ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4266/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 martie 2000 reclamantul F.P.S. București a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Târgu Jiu la plata sumei de 264.325.078 lei cu titlu de dividende aferente anilor 1996–1997 și la dobânda comercială aferentă de 174.467.594 lei calculată în raport de nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Tribunalul Gorj prin sentința nr. 204 din 28 aprilie 2000 a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata dividendelor, respingând capătul de cerere privind daunele interese. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de acționar cât și a faptului că adunarea generală a acționarilor a hotărât plata dividendelor aferente anului 1996 și 1997 dar pârâta nu a respectat obligația de plată.

În ceea ce privește al doilea capăt de acțiune s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada exigibilității creanței, nici a prejudiciului suferit. Împotriva sentinței, reclamantul F.P.S. București a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 43 C. com. și a nesocotit probele cauzei. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 1716 din 15 decembrie 2000 a admis apelului reclamantului, a schimbat hotărârea și admițând capătul de acțiune privind plata dobânzilor a obligat pârâta la plata sumei de 174.476.594 lei cu titlu de dobânzi cu motivarea că dreptul de creanță al reclamantului este de natură comercială, derivă dintr-un raport juridic de drept comercial, potrivit art. 3 C. com.

constă într-o sumă de bani stabilită în mod cert în hotărârile celor două adunări generale pe baza datelor din bilanțul contabil și este exigibilă la data la care s-au aprobat și înregistrat la Registrul Comerțului. În termen legal, pârâta S.C. A. S.A. Târgu Jiu a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel arătând că ordonator principal de credite era intimata – reclamantă care era în măsură să hotărască ce datorii vor fi plătite cu prioritate, lăsându-le astfel posibilitatea de a plăti alte datorii și abia apoi pe cele datorate față de intimată care era și acționar majoritar. Printr-un alt motiv de recurs se susține de la data la care intimata și-a cesionat acțiunile către S.I.F.

OLTENIA, nu a notificat-o pe aceasta sau chiar pe recurentă cu privire la datoria neachitată, cu toate că exista o înțelegere anterioară, că plata contravalorii dividendelor se va face atunci când există posibilitatea de plată, lăsându-i astfel posibilitatea de refinanțare a activității. Recurenta pârâtă prin concluziile scrise depuse la data de 26 iunie 2002 contestă cuantumul dobânzilor dar această critică nu poate fi analizată fiind formulată peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Pentru motivele arătate recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și menținerea soluției instanței de fond. În drept recursul a fost motivat în temeiul art. 304 pct. 7 – 11 C. proc.

civ. Analizând decizia atacată în raport de motivele de recurs formulate cât și de actele și lucrările aflate la dosar, se constată că hotărârea este temeinică și legală, instanța de apel corect a reținut că dreptul de creanță al reclamantului este de natură comercială, derivând dintr-un raport comercial potrivit art. 3 C. com., constă într-o sumă de bani care a fost stabilită cert prin hotărârile Adunării Generale a Acționarilor din 14 aprilie 1997, respectiv 10 aprilie 1998, pe baza datelor din bilanțurile contabile și exigibilă la data aprobării și înregistrării bilanțurilor la Registrul Comerțului. Așadar, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat iar cuantumul acestora se stabilește de Adunarea Generală a Acționarilor odată cu aprobarea bilanțului contabil (art. 111 din Legea nr. 31/1990).

În cazul nerespectării obligației de plată a dividendelor, debitorul datorează dobânzi care sunt daune interese moratorii. Art. 43 C. com. prevede: „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”. În ceea ce privește critica formulată la data de 27 iunie 2002, privind cuantumul dobânzilor acordate, se constată că este tardiv formulată și în consecință nu poate fi analizată. În concluzie, având în vedere că hotărârea atacată este temeinică și legală, urmează a se respinge recursul declarat de pârâtă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 1716 din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.