ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2002 sub nr. 1883 pe rolul Tribunalului Harghita, Composesoratul Ciucsângeorgiu în contradictoriu cu D.S. Harghita din cadrul R.N.P. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța - să anuleze dispoziția nr. 95 din 16 aprilie 2002 emisă de către pârâtă și să o oblige pe aceasta să emită o altă decizie, prin care să restituie în natură imobilul-teren și construcții - situat în comuna Ciucsângeorgiu, înscris în C.F. nr.4534 nr.top 2804 și 2805. - să oblige pârâta la plata unor daune cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data emiterii deciziei de restituire a imobilului; - să se instituie un sechestru judiciar asupra bunului.

Pârâta a formulat o întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului și, în subsidiar, în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului, să se constate un drept de retenție al său până la achitarea de către reclamant a cheltuielilor necesare și utile pe care le-a făcut pentru imobil, în valoare de 294.493.792 lei, cu aplicarea ratei inflației la data plății. Prin sentința civilă nr. 1311 din 25 septembrie 2002, Tribunalul Harghita a respins acțiunea principală și cererea reconvențională. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, această dovadă neputându-se face în cazul în speță decât cu înscrierea înC.F.

Pe cale de consecință a fost respinsă și cererea reconvențională întrucât nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul susținând în esență că instanța de fond a reținut greșit că dovada dreptului de proprietate se face doar cu cartea funciară, deși practica judecătorească ivită în aplicarea Legii nr. 10/2001 acceptă orice mijloc de probe și solicită ca în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ. să se completeze probele în condițiile art. 292 C. proc. civ. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 14 A din 25 februarie 2003 a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus anularea dispoziției nr. 95 din 16 aprilie 2002 emise de D.S.

Harghita și restituirea în natură a imobilului în litigiu. A respins cererea reconvențională și celelalte capete de cerere din acțiunea principală. S-a reținut de către instanța de apel că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la R.J. proprietara tabulară în anul 1928 (deși actul de vânzare-cumpărare nu a fost înscris în C.F.) dar a stăpânit imobilul continuu și neîntrerupt până la desființarea composesoratelor.

Se mai reține, avându-se în vedere sentința civilă nr. 1445 din 2 decembrie 1988 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a fost admisă plângerea Inspectoratului Silvic Harghita și a fost anulată încheierea notarială de înscriere a dreptului de administrare directă a Consiliului popular al comunei Ciucsângeorgiu asupra imobilului în litigiu, că aceasta a aparținut reclamantului până în anul 1948. În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a apreciat că pretențiile materiale formulate de către pârâtă, pe de o parte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele se restituie în natură libere de orice sarcini. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ. Se susține că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut respectiv restituirea în natură a imobilului cu toate că reclamantul atât prin acțiune cât și prin motivele de apel solicitase obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție prin care să restituie imobilul. Se mai susține că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea nearătând care sunt considerentele pe care le-a avut în vedere pentru a aprecia că reclamantul este proprietar asupra imobilului care a fost restituit și dacă acesta poate fi identificat. O ultimă susținere este în legătură cu faptul că instanța nu a aplicat corect legea, încălcând prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și cele privitoare la dovedirea titlului de proprietate în regiunile unde există C.F.

Recursul este fondat. Este de reținut în primul rând că în speță instanțele de fond și apel nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt și ca atare Curtea nu poate, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., să se pronunțe asupra fondului cauzei. Urmează a reține că susținerile recurentei sunt întemeiate; astfel în cauză nu s-a analizat dacă motivele pentru care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului sunt fondate. În acest sens era necesar a se stabili dacă reclamantul era persoana îndreptățită, în condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, deci dacă era sau nu continuatoarea persoanei juridice desființate.

Totodată dacă vechea persoană juridică desființată era proprietara imobilului în litigiu, în lipsa unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietara tabulară R.J. și a unei mențiuni în C.F. Aceste împrejurări nu au fost stabilite prin probe în cauză, hotărârea instanței de apel invocând cu privire la dreptul de proprietate niște situații de fapt menționate în considerentele unei hotărâri pronunțate în contradictoriu cu alte părți, având alt obiect și altă cauză. Instanța de apel nu s-a preocupat nici de împrejurarea dacă în cauză astfel cum s-a reținut în dispoziția nr. 95/2002 a cărei anulare se cere, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neadministrând probe în acest sens.

În plus prin hotărârea instanței de apel s-a acordat reclamantului ceea ce nu s-a cerut, respectiv ca instanța să restituie imobilul și nu ca instanța să oblige pe pârâtă să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună restituirea imobilului, astfel cum reclamantul solicitase în mod expres prin acțiune și prin motivele de apel încălcându-se principiul disponibilității. Distinct de cele mai înainte arătate urmează a mai reține că în orice caz imobilul în litigiu, din lipsa probatoriului, nici nu a fost exact determinat. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași curți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta R.N.P. D.S. Harghita împotriva deciziei civile nr. 14/A din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.