ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12

martie 2001, reclamantul M.V. a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 116.930

din 13 aprilie 2000 și a hotărârii nr. 926 din 25 august 2000, acte întocmite de

pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj, motivând că este eronat calculul

drepturilor sale de pensie și că s-a procedat nelegal la schimbarea bazei de

calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, a pronunțat sentința nr. 627 din 4 iulie 2003, prin care a admis

a acțiunea, a anulat decizia nr. 116,930 din 13 aprilie 2000 și hotărârea nr. 926

din 25 august 2000, obligând Casa Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă

decizie de pensionare a reclamantului, pentru o pensie în sumă de 1.118.124

lei, la nivelul lunii mai 1998.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, pe baza înscrisurilor prezentate de părți și a concluziilor

expertizei de specialitate efectuate în cauză, că pârâta a stabilit eronat

dreptul reclamantului la o pensie în sumă de 889.403 lei, cu începere din luna

mai 1998, deși la aceeași dată, cuantumul corect al pensiei era în sumă de

1.118.124 lei, calculat în raport cu salariile negociate din perioada 1988 –

1993 și de deducerile prevăzute de H.G. nr. 565/1996.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj,

solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare, s-a

invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 3/1977, astfel

cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 49/1992, motivându-se că

instanța de fond a considerat activitate salarizată, și perioada de șomaj a

intimatului care, nefiind o perioadă de contribuție la asigurările sociale de

stat, nu poate fi inclusă în baza de calcul a drepturilor de pensie. În

susținerea acestui prim motiv de casare, recurenta a depus la dosar, adresa nr.

226/MT din 20 martie 1998, prin care Ministerul Muncii și Protecției Sociale –

Direcția Metodologie și Asigurări Sociale, s-a pronunțat cu privire la modul de

aplicare a prevederilor legale sus-menționate.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

s-a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile H.G. nr. 565/1996, pentru

că din sumele acordate prin negociere, intimatului, nu au fost deduse indexările

și compensările primite, conform programului informatic transmis de Ministerul

Muncii și Protecției Sociale, cu Nota nr. 78413/1997.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant M.V. are dreptul

la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, cu începere de la data de 1

mai 1998, însă cuantumul drepturilor de pensie a fost revizuit de recurentă,

prin decizia nr. 116.930 din 13 aprilie 2000, contestată în prezenta cauză, cu

privire la perioada folosită ca bază de calcul și la media lunară a salariului

de bază din această perioadă.

Instanța de fond a apreciat corect

că este nejustificat refuzul recurentei de a stabili pensia intimatului, prin

folosirea ca bază de calcul, a primilor 5 ani lucrați consecutiv din perioada 1

mai 1988 – 1 mai 1998, care reprezintă ultimii 10 ani de activitate.

Apărarea recurentei pârâte formulată

la instanța de fond și reiterată în primul motiv de recurs, potrivit căreia

perioada respectivă nu poate fi reținută ca bază de calcul datorită întreruperii

activității în lunile în care intimatul a fost șomer, apare ca fiind lipsită de

temei legal.

În art. 1 din H.G. nr. 565/1996, s-a

prevăzut că baza de calcul a pensiilor stabilite după data de 1 august 1996, se

constituie din veniturile primilor 5 ani lucrați consecutiv, din ultimii 10 ani

de activitate.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 1/1991,

republicată, perioada pentru care o persoană este îndreptățită să primească

ajutor de șomaj, constituie vechime în muncă și în aceeași unitate.

Față de aceste dispoziții legale,

care califică perioada de șomaj, ca fiind vechime în muncă și în aceeași unitate,

rezultă că perioada respectivă este asimilată celei în care o persoană s-a

aflat în activitate și poate fi avută în vedere la determinarea ultimilor 10

ani de activitate, în funcție de care se stabilește baza de calcul a pensiei.

Cum în perioada 1 octombrie 1997 - 1

mai 1998, când intimatul s-a aflat în șomaj, a avut loc numai întreruperea, și

nu încetarea activității sale, este judicioasă concluzia primei instanțe că

intervalul de timp cuprins între 1 mai 1988 și 1 mai 1998, reprezintă ultimii

10 ani de activitate.

Împrejurarea că această perioadă de

10 ani a fost întreruptă datorită șomajului, este lipsită de relevanță,

întrucât nu a intervenit încetarea activității și condiția anilor lucrați

consecutiv este prevăzută de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 565/1996, numai

pentru primii 5 ani, care reprezintă baza de calcul a pensiei, și nu pentru ultimii

10 ani de activitate.

De asemenea, este fără relevanță

împrejurarea că în perioada de șomaj, intimatul nu a realizat venituri

salariale și nu a plătit contribuția de asigurări sociale, dat fiind că textul

de lege sus-menționat nu prevede asemenea condiții pentru recunoașterea

vechimii în muncă și ajutorul de șomaj încasat în perioada respectivă nu intră

în calculul drepturilor de pensie.

Interpretarea dată dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 3/1977 și art. 15 din Legea nr. 1/1991, prin Nota nr. 226/MT

din 20 martie 1998, emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nu poate

fi reținută în soluționarea prezentei cauze, întrucât acest act administrativ cu

caracter normativ nu a fost publicat și nu este de același nivel cu normele

legale interpretate, astfel cum se prevede în art. 10 alin. final și art. 65 alin.

(1) din Legea nr. 24/2000.

În consecință, instanța de fond a

constatat corect că intimatul are dreptul la stabilirea pensiei pentru muncă depusă

și limită de vârstă, în funcție de veniturile salariale încasate în perioada 1

mai 1988 – 1 mai 1993, și nu pe baza veniturilor din perioada 1987 - 1992,

determinată nelegal de recurentă, prin decizia de revizuire.

Cel de-al doilea motiv de recurs

este, de asemenea, nefondat, constatându-se că drepturile de pensie cuvenite

intimatului au fost stabilite de instanța de fond, printr-o corectă apreciere a

probelor administrate, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 565/1996. De

altfel, în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a susținut numai că

raportul de expertiză efectuat în cauză nu a avut în vedere programul

informatic transmis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu Nota nr. 78413/1997,

fără a se preciza prevederile H.G. nr. 565/1996, care se consideră a fi fost

încălcate și care au fost erorile de calcul în determinarea pensiei, reținută

în hotărârea atacată, ca fiind datorată intimatului, cu începere de la data de

1 mai 1988.

Față de considerentele expuse și

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Gorj împotriva sentinței civile nr. 627 din 4 iulie 2003, a

Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2004.