ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5032/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 415 din 23 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul U.I. În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului de la 12 septembrie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc.

pen., menține starea de arest. A luat act că părțile vătămate B.I.A., T.G.A. și R.C. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență, după cum urmează: 2.705.708 lei; 5.349.864 lei, 1.951.843 lei și 13.469.011 lei. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: în noaptea de 17 august 2002, numiții R.C., B.I.A., T.G., P.C., S.P. și A.N., în timp ce se deplasau în zona parcului din cadrul orașului Buftea, au fost strigați de o persoană care se afla în acel parc. Crezând că persoana care i-a strigat este un cunoscut, tinerii au intrat în parc unde se aflau inculpatul U.I.

și martorii L.A. și I.C. care stăteau pe o bancă. În aceste condiții între inculpatul U.I. și tinerii mai sus amintiți au avut loc un schimb de replici după care inculpatul s-a ridicat de pe bancă și s-a repezit în direcția tinerilor care erau așezați în șir indian, împingându-l pe partea vătămată R.C., apoi pe T.G. și ulterior pe B.I. Observând atitudinea inculpatului, părțile vătămate și ceilalți tineri au fugit spre ieșirea din parc, iar pe stradă au constatat că atât R.T., cât și B.A. fuseseră înjunghiați de către inculpat. Fiind examinat de Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov partea vătămată B.A., așa cum rezultă din raportul de expertiză medico legală A 1 /J/ 432/2002 a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor înțepător pentru care a necesitat circa 30 de zile îngrijiri medicale.

În ceea ce-l privește pe T.G. raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/J/433/2002, a stabilit că a prezentat leziuni produse prin lovire cu un corp tăietor înțepător, ce necesită 7 zile îngrijiri medicale. Raportul de expertiză medico-legală A 1/ J/ 434/ 2002, a stabilit că R.C. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor înțepător pentru care a necesitat 16 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, și pe fond schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 C. pen., în cea prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei. Prin decizia penală nr. 328 din 17 iunie 2003, Curtea de Apel București a respins apelul.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: În declarațiile date, inculpatul U.I. a recunoscut că i-a înjunghiat cu un cuțit pe cei trei tineri, respectiv R.C., T.G. și B.A., datorită faptului că aceștia l-au injuriat, iar unul dintre ei chiar l-a amenințat cu un cuțit. S-a mai reținut că, această susținere este infirmată de toate probele administrate în cauză, din care rezultă că atât părțile vătămate, cât și martorii nu au avut asupra lor vreun cuțit sau vreo altă armă albă și că părțile vătămate și martorii au intrat în parc, numai după ce inculpatul i-a strigat și le-a adresat injurii.

De asemenea că în fața instanței, martorii și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, declarații ce nu se contrazic, iar coroborarea lor conduce la concluzia că inculpatul este cel ce a provocat incidentul, a sărit cu cuțitul asupra tinerilor care au intrat primii în parc, inculpatul nefiind lovit de nici unul dintre aceștia. Se concluzionează că, în mod corect instanța de fond a reținut, din probele administrate, că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acesta putând să prevadă și acceptând producerea rezultatului faptei sale, respectiv moartea părților vătămate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul U.I. solicitând reducerea pedepsei. Recursul este nefondat.

Individualizarea pedepsei s-a făcut avându-se în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute în dispozițiile art. 72 C. pen., inculpatul fiind recidivist, fapta săvârșită prezentând un grad de pericol social ridicat astfel că o redozare, în sensul reducerii pedepsei nu ar corespunde cerințelor dispozițiilor art. 52 C. pen. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei nr. 328 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, Secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 12 septembrie 2002, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2003.