CASE OF ACHOUR v. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 7
CASE OF ACHOUR v. FRANCE (CtEDO, 2006)
Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Lyon. 11. La 16 octombrie 1984, Curtea Penală a Lyonului a constatat că reclamantul a fost vinovat de trafic de droguri care a inclus 10 kilograme de hașis și l-a condamnat la trei ani de închisoare. A terminat condamnarea la 12 iulie 1986. 12. La 1 martie 1994, au intrat în vigoare dispozițiile art. 132-9 din noul Cod Penal. 13. La 7 decembrie 1995, în cadrul unei anchete judiciare deschise la 30 octombrie 1995, reclamantul a fost arestat la domiciliul său. O serie de căutări, în special la adresa sa de acasă, au dus la descoperirea a două pungi de rășină de canabis cu greutate de 28,8 kg fiecare, precum și a diferite sume de numerar de peste 1.200.000 de franci francezi. 14. În hotărârea din 14 aprilie 1997, Tribunalul Penal Lyon a constatat că reclamantul a fost vinovat de o infracțiune de droguri și l-a condamnat la opt ani de închisoare, ordonând, în plus, excluderea de pe teritoriul francez timp de zece ani. Acesta a dat următoarele motive pentru decizia sa: „Avem aici un tânăr care s-a întors din Guadeloupe la sfârșitul anului 1993, fără loc de muncă sau venit verificabil, care, după ce și-a încercat mâna la rândul său la proprietate, tranzacționarea cu lenjerie de lenjerie, crockery, condiționari aerului, foie gras și, în mod incident, contrafăcut 200 de franci (??), s-a găsit, cumva sau altul – a încercat să explice acest lucru cu o poveste despre profitabil „condiționarii aerului” – în posesia unui număr considerabil de bani, peste 61 de milioane de franci [francezi], la casa sa (vezi D351), dispersați în locurile mai diferite (cum ar fi trapa de întreținere sub baie!). Mai bine, arestarea din dimineața din 7 decembrie 1995 a dus la criza, fără mandat, a două pungi de droguri, care constau din peste 50 de kilograme de substanțe interzise, prezentate, ambalate și învelite într-o manieră cu puțin asemănătoare unei industrii artizanale. Nimeni nu le-a susținut – care dintre H. sau Achhour a fost livrarea celuilalt?? Ce este cunoscut că H. a fost în posesie de 3 kilograme de același tip de rășină (a se vedea raportul expert, D339) și 33.000 de franci în numerar, stocate în cutia de mănuși a mașinii sale. Circumstanțele descrise mai sus se ridică la două fire de dovezi împotriva Achhour, care nu au provocat decât explicații vagi și inconsecvendente în care a acuzat H. de a fi omul de livrare, de a pretinde ignoranță în ceea ce privește natura celor două saci (!!!), și de a face referire din nou și din nou, ca un fel de „cartă jurisdicțională” pentru condiționarii aerului (repetit) cu bani și economiile fratelui său întârziat (A.). Un al treilea corp de dovezi rezultă din umbdarea, urmărirea și apariția telefonică. Treading stealthly ca un Sioux și acționând ca un agent secret, înainte și după 30 octombrie 1995, Achhour s-a mutat despre o afacere bună, arătând o preferință pentru dimineața, răsturnând și rotind în mod constant, ținând o căutare ascuțită acolo unde este necesar, și primind vehiculele sale „contact” în garaj (așa că pentru cantități foarte scurte de timp) ... Deci, ce se întâmplă? Ceea ce se petrecea pe consiliul său a argumentat, ca, ulterior, a avocat pentru D. și R., a fost într-adevăr „trading”, dar în lenjerie, foie gras (în „blocuri”), bancnote contrafăcute, pantaloni, dar niciodată hashish. Această strategie vicleană a fost susținută de declarațiile G. (D322) și, într-adevăr, cele ale V. și C. În plus, și mai presus de toate, niciun condiționator de aer, foie gras sau pantaloni nu a fost confiscat la 7 decembrie 1995; ceea ce a fost observat fizic în acest caz a fost hashish și o cantitate mare de ea. În consecință, Couider Achour, care are deja mai multe condamnații, în special având fost condamnat la trei ani de închisoare în octombrie 1984 pentru o infracțiune de droguri, nu poate pretinde o considerație favorabilă, nu mai puțin din cauza caracterului deosebit de bine organizat al activităților sale (curtea a lăsat deoparte pagers, telefoane mobile, etc. utilizate pentru „contact”). Procurorul public, din partea sa, a solicitat o condamnare de opt ani de închisoare și instanța este de acord cu și impune pedeapsa respectivă, care este încă ușoară atunci când se ține seama că pârâtul este supus normelor privind recidiva; o amendă proporțională și detenție continuă, în plus, pentru a se asigura că sentința este executată și că infracțiunile nu se repetă; în sfârșit, ca pedeapsă suplimentară, excluderea de pe teritoriul național timp de zece ani.” 16. Curtea Penală a condamnat, de asemenea, mama reclamantului și femeia cu care a trăit, S., la doi ani de închisoare, suspendată, pentru manipularea veniturilor infracțiunilor de droguri. 17. Într-o hotărâre din 25 noiembrie 1997, Curtea de Apel a crescut condamnarea reclamantului la 12 ani de închisoare și a susținut ordinul de excludere. Acesta a observat, printre altele: „Prin art. 132-9 din Codul Penal, o persoană este considerată un recidist atunci când, fiind deja condamnat cu efect final de o infracțiune pedepsită cu zece ani de închisoare, comite o infracțiune suplimentară care are o condamnare similară în termen de zece ani de la expirarea termenului de limitare pentru aplicarea sentinței anterioare. Acest lucru a fost în cazul Couider Achour-Aoul, care, fiind condamnat de Curtea Penală Lyon, la 16 octombrie 1984, după proceduri adversare, la trei ani de închisoare pentru infracțiuni în temeiul regulamentului privind cumpărarea, utilizarea, comercializarea și transportul de droguri, pedepsit în temeiul articolului L. 627 alin. (1) din Codul pentru sănătatea publică, după caz în momentul respectiv, cu un termen între doi și zece ani de închisoare, și după încheierea acestei condamnare la 12 iulie 1986, a comis infracțiunile cu care a fost acuzat, care, de asemenea, conțin o condamnare de zece ani de închisoare în conformitate cu art. 222-37 din Codul Penal, în cursul anului 1995 și până la 7 decembrie a anului respectiv. În condamnarea lui pentru acuzațiile prevăzute în ordonanța de a-l comite pentru proces, instanța de mai jos a efectuat o analiză corectă a faptelor cazului și a tras indiciile juridice necesare. Prin urmare, hotărârea sa trebuie susținută în ceea ce privește constatarea vinovăției. În ciuda condamnării la 16 octombrie 1984 de infracțiuni de droguri legate de posesia de 10 kilograme de rășină de canabis, Couider Achour-Aoul, fără venit declarat din 1993, nu a avut nici o ezitație în comiterea unor infracțiuni de droguri, făcând un profit substanțial pe care l-a împărtășit cu familia sa și a acumulat o avere importantă pe care a investit-o în mod inteligent. Un total de 57 de kilograme de rășină de cannabis – o substanță extrem de dăunătoare pentru sănătatea tinerilor, în special a celor care trăiesc în sărăcie, care sunt expuse la activitățile ilegale și periculoase ale persoanelor nescrupuloase – a fost găsită în casa lui. El a cerut, de asemenea, domnul H.M., care a căutat ajutorul său pentru a găsi o muncă cinstită, să vândă hashish în numele său. În consecință, atât natura cât și gravitatea comportamentului acuzatului, reflectând o inclinație profundă la crimă pentru câștig financiar, indiferent de riscul pentru viața altor persoane și care a avut loc într-un moment în care el a fost supus normelor privind recidiva, impune să fie condamnat la 12 ani de închisoare ...” 18. Reclamantul a apelat asupra punctelor de drept, argumentând, printre altele, că clasificarea sa în drept ca recidivist a contravenit normele care reglementează aplicarea unor legi penale succesive, Curtea de Apel a aplicat retrospectivamente dispozițiile cele mai dure ale noului regulament. 19. Într-o hotărâre din 29 februarie 2000, Curtea de Casație și-a respins recursul. Acesta a considerat că Curtea de Apel a fost justificată în considerând că el este un recidivist, din următoarele motive: „... în cazul în care o lege introduce noi norme privind recidiva, pentru ca acestea să se aplice imediat, este suficient ca infracțiunea care constituie a doua componentă a recidivei – pe care infractorul poate decide să o comite sau să nu o comite – să fi fost comisă după intrarea în vigoare a legii.” 20. Reclamantul trebuie să devină eligibil pentru eliberare la 21 iunie 2006. 21. Dispozițiile relevante ale Codului penal, cum sunt în vigoare înainte de 1 martie 1994, au fost următoarele: „Cine a fost condamnat pentru o infracțiune gravă [crimă] la o perioadă de închisoare de peste un an, comite, în termen de cinci ani de la expirarea acestei condamnare sau a timpului permis pentru executarea acesteia, o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră [delit] pedepsită de închisoare este condamnată cel puțin la pena maximă legală pentru această infracțiune și, cel mult, de două ori pedeapsa respectivă.” Oricine care, având fost condamnat anterior la o perioadă mai scurtă de închisoare, comite aceeași infracțiune în aceeași perioadă este condamnat la o perioadă de închisoare de cel puțin două ori mai scurtă, cu condiția ca aceasta să nu depășească de două ori pedeapsa maximă legală. ...” 22. art. 132-9 din noul Cod penal, care a intrat în vigoare la 1 martie 1994, prevede: „În cazul în care o persoană fizică care a fost deja condamnată cu efect final al unei infracțiuni grave sau altor infracțiuni majore pedepsite în temeiul legii cu zece ani de încarcerare comite, în termen de zece ani de la expirarea propoziției anterioare sau a termenului permis pentru executarea acesteia, o infracțiune suplimentară care are o condamnare similară, sentința maximă și amenzile care pot fi impuse se dublează. În cazul în care o persoană fizică care a fost deja condamnată cu efect final de o infracțiune gravă sau de altă infracțiune majoră pedepsită în temeiul legii cu zece ani de închisoare comite, în termen de cinci ani de la expirarea pedepsei anterioare sau a termenului autorizat pentru executarea sa, o infracțiune suplimentară care are o condamnare la închisoare de mai mult de un an, dar mai puțin de zece ani, sentința maximă și amenzile care pot fi impuse se dublează.” 23. Imediat din 1893, Divizia Penală a Curții de Casație a reținut: „... creșterea sentinței în caz de recidivă constituie o penalitate suplimentară nu pentru prima infracțiune, ci pentru a doua, pe care o poate alege infractorul să o comite sau să nu o comite. Prin urmare, noua legislație poate, fără efect retrospectiv, să stabilească sancțiunile care pot fi impuse în viitor pentru infracțiunile comise în timp ce este în vigoare; infractorul nu poate solicita aplicarea sancțiunilor în temeiul legislației anterioare pentru o infracțiune comisă de când noua legislație a fost în vigoare, statutul său de rectivist fiind determinat de noua legislație.” (Cass. Crim., 31 august 1893, D. 1896.1.137) 24. Această poziție a fost reiterată în hotărârile ulterioare ale Diviziei Criminale a Curții de Casație (Cram., 14 iunie 1945, Bulletin Criminel (Bull. cram.) nr. 68; 29 ianuarie 1948, Bull. cram. nr. 38; 23 martie 1981, Bull. cram. nr. 103; și 29 februarie 2000, Bull. cram. nr. 95). 25. În timpul trecerii prin Parlament a unui proiect de lege de modificare a dispozițiilor generale ale Codului Penal, raportorul Senatului a declarat, printre altele (Raportul Senat nr. 271, adăugat la dosarul ședinței din 27 aprilie 1989: „art. 132-9 Recivismul care implică o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră pedepsită cu șapte ani de închisoare și o infracțiune suplimentară cu o condamnare de șapte ani sau între un și șapte ani... Severitatea sporită a normelor de recidivă aplicabile în cazul în care a doua infracțiune este pedepsită cu șapte ani de închisoare rezultă în prelungirea „periodului de probație” (de zece ani) în care o persoană condamnată poate fi considerată ca fiind un recidist. În cazul în care a doua infracțiune este pedepsită cu o condamnare la închisoare cuprinsă între unu și șapte ani, normele privind recidiva se aplică numai în cazul în care „recidiva” are loc într-o perioadă de cinci ani. În ambele cazuri, pena maximă și amendă care poate fi impusă trebuie să fie dublată în caz de recidivizare. Regulile existente în materie provin dintr-o lege din 26 martie 1891 și sunt prevăzute la art. 57 din Codul Penal. Acestea prevăd o formă de recidivă generală, însă limitată în timp (perioada de probă de cinci ani) în cazul în care o persoană care, fiind condamnată pentru o crimă gravă la o penalitate de peste un an de închisoare (de exemplu, între un an și viață), este urmărită pentru o altă infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră pedepsită de închisoare. În astfel de cazuri, sentința se majorează la cel puțin pedeapsa maximă legală pentru a doua infracțiune și, cel mult, de două ori pedeapsa. ...” 26. art. 769 din Codul de Procedură Penală prevede, printre altele: „... Următoarele elemente se elimină din dosarul penal al unei persoane: înregistrările referitoare la condamnările care au fost expulzate ca urmare a unei amnistia sau a reabilitarii automate sau judiciare sau modificate în conformitate cu decizia de rectificare a dosarului penal. Același lucru se aplică, cu excepția în cazul condamnărilor pentru infracțiuni care nu fac obiectul limitării, la înregistrările referitoare la condamnările din urmă cu mai mult de patruzeci de ani care nu au fost urmate de o condamnare suplimentară pentru o infracțiune gravă sau o altă infracțiune majoră. ...”