CASE OF ACHOUR v. FRANCE

Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Lyon. 11. La 16 octombrie 1984, Curtea Penală a Lyonului a constatat că reclamantul a fost vinovat de trafic de droguri care a inclus 10 kilograme de hașis și l-a condamnat la trei ani de închisoare. A terminat condamnarea la 12 iulie 1986. 12. La 1 martie 1994, au intrat în vigoare dispozițiile art. 132-9 din noul Cod Penal. 13. La 7 decembrie 1995, în cadrul unei anchete judiciare deschise la 30 octombrie 1995, reclamantul a fost arestat la domiciliul său. O serie de căutări, în special la adresa sa de acasă, au dus la descoperirea a două pungi de rășină de canabis cu greutate de 28,8 kg fiecare, precum și a diferite sume de numerar de peste 1.200.000 de franci francezi. 14. În hotărârea din 14 aprilie 1997, Tribunalul Penal Lyon a constatat că reclamantul a fost vinovat de o infracțiune de droguri și l-a condamnat la opt ani de închisoare, ordonând, în plus, excluderea de pe teritoriul francez timp de zece ani. Acesta a dat următoarele motive pentru decizia sa: „Avem aici un tânăr care s-a întors din Guadeloupe la sfârșitul anului 1993, fără loc de muncă sau venit verificabil, care, după ce și-a încercat mâna la rândul său la proprietate, tranzacționarea cu lenjerie de lenjerie, crockery, condiționari aerului, foie gras și, în mod incident, contrafăcut 200 de franci (??), s-a găsit, cumva sau altul – a încercat să explice acest lucru cu o poveste despre profitabil „condiționarii aerului” – în posesia unui număr considerabil de bani, peste 61 de milioane de franci [francezi], la casa sa (vezi D351), dispersați în locurile mai diferite (cum ar fi trapa de întreținere sub baie!). Mai bine, arestarea din dimineața din 7 decembrie 1995 a dus la criza, fără mandat, a două pungi de droguri, care constau din peste 50 de kilograme de substanțe interzise, prezentate, ambalate și învelite într-o manieră cu puțin asemănătoare unei industrii artizanale. Nimeni nu le-a susținut – care dintre H. sau Achhour a fost livrarea celuilalt?? Ce este cunoscut că H. a fost în posesie de 3 kilograme de același tip de rășină (a se vedea raportul expert, D339) și 33.000 de franci în numerar, stocate în cutia de mănuși a mașinii sale. Circumstanțele descrise mai sus se ridică la două fire de dovezi împotriva Achhour, care nu au provocat decât explicații vagi și inconsecvendente în care a acuzat H. de a fi omul de livrare, de a pretinde ignoranță în ceea ce privește natura celor două saci (!!!), și de a face referire din nou și din nou, ca un fel de „cartă jurisdicțională” pentru condiționarii aerului (repetit) cu bani și economiile fratelui său întârziat (A.). Un al treilea corp de dovezi rezultă din umbdarea, urmărirea și apariția telefonică. Treading stealthly ca un Sioux și acționând ca un agent secret, înainte și după 30 octombrie 1995, Achhour s-a mutat despre o afacere bună, arătând o preferință pentru dimineața, răsturnând și rotind în mod constant, ținând o căutare ascuțită acolo unde este necesar, și primind vehiculele sale „contact” în garaj (așa că pentru cantități foarte scurte de timp) ... Deci, ce se întâmplă? Ceea ce se petrecea pe consiliul său a argumentat, ca, ulterior, a avocat pentru D. și R., a fost într-adevăr „trading”, dar în lenjerie, foie gras (în „blocuri”), bancnote contrafăcute, pantaloni, dar niciodată hashish. Această strategie vicleană a fost susținută de declarațiile G. (D322) și, într-adevăr, cele ale V. și C. În plus, și mai presus de toate, niciun condiționator de aer, foie gras sau pantaloni nu a fost confiscat la 7 decembrie 1995; ceea ce a fost observat fizic în acest caz a fost hashish și o cantitate mare de ea. În consecință, Couider Achour, care are deja mai multe condamnații, în special având fost condamnat la trei ani de închisoare în octombrie 1984 pentru o infracțiune de droguri, nu poate pretinde o considerație favorabilă, nu mai puțin din cauza caracterului deosebit de bine organizat al activităților sale (curtea a lăsat deoparte pagers, telefoane mobile, etc. utilizate pentru „contact”). Procurorul public, din partea sa, a solicitat o condamnare de opt ani de închisoare și instanța este de acord cu și impune pedeapsa respectivă, care este încă ușoară atunci când se ține seama că pârâtul este supus normelor privind recidiva; o amendă proporțională și detenție continuă, în plus, pentru a se asigura că sentința este executată și că infracțiunile nu se repetă; în sfârșit, ca pedeapsă suplimentară, excluderea de pe teritoriul național timp de zece ani.” 16. Curtea Penală a condamnat, de asemenea, mama reclamantului și femeia cu care a trăit, S., la doi ani de închisoare, suspendată, pentru manipularea veniturilor infracțiunilor de droguri. 17. Într-o hotărâre din 25 noiembrie 1997, Curtea de Apel a crescut condamnarea reclamantului la 12 ani de închisoare și a susținut ordinul de excludere. Acesta a observat, printre altele: „Prin art. 132-9 din Codul Penal, o persoană este considerată un recidist atunci când, fiind deja condamnat cu efect final de o infracțiune pedepsită cu zece ani de închisoare, comite o infracțiune suplimentară care are o condamnare similară în termen de zece ani de la expirarea termenului de limitare pentru aplicarea sentinței anterioare. Acest lucru a fost în cazul Couider Achour-Aoul, care, fiind condamnat de Curtea Penală Lyon, la 16 octombrie 1984, după proceduri adversare, la trei ani de închisoare pentru infracțiuni în temeiul regulamentului privind cumpărarea, utilizarea, comercializarea și transportul de droguri, pedepsit în temeiul articolului L. 627 alin. (1) din Codul pentru sănătatea publică, după caz în momentul respectiv, cu un termen între doi și zece ani de închisoare, și după încheierea acestei condamnare la 12 iulie 1986, a comis infracțiunile cu care a fost acuzat, care, de asemenea, conțin o condamnare de zece ani de închisoare în conformitate cu art. 222-37 din Codul Penal, în cursul anului 1995 și până la 7 decembrie a anului respectiv. În condamnarea lui pentru acuzațiile prevăzute în ordonanța de a-l comite pentru proces, instanța de mai jos a efectuat o analiză corectă a faptelor cazului și a tras indiciile juridice necesare. Prin urmare, hotărârea sa trebuie susținută în ceea ce privește constatarea vinovăției. În ciuda condamnării la 16 octombrie 1984 de infracțiuni de droguri legate de posesia de 10 kilograme de rășină de canabis, Couider Achour-Aoul, fără venit declarat din 1993, nu a avut nici o ezitație în comiterea unor infracțiuni de droguri, făcând un profit substanțial pe care l-a împărtășit cu familia sa și a acumulat o avere importantă pe care a investit-o în mod inteligent. Un total de 57 de kilograme de rășină de cannabis – o substanță extrem de dăunătoare pentru sănătatea tinerilor, în special a celor care trăiesc în sărăcie, care sunt expuse la activitățile ilegale și periculoase ale persoanelor nescrupuloase – a fost găsită în casa lui. El a cerut, de asemenea, domnul H.M., care a căutat ajutorul său pentru a găsi o muncă cinstită, să vândă hashish în numele său. În consecință, atât natura cât și gravitatea comportamentului acuzatului, reflectând o inclinație profundă la crimă pentru câștig financiar, indiferent de riscul pentru viața altor persoane și care a avut loc într-un moment în care el a fost supus normelor privind recidiva, impune să fie condamnat la 12 ani de închisoare ...” 18. Reclamantul a apelat asupra punctelor de drept, argumentând, printre altele, că clasificarea sa în drept ca recidivist a contravenit normele care reglementează aplicarea unor legi penale succesive, Curtea de Apel a aplicat retrospectivamente dispozițiile cele mai dure ale noului regulament. 19. Într-o hotărâre din 29 februarie 2000, Curtea de Casație și-a respins recursul. Acesta a considerat că Curtea de Apel a fost justificată în considerând că el este un recidivist, din următoarele motive: „... în cazul în care o lege introduce noi norme privind recidiva, pentru ca acestea să se aplice imediat, este suficient ca infracțiunea care constituie a doua componentă a recidivei – pe care infractorul poate decide să o comite sau să nu o comite – să fi fost comisă după intrarea în vigoare a legii.” 20. Reclamantul trebuie să devină eligibil pentru eliberare la 21 iunie 2006. 21. Dispozițiile relevante ale Codului penal, cum sunt în vigoare înainte de 1 martie 1994, au fost următoarele: „Cine a fost condamnat pentru o infracțiune gravă [crimă] la o perioadă de închisoare de peste un an, comite, în termen de cinci ani de la expirarea acestei condamnare sau a timpului permis pentru executarea acesteia, o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră [delit] pedepsită de închisoare este condamnată cel puțin la pena maximă legală pentru această infracțiune și, cel mult, de două ori pedeapsa respectivă.” Oricine care, având fost condamnat anterior la o perioadă mai scurtă de închisoare, comite aceeași infracțiune în aceeași perioadă este condamnat la o perioadă de închisoare de cel puțin două ori mai scurtă, cu condiția ca aceasta să nu depășească de două ori pedeapsa maximă legală. ...” 22. art. 132-9 din noul Cod penal, care a intrat în vigoare la 1 martie 1994, prevede: „În cazul în care o persoană fizică care a fost deja condamnată cu efect final al unei infracțiuni grave sau altor infracțiuni majore pedepsite în temeiul legii cu zece ani de încarcerare comite, în termen de zece ani de la expirarea propoziției anterioare sau a termenului permis pentru executarea acesteia, o infracțiune suplimentară care are o condamnare similară, sentința maximă și amenzile care pot fi impuse se dublează. În cazul în care o persoană fizică care a fost deja condamnată cu efect final de o infracțiune gravă sau de altă infracțiune majoră pedepsită în temeiul legii cu zece ani de închisoare comite, în termen de cinci ani de la expirarea pedepsei anterioare sau a termenului autorizat pentru executarea sa, o infracțiune suplimentară care are o condamnare la închisoare de mai mult de un an, dar mai puțin de zece ani, sentința maximă și amenzile care pot fi impuse se dublează.” 23. Imediat din 1893, Divizia Penală a Curții de Casație a reținut: „... creșterea sentinței în caz de recidivă constituie o penalitate suplimentară nu pentru prima infracțiune, ci pentru a doua, pe care o poate alege infractorul să o comite sau să nu o comite. Prin urmare, noua legislație poate, fără efect retrospectiv, să stabilească sancțiunile care pot fi impuse în viitor pentru infracțiunile comise în timp ce este în vigoare; infractorul nu poate solicita aplicarea sancțiunilor în temeiul legislației anterioare pentru o infracțiune comisă de când noua legislație a fost în vigoare, statutul său de rectivist fiind determinat de noua legislație.” (Cass. Crim., 31 august 1893, D. 1896.1.137) 24. Această poziție a fost reiterată în hotărârile ulterioare ale Diviziei Criminale a Curții de Casație (Cram., 14 iunie 1945, Bulletin Criminel (Bull. cram.) nr. 68; 29 ianuarie 1948, Bull. cram. nr. 38; 23 martie 1981, Bull. cram. nr. 103; și 29 februarie 2000, Bull. cram. nr. 95). 25. În timpul trecerii prin Parlament a unui proiect de lege de modificare a dispozițiilor generale ale Codului Penal, raportorul Senatului a declarat, printre altele (Raportul Senat nr. 271, adăugat la dosarul ședinței din 27 aprilie 1989: „art. 132-9 Recivismul care implică o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră pedepsită cu șapte ani de închisoare și o infracțiune suplimentară cu o condamnare de șapte ani sau între un și șapte ani... Severitatea sporită a normelor de recidivă aplicabile în cazul în care a doua infracțiune este pedepsită cu șapte ani de închisoare rezultă în prelungirea „periodului de probație” (de zece ani) în care o persoană condamnată poate fi considerată ca fiind un recidist. În cazul în care a doua infracțiune este pedepsită cu o condamnare la închisoare cuprinsă între unu și șapte ani, normele privind recidiva se aplică numai în cazul în care „recidiva” are loc într-o perioadă de cinci ani. În ambele cazuri, pena maximă și amendă care poate fi impusă trebuie să fie dublată în caz de recidivizare. Regulile existente în materie provin dintr-o lege din 26 martie 1891 și sunt prevăzute la art. 57 din Codul Penal. Acestea prevăd o formă de recidivă generală, însă limitată în timp (perioada de probă de cinci ani) în cazul în care o persoană care, fiind condamnată pentru o crimă gravă la o penalitate de peste un an de închisoare (de exemplu, între un an și viață), este urmărită pentru o altă infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră pedepsită de închisoare. În astfel de cazuri, sentința se majorează la cel puțin pedeapsa maximă legală pentru a doua infracțiune și, cel mult, de două ori pedeapsa. ...” 26. art. 769 din Codul de Procedură Penală prevede, printre altele: „... Următoarele elemente se elimină din dosarul penal al unei persoane: înregistrările referitoare la condamnările care au fost expulzate ca urmare a unei amnistia sau a reabilitarii automate sau judiciare sau modificate în conformitate cu decizia de rectificare a dosarului penal. Același lucru se aplică, cu excepția în cazul condamnărilor pentru infracțiuni care nu fac obiectul limitării, la înregistrările referitoare la condamnările din urmă cu mai mult de patruzeci de ani care nu au fost urmate de o condamnare suplimentară pentru o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră. ...”

The applicant was born in 1963 and lives in Lyons. 11. On 16 October 1984 the Lyons Criminal Court found the applicant guilty of drug trafficking involving 10 kilograms of hashish and sentenced him to three years’ imprisonment. He finished serving his sentence on 12 July 1986. 12. On 1 March 1994 the provisions of Article 132-9 of the new Criminal Code came into force. 13. On 7 December 1995, in the course of a judicial investigation opened on 30 October 1995, the applicant was arrested at his home. A number of searches, notably at his home address, led to the discovery of two bags of cannabis resin weighing 28.8 kilograms each, and various sums of cash amounting to more than 1,200,000 French francs. 14. The applicant was placed under formal investigation and detained pending trial on 11 December 1995. 15. In a judgment of 14 April 1997, the Lyons Criminal Court found the applicant guilty of a drug offence and sentenced him to eight years’ imprisonment, ordering in addition his exclusion from French territory for ten years. It gave the following reasons for its decision: “We have here a young man who returned from Guadeloupe in late 1993, with no job or verifiable income, who, having tried his hand in turn at property, trading in linen, crockery, air conditioners, foie gras and, incidentally, counterfeit 200 [French] franc notes (??), found himself, somehow or other – he repeatedly tried to explain this with a story about profitable ‘air conditioners’ – in possession of a considerable pile of money, more than 61 million old [French] francs, at his home (see D351), scattered about and hidden in the unlikeliest places (such as the maintenance hatch under the bath!!). Better still, the arrest on the morning of 7 December 1995 resulted in the seizure, without a warrant, of two bags of drugs, consisting of more than 50 kilograms of prohibited substances, laid out, packed and wrapped in a manner bearing little resemblance to a craft industry. Nobody claimed them – which one of H. or Achour was delivering to the other?? What is known is that H. was in possession of 3 kilograms of the same kind of resin (see the expert report, D339) and 33,000 [French] francs in cash, stored in the glove box of his car. The circumstances outlined above amount to two strands of evidence against Achour, which elicited nothing more than vague and inconsistent explanations in which he accused H. of being the delivery man, claimed ignorance as to the nature of the two bags (!!!), and referred again and again, as a kind of ‘judicial trump card’, to the money-spinning air conditioners (repeatedly) and the savings of his late brother (A.). A third body of evidence results from shadowing, tracking and telephone-tapping. Treading stealthily like a Sioux and acting like a secret agent, before and after 30 October 1995, Achour moved about a good deal, showing a preference for mornings, twisting and turning constantly, keeping a sharp lookout where necessary, and receiving his ‘contacts’’ vehicles in his garage (albeit for very short amounts of time)... So what was going on?? What was going on his counsel argued, as, subsequently, did counsel for D. and R., was indeed ‘trading’, but in linen, foie gras (in ‘blocks’), counterfeit banknotes, trousers, but never hashish. This cunning strategy was supported by the statements of G. (D322), and indeed those of V. and C. Furthermore, and above all, no air conditioners, foie gras or trousers were seized on 7 December 1995; what was physically observed in this case was hashish, and a sizeable quantity of it. Accordingly, Couider Achour, who already has several convictions, having, in particular, been sentenced to three years’ imprisonment in October 1984 for a drug offence, cannot lay claim to any favourable consideration, not least because of the particularly well-organised nature of his activities (the court has left aside the pagers, mobile phones, etc. used for ‘contacts’). The public prosecutor, for his part, has sought an eight-year prison sentence and the court agrees with and imposes that penalty, which is still mild when it is borne in mind that the defendant is subject to the rules on recidivism; a proportionate fine and continued detention, in addition, in order to ensure that the sentence is executed and that the offence is not repeated; lastly, as an additional penalty, exclusion from national territory for ten years.” 16. The Criminal Court also sentenced the applicant’s mother and the woman he lived with, S., to two years’ imprisonment, suspended, for handling the proceeds of drug offences. 17. In a judgment of 25 November 1997, the Lyons Court of Appeal increased the applicant’s sentence to twelve years’ imprisonment and upheld the exclusion order. It observed, among other things: “By Article 132-9 of the Criminal Code, a person is deemed to be a recidivist when, having already been convicted with final effect of an offence punishable by ten years’ imprisonment, he or she commits a further offence carrying a similar sentence within ten years of the expiry of the limitation period for enforcing the previous sentence. That was so in the case of Couider Achour-Aoul, who, having been sentenced by the Lyons Criminal Court on 16 October 1984, after adversarial proceedings, to three years’ imprisonment for offences under the regulations on buying, possessing, using, trading in and transporting drugs, punishable under Article L. 627, paragraph 1, of the Public Health Code, as applicable at the time, by a term of between two and ten years’ imprisonment, and having completed that sentence on 12 July 1986, committed the offences with which he was charged, which likewise carry a sentence of ten years’ imprisonment pursuant to Article 222-37 of the Criminal Code, in the course of 1995 and up to 7 December of that year. In convicting him on the charges set out in the order committing him for trial, the court below made a correct analysis of the facts of the case and drew the necessary legal inferences. Its judgment must therefore be upheld as to the finding of guilt. Despite having been convicted on 16 October 1984 of drug offences relating to the possession of 10 kilograms of cannabis resin, Couider Achour-Aoul, with no declared income since 1993, had no hesitation in committing further drug offences, making a substantial profit which he shared with his family and amassing a sizeable fortune which he invested shrewdly. A total of 57 kilograms of cannabis resin – a substance extremely harmful to the health of young people, in particular those living in poverty, who are exposed to the illegal and dangerous activities of unscrupulous individuals – was found at his home. He also asked Mr H.M., who had sought his help in finding honest work, to sell hashish on his behalf. Accordingly, both the nature and the seriousness of the accused’s conduct, reflecting a deep-seated inclination to crime for financial gain regardless of the risk to other people’s lives and occurring at a time when he was subject to the rules on recidivism, dictate that he should be sentenced to twelve years’ imprisonment ...” 18. The applicant appealed on points of law, arguing, among other things, that his classification in law as a recidivist contravened the rule governing the application of successive criminal laws, the Court of Appeal having retrospectively applied the harsher provisions of the new legislation. 19. In a judgment of 29 February 2000, the Court of Cassation dismissed his appeal. It held that the Court of Appeal had been justified in deeming him to be a recidivist, on the following grounds: “... where a law introduces new rules on recidivism, for them to apply immediately it is sufficient for the offence constituting the second component of recidivism – which the offender may choose to commit or not to commit – to have been committed after the law’s entry into force.” 20. The applicant is due to become eligible for release on 21 June 2006. 21. The relevant provisions of the Criminal Code, as in force before 1 March 1994, were as follows: “Anyone who, having been sentenced for a serious crime [crime] to a term of imprisonment exceeding one year, commits, within five years of the expiry of that sentence or of the time allowed for its enforcement, a further serious crime or other major offence [délit] punishable by imprisonment shall be sentenced to at least the statutory maximum penalty for that offence and, at most, twice that penalty.” “The same shall apply to persons who have been sentenced for a major offence [délit] to a term of imprisonment exceeding one year and, within the same period, are found guilty of the same offence or of a serious crime punishable by imprisonment. Anyone who, having previously been sentenced to a shorter term of imprisonment, commits the same offence within the same period shall be sentenced to a term of imprisonment of at least twice the previous sentence, provided that it does not exceed twice the statutory maximum sentence. ...” 22. Article 132-9 of the new Criminal Code, which came into force on 1 March 1994, provides: “Where a natural person who has already been convicted with final effect of a serious crime or other major offence punishable under the law by ten years’ imprisonment commits, within ten years of the expiry of the previous sentence or of the time allowed for its enforcement, a further offence carrying a similar sentence, the maximum sentence and fine that may be imposed shall be doubled. Where a natural person who has already been convicted with final effect of a serious crime or other major offence punishable under the law by ten years’ imprisonment commits, within five years of the expiry of the previous sentence or of the time allowed for its enforcement, a further offence carrying a prison sentence of more than one year but less than ten years, the maximum sentence and fine that may be imposed shall be doubled.” 23. As early as 1893 the Criminal Division of the Court of Cassation held: “ ... the increase in the sentence in the event of recidivism amounts to an additional penalty not for the first offence but for the second, which the offender may choose to commit or not to commit. Accordingly, new legislation may, without having retrospective effect, lay down the penalties that may be imposed in future for offences committed while it is in force; the offender cannot request the application of the penalties under the previous legislation for an offence committed since the new legislation has been in force, his status as a recidivist being determined by the new legislation.” (Cass. crim., 31 August 1893, D. 1896.1.137) 24. That position has been reiterated in subsequent judgments of the Criminal Division of the Court of Cassation (Cass. crim., 14 June 1945, Bulletin Criminel (Bull. crim.) no. 68; 29 January 1948, Bull. crim. no. 38; 23 March 1981, Bull. crim. no. 103; and 29 February 2000, Bull. crim. no. 95). 25. During the passage through Parliament of a bill amending the general provisions of the Criminal Code, the rapporteur for the Senate stated, among other things (Senate Report no. 271, appended to the record of the sitting of 27 April 1989): “Article 132-9 Recidivism entailing a serious crime or other major offence punishable by seven years’ imprisonment and a further offence carrying a sentence of seven years or between one and seven years ... The increased severity of the rules on recidivism applicable where the second offence is punishable by seven years’ imprisonment lies in the extension of the ‘probationary period’ (ten years) within which a convicted person may be deemed to be a recidivist. If the second offence is punishable by a prison sentence of between one and seven years, the rules on recidivism apply only if the ‘relapse’ occurs within a period of five years. In both cases, the maximum sentence and fine that may be imposed are to be doubled in the event of recidivism. The existing rules on the subject derive from a law of 26 March 1891 and are set out in Article 57 of the Criminal Code. They provide for a form of recidivism that is general in scope but limited in time (the probationary period being five years) where a person who, having been sentenced for a serious crime to a penalty exceeding one year’s imprisonment (i.e., between one year and life), is prosecuted for a further serious crime or other major offence punishable by imprisonment. In such cases the sentence is increased to at least the statutory maximum penalty for the second offence and, at most, twice that penalty. ...” 26. Article 769 of the Code of Criminal Procedure, on criminal records, provides, inter alia: “... The following shall be removed from a person’s criminal record: entries concerning convictions that have been expunged as a result of an amnesty or of automatic or judicial rehabilitation, or amended in accordance with a decision to rectify the criminal record. The same shall apply, save in the case of convictions for crimes not subject to limitation, to entries concerning convictions dating back more than forty years which have not been followed by a further conviction for a serious crime or other major offence. ...”