ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 256 din 11 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 722/2003, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei rezultante.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la 18 noiembrie 2002 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpat cantitățile de 0,05 grame heroină și 0,56 grame heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator.

S-a constatat că proba nr. 2 (o seringă hipodermică) a fost distrusă și proba nr. 3 (o țigaretă care conținea cannabis în amestec cu tutun) a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor sume de bani: 3.000.000 lei, 10 Euro și 50 dolari S.U.A., ridicate cu ocazia percheziției domiciliare și a unui telefon, culoare negru cu argintiu.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 2.600.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat că la data de 18 noiembrie 2002, organele de poliție din cadrul I.G.P. B.C.C.O.A.B. au efectuat o percheziție la imobilul situat în B.,  unde domicilia fără forme legale inculpatul S.M.

Potrivit procesului verbal de percheziție domiciliară, inculpatul a indicat organelor de poliție pe o măsuță din sufragerie două punguțe din celofan alb, transparent, ce conțineau o substanță purvelurentă de culoare cafenie, o seringă ce conținea un lichid brun-roșcat în valoare de 25 unități, o țigară confecționată artizanal dintr-o hârtie transparentă, despre toate acestea inculpatul declarând că ele conțin heroină, respectiv cannabis și că le deține pentru consum propriu.

Au mai fost găsite 14 punguțe în interiorul unei cutii de TIC-TAC, aflată într-un săculeț textil așezat pe canapeaua din sufragerie, inculpatul declarând, de asemenea, că le are pentru consum propriu și conțin heroină.

În același proces-verbal se arată că o persoană pe nume „B.” a solicitat prin telefon achiziționarea unei bile și după aproximativ 10 minute la ușa apartamentului s-a prezentat un tânăr identificat în persoana martorului S.M.B.

În ce privește infracțiunea de trafic de droguri, instanța a constatat vinovăția inculpatului, dar nu în modalitatea reținută prin rechizitoriu și nedovedită în cauză, ci în modalitatea altor activități care contravin circulației legale a substanțelor stupefiante.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale inculpatului și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 256 din 11 martie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante.

Parchetul a mai arătat că se impunea confiscarea sumelor de bani ridicate de la domiciliul inculpatului, făcându-se aplicarea art. 17 din Legea nr. 143/2000, precum și aplicare art. 116 C. pen., privind măsura de siguranță a interzicerii în București.

Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece din probele administrate nu rezultă că a comis această infracțiune.

Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că a fost bine individualizată avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și datele personale ale inculpatului, reținerea circumstanțelor atenuante fiind determinată de lipsa antecedentelor penale, atitudine sinceră și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptelor.

În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 17 din Legea 143/2000 referitoare la confiscarea sumelor găsite în locuința inculpatului s-a apreciat că atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste sume provin din comiterea infracțiunii în mod corect prima instanță nu a dispus confiscarea.

Corect a procedat aceeași instanță și atunci când nu a luat față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a se afla în anumite localități, prevăzută de art. 116 C. pen., avându-se în vedere datele ce-l caracterizează pe inculpat.

Cu privire la apelul inculpatului instanța de apel a reținut că în cauză sunt probe suficiente care demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea traficului de droguri și anume declarația martorului S.M.B., coroborată cu recunoașterea inculpatului care a relatat că a oferit droguri și altor persoane pe care le cunoștea pentru a-i ajuta atunci când rămâneau fără droguri și cu procesele verbale încheiate de organele de poliție cu ocazia percheziției.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Parchetul a criticat hotărârea pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului și greșita aplicare a dispozițiilor art. 169 C. proc. pen.

Se susține că în cauză se impune aplicarea față de inculpat a unor pedepse în limitele prevăzute de lege și înlăturarea circumstanțelor atenuante care în opinia parchetului reprezintă în speță doar elemente care îndreptățesc instanțele să aplice pedepse apropiate de minim, dar nu justifică coborârea acestora sub minimul special prevăzut de lege.

Referitor la cea de-a doua critică ce vizează greșita restituire către inculpat a unor sume de bani și a telefonului mobil ridicate de la locuința acestuia se argumentează, în sensul că atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că sumele de bani au fost obținute din vânzarea dozelor de heroină, iar telefonul mobil a constituit mijlocul prin care inculpatul ținea legătura cu eventualii clienți, se impunea confiscarea atât a banilor respectivi în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000, cât și a telefonului mobil conform art. 118 lit. b) C. pen.

Criticile invocate de inculpat se referă la greșita condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri, despre care susține că nu a săvârșit-o și pentru care nu există dovezi certe de vinovăție.

Recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul Parchetului, Curtea constată, că instanțele au procedat corect atunci când, individualizând pedepsele aplicate inculpatului au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Deși este de necontestat că infracțiunea de trafic de droguri prezintă un pericol social generic ridicat instanțele au avut în vedere și pericolul social concret al faptei comise de inculpat, modul, mijloacele și împrejurările săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit și urmarea produsă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, conduita sa bună avută anterior, atitudinea din timpul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, elementele ce au îndreptățit aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Referitor la neaplicarea de către instanțe a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000 și a art. 118 lit. b) C. pen., este de observat că atâta timp cât instanțele au reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri într-o altă modalitate decât cea reținută în rechizitoriu și nedovedită în cauză și anume sub forma oferirii de droguri altui consumator ca modalitate a activității care contravine circulației legale a substanțelor stupefiante, confiscarea banilor și a telefonului mobil ar fi fost o măsură nelegală.

În opinia instanțelor de fond și de apel ca dealtfel și a Înaltei Curți în speță nu s-a făcut dovada că inculpatul a traficat droguri în modalitatea deținerii de heroină în vederea comercializării ci în modalitatea la care deja ne-am referit.

Ca atare nu s-a demonstrat că banii găsiți la inculpat proveneau din vânzarea drogurilor, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și nici cele ale art. 118 lit. b) C. pen., în legătură cu telefonul mobil.

Ca urmare, Curtea apreciază că instanțele au procedat corect dispunând restituirea către inculpat a bunurilor respective în temeiul art. 169 C. proc. pen.

Cu privire la recursul inculpatului.

Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiunea de trafic de droguri, printre altele, deținerea și orice alte operații privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept.

Din examinarea textului incriminator, rezultă că, pentru existența laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri este suficient să se dovedească prin probe, în mod cert, în sarcina autorului infracțiunii, acțiunea de deținere a acestora în vederea desfășurării unor activități ce contravin circulației legale a stupefiantelor, nu neapărat în vederea comercializării.

În cauză, probele administrate dovedesc în mod cert că inculpatul a desfășurat astfel de activități, în sensul că a deținut droguri pe care le-a oferit spre consum și altor persoane din anturajul său, așa cum dealtfel inculpatul a recunoscut, declarațiile sale coroborându-se cu cele ale martorului S.M.B. și cu procesele verbale de percheziție domiciliară.

Așa fiind, apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu se face vinovat de trafic de droguri nu poate fi primită, probele administrate în cauză dovedind contrariul, astfel că recursul declarat de acesta apare ca nefondat și va respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceeași soluție, de respingere urmează a fi dispusă și față de recursul parchetului, pentru considerentele deja arătate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 327/ A din 5 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 noiembrie 2002 la 8 ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2004.