ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5462/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5462/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 804 din 15 iunie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul I.V. la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 39 C. pen., s-a contopit în pedeapsa aplicată și pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 607/2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, inculpatul urmând să execute 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., și s-a dedus prevenția de la 19 februarie 2004. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În ziua de 18 februarie 2004, I.V.
din București a fost contactat pentru a-i vinde droguri, de denunțătorul acoperit sub numele de G. Inculpatul a fost surprins, după ce a schimbat o serie de bancnote însemnate că a aruncat pe fereastră numitului G. 5 doze de heroină. La percheziție, organele de poliție au găsit printre bancnotele predate de inculpat, 2 bancnote înseriate, iar pe mâinile sale s-au depistat urme de praf galben fluorescent. Prin decizia penală nr. 551/ A din 23 iulie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, revocând beneficiul grațierii pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 607 din 15 aprilie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, a dispus ca, restul rămas neexecutat din aceasta, să se execute pe lângă pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, în total 13 ani și 6 luni.
S-a computat prevenția de la 19 februarie 2004 și reținerea de 24 ore de la 3 februarie 2003. Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care, personal și prin apărător, a cerut reducerea pedepsei aplicate avându-se în vedere faptul că a avut o atitudine sinceră, la urmărirea penală și în instanța de judecată. Recursul este nefondat. Examinând actele dosarului, se constată că prima instanță și cea de control judiciar au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport de care au stabilit corect încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat. Înalta Curte apreciază că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.V.
de către instanța de apel, au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă corect individualizată, raportată la pericolul social deosebit al faptei comise și la circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, fără ocupație, consumator de droguri. Ca atare, în mod corect s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este necesară scopului prevăzut de art. 52 C. pen., pentru prevenirea săvârșirii unor alte asemenea fapte antisociale și educarea sa. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatând neîndeplinită cerința motivului de recurs invocat de inculpat, iar din examinarea din oficiu a hotărârii atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 551/ A din 23 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii preventive de 24 de ore din data de 3 februarie 2003 și al arestării preventive de la 19 februarie 2004 la 25 octombrie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.