor de inventar și amenajărilor în valoare de 307.500.000 lei, în care

este inclusă și valoarea zidului despărțitor, a făcut obiectul expertizei

tehnice, care a stabilit că valoarea totală a acestor bunuri, conform

evidențelor contabile, este de 64.697.397 lei și toate aceste bunuri nu sunt

distruse, deci nici zidul despărțitor.

În fine, în legătură cu infracțiunea

prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., corect s-a reținut că nu s-a făcut

dovada că inculpații, în public, au săvârșit acte sau gesturi, au proferat

cuvinte ori expresii sau s-au dedat la orice alte manifestări, prin care să

aducă atingere bunurilor moravuri sau să producă scandal public.

De altfel, la scurt timp, la fața

locului au venit reprezentanți a două servicii de pază F.G.M. și I.G.S.

solicitate de personalul N.E.S. și apoi organele de poliție.

În adresa eliberată de Asociația de

Locatari a blocului situat în B-dul Independenței, se menționează că liniștea

locatarilor nu a fost tulburată în ziua de 6 ianuarie 1999, nu s-au exercitat

violențe, organele de poliție fiind prezente la câteva minute după începerea

incidentului.

Împrejurarea semnalată de parchet,

în sensul că activitatea de evacuare desfășurată de inculpați a oferit un

spectacol pietonilor și călătorilor nu este relevantă și nu suplinește lipsa

elementelor constitutive ale infracțiunii reținute.

Referitor la pretențiile formulate

de partea civilă, având în vedere că temeiul juridic al achitării inculpaților

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 217 C. pen., a fost art. 10 lit. b) C.

proc. pen., corect s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, potrivit art. 346 alin.

(4) C. proc. pen., aceasta având deschisă calea unei acțiuni civile separate,

pentru eventuale pretenții.

Pentru considerentele expuse, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de parchet și partea civilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., partea civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul de avocat pentru intimații inculpați se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de partea civilă A.

SA Iași, împotriva deciziei penale nr. 155 din 23 mai 2002 a Curții de Apel

Iași, privind pe intimații inculpații T.M., T.C., T.D.C., F.O. și R.C.

Obligă pe recurenta parte civilă A.

SA Iași la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea

a inculpaților T.M., T.C. și T.D.C., în sumă de 1.200.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2003.