ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 10 noiembrie 2000, reclamantul D.M.

a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC

R. SA și Ministerul de Finanțe, pentru a se dispune restituirea sumei

reprezentând prețul apartamentului situat în București, la valoarea actuală de

circulație, cu dobânzile aferente, instituirea unui drept de retenție până la

achitarea sumei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în anul 1990 a făcut un schimb de locuință și, la 13 mai 1991 a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1275/1991, cu R.I., sucursala

Pajura, în baza Legii nr. 61/1991 plătind prețul de 81.873 lei, care ulterior a

fost anulat, conform sentinței civile nr. 15.651 din 19 septembrie 2000 a

Judecătoriei sectorului 1.

Prin sentința civilă nr. 3523 din 22

martie 2001, Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, conform

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și a reținut că valoarea pretențiilor este

de 270.057.000 lei, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză

dintr-un alt dosar.

După declinare la termenul din 20

noiembrie 2001, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat

restituirea prețului actualizat, iar instanța a încuviințat efectuarea unei

expertize în acest scop stabilindu-se o valoare de 75.557.129 lei.

Conform sentinței civile nr. 852 F

din 3 iunie 2002, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a respins

acțiunea astfel cum a fost precizată reținând, că pârâtul Consiliul General al

Municipiului București, nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în

contractul de vânzare-cumpărare, iar Ministerului Finanțelor Publice nu-i

incumbă obligația de restituire a prețului, nefiind întrunite condițiile art.

1337 C. civ., referitoare la răspunderea pentru evicțiune.

Prin decizia nr. 502 de la 10

decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a admis

apelul reclamantului, a anulat sentința civilă nr. 852 din 3 iunie 2002, și prin

evocarea fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului General al Municipiului București.

A admis cererea formulată împotriva

pârâtului Consiliul General al Municipiului București pe care l-a obligat să

plătească reclamantului suma de 75.557.129 lei, reprezentând preț actualizat.

S-a motivat că pârâtului Consiliul

General al Municipiului București îi incumbă obligația de plată a sumei de 75.557.129

lei, stabilită conform expertizei contabile, reprezentând prețul actualizat

până în februarie 2002 a sumei inițiale de 81.873 lei cu aplicarea indicelui

ratei de schimb valutar și a parității leu/dolar SUA raportat la momentul

inițial al încheierii actului (13 mai 1991).

Ca efect al aplicării principiului

restitutio

in integrum

, acțiunea reclamantului a fost admisă în contradictoriu cu

acest pârât, deoarece, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în

temeiul Decretului-lege nr. 61/1990, iar imobilul în litigiu a făcut parte din

domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, respectiv al

Municipiului București, în numele căruia a acționat instituția abilitată a

înstrăina apartamentul (R.I. RA), pe baza mandatului special, conform art. 5

din acest act normativ.

Cererea de chemare în judecată a

fost însă respinsă față de pârâtele SC R. SA și Ministerul Finanțelor Publice,

apreciindu-se că acestea nu au avut legitimare procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal

de Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel în mod eronat s-a reținut

culpa Consiliului General al Municipiului București pentru anularea contractului

de vânzare-cumpărare, în cauza dedusă judecății Consiliul General al

Municipiului București fiind reprezentat de Administrația Fondului Imobiliar și

a arătat că, în lipsa culpei procesuale pârâtul nu putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat în temeiul unui

motiv de ordine publică, ce a fost invocat și pus în discuția părților conform

art. 306 C. proc. civ.

Reclamantul D.M. a investit instanțele,

cu o acțiune în restituirea prețului apartamentului dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în baza Decretului-lege nr. 61/1990.

Judecătoria sectorului 1 a apreciat

în baza unei expertize extrajudiciare, că valoarea apartamentului este de

270.058.000 lei.

Competența materială (

rationae

materiae

) presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, iar

normele care reglementează sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul

atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea

sau natura cererii) și au caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni

să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței.

Competența după valoarea litigiului

este de ordine publică și nu poate fi invocată în orice fază a procesului.

În cazul dedus judecății, s-a

solicitat restituirea prețului actualizat, de 81.873 lei ce a fost plătit în

baza contractului de vânzare-cumpărare. Acest preț, stipulat în contractul nr.

1275/I/91 încheiat între R.I., sucursala P., și D.M. a fost actualizat conform

expertizei contabile în dosarul nr. 3211/2001 al Tribunalului București, la

suma de 75.557.129 lei.

Potrivit art. 2 pct. 1, lit. b) C.

proc. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalele erau

competente să judece în primă instanță „ procesele și cererile privind drepturi

și obligații rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect are o

valoare de peste 150.000.000 lei”.

Ca atare, greșit Judecătoria

sectorului 1 București, s-a desesizat, iar tribunalul cu încălcarea normelor

referitoare le competența după materie a soluționat acțiunea, ca instanță de

fond.

În consecință, conform art. 304 pct.

3, raportat la art. 306 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite

recursul, va casa toate hotărârile pronunțate în cauză și va trimite cauza spre

rejudecare, aceleiași judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul

General împotriva deciziei nr. 502 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV – a civilă.

Casează decizia, sentința nr. 852/F

din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, precum și

sentința civilă nr. 3523 din 22 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 1

București și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie, ca

instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2004.