ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie

2002 sub nr. 1883 pe rolul Tribunalului Harghita, Composesoratul Ciucsângeorgiu

în contradictoriu cu D.S. Harghita din cadrul R.N.P. a solicitat instanței ca

prin hotărârea pe care o va pronunța

- să anuleze dispoziția nr. 95 din 16 aprilie

2002 emisă de către pârâtă și să o oblige pe aceasta să emită o altă decizie,

prin care să restituie în natură imobilul-teren și construcții - situat în

comuna Ciucsângeorgiu, înscris în C.F. nr.4534 nr.top 2804 și 2805.

- să oblige pârâta la plata unor daune

cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii

și până la data emiterii deciziei de restituire a imobilului;

- să se instituie un sechestru judiciar asupra

bunului.

Pârâta a formulat o întâmpinare și cerere

reconvențională prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului și, în

subsidiar, în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului,

să se constate un drept de retenție al său până la achitarea de către reclamant

a cheltuielilor necesare și utile pe care le-a făcut pentru imobil, în valoare

de 294.493.792 lei, cu aplicarea ratei inflației la data plății.

Prin sentința civilă nr. 1311 din 25 septembrie

2002, Tribunalul Harghita a respins acțiunea principală și cererea

reconvențională.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, această

dovadă neputându-se face în cazul în speță decât cu înscrierea înC.F.

Pe cale de consecință a fost respinsă și cererea reconvențională

întrucât nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul susținând în esență că instanța de fond a reținut greșit că dovada

dreptului de proprietate se face doar cu cartea funciară, deși practica

judecătorească ivită în aplicarea Legii nr. 10/2001 acceptă orice mijloc de

probe și solicită ca în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ. să se completeze

probele în condițiile art. 292 C. proc. civ.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă

nr. 14 A din 25 februarie 2003 a admis apelul, a schimbat în parte sentința

apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus

anularea dispoziției nr. 95 din 16 aprilie 2002 emise de D.S. Harghita și

restituirea în natură a imobilului în litigiu.

A respins cererea reconvențională și celelalte

capete de cerere din acțiunea principală.

S-a reținut de către instanța de apel că

reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de

la R.J. proprietara tabulară în anul 1928 (deși actul de vânzare-cumpărare nu a

fost înscris în C.F.) dar a stăpânit imobilul continuu și neîntrerupt până la

desființarea composesoratelor.

Se mai reține, avându-se în vedere sentința

civilă nr. 1445 din 2 decembrie 1988 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a

fost admisă plângerea Inspectoratului Silvic Harghita și a fost anulată

încheierea notarială de înscriere a dreptului de administrare directă a

Consiliului popular al comunei Ciucsângeorgiu asupra imobilului în litigiu, că

aceasta a aparținut reclamantului până în anul 1948.

În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a

apreciat că pretențiile materiale formulate de către pârâtă, pe de o parte nu

au fost dovedite, iar pe de altă parte conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

imobilele se restituie în natură libere de orice sarcini.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța de apel a acordat ceea ce

nu s-a cerut respectiv restituirea în natură a imobilului cu toate că

reclamantul atât prin acțiune cât și prin motivele de apel solicitase obligarea

pârâtei să emită o nouă dispoziție prin care să restituie imobilul.

Se mai susține că instanța de apel nu și-a motivat

hotărârea nearătând care sunt considerentele pe care le-a avut în vedere pentru

a aprecia că reclamantul este proprietar asupra imobilului care a fost

restituit și dacă acesta poate fi identificat.

O ultimă susținere este în legătură cu faptul că

instanța nu a aplicat corect legea, încălcând prevederile art. 3 lit. c) din

Legea nr. 10/2001 și cele privitoare la dovedirea titlului de proprietate în

regiunile unde există C.F.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că în speță

instanțele de fond și apel nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt și ca

atare Curtea nu poate, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ.,

să se pronunțe asupra fondului cauzei.

Urmează a reține că susținerile recurentei sunt

întemeiate; astfel în cauză nu s-a analizat dacă motivele pentru care s-a

refuzat restituirea în natură a imobilului sunt fondate.

În acest sens era necesar a se stabili dacă

reclamantul era persoana îndreptățită, în condițiile art. 3 lit. c) din Legea

nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, deci dacă

era sau nu continuatoarea persoanei juridice desființate.

Totodată dacă vechea persoană juridică

desființată era proprietara imobilului în litigiu, în lipsa unui contract de

vânzare-cumpărare încheiat cu proprietara tabulară R.J. și a unei mențiuni în

C.F.

Aceste împrejurări nu au fost stabilite prin

probe în cauză, hotărârea instanței de apel invocând cu privire la dreptul de

proprietate niște situații de fapt menționate în considerentele unei hotărâri

pronunțate în contradictoriu cu alte părți, având alt obiect și altă cauză.

Instanța de apel nu s-a preocupat nici de

împrejurarea dacă în cauză astfel cum s-a reținut în dispoziția nr. 95/2002 a

cărei anulare se cere, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, neadministrând probe în acest sens.

În plus prin hotărârea instanței de apel s-a

acordat reclamantului ceea ce nu s-a cerut, respectiv ca instanța să restituie

imobilul și nu ca instanța să oblige pe pârâtă să emită o nouă dispoziție prin

care să se dispună restituirea imobilului, astfel cum reclamantul solicitase în

mod expres prin acțiune și prin motivele de apel încălcându-se principiul

disponibilității.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a

mai reține că în orice caz imobilul în litigiu, din lipsa probatoriului, nici

nu a fost exact determinat.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte

arătate, urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași curți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta R.N.P. D.S. Harghita

împotriva deciziei civile nr. 14/A din 25 februarie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2004.