ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 214 din 13

noiembrie 2001, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpatul

i.g.

la 4 ani închisoare, prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., în aceiași infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (3) și (4) C. pen., cu

aplicarea art. 41 și art. 42 din același cod și art. 75 C. pen.

Pe latură civilă inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 7.170.636.731 lei despăgubiri civile către partea

civilă SC S.I. SRL și la 265.785.328 lei către partea civilă SC A. SA Focșani.

Pentru a pronunța hotărârea instanța

a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, administrator la SC L.S.

SRL Ploiești, împreună cu numiții R.C. și C.I. l-a contactat pe V.M.,

administratori la SC S.I. SRL, care avea încheiat contract de distribuție cu SC

P. SA.

În urma negocierilor inculpatul a

încheiat cu V.M., administrator la SC S.I. SRL la data de 6 aprilie 1999 un

contract de vânzare-cumpărare, pentru vopsea, materiale de construcții și

instalații sanitare, stabilind ca plata să se facă la 15 zile de la data

emiterii facturii de către firma inculpatului.

În baza convenției, inculpatul a

ridicat de la SC S.I. SRL o cantitate de vopsea, pentru care a emis fila C.E.C.

în valoare de 118.010.600 lei, scadentă la 12 aprilie 1999, vopseaua a fost

vândută de inculpat, iar plata s-a efectuat la termenul scadent.

Ulterior, pe bază de ofertă,

inculpatul a solicitat noi produse, așa încât, administratorul SC S.I. SRL a

mers împreună cu acesta la SC P. SA și prin intermediul societății lui a

ridicat în zilele de 16 aprilie 1999 vopsea în valoare de 248.065.124 lei,

pentru care a emis fila C.E.C. fără acoperire scadentă la 6 mai 1999, la 29

aprilie 1999, a ridicat marfă în valoare de 431.871.124 lei pentru care a emis

fila C.E.C. fără acoperire, scadentă la 25 mai 1999, iar la data de 6 mai 1999,

de asemenea, a ridicat vopsea în valoare de 229.268.256 lei, emițând tot o filă

C.E.C. fără acoperire, scadentă la 31 mai 1999.

Ulterior, la data când SC S.I. SRL a

introdus la plată filele C.E.C., B.T. le-a refuzat ca urmarea lipsei

disponibilului în cont.

Inculpatul în aceiași modalitate a

emis o comandă către SC A. SA Focșani, iar la data de 21 mai 1999 a cumpărat

carne în valoare de 151.400.158 lei emițând o filă C.E.C. tot fără acoperire,

scadentă la 28 mai 1999, apoi a vândut marfa și a încasat prețul, dar nu l-a

depus în cont.

Sentința a fost apelată de către

inculpatul I.G., iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală

nr. 139 din 21 martie 2002, a admis apelul, a desființat parțial sentința și

rejudecând pe fond, a înlăturat aplicarea art. 74 și art. 61 C. pen. și în baza

art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, conform art. 86

2

C. pen., punând în vedere inculpatului obligația respectării dispozițiilor art.

86

3

alin. (1) lit. a) și d) C. pen. și ale prevederilor art. 86

4

din același cod.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a dispus ca onorariul de avocat,

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să se plătească din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța de apel motivează că

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, după comiterea faptelor a

avut un comportament corespunzător, a regretat faptele și a precizat că s-a

lăsat influiențat de ceilalți doi inculpați (judecați într-un alt dosar), care

au și beneficiat din infracțiune de sume mari de bani, avându-se în vedere și

vârsta inculpatului, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără

executarea pedepsei în regim de detenție, prin suspendarea executării pedepsei,

sub supraveghere.

Împotriva deciziei instanței de

apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând-o pentru aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen.,

susținându-se, în esență, că aplicarea acestor dispoziții fac să nu se

realizeze scopul pedepsei, astfel cum este reglementată de prevederile art. 52

C. pen.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C.

pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se

urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept

și față de regulile de conviețuire socială.

Pe de altă parte, potrivit art. 86

1

C. proc. pen., suspendarea pedepsei sub supraveghere poate fi acordată, dacă se

apreciază, ținându-se seama de persoana condamnatului, de comportamentul său

după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment

pentru acesta, și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai

săvârși noi infracțiuni.

Or, comportarea ulterioară a

inculpatului I.G. nu poate fi considerată ca bună, deoarece la urmărirea penală

și-a dat o adresă a domiciliului la care nu mai locuia efectiv de peste 20 ani,

cea ce a determinat mai multe amânări a judecării cauzei la prima instanță.

A încercat să se și sustragă

răspunderii penale, după comiterea faptei plecând în Germania.

În fața primei instanțe a avut o

atitudine oscilantă, în sensul că după ce inițial a recunoscut faptele

imputate, inculpatul a negat orice implicare a sa în problema cărnii de pui,

iar cu privire la celelalte fapte de înșelăciune, a încercat să arunce vina

principală asupra celorlalți inculpați.

Nu poate fi ignorată nici

perseverența infracțională a inculpatului, manifestată prin comiterea a mai

multor fapte de înșelăciune, în baza unei rezoluții delictuoase unice și nici

modul în care a procedat, precum și faptul că nu a acoperit nimic din

prejudiciul cauzat.

Instanța de apel, neținând seama în

suficientă măsură de aceste elemente, a concluzionat greșit că scopul pedepsei

va putea fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenție, numai prin

suspendarea executării sub supraveghere.

Ori, este evident, față de datele

cauzei că, pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., se

impune ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție.

Așadar, greșit instanța de apel, a

admis apelul declarat de inculpat și a dispus executarea pedepsei sub

supraveghere, conform art. 86

1

din C. pen.

Greșeala instanței de apel

constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1), pct. 14 C. proc.

pen.

În consecință, urmează ca în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casa decizia atacată și a

respinge apelul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinței, apelul fiind

greșit admis.

Totodată, urmează a dispune plata

onorariului de avocat oficiu, din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

139 din 21 martie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul

I.G.

Casează decizia, în sensul că

respinge apelul inculpatului declarat împotriva sentinței penale nr. 214 din 13

noiembrie 2001 a Tribunalului Teleorman, hotărâre pe care o menține.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.