ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2003

HOTĂRÂRE
28.03.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 1 iunie 2001, reclamanta, C.E.C. București, a solicitat

evacuarea pârâtelor SC A. SRL Vaslui și A.F. I.V. Vaslui din spațiile pe care

le ocupă fără nici un drept.

Tribunalul Vaslui, prin sentința nr.

108 din 21 februarie 2000, a respins acțiunea pentru evacuarea formulată de

reclamantă, cât și cererea completatoare a acțiunii, pentru despăgubiri,

formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtele.

Prin aceeași sentință a respins

cererea de chemare în garanție, formulată de reclamanta C.E.C. București, în

contradictoriu cu SC C.T. SA Vaslui.

A obligat reclamanta să plătească

pârâtei, SC A. SRL Vaslui, suma de 1.500.000 lei și A.F. I.V. suma de 1.500.000

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de

tribunal, reclamanta C.E.C. a declarat apel, care a fost anulat, ca netimbrat,

prin decizia nr. 4424 din 6 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Iași.

La data de 14 noiembrie 2000,

împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 4424, pronunțată la data de 6 iulie 2001, a admis recursul

reclamantei, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe de apel, cu motivarea că, potrivit art. 15 lit. p) din Legea

nr. 146/1997, sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile,

inclusiv pentru exercitarea căilor de atac prevăzute prin legi speciale și o

asemenea scutire este și aceea prevăzută expres de art. 8 lit. c) din Legea nr.

66/1996, pentru acțiunile judiciare formulate în legătură cu activitatea C.E.C.

În rejudecarea apelului

reclamantului după casare, cu trimitere, Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 455

din 17 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul acestuia, reținând că

obiectul vânzării, în cadrul contractului nr. 430/1997, a fost precis

determinat de părți în momentul perfectării convenției și reclamantul nu a

probat existența vreunui titlu de proprietate asupra suprafețelor deținute de

pârâtele SC A. SRL și A.F. I.V.

Prin petiția înregistrată la data de

18 februarie 2002, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 455 din

17 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

- instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au luat în

considerare cele două înscrisuri depuse la dosar de C.E.C. SA, prin care s-a

făcut dovada că spațiile, în care au fost amenajate cele două construcții de

către pârâte, nu sunt proprietatea acestora din urmă, ci au fost închiriate de

la vânzătorul lor, actuala SC C.T. SA (fostă IC.S.M.I.) Vaslui, chemata în

garanție.

- instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în

sensul că obiectului contractului de vânzare-cumpărare îl constituie activul R.,

în integritatea sa, iar din actele depuse la dosar rezultă că traseele de acces

aparțin prin construcție acestui activ.

Deci, greșit au interpretat instanțele

respectivul contract de vânzare-cumpărare, considerând că nu s-a făcut dovada

proprietății asupra spațiilor în litigiu, pentru a solicita evacuarea, deși,

susține recurenta, dacă o convenție este neclară, instanța avea obligația

interpretării ei potrivit principiilor fundamentale prevăzute de codul civil.

Recurenta mai arată că instanța de

apel a reținut greșit că, la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, a avut reprezentarea faptului că cele două căi de acces nu

fac obiectul contractului și, prin urmare, nu dobândește și proprietatea asupra

acestor spații. Recurenta susține că a participat la licitație, convinsă fiind

că se vinde întregul activ R., inclusiv terasele de acces, astfel cum apar în

planul de construcție și prin încheierea contractului de vânzare cumpărare ar

fi trebuit să dobândească în proprietate și aceste spații.

Recurenta mai arată că la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare a avut cunoștință de existența locațiunii cu

cele două pârâte, dar instanța face o confuzie între cunoașterea acestui fapt

și cunoașterea în acel moment a faptului că cele două spații nu ar fi aparținut

activului R., care constituie, în prezent, o pierdere a proprietății, ce atrage

răspunderea pentru evicțiune a chematei în garanție.

- hotărârea instanței cuprinde

motive contradictorii – motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că, dacă raportul de locațiune dintre vânzătorul – chemat în

garanție și pârâte nu ar fi fost dovedit și, implicit, transmiterea

proprietății asupra celor două spații către C.E.C. SA, instanța trebuia să

respingă acțiunea ca inadmisibilă, nu ca nefondată, dacă un neproprietar ar fi

solicitat evacuarea, soluția pronunțată de instanță apare, evident, nelegală.

Pentru motivele arătate, recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și completată.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat și va fi respins cu următoarea motivare.

Analizând primul motiv de recurs,

având în vedere actele existente la dosar, se constată că nu este întemeiat,

deoarece pârâtelor le-au fost atribuite spațiile în anul 1990, în vederea

amenajării de spații comerciale, terenul de sub ele nu este al chematei în

garanție, ci aparține domeniului public și le-au fost repartizate pentru

edificarea actualelor sedii, cu autorizație de la consiliul local.

În consecință, instanța de fond și,

de altfel, instanța de apel corect au interpretat actele dosarului, reținând că

spațiile pârâtelor nu au figurat niciodată în patrimoniul vânzătoarei – chemate

în garanție și nu au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 430

din 2 iunie 1997, astfel că întemeiat a respins capătul de cerere privind

evacuarea pârâtelor.

În ceea ce privește motivul al

doilea de recurs, ce se referă la greșita interpretare a contractului de

vânzare-cumpărare de către instanțe, se reține că recurentei i s-a vândut

magazinul R. prin licitație publică, în documentația căreia există un raport de

expertiză pentru evaluarea imobilului din care rezultă că suprafața vândută

este de 663,9 mp la magazin și de 221,10 mp la subsol.

Vânzătorul – chemata în garanție SC C.T.

SA Vaslui – prin H.G. nr. 843/1999, a dobândit, prin certificat de proprietate,

terenul aferent spațiului comercial R. și, conform planului de situație anexat

la certificat, nu sunt cuprinse spațiile pe care au edificat SC A. SRL și A.F. I.V.,

deci, rezultă, fără dubiu, că aceste spații nu au făcut obiectul vânzării,

deoarece nu erau în proprietatea vânzătorului.

Nici afirmația recurentei, conform

căreia, la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, nu cunoștea că cele

două spații ale pârâtelor nu aparțineau activului R., nu poate fi primită,

deoarece a avut reprezentarea faptului că cele două căi de acces laterale nu

figurează în anexele contractului, iar din planșele fotografice depuse la

dosar, rezultă că poziționarea spațiilor comerciale ale pârâtelor nu este de

natură să împiedice normala utilizare a spațiului cumpărat de recurentă.

În concluzie, analizând hotărârea

atacată în raport cu criticile formulate de recurentă, rezultă că, în mod

corect, s-a reținut de instanță că reclamanta nu a probat existența vreunui

titlu de proprietate asupra suprafețelor deținute de pârâte, astfel hotărârea

pronunțată este temeinică și legală.

În consecință, Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

Respinge

recursul declarat de reclamanta C.E.C. SA București, împotriva deciziei nr. 455

din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 5960 din 9 octombrie 2000 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta R.A. A.P.P.S., suc
ÎCCJ 2003-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4576/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 12 aprilie 2000, reclamanta S.C. C.A.4 S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. L.N. SRL, solicitând evacuarea acesteia
ÎCCJ 2003-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „S.T.” SRL București împotriva deciziei nr.1022 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel București-Secția a V-a Comercială. La apelul nominal s-au prezentat intimata reclamantă S.C. „T” SA Ia
ÎCCJ 2003-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1981/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, A.P.P.S. R.A., sucursala de T.B.N., a chemat-o în judecată pe pârâta, SC T.B.N.I. SA București, solicitând instanței să dispună „evacuarea de
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2814/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 758 din 2 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea majorată formulată de reclamanta R.A. L.O. Bu
Sursă