ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 10 noiembrie 2000, reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC R. SA și Ministerul de Finanțe, pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând prețul apartamentului situat în București, la valoarea actuală de circulație, cu dobânzile aferente, instituirea unui drept de retenție până la achitarea sumei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1990 a făcut un schimb de locuință și, la 13 mai 1991 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1275/1991, cu R.I., sucursala Pajura, în baza Legii nr. 61/1991 plătind prețul de 81.873 lei, care ulterior a fost anulat, conform sentinței civile nr. 15.651 din 19 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1. Prin sentința civilă nr. 3523 din 22 martie 2001, Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și a reținut că valoarea pretențiilor este de 270.057.000 lei, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză dintr-un alt dosar.

După declinare la termenul din 20 noiembrie 2001, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat restituirea prețului actualizat, iar instanța a încuviințat efectuarea unei expertize în acest scop stabilindu-se o valoare de 75.557.129 lei. Conform sentinței civile nr. 852 F din 3 iunie 2002, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată reținând, că pârâtul Consiliul General al Municipiului București, nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare, iar Ministerului Finanțelor Publice nu-i incumbă obligația de restituire a prețului, nefiind întrunite condițiile art. 1337 C. civ., referitoare la răspunderea pentru evicțiune.

Prin decizia nr. 502 de la 10 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a admis apelul reclamantului, a anulat sentința civilă nr. 852 din 3 iunie 2002, și prin evocarea fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București. A admis cererea formulată împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București pe care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 75.557.129 lei, reprezentând preț actualizat.

S-a motivat că pârâtului Consiliul General al Municipiului București îi incumbă obligația de plată a sumei de 75.557.129 lei, stabilită conform expertizei contabile, reprezentând prețul actualizat până în februarie 2002 a sumei inițiale de 81.873 lei cu aplicarea indicelui ratei de schimb valutar și a parității leu/dolar SUA raportat la momentul inițial al încheierii actului (13 mai 1991). Ca efect al aplicării principiului restitutio in integrum , acțiunea reclamantului a fost admisă în contradictoriu cu acest pârât, deoarece, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990, iar imobilul în litigiu a făcut parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, respectiv al Municipiului București, în numele căruia a acționat instituția abilitată a înstrăina apartamentul (R.I.

RA), pe baza mandatului special, conform art. 5 din acest act normativ. Cererea de chemare în judecată a fost însă respinsă față de pârâtele SC R. SA și Ministerul Finanțelor Publice, apreciindu-se că acestea nu au avut legitimare procesuală pasivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel în mod eronat s-a reținut culpa Consiliului General al Municipiului București pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, în cauza dedusă judecății Consiliul General al Municipiului București fiind reprezentat de Administrația Fondului Imobiliar și a arătat că, în lipsa culpei procesuale pârâtul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat în temeiul unui motiv de ordine publică, ce a fost invocat și pus în discuția părților conform art. 306 C. proc. civ. Reclamantul D.M. a investit instanțele, cu o acțiune în restituirea prețului apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Decretului-lege nr. 61/1990. Judecătoria sectorului 1 a apreciat în baza unei expertize extrajudiciare, că valoarea apartamentului este de 270.058.000 lei. Competența materială ( rationae materiae ) presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, iar normele care reglementează sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) și au caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței.

Competența după valoarea litigiului este de ordine publică și nu poate fi invocată în orice fază a procesului. În cazul dedus judecății, s-a solicitat restituirea prețului actualizat, de 81.873 lei ce a fost plătit în baza contractului de vânzare-cumpărare. Acest preț, stipulat în contractul nr. 1275/I/91 încheiat între R.I., sucursala P., și D.M. a fost actualizat conform expertizei contabile în dosarul nr. 3211/2001 al Tribunalului București, la suma de 75.557.129 lei. Potrivit art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalele erau competente să judece în primă instanță „ procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei”.

Ca atare, greșit Judecătoria sectorului 1 București, s-a desesizat, iar tribunalul cu încălcarea normelor referitoare le competența după materie a soluționat acțiunea, ca instanță de fond. În consecință, conform art. 304 pct. 3, raportat la art. 306 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa toate hotărârile pronunțate în cauză și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr. 502 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Casează decizia, sentința nr. 852/F din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, precum și sentința civilă nr. 3523 din 22 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2004.