ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 865 din 16

septembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul C.I., în baza

art. 20, raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., la 8 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 2

martie 2003 și menținută măsura  arestării preventive.

În baza art. 61 C. pen., a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de 472 zile din pedeapsa aplicată

prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Deva, pe care l-a contopit cu

pedeapsa de 8 ani închisoare.

Inculpatul a fost obligat la

9.870.000 lei către Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

S-a luat act că partea vătămată P.R.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a mai fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat și onorariul apărătorului din oficiu,

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut în fapt, că la

data de 1 august 1999 inculpatul C.I. s-a întâlnit în parcul IOR din București

cu numitul P.V. și acesta i-a relatat că anterior a fost agresat de un individ

„R.”, pronunțându-i să-i aplice o corecție.

În acest scop cei doi s-au deplasat

la o construcție din cărămidă, dezafectată, unde locuia „R.”, respectiv partea

vătămată P.R.

De menționat că toate persoanele

implicate în cauză fac parte din categoria celor fără adăpost, așa-numiții

„boschetari”.

Ajunși la „locuința” părții

vătămate, inculpatul C.I. și martorul P.V. au purtat o discuție cu aceasta,

timp în care inculpatul a lovit-o cu un cuțit în zona interscapulovertebrală

dreapta, rămânând lama cuțitului înfiptă în corp.

După comiterea faptei cei doi au

părăsit zona.

Partea vătămată P.R. a fost

internată în Spitalul Sf. Pantelimon după ce a fost descoperită de concubina sa

F.V., intervenindu-se operator.

Din concluziile Raportului de

expertiză medico-legală al I.M.L. București rezultă că leziunile traumatice

prezentate de partea vătămată P.R. au putut fi produse prin lovire cu un corp

dur ascuțit ( posibil cuțit) necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri

medicale și care, prin localizare și gravitate au pus în primejdie viața

victimei.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul C.I. a declarat apel, solicitând, pe de o parte, să se constate

necesitatea efectuării expertizei psihiatrice întrucât este suferind, iar, pe

de altă parte, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 655 din 31

octombrie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul inculpatului pentru

greșita revocare a liberării condiționate pentru restul de 472 zile, constatând

că partea neexecutată din pedeapsa anterioară este de numai 65 zile menținând

celelalte dispoziții.

Recursul inculpatului C.I. împotriva

acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia penală nr. 465 din 17 ianuarie 2004, care, după casare, a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe motivat de faptul că, pe

fond, nu a examinat criticile formulate de inculpat.

Rejudecând, Curtea de Apel București

prin decizia penală nr. 243 din 6 aprilie 2004 a admis apelul inculpatului,

desființând justificat sentința și constatând că restul neexecutat din pedeapsa

anterioară este de 65 zile  și nu de 472 zile închisoare.

În referire la motivele de apel

invocate, s-a constatat că inculpatul nu a fost de acord, la judecata în fond,

cu efectuarea unei expertize psihiatrice, nefiind depuse nici acte medicale din

care să rezulte că suferă de anumite boli care să servească temei administrării

acestei probe.

Critica privind greșita condamnare

întrucât, așa cum a susținut inculpatul, fapta nu a fost comisă de el ci de

către P.V., a fost înlăturată de instanța de apel, nefiind întemeiată.

Împotriva acestei decizii penale

inculpatul a declarat recursul de față, susținând prin motivele scrise o nouă

versiune a situației de fapt, respectiv căderea accidentală a părții vătămate

în cuțitul aflat într-o sacoșe pe care o avea inculpatul asupra sa, primită de

la martorul P.V., pentru care a solicitat achitarea, iar în subsidiar,

reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul motivat pe cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., nu este fondat.

Din mijloacele de probă legal

administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în cel al judecății rezultă

fără echivoc că inculpatul C.I. este autorul loviturii cu cuțitul, aplicate

părții vătămate P.R.

Raportul de expertiză medico-legală

confirmă că leziunea traumatică a fost produsă prin lovire cu corp dur ascuțit,

posibil cuțit.

Partea vătămată a susținut constant că inculpatul C.I.,

pe care îl cunoștea pe numele de „A.” este cel care i-a aplicat lovitura cu

cuțitul în spate, în momentul în care s-a întors pentru a căuta ceva.

Asemenea, inculpatul C.I. a declarat

atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței că el este cel care a

lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată însă, la îndemnul lui P.V.

În sfârșit, martorul din prezenta

cauză P.V. (față de care au fost disjunse cercetările pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie) confirmă lovirea părții vătămate cu cuțitul de către

inculpat.

Versiunea prezentată în recurs de

către inculpat cu privire la căderea părți vătămate în cuțitul aflat în sacoșă

nu este susținută probator, fiind contrară și dinamicii din mecanismul de

producere a leziunii constatat medico-legal.

Reținând vinovăția inculpatului, la

aplicarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv atât gradul ridicat de pericol social

al infracțiunii săvârșite, datele din cazierul judiciar potrivit cărora inculpatul

a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt comise în timpul

cât era minor, cât și cele privind persoana făptuitorului, tânăr, un grad redus

de educație și integrare socială.

Pedeapsa astfel individualizată,

între limitele legale speciale, este și justificată și necesară realizării

funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii, precum și scopului

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, neexistând motive de reducere a

acesteia.

Neconstatând, din verificarea

hotărârilor, nici existența vreunuia dintre cazurile de casare care potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu,

recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce

timpul arestării preventive de la 2 martie 2003 la 16 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 243 din 6 aprilie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 2 martie 2003 la 16 iunie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 iunie 2004.