ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1046/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1046/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 221 din 17

octombrie 2002, Tribunalul Maramureș a condamnat pe:

- inculpatul-parte vătămată M.I. zis

D. la 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73

lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen. și la 2 luni închisoare, pentru infracțiunea

de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) și

art. 76 lit. e) C. pen., conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

- inculpatul T.G. și

- inculpata T.V., ambii la câte 3

ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b),

art. 76 lit. b) C. pen. și

- inculpatul-parte vătămată D.I. la

6 luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin.

(2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea de calificare din

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr.

137/1997 s-a revocat beneficiul grațierii pedepsei de un an închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 417/1997 a Judecătoriei Vișeu de Sus,

pedeapsă pe care o cumulează cu cea aplicată în prezenta cauză, inculpatul-parte

vătămată urmând să execute un an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., pentru toți inculpații.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. și inculpații T.G. și T.V. au

fost obligați, în solidar, să plătească părții civile D.I., 16.125.000 lei

despăgubiri materiale și 25.000.000 lei daune morale.

În baza art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. a fost obligat să plătească

părții civile D.S. 600.000 lei despăgubiri civile, fiind respinsă cererea

acestuia de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

S-a respins acțiunea civilă

exercitată de partea civilă M.I.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. și inculpații T.G. și T.V. au

fost obligați, în solidar, să plătească, părților civile Spitalul municipal

Sighetu Marmației și Spitalului de recuperare Borșa, despăgubiri civile în sumă

de 5.172.228 lei și, respectiv, 624.854 lei.

În baza art. 193 C. proc. pen.,

inculpatul-parte vătămată M.I. a fost obligat să plătească 750.000 lei

cheltuieli de judecată părții civile D.S., iar același inculpat și inculpații

T.G. și T.V. să plătească 1.058.333 lei cheltuieli de judecată în favoarea

părții civile D.I.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Familiile M. și T. pe de parte și

familia D. se află în dușmănie de mai multă vreme, având numeroase litigii

civile.

Familiile respective dețineau

terenuri învecinate la locul denumit B., din localitatea Borșa, județul

Maramureș.

În primăvara anului 1999, M.I.

transportase piatră de construcție, iar un bolovan de mari dimensiuni se

rostogolise și se afla în apropierea terenului deținut de D.I.

În ziua de 3 mai 1999, în jurul orei

11,00, D.I. împreună cu fiul său D.S. au încercat să spargă bolovanul și să

îndepărteze fragmentele.

La fața locului a sosit M.I., care a

cerut lui D.I. și D.S. să nu spargă bolovanul, totodată apropiindu-se de

aceștia.

D.I. și D.S. au început să adreseze

injurii lui M.I. și să arunce cu pietre în el.

Intenționând să ceară explicații,

M.I. s-a apropiat și mai mult, moment în care D.I., cu furca ce o avea în mână,

l-a împuns în abdomen.

M.I. s-a deplasat la domiciliu,

relatând cele întâmplate și solicitând ajutorul soției sale T.V. și fratelui

său T.G.

Ca urmare, toți trei inculpați,

înarmați, M.I. cu un topor, T.G. cu o rangă și T.V. cu o furcă s-au deplasat la

terenul respectiv, atacându-l pe D.I. Inculpatul M.I. i-a aplicat o lovitură cu

toporul în cap, doborând partea vătămată la pământ, după care, toți cei trei

inculpații i-au aplicat lovituri repetate cu corpurile contondente ce le aveau

asupra lor.

În cursul altercației, D.S. a sărit

să-și apere tatăl și încercând să lovească cu un topor pe inculpatul M.I., din

greșeală a lovit partea vătămată D.I. în genunchi.

Apoi speriat, partea vătămată D.S.

s-a refugiat într-un grajd, urmărit fiind de inculpatul M.I., care i-a aplicat

lovituri, cauzându-i leziuni vindecabile în 8–9 zile de îngrijiri medicale.

Urmare a loviturilor aplicate de

inculpații M.I., T.G. și T.V., partea vătămată D.I. a suferit un traumatism

cranio-cerebral acut, cu comoție cerebrală, traumatism facial, toracic și

abdominal, cu hematom abdominal postraumatic, suprainfectat operat.

Actele medico-legale au concluzionat

că leziunile au putut fi produse prin loviri active, repetate, cu corp

contondent dur, necesitând 52-55 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare,

punându-i-se viața în pericol.

Cu privire la leziunile suferite de

inculpatul M.I., inițial s-a stabilit că necesită pentru vindecare 25-27 zile

de îngrijiri medicale pentru ca expertiza medico-legală ulterioară să aprecieze

timpul de îngrijiri medicale la 15-17 zile.

Se mai reține că inculpatul M.I. a

fost inițial agresat de părțile vătămate D.I. și D.S., cu pietre și cu furca,

împrejurare pe care a adus-o la cunoștința inculpaților T.V. și T.G.,

respectiv, soției și fratelui său, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art.

73 lit. b) C. pen., întrucât toți, cei trei inculpați, aflați sub stăpânirea

unei puternice tulburări s-au înarmat cu obiecte contondente, săvârșind faptele

puse în sarcină.

De asemenea, s-a mai reținut că

inculpatul D.I. nu a comis infracțiunea în stare de legitimă apărare, așa cum

el a susținut, câtă vreme, din materialitatea faptelor rezultă că el l-a

agresat primul pe inculpatul-parte vătămată M.I. Nefiind așadar, la acel moment

inițial atacat de inculpatul-parte vătămată M.I. și nici în situația de a

înlătura un atac, nu sunt întrunite cerințele art. 44 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 221

din 17 octombrie 2002, au declarat apel inculpatul-parte vătămată D.I., partea

civilă D.S. și inculpații M.I., T.G. și T.V.

Prin decizia penală nr. 62 din 20

martie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpatul-parte

vătămată M.I. pentru neacordarea daunelor morale și greșita încadrare juridică

a faptelor săvârșite de D.I., prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cerând

schimbarea în art. 181 C. pen. și de inculpatul D.I. în ce privește încadrarea

juridică a infracțiunii săvârșită, greșita reținere a recidivei, precum și

cuantumul pedepsei aplicată acestuia.

Judecând în aceste limite, Curtea de

Apel Cluj a condamnat pe inculpatul parte vătămată D.I. la 10 luni închisoare,

în baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin

schimbarea de calificare din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Menținându-se revocarea beneficiului

grațierii pedepsei de un an închisoare, aplicată pentru infracțiunea de furt,

prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., inculpatul D.I. urmează să execute

pedeapsa de un an și 10 luni închisoare.

De asemenea, inculpatul-parte

vătămată D.I. a fost obligat să plătească inculpatului-parte vătămată M.I.,

suma de 8.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei penale nr. 62 din

20 martie 2003. au declarat recurs inculpatul parte vătămată M.I. și inculpații

T.G. și T.V., pentru care apărătorul a solicitat aplicarea art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. (hotărârea este contrară legii sau când s-a

făcut o greșită aplicare a legii).

Au mai declarat recurs împotriva

deciziei penale, partea civilă D.S. (nesemnat, nemotivat și nesusținut în

instanță) și inculpatul parte vătămată D.I. care, în motivele scrise prezentate

a susținut că este nevinovat, martorii nedeclarând că el ar fi lovit partea

vătămată M.I., certificatele medicale privind pe acesta fiind false, deoarece

au indicat lezarea urechii stângi, deși el a primit loviturile pe partea

dreaptă a corpului. De asemenea, apărătorul inculpatului parte vătămată D.I. a

susținut că a fost reținută greșit starea de fapt și ignorate circumstanțele

favorabile, el acționând în condițiile legitimei apărări și a stării de

provocare (cel care a creat conflictul a fost M.I.). Apărătorul a mai cerut

achitarea inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală, deoarece

inculpatul parte vătămată M.I. a fost lovit pe partea dreaptă a corpului și nu

pe partea stângă, respectiv, la nivelul urechii stângi.

Recursurile sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, rezultă că prima instanță și instanța de control judiciar au reținut

situația de fapt și vinovăția inculpaților, în concordanță cu probele

administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

În ce privește pe inculpații M.I.,

T.G. și T.V., se constată că, faptele săvârșite de aceștia au fost corect

stabilite și încadrate juridic, hotărârile pronunțate împotriva lor, nefiind

contrare legii și nu s-a făcut o greșită aplicare a legii, ele fiind legale și

temeinice.

Pe de altă parte, faptele săvârșite

de inculpatul-parte vătămată D.I. au fost pe deplin dovedite, fiind

indiscutabil că acesta a inițiat violențele în conflict, aruncând primul cu

pietre în M.I., după care l-a lovit cu furca ce o avea asupra sa, fiindu-i apoi

luată din mână.

În dezacord cu nerecunoașterea

faptelor de către D.I., Înalta Curte constată că săvârșirea lor de către

inculpat este cert stabilită prin declarațiile coinculpatului M.I. zis D.,

confirmate de martorii T.T., S.I., Ș.V., T.I., T.G. și T.V. Astfel:

- T.T., pensionar, în declarația de

la parchet menținută și în instanță, a declarat că, trecând prin apropierea

locului numit B. l-a văzut pe D.Șt. (I.) cu familia sa și pe M.I. zis D., care

i-a întrebat „de ce îi sparg lespedea”. D.I. s-a apropiat de D. care era singur

la fața locului și l-a împuns cu furca în burtă. D. a prins de furcă, după care

a început încăierarea.

- S.I., pădurar, a declarat că a

văzut pe soția reclamantului când spărgea o piatră în drum și atunci a apărut

și M.I. zis D. D. nu a apucat să zică nimic, întrucât soția reclamantului i-a

adresat injurii, după care a aruncat cu pietre în el. După aceasta, grupul s-a

apropiat de D., iar reclamantul având o furcă în mână, l-a împuns cu ea în

abdomen. D. a prins de furcă, a încercat să se apere, după care, cei doi s-au

încăierat” (declarațiile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș).

- S.V. în declarația de la urmărirea

penală arată că, aflându-se împreună cu T.I., a văzut pe D.I., soția sa și fiul

lor la locul denumit B., încărcând o sanie cu fân. În același timp l-a văzut pe

M.I., coborând de la grajdul lui, el neavând nimic în mână. După câteva minute,

auzind scandal, când s-a uitat, a văzut pe D.I. zis C. care, cu furca ce o avea

în mână, l-a lovit pe M.I. în regiunea pieptului. M.I. a apucat de furcă, i-a

luat-o din mână și l-a lovit pe D.I. în zona feței. D.S. a sărit cu toporul

să-l lovească pe M.I., dar a lovit pe tatăl său.

- T.I. a declarat că, aflându-se

împreună cu Ș.V. la locul numit B., a văzut pe D.Șt. (I.), soția acestuia și

fiul lor, care se certau cu M.I. zis D. D.I. avea în mână o furcă, D.S. avea un

topor, iar M.I. nu avea nimic în mână. M.I. a prins de furca lui D.I., iar pe

D.S. l-a văzut cu toporul în mână sărind la M.I., moment în care D.I. a căzut

spunându-i „Vai S., ai dat în mine!”, după care M.I. i-a luat furca din mână.

- T.G. declară că a văzut pe D.S.

spărgând cu un baros lespedea de piatră, timp în care a venit M.I., cu care a

început să se certe, adresându-și unul altuia cuvinte jignitoare și

pornografice. Lângă ei a mers și D.I. care și el înjura. La un moment dat, i-a

văzut pe D.I. și D.S. aruncând cu pietre în M.I., acesta aruncând și el pietre

către ceilalți, după care a plecat, revenind apoi însoțit de soție și fratele său.

- T.V. declară în instanță că, pe

D.Șt. (I.) l-a văzut cu o furcă în mână, pe D.S. cu un topor, aflându-se

„asupra” lui M.I., care ținea de furcă.

Declarațiile martorilor T.G. și T.G.

confirmă că, după incident, au aflat de la S.I., respectiv M.I., că acesta a

fost lovit cu furca de D.Șt. care l-a lovit și cu pietre.

Deci, nu se poate susține, cu

probele de la dosar, că inculpatul-parte vătămată D.I. este nevinovat sau

critica formulată că situația de fapt ar fi fost greșit stabilită de instanțele

de judecată.

De altfel, între M.I., T.V. și D.I.

au mai existat asemenea fapte, primul fiind condamnat cu amendă (sentința

penală nr. 342 din 8 aprilie 1994 și nr. 599 din 1 iulie 2002), iar ultimul

condamnat cu amendă pentru infracțiunea de distrugere săvârșită în 21 octombrie

1988 (sentința penală nr. 330/17 iulie 2000).

Cert este stabilit că,

inculpatul-parte vătămată D.I. în conflict, a folosit violențe asupra lui M.I.,

acestea fiind evidențiate în certificatul medico-legal nr. 262 din 6 mai 1999

din dosarul de urmărire penală, prin care s-a apreciat că partea vătămată

necesită pentru vindecare 25-27 zile de îngrijiri medicale. Într-adevăr, în

acest act medico-legal nu se evidențiază leziuni la nivelul urechilor lui M.I.,

dar se consemnează existența unor echimoze pe „fețele posterioare ale ambelor

hemitorace, ambele pătrate lombare, flanc abdominal drept și 1/3 superior

coapsă dreapta față laterală, echimoze de culoare violacee, închisă pe

suprafețe cuprinse între 16/5 și 5/5 cm.”

Aceste constatări au fost preluate

și în actul de expertiză medico-legală nr. 1494 din 29 octombrie 2001 al

Serviciului medico-legal județean Baia Mare, în care se consemnează și

constatarea, la 22 iunie 1999 a unei otite postraumatice ureche stângă, ca la

internarea în spital, la 24 iunie 1999, la audiogramă să se „consemneze o

hipoacuzie post-traumatică bilaterală.”

Din acest act de expertiză

medico-legală rezultă că, pe baza celor constatate la 6 mai 1999, M.I. a

prezentat leziuni corporale, echimoze și excoriații, care au putut fi produse

prin loviri repetate cu un corp contondent dur, în cadrul unei heteroagresiuni,

care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În acest act medical se mai

concluzionează că nu sunt elemente obiective clinice care să confirme existența

unui traumatism auricular stâng în urma agresiunii din 3 mai 1999.

Comisia superioară medico-legală de

la Institutul de Medicină Legală Prof. dr. Mina Minovici București, examinând

actele medico-legale privind pe M.I. și dosarul cauzei, prin avizul din 27

februarie 2003 a aprobat raportul de expertiză mai sus-menționat cu nr.

1494/2001, efectuat de S.M.L. județean Baia Mare „cu excepția aprecierii

numărului de zile de îngrijiri medicale, pe care îl consideră a fi de 25-27”.

Deci, prin acest aviz s-a stabilit

că, independent de existența unui traumatism auricular, părții vătămate M.I.

i-au necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale, doar pentru leziunile

corporale stabilite prin certificatul medico-legal nr. 262 din 6 mai 1999.

Prin urmare, schimbarea calificării

juridice la instanța de apel, la cererea părții vătămate M.I. și condamnarea

inculpatului D.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.,

nu constituie o agravare a situației juridice a acestuia în propria sa cale de

atac.

Ca atare, este irelevantă existența

sau inexistența vreunei leziuni traumatice auriculare a părții vătămate M.I. și

deci, nu poate fi acceptată ideea falsității actelor medico-legale.

De asemenea, apărătorul recurentului

D.I. a susținut că nu s-au luat în considerare circumstanțele favorabile

inculpatului, care ar fi acționat în legitimă apărare sau în stare de

provocare.

Și acest motiv de casare este

neîntemeiat.

Așa cum rezultă din sentința penală

nr. 221 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Maramureș a analizat susținerea inculpatului-parte

vătămată D.I., motivând, corect argumentat, că nu sunt îndeplinite condițiile

legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen.

Atâta timp cât din partea

inculpatului-parte vătămată M.I., inițial, nu a existat un atac efectiv, care

să îndeplinească cerințele înscrise în art. 44 C. pen. (de a fi material,

direct, imediat și injust), nu se poate reține că D.I. a săvârșit fapta în

legitimă apărare, fiind dovedit că acesta a inițiat violențele în conflict,

respectiv aruncarea cu pietre și lovirea cu furca a celuilalt inculpat.

De asemenea, prima instanță corect a

reținut și motivat în sentință că, inculpatul M.I., împreună cu T.G. și T.V.,

sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de agresiunea lui D.I. și

D.S., prin aruncare cu pietre și lovirea cu furca a primului inculpat-parte

vătămată, s-au înarmat cu obiecte contondente, acționând cu violențe asupra

celuilalt inculpat-parte vătămată.

Existența stării de puternică

tulburare, la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., trebuie verificată în

raport de momentul în care inculpații au săvârșit faptele.

Este de necontestat că, pe fondul

unor relații de dușmănie, acerbă, între familia inculpatului parte vătămată

M.I. și familia inculpatului parte vătămată D.I., materializate prin mai multe

procese de natură civilă și penală, reacția celor trei inculpați, ca urmare a

agresiunii lui D.I. și a fiului acestuia D.S., nu poate constitui un act de

provocare asupra acestora, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen.

În ce privește recursul declarat de

partea civilă D.S., nemotivat și nesusținut, verificându-se hotărârea atacată,

în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu

se identifică existența unor motive care, analizate din oficiu, să ducă la

casare.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză, cu obligarea

recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă D.S. și inculpații T.G., D.I., M.I., T.V. împotriva

deciziei penale nr. 62 din 20 martie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurenta parte civilă și

toți recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 februarie 2004.